Tag: judetul Alba

  • Alba, tărâmul experiențelor, al gustului autentic și al patrimoniului

    Alba, tărâmul experiențelor, al gustului autentic și al patrimoniului

    În centrul României, în județul Alba, găsim atracții și produse turistice deosebite. Alba este un județ al diversității. Este un tărâm al priveliștii, al cunoașterii, al experiențelor, al gustului autentic și al patrimoniului. Ioana Mirca, de la Biroul de Turism al Consiliului Județean Alba ne propune să ne începem călătoria în Munții Apuseni. Aici găsim stațiunile turistice Albac și Arieșeni, care deschid calea spre zeci de rezervații, peșteri și monumente istorice.

    “Amintesc aici Parcul Natural Apuseni, care este cel mai antropizat areal protejat din România, Peștera Ghețarul de la Scărișoara, Peștera Poarta lui Ionele, Cascadele Vârciorog și cea de la Vidra, Dealul cu melci, dar și Muzeul și Casa Memorială Avram Iancu. Tot în județul Alba regăsim tărâmul vast al Munților Șureanu, ale căror sute de kilometri de traseu turistic vă duc printr-un ținut sălbatic, încă neatins de mâna omului. Aici se desfășoară Potecu’ Stânelor, un traseu tematic de altitudine, ce leagă stânele din Șureanu, într-o adevărată experiență a priveliștii, gustului și a tradițiilor legate de oierit. Aici e Gradus Legionis, traseul care unește Castrul Roman din șaua Aușel de cetățile dacice din Căpâlna și Cugir, cea de la Căpâlna fiind monument UNESCO. Tot aici este și Transalpina, șoseaua care atinge norii, sau Domeniul Schiabil Șureanu, un adevărat magnet turistic. Fie că vorbim de Gemina Victrix, un traseu tematic care face legătura între orașul roman Apulum și castrul roman Măgulici de la Ighiu, de spațiul turistic al Metaliferilor, definit de Peisajul Cultural Minier Roșia Montană, sit UNESCO, fie că vorbim de ținutul săsesc al Secașelor și Târnavelor, cu situl rural Câlnic, și el monument UNESCO, județul Alba este o comoară.”

    Mai mult decât atât, bisericile din lemn sau din piatră, satele tradiționale, cetățile și castelele îndeamnă la cunoaștere, la aventură și la emoție. Iar cetatea cea mai vizitată dintre toate se află chiar în reședința de județ, Alba Iulia.

    “Principala atracție a orașului o reprezintă Cetatea Alba Carolina, turiștii fiind fascinați de istoria celei mai mari fortificații Vauban din România. Aspectul său stelar, cu șapte colțuri, înseamnă totodată șapte bastioane uriașe care pot fi observate și azi așa cum erau la început. Cu un perimetru care măsoară nu mai puțin de 12 km, zidurile cetății sunt un fel de gigant roșu, alcătuit din milioane de cărămizi și pietre de carieră. Mândria întregii cetăți o reprezintă cele șase porți de acces în “Alba Carolina”, patru dintre ele fiind recunoscute printre cele mai impunătoare și elegante porți din câte s-au construit vreodată în Europa, cum, de altfel, întreaga cetate este considerată unicat în arhitectura militară europeană. Turiștii sunt invitați să admire și să fotografieze monumente unice în Transilvania, care compun, azi, deja faimosul Traseu al Porților, lung de un kilometru și jumătate.”

    Monumentele și simbolurile istorice sunt concentrate majoritatea în inima cetății, continuă Ioana Mirca, de la Biroul de Turism al Consiliului Județean Alba.

    “De la cele două catedrale splendide ca arhitectură care au făcut istorie la Alba Iulia, Catedrala Încoronării și Catedrala romano-catolică, la muzeele-simbol ale orașului, respectiv Sala Unirii și Muzeul Național al Unirii, de la Traseul Celor Trei Fortificații, obiectiv unic în Europa după unii specialiști, la palate, statui și monumente cu o arhitectură deosebită, toate respiră istorie la Alba Iulia. Însă nici muzeele mai noi nu sunt mai prejos ca atracție turistică. Menționez aici Muzeul Principia care este, practic, o excelentă valorificare a castrului roman Apulum, unde regăsim un fragment al acestuia și care include o instalație romană de încălzire, dar și o serie de machete excepționale, care reconstituie tabere militare romane și scene de luptă din acea epocă. În imediata apropiere se află Museikon, un muzeu al icoanei unic ca tematică în România, fiind cel mai valoros și amplu muzeu de artă religioasă din România. Turiștii care intră în Museikon, indiferent de limba pe care o vorbesc sau de cultura din care vin, sunt primii care înțeleg, cu adevărat, importanța acestui loc în Transilvania.”

    Există și o rută cultural-turistică certificată, care pornește chiar de la Museikon, Drumul Icoanei. Aceasta presupune vizitarea unora dintre cele mai importante și cunoscute edificii religioase, Catedrala Încoronării din Alba Iulia și Mănăstirea Râmeț, altele mai puțin mediatizate, dar deloc mai prejos ca rol în istoria acestor locuri, precum și o expoziție etnografică excelent amenajată, spune Ioana Mirca, de la Biroul de Turism al Consiliului Județean Alba. De altfel, meșteșugurile străvechi au făcut din Țara Moților un loc de legendă.

    “Unul dintre proiectele din care face parte județul Alba, care sperăm să fie de interes pentru ascultătorii dumneavoastră, este Traseul Gastronomiei tradiționale românești, în cadrul programului “România atractivă”, cu două produse turistice. Potecu’ stânelor este un produs turistic sezonier, legat de transhumanță, în Munţii Şureanu. Traseul a fost creat pentru a oferi vizitatorilor o experiență autentică asupra gustului și obiceiurilor locale. Circuitul face practic legătura cu mai multe stâne din zona Munților Șureanu, unde turiștii pot găsi produse naturale din lapte și carne de oaie și vacă, și pot participa, dacă își doresc, și la activitățile tradiționale din cadrul stânelor, cum ar fi hrănitul, mulsul, fabricarea brânzei sau a cașului.

    Cel de-al doilea produs, Plăcinte pe lespede în Apuseni – Țara de piatră, este legat mai mult de activitatea meșteșugărească specifică Țării Moților, unde se păstrează din tată în fiu arta confecționării lespezilor din piatră. Acești meșteri se mai găsesc astăzi în comuna Albac, iar piatra pe care o folosesc la confecționarea lespezilor provine din mici cariere locale. Cu multă îndemânare, prin cioplire și șlefuire, aceștia realizează lespezi utilizate pentru coptul plăcintelor, dar care pot fi folosite și la prepararea cărnii sau a peștelui. Mâncarea gătită pe lespede este mai gustoasă și mai sănătoasă pentru că nu este nevoie de grăsime.”

    Anul 2024 continuă șirul evenimentelor cu tradiție din județul Alba. Începând cu luna mai, urmează Festivalul Internațional de Teatru Povești, Noaptea Muzeelor, iar la începutul verii, Festivalul Cetăților Dacice, Târgul Național de Turism Rural de la Albac și Târgul de Fete de pe Muntele Găina. De asemenea, toamna vine și ea cu evenimente în care îi culegem roadele la Târgul Apulum Agraria, ascultăm muzică folk la Festivalul concurs de muzică folk Ziua de Mâine, sărbătorim recolta și voia bună la Festivalul Strugurele de Aur, dar și România cu prilejul Zilei Naționale, în luna decembrie.

  • Ruta culturală „Transcultural Apuseni”

    Ruta culturală „Transcultural Apuseni”

    Județul Alba are
    patru rute turistice certificate, acestea având ca scop promovarea obiectivelor
    culturale și istorice. Create de Consiliul Județean Alba, rutele sunt promovate
    de Ministerul Turismului din România la nivel național.Potrivit cerințelor
    sistemului de recunoaștere, aceste rute trebuie să fie concepute astfel încât
    pe traseul lor să se găsească unități de cazare, dar și de alimentație, care îndeplinesc
    cele mai riguroase standarde. Totodată, ele trebuie să ofere turiștilor
    posibilitatea de agrement.



    Situați în
    Transilvania, în vestul României, munții Apuseni nu se remarcă neapărat prin
    altitudine, cel mai înalt vârf nedepășind mai mult de 1.849 de metri, ci prin
    multiplele posibilități de petrecere a timpului liber, atracții naturale
    deosebite, dar și prin singura comunitate permanentă din România, care trăiește
    la o altitudine de peste 1.300 de metri în case din lemn construite acum 200 de
    ani. Alături de Daniel Lungu, de la Centrul de Cultură Augustin Bena Alba, pornim
    azi pe ruta Transcultural Apuseni, pentru a descoperi moștenirea culturală,
    dar și atracțiile zonei.

    Pentru mulți, zona Munților Apuseni
    poate însemna un peisaj spectaculos. Este localizată în partea de nord-vest a
    județului Alba, urmând traseul a două drumuri județene. Zona Munților Apuseni,
    Țara Moților, mai este cunoscută și sub numele de Elveția României. O să mă
    refer la una dintre regiuni, Rimetea, care păstrează tradițiile maghiarilor din
    zonă. Arhitectura specifică a clădirilor este respectată cu mare strictețe.
    Veți vedea aici casele albe, specifice acestei etnii și, nu în ultimul rând,
    veți putea gusta mâncărurile tradiționale. Printre acestea, gulașul la ceaun,
    foarte căutat de turiștii care ajung în zona Rimetea. În Apuseni, există foarte
    multe tradiții românești. Trebuie să descoperiți tulnicul și să aflați că este
    considerat telefonul mobil al moților.Vă așteptăm cu mare drag în județul Alba,
    ca să parcurgeți rutele cultural-turistice, să descoperiți locuri noi și
    frumoase și, nu în ultimul rând, să cunoașteți oameni care vă vor face șederea
    la noi foarte agreabilă. Vă așteptăm cu drag și la evenimentele noastre
    culturale, fiindcă veți avea ce să vedeți, veți descoperi folclorul și
    tradițiile autentice și gastronomia locală.



    Vizitatorii județului
    Alba, alegând ruta cultural-turistică Transcultural Apuseni, pot descoperi un
    patrimoniu etnografic bogat, de la gospodării tradiționale cu anexe gospodărești,
    la biserici, troițe, mănăstiri, expoziții etnografice, evenimente tradiționale,
    costume bogat ornamentate, toate constituite într-o radiografie a multiculturalității
    unei Transilvanii multietnice.


    Toate aceste
    elemente etnografice sunt completate de bogăția naturală a Apusenilor.Aici,
    frumusețeași raritatea fenomenelor carstice, unele unice în Europa, au dus la
    crearea unei arii protejate de 76 de mii de hectare: Parcul Natural Apuseni. Pe
    lângăPeșteraUrșilor, care este peștera vizitabilă din Româniacel mai bine
    amenajată, întâlnim aici cel mai vechi bloc de gheață fosil din Europa,
    Ghețarul de la Scărișoara.


    Posibilitățile de
    cazare sunt multiple, iar în Munții Apuseni veți găsi numeroase pensiuni agroturistice
    cotate de la trei până la cinci margarete. Meniurile ecologice sunt nelipsite,
    iar dintre felurile de mâncare specifice zonei veți fi cu siguranță plăcut
    surprinși de plăcinta pregătită pe lespede de piatră sau de cea cu afine.


    În speranța că v-am convins, vă așteptăm și data viitoare cu o nouă
    destinație. Până atunci, drum bun și vreme frumoasă!

  • Rute cultural-turistice în județul Alba

    Rute cultural-turistice în județul Alba

    Județul Alba are patru rute turistice certificate, acestea având ca scop promovarea obiectivelor culturale și istorice. Create de Consiliul Județean Alba, Ruta Drumul Icoanei, Ruta Transcultural Apuseni, Ruta Unității Naționale și Ruta Via Auraea au primit certificarea rute cultural-turistice dezvoltate pe plan regional și sunt, astfel, promovate de Ministerul Turismului din România la nivel național. Potrivit cerințelor sistemului de recunoaștere, aceste rute trebuie să fie concepute astfel încât pe traseul lor să se găsească unități de cazare, dar și de alimentație, care îndeplinesc cele mai riguroase standarde. Totodată, ele trebuie să ofere turiștilor posibilitatea de agrement.



    Daniel Lungu, purtător de cuvânt al Centrului de Cultură Augustin Bena, Alba, ne vorbește despre fiecare dintre aceste rute și ne invită să cunoaștem îndeaproape atracțiile județului Alba:

    Ruta Drumul Icoanei este cea mai cunoscută pentru turiștii români, dar și străini, fiindcă include Alba Iulia, cealaltă capitală, locul unde, practic, s-a scris începutul României moderne. Această rută presupune vizitarea unora dintre cele mai importante și cunoscute edificii religioase din județul Alba, dar și din România. Printre acestea, Catedrala Încoronării din Alba Iulia, Mănăstirea Râmeț, dar și unele mai puțin mediatizate, dar la fel de spectaculoase. Pentru Catedrala Încoronării sau a Reîntregirii, așa cum mai e cunoscută, anul acesta e deosebit deoarece se împlinesc 100 de ani de la încoronarea primilor regi ai României mari. Catedrala a fost construită special pentru eveniment, care a avut loc în anul 1922. De aici, Drumul Icoanei străbate zona centrală a județului Alba și prezintă rolul credinței în viața românilor din Transilvania, a felului în care credința a contribuit la menținerea comunităților românești, precum și a expresiei artistice a acestora. De aceea, pe această rută, puteți vizita Museikon, un muzeu al icoanei și al cărții.



    Situați în Transilvania, în vestul României, munții Apuseni nu se remarcă neapărat prin altitudine, cel mai înalt vârf nedepășind mai mult de 1849 de metri, ci prin multiplele posibilități de petrecere a timpului liber, atracții naturale deosebite, dar și prin singura comunitate permanentă din România care trăiește la o altitudine de peste 1300 de metri în case din lemn construite acum 200 de ani. Pentru a promova moștenirea culturală, dar și atracțiile zonei, avem la dispoziție Ruta Transcultural Apuseni.

    Daniel Lungu, purtător de cuvânt al Centrului de Cultură Augustin Bena, Alba: Pentru mulți, zona Munților Apuseni poate însemna un peisaj spectaculos. Este localizată în partea de nord-vest a județului Alba, urmând traseul a două drumuri județene. Zona Munților Apuseni, Țara Moților, mai este cunoscută și sub numele de Elveția României. O să mă refer la una dintre regiuni, Rimetea, care păstrează tradițiile maghiarilor din zonă. Arhitectura specifică a clădirilor este respectată cu mare strictețe. Veți vedea aici casele albe, specifice acestei etnii și, nu în ultimul rând, veți putea gusta mâncărurile tradiționale. Printre acestea, gulașul la ceaun, foarte căutat de turiștii care ajung în zona Rimetea. În Apuseni, există foarte multe tradiții românești. Trebuie să descoperiți tulnicul și să aflați că este considerat telefonul mobil al moților.



    Pasionații de istorie pot străbate Ruta Unității Naționale și Ruta Via Auraea, continuă Daniel Lungu: Ruta Unității Naționale 1848-1918-1922 străbate circa 150 de kilometri din județul Alba, care este recunoscut pentru multe dintre elementele simbolice din istoria României. Această rută include obiective istorice și legendare care au legătură cu evenimente istorice marcante atât pentru România cât și pentru județul Alba. Momentele istorice din 1848, 1918 și 1922 vor fi regăsite în cadrul acestei rute prin localități și monumente simbol. Pe de altă parte, Ruta Via Aurea, poate că dintre cei care ne ascultă, unii au auzit de Roșia Montană și despre legendele aurului de acolo. Această rută pune în valoare tocmai tradiția exploatării aurului. Aurul se exploatează în această zonă a Munților Apuseni încă din vremea Imperului Roman.



    Centrul de Cultură Augutin Bena și Consiliul Județean Alba au prezentat în detaliu aceste rute atât pe site-urile proprii, culturaalba.ro și cjalba.ro, sau pe site-uri dedicate, cum ar fi transalpinadeapuseni.ro. Aici veți găsi toate informațiile de care veți avea nevoie înainte de a porni la drum. Tot pe site-ul Centrului de Cultură Augustin Bena, Alba, veți găsi o agendă plină de evenimente. Cel mai recent dintre acestea a fost un târg consacrat, dedicat promovării celor mai frumoase destinații rurale.

    Daniel Lungu, purtător de cuvânt: Târgul de Turism de la Albac, unul dintre cele mai longevive evenimente de acest fel, este un eveniment care promovează turismul rural și încearcă să atragă oamenii să descopere frumusețile României. La Blaj, avem Bogățiile toamnei, un alt eveniment important. Tot în această toamnă, dacă ajungeți în zona Alba Iulia, trebuie să vă opriți două zile la Festivalul de Folk Ziua de mâine. Vă așteptăm cu mare drag în județul Alba, ca să parcurgeți rutele cultural-turistice despre care am vorbit, să descoperiți locuri noi și frumoase și, nu în ultimul rând, să cunoașteți oameni care vă vor face șederea la noi foarte agreabilă. Vă așteptăm cu drag și la evenimentele noastre culturale, fiindcă veți avea ce să vedeți, veți descoperi folclorul și tradițiile autentice și gastronomia locală.



    Invitația a fost lansată. În speranța că v-am convins, vă așteptăm și săptămâna viitoare, când ne îndreptăm spre Delta Dunării, un adevărat paradis natural.


  • Stare de fapt 05.07.2022

    Stare de fapt 05.07.2022

    Șanse pentru dezvoltarea mediului rural. Oportunități de formare profesională și de afaceri în județul Alba. Participă: dr. Mirela Mocan, profesor de istorie; Ioan Mocan, profesor de alimentație publică și turism, director al Liceului tehnologic de turism și alimentație din Arieșeni; dr. Ionela Ana-Scrob, medic veterinar Arieșeni; Larisa Cherechianu, absolventă de filosofie și Tică Darie, absolvent de design multimedia la Københavns Erhvervsakademi – Copenhaga, fondatori și manageri ai unei afaceri de succes în Roșia Montană, centrată pe articole vestimentare tricotate din lână merinos de către localnice.



  • Alba Iulia

    Alba Iulia


    Astăzi ajungem în Alba Iulia. Orașul este cunoscut, în general, publicului și specialiștilor pentru vechimea sa și pentru semnificația evenimentelor istorice de importanță locală și națională care au avut loc aici. 1 decembrie este Ziua Națională a României, iar, acum 103 de ani, la Alba Iulia, se realiza prin voința mulțimii adunate pe platoul din apropierea cetății medievale, unirea tuturor provinciilor românești într-un singur stat. Tot aici, în urmă cu peste 4 secole, domnitorul român Mihai Viteazul intra triumfal în cetatea medievală a Albei Iulia și realiza prima unire a celor trei mari provincii istorice românești: Țara Românească, Moldova și Transilvania. Așadar, chiar dacă ziua românilor se sărbătorește în toată țara, parcă nu are nicăieri un farmec mai aparte decât în Alba Iulia. Și vom găsi azi un oraș european, modern, împărțit în orașul de sus și orașul de jos. Orașul de sus cuprinde monumentele istorice milenare, bine întreținute, în timp ce orașul de jos a fost construit mult mai aproape de timpurile moderne.



    Violeta Nica, purtătoare de cuvânt la Consiliul Județean Alba spune că vorbim, cu siguranță, despre unul dintre cel mai atractive județe ale României.


    “Cu un potențial turistic deosebit, județul Alba se remarcă atât din punct de vedere al peisajului, de o frumusețe aparte, cât și din punct de vedere al istoriei, al culturii, al tradițiilor și obiceiurilor. Prin urmare, aici se practică diverse tipuri de turism, cum ar fi turismul cultural și istoric, turismul verde, cel religios și, bineînțeles, turismul montan. Dacă vorbim despre turismul cultural și istoric, trebuie să începem cu municipiul Alba Iulia. Cetatea Alba Carolina, cea mai reprezentativă fortificație de tip Vauban din România și una dintre cele mai importante din Europa, este principala atracție a orașului și a județului. Anual, zeci de mii de turiști vizitează cetatea, prezenta lor fiind numeroasă în orice anotimp. Schimbul de gardă, turul fortificațiilor, grupurile statuare, obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan sunt doar câteva dintre atracții, la care se adaugă festivalurile romane sau spectacolele în aer liber. Obiectivul principal este Catedrala Încoronării, alături de care se află Catedrala romano-catolică Sfântul Mihail. Tot în cetate turiștii pot vizita Muzeul Național al Unirii și Sala Unirii, recent restaurată, clădire de o însemnătate istorică cu totul aparte pentru români, precum și Museikon, singurul muzeu al icoanei din România sau Biblioteca Batthyaneum.”



    Cetatea din Alba Iulia este alcătuită din șapte bastioane și prezintă toate elementele de fortificație adaptate tehnicii militare ale timpului. Intrarea se face prin șase porți, majoritatea decorate cu statui și reliefuri. Pe lângă aceasta, cetatea se impune ca fiind cel mai semnificativ ansamblu de plastică figurativă barocă din Transilvania. Pe de altă parte, Biblioteca “Batthyanaeum”, este bogată în manuscrise rare.



    Dacă timpul vă permite, alegeți să vizitați și zona rurală a județului Alba, fiindcă este foarte bogată în tradiții și obiceiuri. Veți întâlni aici costume populare de sute de ani și vă veți putea caza în gospodării amenajate în stil tradițional, în care, bineînțeles, vă puteți delecta cu rețete din străbuni, gătite doar cu ingrediente locale.



    Iată așadar o destinație inedită, perfectă pentru toată familia. În speranța că v-am convins, vă așteptăm și data viitoare cu o nouă destinație. Până atunci, drum bun și vreme frumoasă!




  • În județul Alba

    În județul Alba

    Destinația
    noastră de astăzi se află în Transilvania și e încărcată de istorie, legende și
    plină de tradiții. Județul Alba atrage cei mai mulți dintre turiști în special
    prin municipiul Alba-Iulia, o așezare cu monumente istorice importante și bine
    conservate, vestigii ale trecutului milenar. Din zona urbană, ne putem îndrepta
    spre Munții Apuseni. Aici putem practica escalada, alpinismul, putem vizita
    peșteri deosebite și, nu în ultimul rând, putem descoperi satul tradițional.


    Violeta
    Nica, purtătoare de cuvânt la Consiliul Județean Alba spune că vorbim, cu
    siguranță, despre unul dintre cel mai atractive județe ale României.

    Cu un potențial turistic deosebit, județul Alba se remarcă atât din
    punct de vedere al peisajului, de o frumusețe aparte, cât și din punct de
    vedere al istoriei, al culturii, al tradițiilor și obiceiurilor. Prin urmare,
    aici se practică diverse tipuri de turism, cum ar fi turismul cultural și
    istoric, turismul verde, cel religios și, bineînțeles, turismul montan. Dacă
    vorbim despre turismul cultural și istoric, trebuie să începem cu municipiul
    Alba Iulia. Cetatea Alba Carolina, cea mai reprezentativă fortificație de tip
    Vauban din România și una dintre cele mai importante din Europa, este
    principala atracție a orașului și a județului. Anual, zeci de mii de turiști
    vizitează cetatea, prezenta lor fiind numeroasă în orice anotimp. Schimbul de
    gardă, turul fortificațiilor, grupurile statuare, obeliscul lui Horea, Cloșca și
    Crișan sunt doar câteva dintre atracții, la care se adaugă festivalurile romane
    sau spectacolele în aer liber. Obiectivul principal este Catedrala Încoronării,
    alături de care se află Catedrala romano-catolică Sfântul Mihail. Tot în cetate
    turiștii pot vizita Muzeul Național al Unirii și Sala Unirii, recent
    restaurată, clădire de o însemnătate istorică cu totul aparte pentru români,
    precum și Museikon, singurul muzeu al icoanei din România sau Biblioteca
    Batthyaneum.


    Atracțiile
    culturale ale județului Alba sunt răspândite în tot județul, continuă Violeta
    Nica:

    În același registru, ajungem la Blaj, unde ar trebui să deschidem
    lista cu Câmpia Libertății, un loc de suflet pentru toți românii, și să
    continuăm cu Palatul Arhiepiscopal, construcție de secol XIII, Palatul Cultural
    sau cu Grădina Botanică deschisă în anul 1881, cea mai veche grădina botanică
    din lume, amenajată pe lângă o școală secundară. De asemenea, și Aiudul este un
    important centru cultural. Există în județul Alba o concentrație mare a
    monumentelor istorice de valoare națională, lista acestora, publicată în 2015,
    cuprinzând 686 de obiective. Două dintre acestea, Cetatea dacică de la Căpâlna,
    cea mai estică dintre Cetățile dacice din munții Orăștiei și situl rural
    Câlnic, catalogat în categoria Situri sătești cu Biserici fortificate din
    Transilvania, sunt monumente istorice înscrise în Lista Patrimoniului Mondial
    UNESCO. Se fac demersuri pentru a înscrie pe această listă și Siturile Rimetea
    și Roșia Montană. Întâlnim în mediul rural un patrimoniu valoros prin
    originalitatea arhitecturii, în comune precum Arieșeni, Gîrda, Vidra, Avram
    Iancu, Albac, Mogoș, Ponor, Rîmeț, foarte cunoscute și colorate din acest punct
    de vedere.


    Pe de altă parte, cadrul natural al județului Alba se remarcă, în primul
    rând, prin armonie. Violeta Nica, purtătoare de cuvânt la Consiliul Județean
    Alba.

    Peisajele naturale pitorești reprezintă o ofertă bogată și variată, cu
    peșteri, stânci, cascade, chei, masive muntoase, iar aici trebuie să amintim:
    Râpa Roșie, Cheile Râmețului și Cheile Aiudului, Detunatele. Ghețarul de la
    Scărișoara este rezervație naturală de importanță europeană. Importante sunt și
    resursele balenoclimaterice de la Ocna Mureș, localitate pe care Consiliul
    Județean Alba dorește să o transforme într-o stațiune de top. Ar mai fi de
    văzut și Mocănița de pe Valea Arieșului sau terenul de golf de la Pianu, cel
    mai mare din țară. Peste 25% din teritorilul județului Alba are statutul de
    arie naturală. Pe acest fundament s-a dezvoltat turismul verde.


    Unul dintre proiectele remarcabile ale Consiliului Județean Alba în vederea
    dezvoltării turismului este reabilitarea unui drum județean care străbate
    comunități izolate din Munții Apuseni, dezvăluind peisaje de-a dreptul spectaculoase.

    Violeta Nica: Este vorba despre Transalpina de Apuseni,
    un drum ce pleacă din Aiud și ajunge în satul Bucium, străbătând culmi de peste
    1000 de metri altitudine. Șoseaua reface traseul drumului medieval din Țara
    Moților și este un drum cu multiple valențe. Este, în același timp, drumul
    vieții, legând între ele comunități tradiționale autentice, este drumul
    culturii, trecând prin locuri ce vorbesc de copilăria lui Agârbiceanu, este în
    același timp drumul istoriei, reluând în parte vechiul drum roman al aurului, și
    mai ales este drumul credinței, urcând pe culmile Trascăului până la porțile
    Mânăstirii Râmeț. Tabloul se poate completa cu turismul oenologic și
    gastronomic, aici fiind reprezentativ proiectul numit «Țara vinului».


    În județul Alba se pot practica turismul religios, dar și activ. Iubitorii
    sporturilor de iarnă vor găsi aici un loc perfect pentru o vacanță activă. Violeta
    Nica, purtătoare de cuvânt la Consiliul Județean Alba:

    Este o listă
    impresionantă a bisericilor și mânăstirilor din județul Alba intrate în
    circuitul turistic. Putem începe cu Catedrala Încoronării și cu Catedrala
    romano-catolică Sfântul Mihai din Alba Iulia și putem continua, pe scurt, cu
    Palatul Arhiepiscopal din Blaj, cu mânăstirile Rîmeț sau Ponor și, bineînțeles,
    cu bisericile de lemn din județul Alba, care constituie un adevărat tezaur. Pe
    de altă parte, munții reprezintă în județul Alba un adevărat spectacol. Pentru
    practicarea sporturilor de iarnă, avem domeniul schiabil Șureanu și stațiunea
    Arieșeni. Cel mai recent proiect de dezvoltare în zona Munților Apuseni face
    obiectul unui acord de asociere între Consiliul Județean Alba și Consiliul
    Județean Bihor, acord la care este așteptat să participe și Consiliul Județean
    Cluj, și care vizează, printre altele, dezvoltarea și promovarea turistică a
    zonei montane aflate la granița dintre cele trei județe.


    Numărul de unități de
    cazare pentru turiști a crescut de aproape trei ori în ultimii zece ani,
    ajungând la o capacitate cumulată de peste 6.000 locuri. În oferta de cazare
    din județ predomină pensiunile agroturistice de mici dimensiuni, amplasate mai
    ales în zona Apusenilor.


  • Pe muntele Găina

    Pe muntele Găina

    Vă invităm azi la munte, în judeţul
    Alba, în masivul Găina, cu o altitudine maximă de 1486 de metri, situat în
    partea centrală a munţilor Apuseni. Vremea este acum perfectă pentru a face
    drumeţii montane fie pe jos, fie pe bicicletă. Astfel, turiştii dornici de
    mişcare, pot parcurge pe jos traseul Avram Iancu – Muntele Găina, pe marcaj
    bandă albastră. Timpul de mers este de circa trei ore. Se pleacă din centrul
    comunei Avram Iancu şi se urcă printr-o pădure de brad şi fag. După ce se
    traversează această pădure, se ajunge într-un loc deschis, minunat pentru un
    popas. De aici, după un urcuş de jumătate de oră se ajunge la platoul de la
    poalele vârfului Găina, unde are loc, anual, un eveniment de tradiţie. Turiştii
    care ajung la târgul de fete pot străbate acest traseu în două variante: se
    urcă pe munte încă de sâmbătă după-amiază, aici înnoptându-se în corturi şi
    colibe, în jurul a sute de focuri de tabără. Alternativa ar fi să rămână jos,
    în comuna Avram Iancu, până în jurul orei 1.00, când în grupuri, cu torţe,
    pleacă pe traseul menţionat. Ora plecării este condiţionată de ajungerea pe
    vârful muntelui în aşa fel încât să se prindă răsăritul, un spectacol
    fascinant, de neuitat, când soarele îşi face apariţia din depărtare, de după
    culmile muntoase ale munţilor Trascău. Tot atunci tulnicăresele, trimit de pe
    masivul Găina spre munţi şi văi semnalul atât de cunoscut al începerii
    serbării.


    Lucian
    Docea şeful Serviciului de Turism din cadrul Consiliului Judeţean Alba spune că
    judeţul Alba merită vizitat oricând, mai ales în această perioadă. Vă invit în perioada 22-23 iulie, pe muntele dragostei, la sărbătoarea
    Târgul de fete de pe Muntele Găina. Există un program care cuprinde expoziţii
    ale meşterilor populari. Apoi, pe data de 23 iulie, un spectacol folcloric,
    chiar pe Muntele Găina, la care vor participa artişti din patru judeţe care se
    învecinează în preajma muntelui: Arad, Bihor, Cluj şi Gorj.


    Târgul de fete de
    pe Muntele Găina este o manifestare etno-culturală străveche, menţionată pentru
    prima dată în documente în 1816. Acestea scriu că acolo se adunau locuitorii
    din diferite văi ale Apusenilor pentru a-şi schimba produsele. Târgul a făcut
    posibilă întâlnirea şi căsătoria tinerilor din zone îndepărtate. Localnicii
    povestesc că fetele veneau cu zestrea încărcată pe cai, iar cununia se făcea pe
    loc de către preoţi care veneau acolo în acest scop. Ceremonia era apoi
    însoţită de cântece şi dansuri. Din programul din acest an, pe lângă renumitele
    spectacole folclorice şi târguri ale meşterilor populari, nu lipsesc activităţi
    de educaţie artistică şi culturală pentru copii, o expoziţie de fotografie
    folclorică, o discotecă în miez de noapte, animată de lasere şi animatoare, dar
    şi focuri spectaculoase de artificii în fiecare seară.



    Invitaţia a fost lansată, până data viitoare, drum bun
    şi vreme frumoasă!