Tag: judoka Alexandru Matei

  • Săptămâna sportivă

    Săptămâna sportivă

    Echipa de fotbal a
    României a trecut pe primul loc în Grupa I a calificărilor pentru EURO 2024.
    Duminică, la Bucureşti, elevii antrenorului Edward Iordănescu au învins Andorra
    cu 4-0, prin golurile marcate de Nicolae Stanciu, Ianis Hagi, Răzvan Marin, din
    penalty, şi Florinel Coman. România a profitat de pasul greşit făcut de fostul
    lider al grupei, Elveţia, care a terminat la egalitate, 3 la 3, acasă, cu Belarus.
    În acest moment, tricolorii au 16 puncte din opt jocuri, iar Elveţia – 15 puncte
    din 7 întâlniri. Pe locul 3 se află Israelul, cu 11 puncte din 6 partide.
    România, care nu a cunoscut încă înfrângerea în aceste preliminarii, mai are de
    disputat două meciuri: pe 18 noiembrie, în Israel, şi pe 21 noiembrie, acasă,
    cu Elveţia. La turneul final al Campionatului European se califică primele două clasate din fiecare grupă.


    Trecem la handbal
    feminin, pentru a nota ca România a debutat frumos în preliminariile
    Campionatului European de anul viitor. După ce, miercuri, la Mioveni, au trecut
    de Bosnia şi Herţegovina cu 49 la 17, jucătoarele tricolore au învins, sâmbătă,
    în deplasare, Grecia, cu 32 la 20. Cea mai eficientă marcatoare a echipei
    române în jocul cu reprezentativa elenă a fost Alexandra Dindiligan, care a punctat
    de cinci ori. România va juca următorul meci în data de 28 februarie, acasă, cu
    Croaţia.


    Tânărul judoka Alexandru
    Matei a câştigat concursul categoriei 60 de kilograme la Cupa Europeană
    desfăşurată în weekend în Spania, la Malaga. El l-a depăşit în finală pe olandezul
    Bart Weling şi a obţinut puncte importante în cursa pentru calificarea la
    Jocurile Olimpice de anul viitor, din Franţa. A fost primul rezultat major la
    seniori al sportivului dinamovist în vârstă de numai 20 de ani. La competiţie
    au participat 355 de sportivi din 35 de ţări.


    România a cucerit
    două medalii de aur, una de argint şi una de bronz la Cupa Mondială de
    gimnastică aerobică, întrecere care s-a încheiat duminică la Bucureşti.
    Medaliile de aur au fost obţinute în proba de grup şi la dans aerobic. La trio,
    România a câştigat argintul, iar bronzul a venit din proba de perechi mixte.






    Atletul marocan
    Mohamed Chaboud a câştigat, duminică, Maratonul Internaţional Bucureşti. La
    feminin s-a impus atleta etiopiană Mekkonen Serkalem Mengiste. La cele şase
    curse organizate cu ocazia Maratonului au participat aproximativ 16.000 de
    alergători.


    Încheiem cu tenis.
    La Cluj a început cel mai important concurs profesionist găzduit anul acesta de
    România, şi anume turneul feminin WTA 250 Transylvania Open. Prima pe lista
    favoritelor este Sorana Cîrstea, numărul 26 în clasamentul mondial.