Radio România Internațional

Tag: Jurnalul familiei Escu

  • „Tagebuch der Familie Escu“: Geschichte aus Einzelbiografien rekonstruiert

    „Tagebuch der Familie Escu“: Geschichte aus Einzelbiografien rekonstruiert

    Şerban Georgescus Dokumentarfilm Tagebuch der Familie Escu“ (Escu steht im Rumänischen in etwa für Otto Normalverbraucher) zeichnet die Geschichte Rumäniens als Ganzes nach, erzählt von den Stimmen einer Familie. Es ist eine Reise durch die Zeit, in der die Familie zu einer echten Brücke wird, die uns sowohl zusammenbringen als auch trennen kann. Der Regisseur wirft einen Blick auf diese gro‎ße Familie von Rumänen, unterstützt von der Schriftstellerin Ioana Pârvulescu, der feministischen Aktivistin Mihaela Miroiu, dem Schriftsteller und Politologen Stelian Tănase, dem Publizisten und Diplomaten Theodor Paleologu und dem Soziologen Vintilă Mihăilescu, und greift auf die persönlichen Archive von Dutzenden von Menschen zurück.



    Bisher wurde die 2018 entstandene Produktion offiziell für eine Reihe von nationalen Filmfestivals ausgewählt, wie z.B. das Transylvania International Film Festival TIFF, das European Film Festival, das Filmfestival in Râşnov (Rosenau) und Arkadia Shortfest. Die Dokumentation erfreute sich positiver Rezensionen und wurde als das beste kulturelle Produkt, das für die Hundertjahrfeier gemacht wurde“ bezeichnet. Der Filmemacher Şerban Georgescu:



    Als ich den Vorschlag erhielt, einen Film für die Hundertjahrfeier zu machen, habe ich sehr gezögert. Meiner Meinung nach wäre es nicht sinnvoll gewesen, einen weiteren Film zu machen, der die rumänische Geschichte aus akademischer Sicht erzählt. Solche Filme gab es und wird es wahrscheinlich auch künftig geben. Und sie sind sicherlich willkommen. Als ich darüber nachdachte, wie ich mich dem Thema nähern könnte, dachte ich schlie‎ßlich, dass ich die Geschichte einer einzigen Familie erzählen könnte. Ich gab ihr den allgemeinen Namen –escu und der Film erzählt die Geschichte dieser Familie, die ein Jahrhundert rumänischer Geschichte durchläuft. Und um es mir noch leichter zu machen, beschloss ich, mit der Geschichte meiner eigenen Familie zu beginnen. Das war, um mir den Vorwurf zu ersparen, dass ich bestimmte Ereignisse ausgelassen hätte. Der subjektive Blick half mir, einen Weg durch ein Jahrhundert voller Ereignisse zu finden und innerhalb der Grenzen von anderthalb Stunden Film zu bleiben.“




    Anhand der Geschichten, die von Urgro‎ßeltern, Gro‎ßeltern, Tanten, Onkel, Cousins und Schwäger erzählt werden, ist Das Tagebuch der Familie Escu“ ein Rückblick auf gro‎ße und kleine Ereignisse im Leben der Rumänen nach der Gro‎ßen Vereinigung. Şerban Georgescu über seine Vision von den Rumänen als Familie:



    Zunächst habe ich den Film nach Kapiteln strukturiert. Ich sprach über Sprache, Grenzen, Mode, Musik und Arbeitsplätze — mit anderen Worten über all die Dinge, die diese Durchschnittsfamilie erlebt hat. Ich konzentrierte mich auf Aspekte des Alltagslebens dieser Nation. Die Musik zum Beispiel verbindet uns. Oder die Erinnerung an die Lebensmittelknappheit im Kommunismus oder die Art und Weise, wie wir mit dem Sport umgehen. Ich habe die Geschichten meiner Familienmitglieder benutzt, um dieses oder jenes Ereignis zu erzählen. Es handelt sich um Sachen, die meinem Gro‎ßvater, meinem Onkel, meiner Tante, meinem Cousin passiert sind, und die ich in den allgemeinen Kontext der gro‎ßen nationalen Geschichte gestellt habe.“




    In einer Rezension in der Zeitung Metropolis schreibt der Filmkritiker Ionuţ Mareş: In dem Dokumentarfilm »Tagebuch der Familie Escu« spricht der Regisseur Şerban Georgescu mit leicht ironischer Stimme darüber, was es (immer noch) bedeutet, Rumäne zu sein, 100 Jahre nach der Entstehung des modernen Rumäniens, einer Zeit, in der das Land mehrere Schocks und Veränderungen erlebt hat. In der ernsten Landschaft der rumänischen nicht-fiktionalen Produktionen — mit ihren langen Beobachtungssequenzen und diesem aufmerksamen Blick auf eher schmerzvolle Themen — schlägt der Regisseur Şerban Georgescu eine andere Herangehensweise vor, wo die Ironie und der leicht bittere Humor zu spüren sind. Auf diese Weise wird eine persönliche Geschichte in einer allgemeinen Art und Weise betrachtet.“




    Şerban Georgescu erläutert, wie das Publikum auf seinen Film reagierte:



    Ich habe versucht, mit Hilfe der im Film auftretenden Persönlichkeiten und meiner Gäste Antworten zu geben, um herauszufinden, ob diese gro‎ße Familie ein gemeinsames Schicksal hatte, ob die Ereignisse des letzten Jahrhunderts uns vereint oder getrennt haben. Diese Idee, meine eigene Familie in den Vordergrund zu stellen, war beim Publikum sehr beliebt. Es machte es den Menschen leichter, sich mit dem zu identifizieren, was sie sahen. Wir alle haben Bilder aus unserer Kindheit, zum Beispiel von unseren Gro‎ßeltern. Diese Technik half dem Publikum, die Geschichte besser zu verfolgen. Au‎ßerdem habe ich eine Menge Humor hineingelegt, um junge Leute anzuziehen. Das habe ich bereits in meinen anderen Filmen getan: Um ein junges Publikum anzuziehen, muss es Spa‎ß daran haben, die Geschichte, die man ihm erzählt hat, zu überdenken.“

  • Giurnalu ali Fumeal’ie -Escu

    Giurnalu ali Fumeal’ie -Escu

    Jurnalul Familiei –Escu /Giurnalu a Fumeal’ei –escu easti nai ma dit soni documentar adrat di Serban Georgescu, ti pana tu soni, spuni pirmithlu a miliun’i di roman’i ti bana al’i adusi anamisa di aesti sinuri, s-aiba zoresa ta s-straxeasca un alantu, tamam ca tu una fumeal’ie.Una priimnari prit chiro si locuri, tu cari fumeal’iea easti apuntea di ligatura tu aestu chiro cat fum deadun .Regizorlu cafta apandisi deadun cu scriitoarea Ioana Parvulescu si cu teoreticiana si activista feminista Mihaela Miroiu, Sorin Ionita analistu tu politit publiti, sctiitorlu si analistul Stelian Tanase, publicistul si diplomatlu Theodore Paleologu, sociologlu Vintila Mihailescu.Fu agiutat si di arhivili personali a dzat di oamin’i. Aleptu pana tora la ma multi Festivaluri (TIFF,Festivalul a Filmului European, Festivalu di Rasnov, documentarlu ari cronit di alavdari, hiindalui nai ma bun filmu ti Centenar.




    Serban Georgescu:” Anda aprucheai pripunirea ta s adar un filmu ti centenar nu para fui cu hasti. Mindueam ca nu lipseasti sadram nica un filmu cu idyea semti academica si istorica. Minduii ca prindi alta turlie si atumtea alepsiu pirmitlu ali una fumealie, u numasii –escu si filmul spuni pirmithlu a unal’ei fumeal’ie tu una suta di an’i dit soni.Si ta s-hiba cama lisor alepsiu pirmitlu a fumeal’ei a mea.Asi putui ta shiu subiectiv, s-mi meastic tu pirmithlu a filmului, ti putui su-l scurtedz multu, la una sihati si giumitati, dimi adunai una suta di an’i tu una sihati si giumitati.Tesiu asi pirmithlu a stapaplui, ali maie a parintalor la un pirmith ma mari ti tut.Dimi prit isturiili a paplui, lali teta, maie, pap, a cusurin’ilor, a cumnatlor, putui s-trec pirmithlu a Jurnalui –Escu la pirmitlu ti-l banam tut di la Uniri s –ma napoi.Cathi un di noi agiundzi s-hiba martor la marli evenimenti di la Uniri:”Va s-caftu ta s –exighisescu cama ghini ti ascultatori.Prota ampartai pirmithlu pi capitol.Avui angatan limba zburata, muzica,sinurli, moda, zanatli, tuti lucarli cari fura si adarara una natie si dapoia atea tin a leaga tu bana di cathi dzuua.Na leaga muzica ti u ascultam, ti macam ca tu comunismo avum si foamiti, cum lu mutrim sportul si alti.Ionut Mares anyrapseasti ti documentarlu Jurnalu –Escu:”




    Reghizorlu Serban Georgescu ari una saltanati si peza mutrinda 100 di an’i prit cari vasilia tricu prit mari alaxeri pana la Romania moderna. Ari aua planuri sutiali ti dor cu minustis si dureari zugrapsiti.”Serban Georgescu ari humor, ari una hazi niheama amara sit u cari pirmithlu personal treati tu un general. Serban Georgescu:”Mi agiutara si personalitatli dit filmu, oaspitli a mei s-ved desi aesta fumeal’ie mari avu idyea mira cu alanta. Vrui s-ved desi evenimentili na adunara in a dispartara.Fu lisor ca tut avem caduri cu papan’i si fu una alidzeari bunca ca tut s-aflara tu aesti evenmenti.Fu uns trehni ta sa-l’i adun oamin’il’i tu pirmith, filisii multu peza si humorlu cata cum si tiniri.Cate duchii si dit alti filmi ca tiniril’i duchescu cama ghini lucarli prit hazi.”




    Autor: Corina Sabau


    Armanipseari:Aurica Piha




  • Jurnalul familiei -escu

    Jurnalul familiei -escu

    Jurnalul familiei -escu, cel mai recent
    documentar realizat de Şerban Georgescu, este, de fapt, povestea milioanelor de
    români care, prin forţa împrejurărilor, au ajuns să locuiască între aceste
    graniţe şi să fie nevoiţi să se suporte unii pe alţii: fix aşa cum stau
    lucrurile într-o mare familie. O călătorie în spaţiu şi timp, în care familia e
    puntea de legătură între toate momentele care ne-au ţinut uniţi, dar ne-au şi
    dezbinat în tot acest timp.

    În tot acest demers, regizorul caută răspunsurile
    împreună cu scriitoarea Ioana Pârvulescu, teoreticiana și militanta feministă
    Mihaela Miroiu, Sorin Ioniță, analist și expert în politici publice, scriitorul
    şi analistul Stelian Tănase, publicistul şi diplomatul Theodor Paleologu, sociologul
    Vintilă Mihăilescu. De asemenea, este ajutat de
    arhive personale de la zeci și zeci de oameni.

    Prezent până acum în selecția oficială a câtorva
    din festivalurile naționale de film
    (TIFF, Festivalul Filmului European, Festivalul de Film și Istorii de la
    Râșnov, Arkadia Shortfest), documentarul a strâns rapid cronici entuziaste
    fiind numit cel mai bun produs cultural realizat cu ocazia Centenarului. Regizorul
    Şerban Georgescu.

    Când am primit propunerea să fac un film
    despre centenar am ezitat foarte mult. Mă gândeam că încă un film în care să
    povestim doar din punct de vedere academic şi istoric ce s-a întâmplat nu mai
    are sens. Mă gândesc că astfel de filme se vor face, s-au făcut, ele sunt
    binevenite, evident. Gândindu-mă cum să abordez subiectul m-am tot gândit şi mi
    s-a părut interesant să spun povestea unei familii.

    Am numit-o familia generic
    -escu şi filmul spune povestea acestei familii care traversează ultimul secol
    de istorie românească. Şi ca să fie şi mai uşor pentru mine, am luat decizia de
    a începe cu povestea familiei mele. Pentru că aş fi scutit de anumite acuze cum
    că am omis ceva evenimente, iar tonul subiectiv m-ar ajuta să mă strecor
    printr-un secol plin de evenimente şi să mă încadrez şi într-o oră jumătate de
    film, în care e destul de greu să înghesui totuşi o sută de ani fără să uiţi
    ceva mai mult sau mai puţin important.

    Prin
    poveștile străbunicilor, bunicilor, mătușilor, unchilor, verilor și cumnaților,
    Jurnalul familiei -escu propune o trecere de la întâmplările mici individuale
    la marile întâmplări la care am luat parte cu toţii, de la Unire încoace.
    Fiecare dintre noi devine un mic martor al unor evenimente mari, care ne-au
    marcat în toţi aceşti 100 de ani. Regizorul Şerban Georgescu.

    Voi încerca să explic cum am folosit ideea
    de familie, ca să fie mai clar pentru ascultători. Am structurat întâi filmul
    în mici capitole. Am trecut prin limbă, am explorat graniţele, am ajuns la
    modă, la muzică, la meserii, am trecut, adică, prin lucrurile pe care le-a
    trăit această familie generică, aspecte care ies din definiţia marie, istorică,
    a ceea ce s-a întâmplat cu o naţie şi pun accentul pe ceea ce ne uneşte în
    viaţa de zi cu zi.

    Pentru că ne uneşte şi muzica pe care o ascultăm, ceea ce
    mâncăm, sau, dimpotrivă – felul în care am suferit de foame – cum s-a întâmplat
    în comunism, felul în care ne raportăm la sport, de exemplu. De aceea am
    folosit povestea familiei mele doar pentru a ridica -amintind mici evenimente
    cu bunicul, cu unchiul, cu mătuşa, cu vărul – această poveste a familiei mele
    la nivelul poveştii mari, încercând să văd dacă se regăseşte într-o poveste
    mare.

    În
    Ziarul Metropolis, Ionuţ Mareş scrie În documentarul Jurnalul familiei -escu,
    regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuş, ironic, ce (mai) înseamnă
    a fi român, la 100 de ani de la apariţia României moderne, perioadă în care
    ţara a trecut prin multe şocuri şi transformări. Într-un peisaj al filmului de
    nonficțiune românesc serios și grav, cu planuri-secvență observaționale și
    atent în special la teme sociale, dureroase, regizorul Șerban Georgescu propune
    o altă abordare. Una care mizează pe ironie sprințară și umor amărui. Și în
    care o poveste personală se dizolvă într-o perpectivă generală.

    Regizorul
    Şerban Georgescu. Am căutat răspunsuri ajutat de
    personalităţile care apar în film, de invitaţii mei, în ideea de a descoperi
    dacă această familie mare a avut un destin comun, am avut loc toţi în acest
    spaţiu, evenimentele din acest ultim secol ne-au unit sau ne-au despărţit? Şi
    ideea aceasta, de a folosi povestea familiei mele, a rezonat cu publicul.
    Pentru că amintind diverse persoane din familia mea şi folosind o arhivă
    personală, oamenii se identifică foarte uşor cu ceea ce văd.

    Toţi avem poze din copilărie cu bunici, de
    exemplu, şi cred că a fost o alegere foarte bună pentru că oamenii s-au
    identificat repede. A fost o tehnică de a-l ajuta pe om să intre foarte repede
    în poveste, am apelat foarte mult şi la umor în ideea de a-i atrage pe tineri. Pentru
    că mi-am dat seama şi din alte filme pe care le-am făcut că pe tineri îi
    cucereşti şi îi ajuţi să intre în poveste şi să se gândească la ea datorită
    umorului.