Spre ieșirea de
nord a Bucureștiului, la capătul celei mai vechi și importante bulevarde, Calea
Victoriei, unde se află și sediul actual al guvernului, se bifurcă alte două
artere esențiale, azi denumite Șoseaua Kiseleff și Bulevardul Aviatorilor. În
secolul al XIX-lea, cele două se contopeau în zona mărginașă a capitalei,
cunoscută sub denumirea La Șosea. Loc predilect pentru promenadă, bătăi cu
flori și picnicuri, aici se termina orașul și începeau moșii imense cu grădini,
livezi și plantații de viță-de-vie. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, când
Bucureștiul se dezvoltase și nevoia sistematizării devenise acută, ca și cea a
extinderii zonelor rezidențiale, Șoseaua a început să-și schimbe și ea
aspectul, fiind ruptă în două părți: o parte numită Șoseaua Kiseleff, iar
cealaltă având mai multe denumiri, una din ele fiind șoseaua Jianu, azi
Aviatorilor. Povestea locului e continuată de Oana Marinache, istoric de artă. Un pas important în sistematizarea orașului a fost trasarea fostului
bulevard al Colței, adică tronsonul dintre Piața Română și Piața Victoriei,
denumit azi bulevardul Lascăr Catargiu. Acest bulevard a fost deschis în timpul
mandatului primarului Nicolae Filipescu, pe la sfârșitul secolului al XIX-lea
și începutul celui de-al XX-lea. Deja de la 1902, autoritățile se gândesc să
lărgească mai mult Șoseaua Jianu și să creeze un sistem de reguli de construire,
după exproprierea acestor vaste moșii, tocmai în vederea câștigării unor
terenuri care să fie transformate în zone rezidențiale.
Fără vreo
legătură directă cu primarul Nicolae Filipescu, un alt Filipescu avea să
contribuie la sistematizarea Șoselei Jianu: e vorba de Alexandru Filipescu,
nepotul unui bogat și important boier numit tot Alexandru Filipescu, dar
poreclit Vulpe. Oana Marinache. Vulpe era o poreclă, el fiind suficient
de abil în a-și negocia poziția la curte în funcție de orice schimbare politică
și de a se adapta la context. El n-a avut moștenitori, nefiind căsătorit.
Totuși, a avut un fiu nelegitim la naștere, recunoscut ulterior și numit Ioan
Filipescu. Acesta se va căsători cu Eliza Bibescu, fiica domnitorului Grigore Bibescu,
din această căsătorie născându-se al doilea Alexandru Filipescu, cel relevant
în discuția noastră. În 1912, lui i-a venit ideea de a parcela terenul, deci de
a-și împărți moșia moștenită de două generații de la bunicul său. Într-un timp
relativ scurt, acest boier, care avea mai degrabă viziunea unui afacerist sau
dezvoltator imobiliar, a reușit ca până în 1913 să vândă peste 120 de loturi de
pământ, care aveau fiecare cam între 500 și 1.000 de metri pătrați. Această
inițiativă se dezvoltă până la începutul Primului Război Mondial, Alexandru
Filipescu murind, de altfel, în 1916. El și-a asumat responsabilitatea
introducerii tuturor utilităților, pe cheltuiala sa. Mai mult, el va dărui
orașului București, două părculețe, de fapt două zone verzi, pentru a contribui
la ideea unui oraș-grădină. Deci nu s-a gândit doar la speculații imobiliare,
ci și la înfrumusețarea zonei. Și-a păstrat pentru sine o parcelă mare de teren
înspre Șoseaua Jianu – bulevardul Aviatorilor de azi -, practic un parc central
unde și-a construit o vilă după planurile arhitectului Roger Bolomey. De
asemenea, a trasat și aleile din spatele proprietății sale după o idee
franceză, aceea a aleilor mărginite de diverse specii de pomi. Acestor alei
le-a dat numele strămoșilor săi, păstrând propriul său nume, și pe cel
bunicului, unei din străzile principale ale noului cartier: Aleea Alexandru.
Vila
prințului Alexandru Filipescu, vizibilă și azi pe bulevardul Aviatorilor, este
încă una din bijuteriile arhitecturale ale Capitalei, ne spune istoricul de
artă, Oana Marinache. Planurile arhitecturale sunt semnate de
Roger Bolomey, arhitect român de origine elvețiană, născut la Piatra-Neamț unde
a și activat ca arhitect al orașului și creând niște vile deosebite. Provenind
din spațiul moldovean este evident că stilul neoromânesc pe care l-a adoptat
este influențat de zona din care provenea: folosea cărămidă aparentă,
turnuri-foișoare care aminteau de mânăstirile bucovinene.
Treptat, în
așa-numita parcelare Filipescu se va dezvolta una dintre cele mai frumoase zone
rezidențiale din oraș. Proprietarii au cumpărat parcelele de pământ între
1912-1913, dar construcția multor vile s-a întins până în interbelic.
Proprietarii erau, în general, oameni cu stare – bancheri, politicieni, boieri
și industriași, dar și artiști -, iar stilul arhitectural în care construiau,
deși nu era deloc rigid reglementat, era preponderent cel neoromânesc, stil
impus, mai ales, după Unirea din 1918. Un exemplu este vila unde azi se află
sediul central al Institutului Cultural Român. Oana Marinache revine cu
detali: Vasile Morțun este proprietarul inițial și
comanditarul vilei din Aleea Alexandru numărul 38. El a apelat la serviciile
arhitectului Petre Antonescu, iar în perioada interbelică, vila va fi cumpărată
de industriașul Nicolae Malaxa care o va extinde după planurile altui arhitect,
Richard Bordenache. De asemenea, în zonă, se va instala și o altă categorie
socio-profesională: pictorii sau artiștii care își doreau să locuiască
împreună. Nu erau reglementări stilistice prea restrictive și de aceea, aici a
apărut o paletă foarte variată de proiecte arhitecturale semnate de nume
importante ale arhitecturii românești, dar și internaționale.
În ciuda distrugerilor și schimbărilor petrecute în
regimul comunist, zona a reușit să-și mențină aspectul elegant. Totuși, în
ultima vreme, au apărut și intervenții arhitectonice și urbanistice moderniste
nu tocmai inspirate care, pe lângă nepotrivirea estetică, nu respectă
reglementările unei zone de patrimoniu protejate.