Alexandru
Bumbaş are 34 de ani, este doctor în studii teatrale al Universităţii Sorbonne
Nouvelle din Paris, scenarist, director artistic şi fondator al companiei de
teatru La Citadelle Dystopique. S-a născut la Bucureşti, dar în 2009 a plecat
în Franţa. În prezent locuieşte la Paris, iar din 2017 este şi cetăţean
francez. Alexandru spune că încearcă să îmbine cercetarea academică şi creaţia
teatrală, motivul principal pentru care a înfiinţat compania de teatru fiind
profesionalizarea tinerilor studenţi înscrişi la facultăţile de teatru:
Compania noastră a evoluat destul de mult din 2017 până astăzi, mai ales că
anul trecut am obţinut în Franţa un premiu naţional de dramaturgie Premiul de
creaţie teatrală ARTCENA, iar acum suntem în plin proces de creaţie cu al
doilea spectacol care, probabil, va ieşi anul viitor.
În septembrie 2020, Alexandru a avut
o idee: să creeze o platformă artistică-academică online destinată tinerilor
care au nevoie de un spaţiu de afirmare, de un loc unde îşi pot publica un prim
articol sau o primă lucrare de cercetare. Aşa a luat fiinţă platforma online
InVivo Arts, lansată anul acesta, la finele lunii mai, în limbile franceză şi
engleză.
Este practic un spaţiu de reflecţii
pluridisciplinare. Conduc o echipă de zece oameni, care au specializări
diferite, cercetători, sau curatori, critici de film, de teatru, specialişti în
istorie. Deci o echipă de zece oameni de naţionalităţi diferite, printre care
sunt şi români, care au studia sau studiază la universităţi de peste tot. Ceea
ce are cu adevărat inovator această platformă este faptul că teatrul şi filmul,
adică artele spectacolului, sunt analizate şi interogate din perspective
disciplinare care le sunt exterioare, cum ar fi istoria, gender studies,
cultural studies şi aşa mai departe, tocmai pentru a deschide cât mai mult
paleta de contribuţii, de articole, pentru că am pornit şi de la ideea că, la
ora actuală, artele spectacolului ocupă un rol foarte important în societăţile
contemporane. Şi atunci, din ce în ce mai mulţi specialişti care nu sunt
specialişti în teatru sau în film interoghează artele spectacolului dintr-o
perspectivă care le este specifică: istorici care se interesează de dramaturgi
care folosesc arhive, spre exemplu, cum sunt utilizate arhivele istorice în
procesul de creaţie, filozofi care chestionează procesul de performance, ce
înseamnă performance, legăturile cu realitatea, gender studies, care interoghează
evident artele spectacolului dintr-o perspectivă LGBT şi aşa mai departe.
Platforma InVivo este rodul muncii
unei echipe pluridisciplinare şi multietntice coordonate de Alexandru Bumbaş.
Cei interesaţi o pot accesa la adresa invivoarts.fr. În prezent, acolo este
deschisă o primă sesiune de depunere contribuţii (articole, interviuri, eseuri)
al cărei termen final este 31 iulie:
Am pornit un prim apel la contribuţii pe o tematică foarte la modă, dacă
pot să spun aşa, şi anume crize. Există trei axe prin care încercăm să
înţelegem fenomenul crizelor: cum reprezintă artele spectacolului o criză, cum
provoacă artele spectacolului o criză, pentru că suntem în nişte societăţi în
care există foarte multe creaţii aşa-zis controversate, şi în egală măsură cum
suportă rtele spectacolului crizele, iar ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi
ani este evident absolut reprezentativ şi trebuie incestigat, explorat pentru a
înţelege cât mai clar cum anume au foat afectate artele spectacolului de criza
pandemică. Apelul la contribuţii se termină pe 31 iulie, dar dacă este nevoie
îl vom putea prelungi. În funcţie de ce vom primi, probabil ne vom lărgi ca
sferă disciplinară şi ca număr de responsabili de cluster, ideea fiind ca după
unul, două numere să puteam să adăugăm şi o versiune în limba spaniolă.
Alexandru Bumbaş a predat atât la
Universitatea Sorbonne Nouvelle cât şi la Şcoala Superioară de Artă Dramatică
din Paris şi acum îşi doreşte să înceapă un nou doctorat în studii iudaice la
Institutul Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale din capitala Franţei.
Spune că, înainte de a părăsi România, a avut mai multe tentative de a construi
ceva în ţară, mai ales în domeniul teatrului, dar a eşuat. Spune că Franţa i-a
oferit libertatea de a gândi, acces neîngrădit şi gratuit la informaţii şi
sprijin în iniţiativele sale. În aceste condiţii, o reîntoarcere definitivă în
România este puţin probabilă:
În clusterul InVivo sunt şi
români. Prim urmare, legăturile mele cu România sunt acolo într-o oarecare
măsură, dar profesional, în viitorul apropiat, nu cred că România intră, ca să
spun aşa, în planurile mele pentru simplul motiv că am aici deja ceva
construit. N-aş vrea să intru în detaliile oarecum dureroase despre încercările
mele de a face ceva în România, dar au fost multe şi eşuate, ceea ce
alimentează încă o dată nevoia mea de a rămâne aici unde am construit ceva în
aceşti 12 ani. Evident, am o companie de teatru. Oricând vin cu mare plăcere în
România să jucăm, dacă suntem invitaţi, dar momentan aici se construieşte viaţa
mea.