Tag: LA PAS – slowing down

  • ”LA PAS – slowing down”

    ”LA PAS – slowing down”

    În toamna anului 2020, LA PAS – slowing down
    (program de dezvoltare comunitară) s-a
    conformat condițiilor actuale și a trecut în mediul online.




    Eu cred că ne-am adaptat cu multă creativitate,
    pentru că valorile pe care doream să le transmitem prin ceea ce facem,
    dezbaterile pe care le generăm au rămas, iar programul a căpătat anul acesta șapte dimensiuni. Noi
    spunem că a devenit și mai ofertant decât era gândit inițial, în varianta face
    to face –
    afirmă Mihaela Vețan,
    președinte al Asociației CRIES (Centrul de Resurse pentru Inițiative
    Etice și Solidare) de la Timișoara.




    Prima degustare de bere artizanală online, ateliere
    pentru producători și consumatori, rețete tradiționale, filme, discuții pe
    marginea unor cărți, regândirea și refacerea unor fântâni publice ale orașului
    – sunt câteva dintre acțiunile culturale și educative prezentate între 24
    octombrie- 30 noiembrie, prin acest program al Asociației CRIES, în
    parteneriat cu Asociația Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.


    Sigur că cine vrea să afle, punct cu punct, care
    sunt cele șapte dimensiuni și cum s-au concretizat ele, poate intra pe site-ul
    CRIES sau pe site-ul viitoarei Capitale Europene a Culturii. Noi vă propunem -
    o degustare a calității programului,
    punctată de cuvintele unei persoane
    implicate, de câțiva ani
    buni, într-o activitate prea puțin cunoscută de publicul larg. Și un pic de
    hrană pentru gânduri, consumate responsabil.




    Mihaela Vețan punctează: Cu berea
    artizanală am și început pentru că Timișoara ultimilor ani a cunoscut o
    dinamică foarte frumoasă a acestui produs. Momentan, avem cinci berării
    artizanale care produc bere de proximitate și patru dintre ele au fost prezente
    cu diferite beri, spre degustare. A fost un eveniment extrem de savuros și am
    reușit să discutăm și despre problemele acestui sector – prețul berii
    artizanale, educația consumatorului, ce tip de consumator ar putea aprecia
    asemenea produse. Este un eveniment care se dorește repetat, vedem în ce
    variantă vom putea să-l facem pe viitor, tot în zilele de weekend.

    Degustările de produse artizanale – pâine, cafea miere,
    brânză, bere și cidru – au fost însoțite de discuții, în zilele de joi, pe
    parcursul a cinci săptămâni. Am pus astfel industriile fast food, fast travel
    și fast fashion față în față cu produsele artizanale locale, produse
    sustenabile. Adică am aplicat logoul – slow down – abordând aspecte ale acestui
    îndemn, în gastronomie, modă și călătorii. Sperăm că lucrurile se vor așeza
    anul viitor, că vom reuși să călătorim din nou. Mesajul nostru este clar: se
    poate călători altfel, responsabil, acordându-ne timp să descoperim specificul
    locului în care ne ducem. Nu doar să bifăm o listă de așezări și să avem un
    impact foarte mare asupra mediului din zonă, de exemplu.





    Au fost și componente date peste cap, cum spun
    organizatorii, de creșterea răspândirii comunitare a virusului și urmările ei.
    Un asemenea punct, foarte important, este programul educațional pentru
    promovarea consumului responsabil. Echipa timișoreană lucrează la el de peste
    10 ani și – Pentru ediția 2020, planurile inițiale
    prevedeau proiecte atractive în toate
    școlile implicate. Au reușit să transmită mesajele în alte forme și au dat
    start unui concurs de proiecte pe această temă. Toate ideile creative reieșite
    din concurs vor fi puse în practică în viitorul cât mai apropiat (sperăm), când
    se va reveni la activitatea pedagogică obișnuită.




    Programul conține și o campanie pentru promovarea
    consumului responsabil de apă din rețeaua publică. Mulți dintre noi ne îngrozim
    când vedem documentare cu bătrâni sau copii ai lumii care se clatină sub povara
    unor găleți cu apă, aduse cu greu în gospodării, de la distanțe
    mari.Timișorenii au norocul unei rețele destul de generoase de fântâni publice
    cu apă potabilă. Anul acesta, organizatorii programului LA PAS – slowing down
    colaborează cu trei echipe de artiști. Trei fântâni publice din Timișoara sunt
    regândite din punct de vedere artistic și recondiționate. Harta orașului,
    diversitatea frunzelor din Parcul Botanic și straturile pământului sunt cele
    trei idei de la care cei 12 artiști au pornit transformarea fântânilor.




    Vom putea descoperi și noi multe dintre aceste
    proiecte în anul 2023, când Timișoara va fi unul dintre cele trei orașe
    europene cu titlul de Capitală Europeană a Culturii




    Mihaela Vețan, președinte CRIES (Centrul de Resurse
    pentru Inițiative Etice și Solidare):


    Practic, toată filosofia
    programului LA PAS este să începem cu pași mici, dar siguri. Am pornit primele
    activități în 2018 și dorim să le creștem constant. Astfel încât, în primul
    rând, să avem o comunitate închegată în jurul ideii de consum și producție
    responsabile. Și, dacă vorbim despre programul educațional, mă gândesc aici la
    elevi implicați, la profesori și părinți – în număr cât mai mare – la
    producători artizanali bine promovați, care să poată colabora consecvent cu cei
    din rețeaua de hoteluri, restaurante, pensiuni și case de vacanță. Cred că este
    foarte important ca, pe lângă folosirea unor rețete tradiționale de succes, să
    folosești ingrediente locale de calitate, de exemplu. Dorim ca toate aceste
    componente să se dezvolte de la an la an și, firește, să ne bucurăm de ele și
    după 2023.





    Este aproape decembrie și este zi de mare
    sărbătoare pentru creștin ortodocși. Dincolo de toate încercările, avem liber
    la haruri, daruri și visare. Poate că zilele în care ne vom bucura cu toții
    sunt mai aproape decât ne gândim noi acum.