Tag: La Valetta

  • Capitale europene ale culturii 2018: Leeuwarden și La Valletta

    Capitale europene ale culturii 2018: Leeuwarden și La Valletta

    Programul pentru
    festivităţile programate în La Valetta își propune să încurajeze artiștii și
    publicul, dar și să regândească viziunea tradițională a culturii. Datorită
    locației specifice a Maltei ca stat-insulă între Europa și Africa de Nord,
    programul aspiră, de asemenea, să reunească diverse puncte de vedere din
    diferitele țărmuri ale Mării Mediterane. Peste 140 de proiecte și 400 de evenimente sunt
    incluse în program, organizat în jurul a trei teme principale: Povestile
    insulei, Baroc viitor și Călătorii. Vor fi
    implicați aproximativ 1000 de artiști locali și internaționali, curatori,
    interpreți, lideri ai atelierelor, scriitori, designeri, coruri și producători
    de filme, iar festivitățile vor continua pe tot parcursul anului. Cu conceptul de comunitate deschisă în centrul programului
    său, Leeuwarden urmărește consolidarea și conectarea comunităților din întreaga
    regiune Friesland și Europa, cu peste 800 de proiecte care implică muzică, teatru
    şi artă peisagistică pe tot parcursul anului. O expoziție de pictură olandeză, o
    operă despre Mata Hari, o întâlnire cu crescătorii de cai din zonă, proiecte de
    bază precum sporturi europene pentru toți sunt doar câteva dintre
    numeroasele evenimente care vor contribui la creșterea gradului de
    conștientizare și înțelegere a diferențelor culturale.

    Purtătorul de cuvânt al CE, Mina Andreeva a detaliat
    evenimentele programate în luna ianuarie: Începând cu
    1 ianuarie, timp
    de un an, orașele Leeuwarden din Olanda și La Valetta din Malta vor fi Capitale
    Culturale Europene. În Valetta, festivitățile, inspirate de sărbătoarea tradițională
    malteză, festa, se vor desfășura între 14 și 20 ianuarie în întreg orașul.
    Comisarul pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport, Tibor Navracsics,
    va asista la ceremonia oficială de deschidere din La Valetta de pe 20 ianuarie. În Leeuwarden, festivitățile vor începe pe 26 și 27 ianuarie, cu
    instalații artistice și spectacole în tot orașul la care iau parte artiști
    amatori și profesioniști, iar muzeele din regiunea Friesland își vor deschide porțile vizitatorilor. Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, va fi prezent la
    ceremonia oficială de deschidere din Leeuwarden programată
    pe data de 27 ianuarie.

    Orașele candidate sunt evaluate pe baza criteriilor stabilite de
    Parlamentul European și Consiliul de Miniștri. Acestea prevăd că orașele trebuie
    să pregătească un program cultural cu o puternică dimensiune europeană și să
    încurajeze participarea locuitorilor din ele, din vecinătate și din întreaga
    țară. Programul trebuie, de asemenea, să aibă un efect durabil și să contribuie
    la dezvoltarea culturală și socială pe termen lung a orașului. Dimensiunea
    europeană se reflectă în temele alese și în modul în care sunt organizate
    evenimentele în cadrul programului. Totodată, este încurajată cooperarea între
    operatorii culturali din diferite țări ale UE.