Radio România Internațional

Tag: lagare

  • 80 de ani de la eliberarea Auschwitz

    80 de ani de la eliberarea Auschwitz

    În Polonia, ţara celor mai mulţi evrei înainte de Holocaust, au avut loc, luni, 27 ianuarie, ceremonii care au marcat opt decenii de la eliberarea lagărului nazist de la Auschwitz.

    În cea mai celebră dintre uzinele morţii create de regimul nazist au pierit aproape o şesime din cele 6 milioane de evrei victime ale genocidului.

    Preşedintele polonez, Andrej Duda, a afirmat că ţara lui păzeşte amintirea Holocaustului, pentru ca o asemenea catastrofă umană să nu fie repetată vreodată. 50 dintre supravieţuitori, majoritatea cu vârste cuprinse între 80 şi 90 de ani, au luat parte la ceremonii. Unii dintre ei au revenit la Auschwitz de multe ori, iar mesajul lor a fost mereu acela de a spune oamenilor ce s-a întâmplat şi că aceste orori nu trebuie să se repete.

    România a fost reprezentată de ministrul Culturii, Natalia Intotero. State precum Germania, Marea Britanie, Franţa sau Spania au fost reprezentate la cel mai înalt nivel.

    La Bucureşti, preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj în care afirmă că 27 ianuarie 1945 va rămâne pentru totdeauna ziua în care, în istorie, a fost consemnată încheierea celui mai negru capitol, prin eliberarea complexului de lagăre de la Auschwitz-Birkenau.

    „Cei care reuşiseră să rămână în viaţă puteau să depună mărturie lumii întregi că infernul a fost dezlănţuit pe pământ, dar şi că forţa vieţii a înfrânt până la urmă moartea. O catastrofă fără egal, în care 6 milioane de copii, femei şi bărbaţi au fost ucişi”, a subliniat Iohannis. El a amintit că 27 ianuarie este şi ziua în care în România sunt evocate suferinţele îndurate de victimele Pogromului din Bucureşti, în 1941, când mii de evrei erau predaţi morţii de bandele de legionari (extrema dreaptă).

    Mesajul preşedintelui s-a referit şi la prezent. În opinia lui Iohannis, la nivel internaţional, populismul, extremismul, atitudinile şi manifestările xenofobe şi antisemite se deghizează perfid, cu intenţia de a eroda pilonii fundamentali pe care este construită lumea liberă, în care drepturile fundamentale au un rol esenţial. Iar propagarea urii, atacurile, violenţa de limbaj şi dezinformarea slăbesc democraţiile şi riscă să ducă în derizoriu drepturile şi libertăţile atât de greu câştigate de-a lungul timpului.

    România, a subliniat el, a făcut paşi importanţi în direcţia onorării memoriei victimelor Holocaustului şi a luptei împotriva antisemitismului prin adoptarea unei legislaţii robuste în domeniu şi prin dezvoltarea unor proiecte memoriale şi educaţionale care să contribuie la o cultură bazată pe valorile europene fundamentale.

    La rândul său, prim-ministrul Marcel Ciolacu a reafirmat angajamentul ferm al Guvernului României pentru combaterea flagelului antisemit, precum şi pentru promovarea memoriei victimelor Holocaustului. El a afirmat că este datoria autorităţilor să se asigure că societatea românească cunoaşte şi nu repetă greşelile istoriei.

    Premierul  a participat, luni, la Templul Coral din Bucureşti, cel mai mare lăcaș de cult mozaic din oraș, la ceremonia dedicată Zilei Internaţionale de Comemorare a Holocaustului şi comemorării victimelor Pogromului legionar antievreiesc din Capitală.

  • Mărturii de la Auschwitz

    Mărturii de la Auschwitz

    Numărul celor ucişi în cea mai mare fabrică a morţii naziste este greu de estimat, cifrele avansate de diverşi autori variind între 1 şi 1,5 milioane de evrei. Din Transilvania de Nord, autorităţile ungare au trimis la Auschwitz 150.000 de evrei începând cu primăvara anului 1944. La 70 de ani de la eliberarea lagărului, pe 27 ianuarie 1945, din arhiva Radiodifuziunii Române am selectat mărturii ale supravieţuitorilor acelui infern.



    Eva Berger din Cluj a fost dusă împreună cu mama ei prin cel puţin 10 lagăre de muncă. Ea a fost la Auschwitz numai 3 zile, suficient însă cât să înţeleagă ce se petrecea acolo. Înregistrarea a fost realizată în 1996.


    ”Dreapta era viaţa şi stânga era moartea! Eu am fost cu mama şi nu ne-au prins de mână, cu toate că semănam. Probabil că nu au observat că suntem mamă şi fiică şi ne-au pus pe partea dreaptă. Nu am ştiut ce însemnează şi toată familia s-a dus pe partea stângă, pentru că am mai avut mătuşi, verişori, cu copii mici, şi cine a avut copii mici nu putea să fi folosit trebuia cumva exterminat. Şi ceea ce am observat eu, şi i-am spus chiar mamei, că nu auzeam acolo nicio pasăre, era un fel de pădure acolo. Era mai, era iunie, şi nici o pasăre. Ce poate fi aici, o pădure unde să nu cânte pasărea? Ulterior mi-am dat seama că acolo au fost camerele de gazare şi probabil vântul ducea gazul sau fumul şi animalele şi păsările nu existau acolo, nu puteau să trăiască. Ulterior l-am văzut şi pe tatăl meu, că pe el l-au pus pe partea stângă, adică la gazaţi. Dar aşa tot ne spuneau: Mergeţi liniştiţi că o să întâlniţi, că bătrânii or să fie separaţi, împreună cu copiii, şi că o să fie bine. Am trecut prin poarta aia pe care scria “Arbeit macht frei” şi mi-am zis că asta trebuie să fie foarte bine. Lucram, şi atunci o să fim liberi, dacă lucrăm. Ne-au pus într-o baracă, ne-au tăiat părul şi eu nu am recunoscut-o pe mama mea. Era lângă mine şi o recunoşteam numai după voce, că arăta a bărbat fără păr. Ne-am ţinut de mână ca să nu ne separăm. Eu am avut norocul că am stat numai trei zile la Auschwitz. Asta însemnează că după trei zile am scăpat de mizeria ce era acolo, de foame, nici nu vă pot spune ce era acolo.”



    În mai 1944, Mauriţiu Sabovici din Sighetu Marmaţiei a fost dus în ghetoul de la Vişeu în urma ocupaţiei horthyste a Transilvaniei de Nord. În 1997, el povestea cum a ajuns să trăiască în proximitatea morţii de la Auschwitz. Ca tînăr lăcătuş calificat a lucrat într-o fabrică în afara lagărului.


    ”O zi de lagăr era aşa: la 5 scularea, repede făceam duş sau ne spălam, după aia ne aduna în rând şi după aceea la masă: erau 100 de grame de pâine şi ceai sau cafea neagră şi margarină. Şi la 6 trebuia să fim gata de plecare în Gleiwitz, fabrica nu era lângă noi şi trebuia să mergem vreun kilometru, doi. Şi în timpul ăsta, ăia care erau în lateral luau bătaie, iar cei în mijloc nu. Şi atunci, fiecare căuta să ajungă în mijloc şi nu în lateral. În fabrică nu ne băteau, acolo ne băteau civilii. SS-iştii erau în jurul fabricii, ca să nu putem fugi, dar înăuntru nu se băgau ei, înăuntru se băgau capii. Erau tot din ăştia arestaţi, nemţi comunişti, în ăia aveau mai mare încredere. Şi ei se îngrijeau de noi ca să lucrăm, să nu stăm degeaba. Erau şi evrei polonezi şi se purtau urât faţă de noi, ca şi nemţii. Nu ţineau cont că eram evrei ca şi ei, erau supăraţi pe noi că de ce nu am ajuns şi noi în ’39, de ce am ajuns în ’44? Ne reproşau că am venit când frontul se prăbuşea, prea târziu. Ne-au făcut viaţa grea în loc să ne ajute. Lucram, ne îngrijeam ca să nu luăm bătaie.”



    Electricianul Otto Şarudi din Baia Mare povestea în 1997 lucruri similare celor trăite de alţi supravieţuitori. În iunie 1944, evreii din Baia Mare au fost strânşi în ghetou înainte de a fi îmbarcaţi în trenuri de marfă cu destinaţia Auschwitz.


    ”De la Auschwitz ne-a tras 6 kilometri trenul şi ne-a dus în staţia Birkenau, unde era lagărul de exterminare. În lagărul Birkenau eram într-un lagăr de ţigani, şi comandanţii lagărului erau ţigani, şi când mergeam afară la apel era o uşă mică. Ne mânau cu bâtele ca să mergem repede, repede. Vă închipuiţi 1000 de oameni într-un grajd care să dea fuga afară. Acolo am stat cam o săptămână, în jur de o săptămână, că între timp au venit nemţii, SS-iştii, şi au întrebat cine era de meserie constructor, adică zidar, dulgher, mecanic, electrician. Şi ne-am prezentat. Şi acolo am stat, acolo ne-au dat şi numărul, eu am primit 13034. De acolo ne-au dus 6 kilometri în lagărul Auschwitz. Afară ne strângeau pe toţi, pe meserii. Eram 16 electricieni, şi ne-au dus la atelier. Era un atelier mare unde erau şi stâlpi, şi trebuia să te urci pe stâlpi, să tragi cablul afară. Te puneau la examen. Şi din 16 am rămas doi inşi care am rămas cu meserie. Şi pe mine m-a pus atunci să controlez gardurile, fiindcă gardurile erau cu curent electric, şi m-a pus să le controlez.”



    Puţin ideologii au reuşit să suprindă într-un singur cuvânt esenţa crimei aşa cum a făcut-o nazismul. Auschwitz este acest cuvânt şi orice fiinţă umană raţională se înfioară la auzul acestuia.