Radio România Internațional

Tag: lamaie

  • Preparate din şalău

    Preparate din şalău

    Răpitor de apă dulce, şalăul (Sander lucioperca – lat.) este unul dintre peştii cu carne albă,
    din care se obţin preparate care îşi
    găsesc locul în cele mai rafinate restaurante. În zilele noastre, preparatelor
    din şalău li se acordă o atenţie deosebită, la fel ca la altădată, la curţile
    domneşti sau boiereşti.


    Şalăul cu smântână este un preparat pe care l-am
    întâlnit într-o carte de bucate în care au fost adunate vechi reţete de la o
    curte boierească din Moldova (estul României). Pentru a obţine 4 porţii, avem
    nevoie de un şalău de peste un kg, de o ceapă, de 400 de ml de smântână, de o
    linguriţă de cimbru uscat, de piper şi sare. Peştele trebuie curăţat, spălat şi
    filetat, după care se condimentează şi se pune pe plită. Într-un vas mai
    întins, călim ceapa mărunţită în puţin ulei, după care se adaugă smântâna şi
    cimbrul măcinat. După ce smântâna s-a fluidizat, punem peştele cu grijă şi
    lăsăm compoziţia la foc mic timp de câteva minute. Se serveşte cald, eventual
    cu o garnitură de legume fierte.


    Un preparat cam cu aceleaşi ingrediente şi un
    nume, probabil, din vremuri apuse este şalăul bonne femme. Faţă de reţeta de
    şalău cu smântână, anterior prezentată, şalăul bonne femme este pregătit în
    cuptor. După filetarea şalăului, acesta se taie în 4 părţi egale, care se
    condimentează cu piper şi se dă la cuptor într-o tavă unsă cu unt, împreună cu
    ceapa tocată, timp de circa 10 minute, la foc moderat. Se fac un sos din făină,
    lapte şi unt sau din făină şi smântână, în care turnăm puţin vin şi un gălbenuş
    de ou. Se omogenizează şi se lasă la fiert timp de 10 minute, la foc potrivit.
    Acest sos se toarnă peste bucăţile de şalău, împreună cu ciuperci tocate şi
    călite uşor în unt. Se presară caşcaval ras şi se lasă la cuptor 20 de minute
    la foc mic. Se serveşte cald, eventual cu o garnitură de piure de cartofi.


    Un alt preparat rafinat este şalăul cu maioneză.
    Avem nevoie de un şalău de peste un kg, de un morcov, de o rădăcină de
    păstârnac, de 300 de grame de maioneză, de o lămâie, de o legătură de
    pătrunjel, de oţet, o foaie de dafin, piper şi sare. Curăţăm zarzavatul, îl
    tăiem în cubuleţe şi îl punem la fiert. În apa în care a fiert zarzavatul punem
    foaia de dafin, câteva boabe de piper, foarte puţin oţet şi, desigur, şalăul
    întreg şi îl lăsăm la foc mic circa 15 minute. Îl lăsăm apoi să se răcească în
    zeama în care a fiert, după care îl punem pe un platou, cu legumele fierte în
    jurul lui, întindem maioneză peste el, presărăm frunze tocate de pătrunjel şi
    ornăm cu câteva felii subţiri de lămâie.

  • Preparate din şalău

    Preparate din şalău

    Răpitor de apă dulce, şalăul (Sander lucioperca – lat.) este unul dintre peştii cu carne albă,
    din care se obţin preparate care îşi
    găsesc locul în cele mai rafinate restaurante. În zilele noastre, preparatelor
    din şalău li se acordă o atenţie deosebită, la fel ca la altădată, la curţile
    domneşti sau boiereşti.


    Şalăul cu smântână este un preparat pe care l-am
    întâlnit într-o carte de bucate în care au fost adunate vechi reţete de la o
    curte boierească din Moldova (estul României). Pentru a obţine 4 porţii, avem
    nevoie de un şalău de peste un kg, de o ceapă, de 400 de ml de smântână, de o
    linguriţă de cimbru uscat, de piper şi sare. Peştele trebuie curăţat, spălat şi
    filetat, după care se condimentează şi se pune pe plită. Într-un vas mai
    întins, călim ceapa mărunţită în puţin ulei, după care se adaugă smântâna şi
    cimbrul măcinat. După ce smântâna s-a fluidizat, punem peştele cu grijă şi
    lăsăm compoziţia la foc mic timp de câteva minute. Se serveşte cald, eventual
    cu o garnitură de legume fierte.


    Un preparat cam cu aceleaşi ingrediente şi un
    nume, probabil, din vremuri apuse este şalăul bonne femme. Faţă de reţeta de
    şalău cu smântână, anterior prezentată, şalăul bonne femme este pregătit în
    cuptor. După filetarea şalăului, acesta se taie în 4 părţi egale, care se
    condimentează cu piper şi se dă la cuptor într-o tavă unsă cu unt, împreună cu
    ceapa tocată, timp de circa 10 minute, la foc moderat. Se fac un sos din făină,
    lapte şi unt sau din făină şi smântână, în care turnăm puţin vin şi un gălbenuş
    de ou. Se omogenizează şi se lasă la fiert timp de 10 minute, la foc potrivit.
    Acest sos se toarnă peste bucăţile de şalău, împreună cu ciuperci tocate şi
    călite uşor în unt. Se presară caşcaval ras şi se lasă la cuptor 20 de minute
    la foc mic. Se serveşte cald, eventual cu o garnitură de piure de cartofi.


    Un alt preparat rafinat este şalăul cu maioneză.
    Avem nevoie de un şalău de peste un kg, de un morcov, de o rădăcină de
    păstârnac, de 300 de grame de maioneză, de o lămâie, de o legătură de
    pătrunjel, de oţet, o foaie de dafin, piper şi sare. Curăţăm zarzavatul, îl
    tăiem în cubuleţe şi îl punem la fiert. În apa în care a fiert zarzavatul punem
    foaia de dafin, câteva boabe de piper, foarte puţin oţet şi, desigur, şalăul
    întreg şi îl lăsăm la foc mic circa 15 minute. Îl lăsăm apoi să se răcească în
    zeama în care a fiert, după care îl punem pe un platou, cu legumele fierte în
    jurul lui, întindem maioneză peste el, presărăm frunze tocate de pătrunjel şi
    ornăm cu câteva felii subţiri de lămâie.

  • Mucenici

    Mucenici

    La 9 martie, în calendarul
    creştin ortodox este marcată sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia
    (Armenia), iar în cel romano-catolic cei
    40 de ostaşi capadocieni martiri. În România există tradiţia ca femeile să
    pregătească mucenici, colaci din făină, copţi în cuptor sau fierţi în apă.
    Mucenicii au forma cifrei 8, de la soldaţii creştini care s-au luat în braţe
    pentru a nu îngheţa de frig în apa lacului în care, din cauza credinţei lor, au
    fost pedepsiţi să stea de către guvernatorul roman. Tradiţia era ca femeile să
    pună la copt 40 de forme din aluat, numite mucenici sau sfinţişori, iar
    bărbaţii să bea 40 de pahare de vin roşu. Scoşi din cuptor, mucenicii erau unşi
    cu miere, deasupra lor se presăra miez de nucă, iar apoi erau împărţiţi mai
    ales copiilor din vecini.


    În Moldova, mucenicii sunt copţi din aluat de cozonac, apoi unşi cu miere şi
    nucă, în timp ce în Muntenia şi Dobrogea (provincii istorice din sudul,
    respectiv sud-estul României), aceştia au aceeaşi formă, dar dimensiuni mai
    mici şi sunt fierţi în apă cu zahăr.


    Pentru mucenicii copţi,
    trebuie pregătit un aluat de cozonac pentru care avem nevoie de un kg de făină,
    de 200 de grame de zahăr, de un pahar cu lapte, 100 de grame de unt, 6 ouă,
    drojdie sau praf de copt, esenţă de rom, coajă de lămâie, miez de nucă şi
    miere. Drojdia se amestecă în laptele cald, care se toarnă peste făină într-un
    vas mai mare. Tot acolo se pun gălbenuşurile de ou frecate cu unt topit. Se
    amestecă şi se frământă circa 20 de minute pentru omogenizare. Vasul cu aluat
    se lasă la căldură, acoperit, la dospit. După ce aluatul a crescut, se
    porţionează şi se fac şnururi groase de un deget, care se răsucesc în formă de
    opt. Mucenicii sunt aşezaţi apoi într-o tavă unsă cu ulei care apoi este
    introdusă în cuptorul deja încălzit. După ce se rumenesc, mucenicii trebuie
    unşi imediat cu miere, deasupra lor presărându-se miez de nucă măcinat. Se
    servesc reci sau calzi, împreună cu un pahar de vin.


    Pentru mucenicii fierţi,
    avem nevoie de un sfert de kg de făină, de zahăr sau miere, de coajă rasă de
    lămâie, de esenţă de rom, de un sfert de kg de miez de nucă şi de sare. Punem
    făină într-un vas, adăugăm apă şi puţină sare şi amestecăm până când obţinem un
    aluat care nu se lipeşte. Luăm bucăţi mici de aluat pe care le rulăm cu podul
    palmei, după care le încolăcim în forma cifrei 8. Aceşti mucenici, cu o lumgime
    de câtiva centimetri trebuie lăsaţi la uscat pe o coală de hârtie timp de mai
    multe ore. Într-un vas, punem 2 litri de apă la fiert, adăugăm un sfert de kg
    de zahăr sau mai multe linguri de miere, un plic de zahăr vanilat şi aducem la
    fierbere. După aceea punem şi mucenicii, însă în timpul fierberii trebuie amestecat
    din când în când pentru ca aceste forme din aluat nedospit să nu se lipească
    între ele. După ce mucenicii s-au înmuiat, adăugăm în oală şi coaja rasă de la
    o lămâie şi esenţa de rom. Separat, se rumeneşte uşor în cuptor miezul de nucă,
    după care este sfărâmat cu ajutorul unui sucitor. Mucenicii sunt serviţi în
    farfurii de supă, calzi sau reci, deasupra lor presărându-se nucă mărunţită şi
    scorţişoară.

  • Mucenici

    Mucenici

    La 9 martie, în calendarul
    creştin ortodox este marcată sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia
    (Armenia), iar în cel romano-catolic cei
    40 de ostaşi capadocieni martiri. În România există tradiţia ca femeile să
    pregătească mucenici, colaci din făină, copţi în cuptor sau fierţi în apă.
    Mucenicii au forma cifrei 8, de la soldaţii creştini care s-au luat în braţe
    pentru a nu îngheţa de frig în apa lacului în care, din cauza credinţei lor, au
    fost pedepsiţi să stea de către guvernatorul roman. Tradiţia era ca femeile să
    pună la copt 40 de forme din aluat, numite mucenici sau sfinţişori, iar
    bărbaţii să bea 40 de pahare de vin roşu. Scoşi din cuptor, mucenicii erau unşi
    cu miere, deasupra lor se presăra miez de nucă, iar apoi erau împărţiţi mai
    ales copiilor din vecini.


    În Moldova, mucenicii sunt copţi din aluat de cozonac, apoi unşi cu miere şi
    nucă, în timp ce în Muntenia şi Dobrogea (provincii istorice din sudul,
    respectiv sud-estul României), aceştia au aceeaşi formă, dar dimensiuni mai
    mici şi sunt fierţi în apă cu zahăr.


    Pentru mucenicii copţi,
    trebuie pregătit un aluat de cozonac pentru care avem nevoie de un kg de făină,
    de 200 de grame de zahăr, de un pahar cu lapte, 100 de grame de unt, 6 ouă,
    drojdie sau praf de copt, esenţă de rom, coajă de lămâie, miez de nucă şi
    miere. Drojdia se amestecă în laptele cald, care se toarnă peste făină într-un
    vas mai mare. Tot acolo se pun gălbenuşurile de ou frecate cu unt topit. Se
    amestecă şi se frământă circa 20 de minute pentru omogenizare. Vasul cu aluat
    se lasă la căldură, acoperit, la dospit. După ce aluatul a crescut, se
    porţionează şi se fac şnururi groase de un deget, care se răsucesc în formă de
    opt. Mucenicii sunt aşezaţi apoi într-o tavă unsă cu ulei care apoi este
    introdusă în cuptorul deja încălzit. După ce se rumenesc, mucenicii trebuie
    unşi imediat cu miere, deasupra lor presărându-se miez de nucă măcinat. Se
    servesc reci sau calzi, împreună cu un pahar de vin.


    Pentru mucenicii fierţi,
    avem nevoie de un sfert de kg de făină, de zahăr sau miere, de coajă rasă de
    lămâie, de esenţă de rom, de un sfert de kg de miez de nucă şi de sare. Punem
    făină într-un vas, adăugăm apă şi puţină sare şi amestecăm până când obţinem un
    aluat care nu se lipeşte. Luăm bucăţi mici de aluat pe care le rulăm cu podul
    palmei, după care le încolăcim în forma cifrei 8. Aceşti mucenici, cu o lumgime
    de câtiva centimetri trebuie lăsaţi la uscat pe o coală de hârtie timp de mai
    multe ore. Într-un vas, punem 2 litri de apă la fiert, adăugăm un sfert de kg
    de zahăr sau mai multe linguri de miere, un plic de zahăr vanilat şi aducem la
    fierbere. După aceea punem şi mucenicii, însă în timpul fierberii trebuie amestecat
    din când în când pentru ca aceste forme din aluat nedospit să nu se lipească
    între ele. După ce mucenicii s-au înmuiat, adăugăm în oală şi coaja rasă de la
    o lămâie şi esenţa de rom. Separat, se rumeneşte uşor în cuptor miezul de nucă,
    după care este sfărâmat cu ajutorul unui sucitor. Mucenicii sunt serviţi în
    farfurii de supă, calzi sau reci, deasupra lor presărându-se nucă mărunţită şi
    scorţişoară.

  • Deserturi din căpșune

    Deserturi din căpșune

    Chiar dacă ploile au fost și sunt în exces, în piețele și magazinele din
    România au apărut căpșunele. Sunt, parcă, mai mici față de anii trecuți, din
    cauza ploilor după cum explică vânzătorii, dar dulci și aromate. După ani de
    declin al producţiei interne, se remarcă o revenire a producătorilor care au
    început să cultive nu numai soiuri de mare productivitate, ci şi cu acel gust
    de pe vremea bunicilor. Aceste fructe se diferenţiază prin mărimea lor,
    culoare, intensitatea aromei şi gust pentru că în lume există peste 600 de
    soiuri de căpşuni. Originar din America, arbustul care ne dă acest delicios
    fruct a început să fie cultivat în Europa în secolul al 18-lea şi, în timp, a
    pătruns şi în spaţiul românesc.


    Căpşunele pot fi servite
    imediat după ce le-am îndepărtat codiţele şi le-am spălat. Bineînţeles, le
    punem în castroane, iar deasupra lor presărăm zahăr sau, de ce nu?, turnăm
    puţină miere. Căpșunele mai pot fi servite într-o combinație cu smântână, cu un
    iaurt mai gras și cu miere sau cu frișcă. Smântâna trebuie amestecată cu puțin
    miere și cu esență de vanilie după care se toarnă în cupe în care deja am pus
    căpșunele întregi sau, dacă sunt mai mari, tăiate în jumătăți.



    Pentru a păstra savoarea acestui fruct şi după
    trecerea perioadei culesului, putem să facem o dulceaţă de căpşune. Avem nevoie
    de 3 kg de căpşune, de un kg şi jumătate de zahăr şi de o lămâie. După ce li se
    îndepărtează codiţele şi după ce sunt spălate, căpşunele trebuie puse într-o
    cratiţă, în straturi, alternativ cu zahărul, adăugându-se zeama rezultată din
    stoarcerea lămâii, pentru ca fructele să se întărească puţin şi să nu se
    strivească. Vasul trebuie lăsat la rece timp de câteva ore până ce căpşunele
    lasă zeamă. Se pune la fiert, la foc mic, iar periodic trebuie îndepărtată
    spuma formată. După circa 45 de minute, scoatem puţină zeamă pe o farfurie şi o
    lăsăm să se răcească pentru a vedea dacă este consistentă şi dacă se leagă. Dacă
    acesta nu curge în farfurie, atunci dulceaţa este gata şi poate fi turnată în
    borcane cu capac, pe care le lăsăm să se răcească lent, după care le depozităm
    într-un loc răcoros.


    Există o metodă de a obţine atât dulceaţă, cât şi
    sirop de căpşune. După ce au lăsat zeamă, căpşunele sunt mutate într-o altă
    cratiţă, iar la fiert este pusă doar zeama lăsată de acestea. După circa o
    jumătate de oră, o parte din zeamă este turnată în vasul cu căpşune care este,
    de asemenea, pus la fiert până ce zeama capătă consistenţă. Restul de zeamă,
    căreia i se mai adaugă vreo 200 de grame de zahăr, este lăsat la fiert până
    când acest sirop capătă, de asemenea, consistenţă, putând fi turnat apoi în
    sticle.


    Căpșunele pot fi folosite
    cu succes și la produse de patiserie precum tarte sau prăjituri cu aluat.


  • Deserturi din căpșune

    Deserturi din căpșune

    Chiar dacă ploile au fost și sunt în exces, în piețele și magazinele din
    România au apărut căpșunele. Sunt, parcă, mai mici față de anii trecuți, din
    cauza ploilor după cum explică vânzătorii, dar dulci și aromate. După ani de
    declin al producţiei interne, se remarcă o revenire a producătorilor care au
    început să cultive nu numai soiuri de mare productivitate, ci şi cu acel gust
    de pe vremea bunicilor. Aceste fructe se diferenţiază prin mărimea lor,
    culoare, intensitatea aromei şi gust pentru că în lume există peste 600 de
    soiuri de căpşuni. Originar din America, arbustul care ne dă acest delicios
    fruct a început să fie cultivat în Europa în secolul al 18-lea şi, în timp, a
    pătruns şi în spaţiul românesc.


    Căpşunele pot fi servite
    imediat după ce le-am îndepărtat codiţele şi le-am spălat. Bineînţeles, le
    punem în castroane, iar deasupra lor presărăm zahăr sau, de ce nu?, turnăm
    puţină miere. Căpșunele mai pot fi servite într-o combinație cu smântână, cu un
    iaurt mai gras și cu miere sau cu frișcă. Smântâna trebuie amestecată cu puțin
    miere și cu esență de vanilie după care se toarnă în cupe în care deja am pus
    căpșunele întregi sau, dacă sunt mai mari, tăiate în jumătăți.



    Pentru a păstra savoarea acestui fruct şi după
    trecerea perioadei culesului, putem să facem o dulceaţă de căpşune. Avem nevoie
    de 3 kg de căpşune, de un kg şi jumătate de zahăr şi de o lămâie. După ce li se
    îndepărtează codiţele şi după ce sunt spălate, căpşunele trebuie puse într-o
    cratiţă, în straturi, alternativ cu zahărul, adăugându-se zeama rezultată din
    stoarcerea lămâii, pentru ca fructele să se întărească puţin şi să nu se
    strivească. Vasul trebuie lăsat la rece timp de câteva ore până ce căpşunele
    lasă zeamă. Se pune la fiert, la foc mic, iar periodic trebuie îndepărtată
    spuma formată. După circa 45 de minute, scoatem puţină zeamă pe o farfurie şi o
    lăsăm să se răcească pentru a vedea dacă este consistentă şi dacă se leagă. Dacă
    acesta nu curge în farfurie, atunci dulceaţa este gata şi poate fi turnată în
    borcane cu capac, pe care le lăsăm să se răcească lent, după care le depozităm
    într-un loc răcoros.


    Există o metodă de a obţine atât dulceaţă, cât şi
    sirop de căpşune. După ce au lăsat zeamă, căpşunele sunt mutate într-o altă
    cratiţă, iar la fiert este pusă doar zeama lăsată de acestea. După circa o
    jumătate de oră, o parte din zeamă este turnată în vasul cu căpşune care este,
    de asemenea, pus la fiert până ce zeama capătă consistenţă. Restul de zeamă,
    căreia i se mai adaugă vreo 200 de grame de zahăr, este lăsat la fiert până
    când acest sirop capătă, de asemenea, consistenţă, putând fi turnat apoi în
    sticle.


    Căpșunele pot fi folosite
    cu succes și la produse de patiserie precum tarte sau prăjituri cu aluat.


  • Dulceaţă de trandafiri

    Dulceaţă de trandafiri

    Primele
    borcane de dulceaţă din acest an se pregătesc în lunile mai şi iunie, atunci
    când apar şi primele fructe. Se face dulceaţă din căpşuni, din cireşe şi din
    vişine, însă acum se poate pregăti şi dulceaţă din flori de soc, de păpădie sau
    din trandafiri. Din petalele de trandafiri se obţine şi un oţet, puternic
    aromatizat, însă din aceleaşi petale poate fi pregătită o dulceaţă foarte
    parfumată.

    Sunt folosite numai petalele anumitor soiuri de trandafiri, un soi
    cultivat în România fiind aşa-numitul trandafir de Damasc (Rosa Damascena). În combinație cu lapte, făină și gălbenușuri de ou se mai
    poate obține o cremă de trandafiri. Avem nevoie de un litru de lapte, de 200 de
    grame de petale de trandafiri, de 100 de grame de zahăr, de 100 de grame de
    migdale, de 4 linguri de făină și de 4 gălbenușuri de ou.

    Într-un vas turnăm
    puțin lapte peste făină și omogenizăm. În alt vas, se bat gălbenușurile de ou
    și se amestecă cu puțin lapte. Se pune laptele la fiert împreună cu petalele de
    trandafiri și cu migdalele mărunțite, se adaugă făina și gălbenușurile și se
    lasă la foc mic, amestecând continuu până când compoziţia capătă consistenţă.
    Se toarnă în boluri, se lasă la răcit, după care se păstrează la rece până când
    se servește.

    Pentru dulceață avem nevoie de
    jumătate de kg de petale de trandafiri, de un kg de zahăr și de zeama de la o
    lâmâie. După ce din petale a fost îndepărtată partea albă dinspre tijă, acestea
    trebuie spălate şi lăsate la scurs într-o strecurătoare. Se pune la fiert un
    litru de apă, se adaugă zahărul și se obține un sirop. Adăugăm petalele de
    trandafiri, lăsând să fiarbă la foc potrivit. Se îndepărtează periodic spuma
    care se formează la suprafaţă. Adăugăm zeama de lămâie şi lăsăm la fiert până
    când dulceaţa se leagă.

    Se poate verifica dacă dulceaţa este gata de pus în
    borcane, turnând câteva picături într-o farfurie. Dacă nu curge, lipindu-se de
    farfurie, atunci se spune că dulceaţa s-a legat. Dulceaţa trebuie turnată apoi
    în borcane cu filet. După ce s-au răcit, borcanele pot fi sterilizate fie
    punându-le într-un vas cu apă, la fiert, fie într-o tavă în cuptorul rece,
    încălzind la foc mic timp de jumătate de oră

  • Dulceaţă de trandafiri

    Dulceaţă de trandafiri

    Primele
    borcane de dulceaţă din acest an se pregătesc în lunile mai şi iunie, atunci
    când apar şi primele fructe. Se face dulceaţă din căpşuni, din cireşe şi din
    vişine, însă acum se poate pregăti şi dulceaţă din flori de soc, de păpădie sau
    din trandafiri. Din petalele de trandafiri se obţine şi un oţet, puternic
    aromatizat, însă din aceleaşi petale poate fi pregătită o dulceaţă foarte
    parfumată.

    Sunt folosite numai petalele anumitor soiuri de trandafiri, un soi
    cultivat în România fiind aşa-numitul trandafir de Damasc (Rosa Damascena). În combinație cu lapte, făină și gălbenușuri de ou se mai
    poate obține o cremă de trandafiri. Avem nevoie de un litru de lapte, de 200 de
    grame de petale de trandafiri, de 100 de grame de zahăr, de 100 de grame de
    migdale, de 4 linguri de făină și de 4 gălbenușuri de ou.

    Într-un vas turnăm
    puțin lapte peste făină și omogenizăm. În alt vas, se bat gălbenușurile de ou
    și se amestecă cu puțin lapte. Se pune laptele la fiert împreună cu petalele de
    trandafiri și cu migdalele mărunțite, se adaugă făina și gălbenușurile și se
    lasă la foc mic, amestecând continuu până când compoziţia capătă consistenţă.
    Se toarnă în boluri, se lasă la răcit, după care se păstrează la rece până când
    se servește.

    Pentru dulceață avem nevoie de
    jumătate de kg de petale de trandafiri, de un kg de zahăr și de zeama de la o
    lâmâie. După ce din petale a fost îndepărtată partea albă dinspre tijă, acestea
    trebuie spălate şi lăsate la scurs într-o strecurătoare. Se pune la fiert un
    litru de apă, se adaugă zahărul și se obține un sirop. Adăugăm petalele de
    trandafiri, lăsând să fiarbă la foc potrivit. Se îndepărtează periodic spuma
    care se formează la suprafaţă. Adăugăm zeama de lămâie şi lăsăm la fiert până
    când dulceaţa se leagă.

    Se poate verifica dacă dulceaţa este gata de pus în
    borcane, turnând câteva picături într-o farfurie. Dacă nu curge, lipindu-se de
    farfurie, atunci se spune că dulceaţa s-a legat. Dulceaţa trebuie turnată apoi
    în borcane cu filet. După ce s-au răcit, borcanele pot fi sterilizate fie
    punându-le într-un vas cu apă, la fiert, fie într-o tavă în cuptorul rece,
    încălzind la foc mic timp de jumătate de oră

  • Deserturi din căpşuni

    Deserturi din căpşuni

    În
    România este vremea căpşunilor. După ani de declin al producţiei interne, se
    remarcă o revenire a producătorilor care au început să cultive nu numai soiuri
    de mare productivitate, ci şi cu acel gust de pe vremea bunicilor. Aceste
    fructe se diferenţiază prin mărimea lor, culoare, intensitatea aromei şi gust
    pentru că în lume există peste 600 de soiuri de căpşun. Originar din America, arbustul care ne dă acest
    delicios fruct a început să fie cultivat în Europa în secolul al 18-lea şi, în
    timp, a pătruns şi în spaţiul românesc. În unele localităţi care şi-au făcut o tradiţie din cultivarea căpşunilor la vremea culesului sunt organizate
    chiar festivaluri.


    Din căpşuni pot fi
    obţinute multe deserturi. Căpşunile
    pot fi servite imediat după ce le-am îndepărtat codiţele şi le-am spălat.
    Bineînţeles, le punem în castroane, iar deasupra lor presărăm zahăr sau, de ce
    nu, turnăm puţină miere. Dacă avem răbdare, le putem lăsa puţin în
    frigider pentru că servite reci parcă sunt mai bune.


    Pentru a păstra savoarea acestui fruct şi după
    trecerea perioadei culesului, putem să facem o dulceaţă de căpşuni. Avem nevoie de
    3 kg de căpşuni, de un kg şi jumătate de zahăr şi de o lămâie. După ce li se
    îndepărtează codiţele şi după ce sunt spălate, căpşunile trebuie puse în
    straturi alternativ cu zahărul într-o cratiţă, adăugându-se zeama rezultată din
    stoarcerea lămâii, pentru ca
    fructele să se întărească puţin şi să nu se strivească. Vasul trebuie lăsat
    la rece timp de câteva ore până ce căpşunile lasă zeamă. Se pune la fiert, la
    foc mic şi se spumează permanent. După circa 45 de minute, scoatem puţină zeamă pe o farfurie şi o
    lăsăm să se răcească pentru a vedea dacă este consistentă şi dacă se leagă. Dacă acesta nu
    curge în farfurie, atunci dulceaţa este gata şi poate fi turnată în borcane cu
    capac, pe care le lăsăm să se răcească lent, după care le depozităm într-un loc
    răcoros.


    Mai există o metodă de
    a obţine atât dulceaţă, cât şi sirop de căpşuni. După ce au lăsat zeamă,
    căpşunile sunt mutate într-o altă cratiţă, iar la fiert este pusă doar zeama
    lăsată de acestea. După circa jumătate de oră, o parte din zeamă este turnată
    în vasul cu căpşuni care este, de asemenea, pus la fiert până ce zeama capătă
    consistenţă. Restul de zeamă, căreia Ii se mai adaugă vreo 200 de grame de
    zahăr, este lăsată la fiert până când acest sirop capătă, de asemenea,
    consistenţă, putând fi turnat apoi în sticle.


    Un desert care se prepară
    foarte repede este spuma de căpşuni. Avem nevoie de două albuşuri de ou, de 200
    de grame de zahăr pudră şi de jumătate de kg de căpşuni. Punem totul într-un
    vas şi amestecăm cu mixerul până se transformă într-o spumă. Lăsăm compoziţia
    la frigider circa o oră ca să se răcească şi o servim în castroane. În fiecare
    castron, pentru aspectul estetic, punem deasupra câteva căpşuni.

  • Deserturi din căpşuni

    Deserturi din căpşuni

    În
    România este vremea căpşunilor. După ani de declin al producţiei interne, se
    remarcă o revenire a producătorilor care au început să cultive nu numai soiuri
    de mare productivitate, ci şi cu acel gust de pe vremea bunicilor. Aceste
    fructe se diferenţiază prin mărimea lor, culoare, intensitatea aromei şi gust
    pentru că în lume există peste 600 de soiuri de căpşun. Originar din America, arbustul care ne dă acest
    delicios fruct a început să fie cultivat în Europa în secolul al 18-lea şi, în
    timp, a pătruns şi în spaţiul românesc. În unele localităţi care şi-au făcut o tradiţie din cultivarea căpşunilor la vremea culesului sunt organizate
    chiar festivaluri.


    Din căpşuni pot fi
    obţinute multe deserturi. Căpşunile
    pot fi servite imediat după ce le-am îndepărtat codiţele şi le-am spălat.
    Bineînţeles, le punem în castroane, iar deasupra lor presărăm zahăr sau, de ce
    nu, turnăm puţină miere. Dacă avem răbdare, le putem lăsa puţin în
    frigider pentru că servite reci parcă sunt mai bune.


    Pentru a păstra savoarea acestui fruct şi după
    trecerea perioadei culesului, putem să facem o dulceaţă de căpşuni. Avem nevoie de
    3 kg de căpşuni, de un kg şi jumătate de zahăr şi de o lămâie. După ce li se
    îndepărtează codiţele şi după ce sunt spălate, căpşunile trebuie puse în
    straturi alternativ cu zahărul într-o cratiţă, adăugându-se zeama rezultată din
    stoarcerea lămâii, pentru ca
    fructele să se întărească puţin şi să nu se strivească. Vasul trebuie lăsat
    la rece timp de câteva ore până ce căpşunile lasă zeamă. Se pune la fiert, la
    foc mic şi se spumează permanent. După circa 45 de minute, scoatem puţină zeamă pe o farfurie şi o
    lăsăm să se răcească pentru a vedea dacă este consistentă şi dacă se leagă. Dacă acesta nu
    curge în farfurie, atunci dulceaţa este gata şi poate fi turnată în borcane cu
    capac, pe care le lăsăm să se răcească lent, după care le depozităm într-un loc
    răcoros.


    Mai există o metodă de
    a obţine atât dulceaţă, cât şi sirop de căpşuni. După ce au lăsat zeamă,
    căpşunile sunt mutate într-o altă cratiţă, iar la fiert este pusă doar zeama
    lăsată de acestea. După circa jumătate de oră, o parte din zeamă este turnată
    în vasul cu căpşuni care este, de asemenea, pus la fiert până ce zeama capătă
    consistenţă. Restul de zeamă, căreia Ii se mai adaugă vreo 200 de grame de
    zahăr, este lăsată la fiert până când acest sirop capătă, de asemenea,
    consistenţă, putând fi turnat apoi în sticle.


    Un desert care se prepară
    foarte repede este spuma de căpşuni. Avem nevoie de două albuşuri de ou, de 200
    de grame de zahăr pudră şi de jumătate de kg de căpşuni. Punem totul într-un
    vas şi amestecăm cu mixerul până se transformă într-o spumă. Lăsăm compoziţia
    la frigider circa o oră ca să se răcească şi o servim în castroane. În fiecare
    castron, pentru aspectul estetic, punem deasupra câteva căpşuni.

  • Dulceaţă de trandafiri

    Dulceaţă de trandafiri

    Primele borcane de dulceaţă
    din acest an se pregătesc în lunile mai şi iunie, atunci când apar şi primele
    fructe. Se face dulceaţă din căpşuni, din cireşe şi din vişine, însă acum se
    poate pregăti şi dulceaţă din flori de soc, de păpădie sau din trandafiri. Din
    petalele de trandafiri se obţine şi un oţet, puternic aromatizat, însă din
    aceleaşi petale poate fi pregătită o dulceaţă foarte parfumată. Sunt folosite
    numai petalele anumitor soiuri de trandafiri, recomandat fiind aşa-numitul
    trandafir de Damasc (rosa damascena).

    După ce din petale a fost îndepărtată
    partea albă dinspre tijă, acestea trebuie spălate şi lăsate la scurs într-o
    strecurătoare. Avem nevoie de circa 100 de flori de trandafir, de un kg de
    zahăr şi de o lămâie. Fierbem un litru de apă în care am pus zahărul până când
    obţinem un sirop, adunând spuma de la suprafaţă. Adăugăm petalele de
    trandafiri, lăsând să fiarbă la foc potrivit. Din când în când se adună spuma
    care se formează la suprafaţă. Adăugăm zeama de lămâie şi lăsăm la fiert până
    când dulceaţa se leagă. Se poate verifica dacă dulceaţa este gata de pus în
    borcane, turnând câteva picături într-o farfurie. Dacă nu curge, lipindu-se de
    farfurie, atunci se spune că dulceaţa s-a legat.


    Dulceaţa trebuie turnată
    apoi în borcane cu filet. După ce s-au răcit, borcanele pot fi sterilizate fie
    punându-le într-un vas cu apă, la fiert, fie într-o tavă în cuptorul rece,
    încălzind la foc mic timp de jumătate de oră. Pentru că se obţine o cantitate
    foarte mică, dulceaţa de trandafiri poate fi utilizată ca ornament în cupele cu
    îngheţată sau chiar în combinaţie cu friptură la tavă.

  • Dulceaţă de trandafiri

    Dulceaţă de trandafiri

    Primele borcane de dulceaţă
    din acest an se pregătesc în lunile mai şi iunie, atunci când apar şi primele
    fructe. Se face dulceaţă din căpşuni, din cireşe şi din vişine, însă acum se
    poate pregăti şi dulceaţă din flori de soc, de păpădie sau din trandafiri. Din
    petalele de trandafiri se obţine şi un oţet, puternic aromatizat, însă din
    aceleaşi petale poate fi pregătită o dulceaţă foarte parfumată. Sunt folosite
    numai petalele anumitor soiuri de trandafiri, recomandat fiind aşa-numitul
    trandafir de Damasc (rosa damascena).

    După ce din petale a fost îndepărtată
    partea albă dinspre tijă, acestea trebuie spălate şi lăsate la scurs într-o
    strecurătoare. Avem nevoie de circa 100 de flori de trandafir, de un kg de
    zahăr şi de o lămâie. Fierbem un litru de apă în care am pus zahărul până când
    obţinem un sirop, adunând spuma de la suprafaţă. Adăugăm petalele de
    trandafiri, lăsând să fiarbă la foc potrivit. Din când în când se adună spuma
    care se formează la suprafaţă. Adăugăm zeama de lămâie şi lăsăm la fiert până
    când dulceaţa se leagă. Se poate verifica dacă dulceaţa este gata de pus în
    borcane, turnând câteva picături într-o farfurie. Dacă nu curge, lipindu-se de
    farfurie, atunci se spune că dulceaţa s-a legat.


    Dulceaţa trebuie turnată
    apoi în borcane cu filet. După ce s-au răcit, borcanele pot fi sterilizate fie
    punându-le într-un vas cu apă, la fiert, fie într-o tavă în cuptorul rece,
    încălzind la foc mic timp de jumătate de oră. Pentru că se obţine o cantitate
    foarte mică, dulceaţa de trandafiri poate fi utilizată ca ornament în cupele cu
    îngheţată sau chiar în combinaţie cu friptură la tavă.

  • Preparate din ciuperci

    Preparate din ciuperci


    Pentru această editie vă propunem câteva reţete de preparate cu ciuperci, la care vom folosi ciuperci de cultură. Într-un almanah gastronomic apărut în urmă cu peste 30 de ani, am întâlnit o reţetă de ciuperci cu orez la cuptor. Avem nevoie de jumătate de kg de ciuperci, de 100 de grame de unt, de 200 de grame de caşcaval, de o ceaşcă cu orez şi de circa 150 de grame de smântână, de o legătură de pătrunjel, de piper măcinat şi de sare. Tocăm picioarele ciupercilor şi le călim în ulei. Fierbem orezul şi îl amestecăm cu ciupercile călite, adăugând în compoziţie caşcaval ras şi puţin piper măcinat.



    Pălăriile ciupercilor trebuie puse într-o tavă unsă cu unt şi umplute cu amestecul din orez, ciuperci şi caşcaval. Deasupra se presară caşcaval ras după care tava este lăsată în cuptor la foc mediu spre mic pentru circa jumătate de oră. Înainte de a fi servite, deasupra ciupercilor se presară frunze tocate de pătrunjel şi puţină smântână.



    O altă reţetă pe care v-o propunem este cea a piureului de ciuperci. Avem nevoie de jumătate de kg de ciuperci, de un pahar cu lapte, de două cepe, de câteva felii de pâine, de puţină smântână, de ulei, mărar şi sare. Curăţăm ciupercile, le spălăm şi le tăiem în felii subţiri, după care le călim în ulei împreună cu cepele, de asemenea, tocate mărunt. Le trecm prin maşina de tocat împreună cu feliile de pâne, înmuiate în lapte. Adăugăm smântână şi sare după gust şi obţinem astfel chiar o garnitură pentru felul principal al unei mese.



    Din ciuperci putem obtine şi salată. Avem nevoie de un kg de ciuperci cu pălării mai mici pe care le spălăm şi le fierbem în puţină apă. După ce s-au înmuiat, le scurgem de apă, le tăiem în felii subţiri şi le punem într-o salatieră în care le amestecăm cu un sos compus din ulei de măsline, zeama de la o lămâie, mărar tocat, piper măcinat şi sare după gust.

  • Preparate din ciuperci

    Preparate din ciuperci


    Pentru această editie vă propunem câteva reţete de preparate cu ciuperci, la care vom folosi ciuperci de cultură. Într-un almanah gastronomic apărut în urmă cu peste 30 de ani, am întâlnit o reţetă de ciuperci cu orez la cuptor. Avem nevoie de jumătate de kg de ciuperci, de 100 de grame de unt, de 200 de grame de caşcaval, de o ceaşcă cu orez şi de circa 150 de grame de smântână, de o legătură de pătrunjel, de piper măcinat şi de sare. Tocăm picioarele ciupercilor şi le călim în ulei. Fierbem orezul şi îl amestecăm cu ciupercile călite, adăugând în compoziţie caşcaval ras şi puţin piper măcinat.



    Pălăriile ciupercilor trebuie puse într-o tavă unsă cu unt şi umplute cu amestecul din orez, ciuperci şi caşcaval. Deasupra se presară caşcaval ras după care tava este lăsată în cuptor la foc mediu spre mic pentru circa jumătate de oră. Înainte de a fi servite, deasupra ciupercilor se presară frunze tocate de pătrunjel şi puţină smântână.



    O altă reţetă pe care v-o propunem este cea a piureului de ciuperci. Avem nevoie de jumătate de kg de ciuperci, de un pahar cu lapte, de două cepe, de câteva felii de pâine, de puţină smântână, de ulei, mărar şi sare. Curăţăm ciupercile, le spălăm şi le tăiem în felii subţiri, după care le călim în ulei împreună cu cepele, de asemenea, tocate mărunt. Le trecm prin maşina de tocat împreună cu feliile de pâne, înmuiate în lapte. Adăugăm smântână şi sare după gust şi obţinem astfel chiar o garnitură pentru felul principal al unei mese.



    Din ciuperci putem obtine şi salată. Avem nevoie de un kg de ciuperci cu pălării mai mici pe care le spălăm şi le fierbem în puţină apă. După ce s-au înmuiat, le scurgem de apă, le tăiem în felii subţiri şi le punem într-o salatieră în care le amestecăm cu un sos compus din ulei de măsline, zeama de la o lămâie, mărar tocat, piper măcinat şi sare după gust.

  • Secretele bucătăriei româneşti: Dulceaţă de pepene

    Secretele bucătăriei româneşti: Dulceaţă de pepene

    Este vară şi este sezonul pepenilor, roşii şi galbeni. De obicei, pepenii sunt consumaţi ca atare, însă din ei se poate face şi dulceaţă. Întrucât pepenii, în special cei roşii, conţin foarte multă apă, puţini sunt cei care se încumetă să facă dulceaţă din ei pentru că durează foarte mult, iar rezultatul este
    chiar descurajant, adică unul … două borcane dintr-un pepene roşu de 3 .. 4
    kg. Pentru prepararea dulceţii, pe lângă acest pepene, avem nevoie de un kg de
    zahăr şi de o lămâie. Se îndepărtează coaja şi se taie pepenele în cuburi mari,
    care trebuie puse apoi într-o cratiţă împreună cu zahărul şi lăsate la rece
    pentru două ore. Se pune vasul la foc mic şi se amestecă din când în când
    pentru ca bucăţile de pepene să nu se prindă de fundul cratiţei. Se adaugă
    lămâia, tăiată în felii cât mai subţiri şi se lasă la foc mic până când
    bucăţile de pepene încep să devină semitransparente. Se poate adăuga esenţă de
    vanilie şi, după ce siropul devine vâscos şi, după cum se spune, se leagă,
    atunci dulceaţa este gata şi poate fi turnată în borcane.


    Mai
    rapid se pregăteşte dulceaţa din coji de pepene roşu. Este folosită partea albă
    şi un strat subţire din partea roşie a pepenelui, fiind îndepărtată coaja
    verde. Partea albă trebuie tăiată în cuburi sau în fâşii, iar prepararea este
    asemănătoare cu care descrisă anterior. Pepenele roşu, tăiat în felii subţiri,
    poate fi şi confiat, însă procesul necesită timp şi cere răbdare.


    Dulceaţa
    de pepene galben este mai spornică decât cea de pepene roşu. Avem nevoie de 5
    kg de pepene galben şi de 2
    kg de zahăr. Tăiem pepenii galbeni în cuburi şi îi punem într-un vas împreună
    cu zahărul. După un timp, pepenii lasă zeamă astfel încât vasul poate fi pus pe aragaz, la foc mic. După un timp, bucăţile de pepene îşi reduc puţin dimensiunea şi devin semitransparente. Cu ajutorul unei
    spumiere, scoatem bucăţile
    de pepene şi lăsăm în continuare la fiert
    acel sirop până când devine mai vâscos. În aceste sirop se poate adăuga esenţa de vanilie şi câteva frunze de mentă. După ce siropul s-a legat, punem la loc în vas bucăţile de pepene galben, lăsăm să
    dea în clocot şi apoi oprim focul. Se toarnă apoi dulceaţa în borcane care, pentru o bună conservare, trebuie sterilizate.