Pianista română stabilită la Viena, Adela Liculescu
Pianista română stabilită la Viena, Adela Liculescu
Fostul primar al comunei ucrainene Mahala, Elena Nandriş, cere
administraţiei de la Bucureşti să se implice mai mult în apărarea intereselor
populaţiei de etnie română din regiunea Cernăuţi. Ea şi-a manifestat îngrijorarea
faţă de aplicarea noii Legi a învăţământului, care le impune şcolilor cu
predare în limba minorităţilor să introducă, treptat, ore în limba ucraineană.
Guvernul României ar trebui să se implice mai insistent în apărarea
limbii noastre române, pentru că noi o pierdem şi nouă ne pare foarte rău. Noi
iubim limba noastră, noi ne zbatem pentru limba noastră, noi o preţuim mai mult
decât voi acolo. Noi am spus totdeauna: vrem să vorbim, vrem să cântăm şi să ne
rugăm în limba noastră. Sunt 551 de ani de când suntem români. Şi acum, în
câţiva ani, distrugem totul. Ne doare foarte mult. Mulţi din România nu înţeleg
asta, a declarat Nandriş pentru Agenţia de presă Agerpres.
În comuna
Mahala sunt două licee cu predare exclusiv în limba română, unul cu 411 elevi
şi celălalt cu 320 de elevi. Începând din anul şcolar viitor, predarea în
ucraineană devine obligatorie din clasa a 5-a. În primul an de gimnaziu, elevii
trebuie să înveţe minimum 20% din materii în ucraineană, procentul crescând
până la 80% în ultimii doi ani de liceu. Legea învăţământului a fost modificată
în 2017, iar, într-o primă etapă a dispus ca şcolile cu predare în limba rusă
să treacă la studierea tuturor disciplinelor de învăţământ în ucraineană
începând cu 1 septembrie 2020. Şcolile minorităţilor naţionale din Ucraina,
care vorbesc într-o limbă a Uniunii Europene, precum cea română, trebuie să
introducă treptat limba ucraineană începând cu septembrie 2023.
Ambasadorul României la Londra, Laura Popescu, a primit distincţia
Diplomatul European al Anului în Regatul Unit al Marii Britanii şi
Irlandei de Nord, acordat de revista Diplomat. Premiul i-a fost decernat în
urma votului diplomaţilor acreditaţi la Londra, iar la ceremonie au participat
peste 200 de membri ai corpului diplomatic şi oficiali britanici. Ambasada
României transmite că, în discursul său, Laura Popescu le-a mulţumit colegilor
de la misiunile diplomatice pentru foarte buna colaborare la Londra şi a
apreciat că distincţia este şi rezultatul muncii întregii echipe diplomatice a
României în Marea Britanie. Prima femeie ambasador al României în Regatul Unit,
Laura Popescu este în prezent şi preşedintele Women in Diplomacy, o reţea care
reuneşte femeile diplomat din Londra. În acest context, a vorbit despre noua
generaţie de femei ambasador ale României şi despre rolul important şi
contribuţia pozitivă a femeilor în diplomaţie. Anul trecut, premiul pentru
Diplomatul European al Anului i-a fost decernat ambasadorului Uniunii Europene
în Marea Britanie.
Senatul a adoptat propunerea legislativă care prevede ca diplomaţii
români să fie obligaţi să cunoască cel puţin două limbi străine, dintre care
una să fie engleza sau franceza. La votul pentru modificarea Legii 269/2003
privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României s-au înregistrat
94 de voturi pentru şi o abţinere. Iniţiatorii proiectului
legislativ, un grup de parlamentari ai Uniunii Salvaţi România, susţin că
interesele României în străinătate trebuie să fie reprezentate de un corp de profesionişti
pregătiţi la cele mai înalte standarde. Multilingvismul este o politică
asumată la nivelul instituţiilor Uniunii Europene, în sensul în care ni se
arată clar din poziţia Comisiei Europene că stăpânirea limbilor străine joacă
un rol vital în sporirea capacităţii de inserţie profesională a mobilităţii
(…). Multilingvismul asigură instrumentele uzuale de lucru şi desfăşurarea
corespunzătoare a activităţii corpului diplomatic şi consular, au
precizat senatorii USR în expunerea de motive. Propunerea legislativă va intra
acum în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.
Unsprezece cetăţeni români şi un membru de familie, cetăţean
sudanez, au fost evacuaţi din Sudan în Djibouti cu două zboruri organizate de
autorităţile franceze şi sudaneze, transmite Ministerul român de Externe. Opt
români şi sudanezul membru de familie au părăsit deja statul est-african cu un
zbor militar organizat de autorităţile elene cu destinaţia Atena, iar un alt
român s-a deplasat pe cont propriu în Egipt şi a solicitat asistenţă consulară
Ambasadei României la Cairo. Ambasadele României la Addis Abeba şi Cairo menţin
în atenţie situaţia altor 14 cetăţeni români şi 2 membri de familie, cetăţeni
sudanezi, care intenţionează să părăsească pe cale rutieră Sudanul şi să intre
în Egipt. Ambasada României la Addis Abeba arată că în Sudan se mai află 11 de
cetăţeni români şi 4 membri de familie sudanezi şi egipteni, care au solicitat
sprijin în vederea evacuării. Bucureştiul reiterează recomandarea fermă
adresată tuturor românilor care se află pe teritoriul Sudanului să se adreseze
urgent Ambasadei României la Addis Abeba şi să comunice coordonatele proprii,
dacă nu au făcut-o deja, pentru a putea fi contactaţi în caz de necesitate.
Ambasada poate fi contactată la telefonul +251 116 62 26 75. De asemenea,
pentru situaţii de urgenţă există linia telefonică specială a misiunii
diplomatice +251 935 35 00 59.
Invitaţi: E.S. Laura Popescu, Ambasadorul României în Marea Britanie, şi E.S. Radu Gabriel Safta, Ambasadorul României în Australia şi Noua Zeelandă
Ministrul
interimar de Externe, Bogdan Aurescu, a avut o întrevedere cu ministrul
israelian pentru Diaspora, Nachman Shai, cu ocazia Zilei Naţionale de
Comemorare a Victimelor Holocaustului din România. Şeful diplomaţiei române a
reiterat angajamentul continuu al ţării noastre pentru combaterea
antisemitismului, comemorarea victimelor Holocaustului şi păstrarea memoriei
Holocaustului şi a amintit de adoptarea de către Guvernul României, la 13 mai
2021, a primei Strategii naţionale pentru prevenirea şi combaterea
antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură.
La rândul său, Nachman Shai a mulţumit României pentru eforturile substanţiale
în ceea ce priveşte combaterea antisemitismului şi comemorarea Holocaustului şi
a apreciat că România reprezintă un model la nivel european şi
internaţional în acest sens. Cei doi demnitari au salutat, totodată,
aportul comunităţilor de evrei din România şi Israel la relaţia bilaterală,
inclusiv la facilitarea dezvoltării economice şi culturale a celor două state.
Ziua Naţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului a fost marcată în
România printr-o ceremonie de depunere de flori la Memorialul Victimelor
Holocaustului, organizată de Institutul Elie Wiesel.
Ambasadorul
României la Londra, Laura Popescu, a găzduit prima întâlnire a antreprenorilor
și investitorilor români din domeniul tehnologiei informaţiei din România și
din Marea Britanie. Evenimentul, organizat cu sprijinul atașatului economic
Bogdan Mihăilescu din Biroul economic al Ambasadei României la Londra, a reunit
conaţionali care au reuşit să construiască afaceri de succes în domeniul IT.
Ne-am bucurat că am putut crea această oportunitate de dialog și schimb
de idei cu antreprenori și investitori români din industria tech și că am avut,
totodată, prilejul să aflăm despre proiectele aflate în derulare, a
transmis Laura Popescu prin intermediul paginii de Facebook a Ambasadei.
Diplomatul a spus că feedback-ul primit de la participanți va conduce la crearea
unui club care să unească ecosistemele antreprenoriale din România și Marea
Britanie şi să creeze oportunități de business.
Ambasadorul
României în Cipru, Dan Mihalache, a vizitat în weekend Școala Românească din
Limassol. Instituţia de învăţământ funcționează în incinta Mitropoliei
Limassolului şi a fost înfiinţată în cadrul proiectului Şcoala
Românească la iniţiativa reprezentanţei diplomatice la Niciosia și a
Alianţei Românilor din Cipru. Le-am felicitat pe doamnele profesoare
Carmen Ioannou şi Mirela Ionel care îndrumă și învață copiii limba, cultura,
istoria și geografia României. I-am mulțumit Înalt Preasfințitului Mitropolit
Athanasie, care prin generozitatea sa de-a lungul anilor, continuă să ofere
spațiul de studiu și alte facilități copiilor români, a scris diplomatul
pe Facebook. Prima şcoală românească din Cipru a fost inaugurată în capitala
Nicosia, în aprilie 2004. Au urmat şcoala din Limassol, deschisă în septembrie
2004, cele din Larnaca, Dali şi Pafos, în 2009, şi şcoala din Paralimni,
deschisă în 2012. Cursurile se desfăşoară în fiecare sâmbătă pe durata a 4 ani
şcolari, iar manualele şi programa folosite sunt cele recomandate de Ministerul
Învăţământului de la Bucureşti. Circa 25.000 de români trăiesc în Cipru şi
formează a treia comunitate străină după greci şi britanici.
Echipa
de tineri constructori de roboți Quantum Robotics a Liceului Internațional de
Informatică din București, câștigătoare în acest an a celei de-a 5-a ediții a
Campionatului Național de Robotică FIRST Tech Challenge Romania, precum și a
numeroase competiții internaționale, a fost invitată la Festivalul
Internațional de Știință din Oeiras, Portugalia. Quantum Robotics este
alcătuită din Eliza Constantinescu, Alexandru Ion Radu, Mircea-Alexandru
Roată-Palade, David Alexandru Bohan, Cezar Alexandru Mitrea, Tudor Mihai Mușat,
Vladimir Lazăr, Carolina Enache și Sebastian Ștefan Ciulacu. Ei sunt însoţiţi
de profesorul de informatică Emre Sertel și de directorul programului
educational FIRST Tech Challenge Romania, Ana Mihaela Popescu.
Tinerii
inventatori români susţin în perioada 12-17 octombrie, demonstrații interactive
cu roboții, în fața unui public format din elevi și adulți şi vor participa la
workshop-uri specializate în licee din Oeiras partenere ale festivalului.
Festivalul Internațional de Știință din Oeiras face parte din seria de
evenimente anuale inițiate în cadrul candidaturii oraşului la competiţia pentru
titlul de Capitală Culturală a Europei în 2027. Participarea echipei Quantum Robotics
la manifestare este sprijinită financiar și logistic de reprezentanţa la
Lisabona a Institutului Cultural Român.
Ambasadoarea României la Londra, Laura Popescu, a acceptat invitaţia programului “Poveşti spuse-n româneşte” şi va citi o poveste copiilor români care învaţă limba română şi care locuiesc în Marea Britanie şi în alte ţări europene. Evenimentul va avea loc online în data de 15 iulie, de la ora 17:00 (ora Londrei) şi marchează finalul unui an şcolar în care 70 de copii s-au (re)împrietenit cu limba română la cursurile organizate de Poveşti spuse-n româneşte.
Cursurile online se adresează copiilor români din Marea Britanie şi nu numai şi îi ajută să înveţe (nivel începător) şi să păstreze contactul (nivel intermediar şi avansat) cu limba română. Mai multe informaţii şi link pentru înscriere în linkul povesti.co.uk/blog/ambasadorulromanieicitestecopiilor.
Poveşti spuse-n româneşte a luat fiinţă la Londra în anul 2013. Timp de 7 ani a format o comunitate de iubitori de teatru românesc la Londra, aducând şi producând spectacole de teatru şi evenimente cuturale în West End. Din septembrie 2020, a demarat programul de cursuri de limba română online pentru copii, după ce a identificat această nevoie profundă în comunitate.
Ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Laura Popescu, atrage atenția asupra termenului limită – 30 iunie 2021 – al aplicării pentru rezidență în Regatul Unit, în cadrul procedurii #EUSettlementScheme destinată cetățenilor europeni.
Cetățenii români care au sosit pe teritoriul UK până la data de 31 decembrie 2020 trebuie să aplice pentru rezidență, asemeni tuturor cetățenilor europeni, până la data de 30 iunie 2021. Dacă v-ați hotărât să rămâneți în Regatul Unit și nu ați aplicat pentru obținerea statutului de rezident, vă rog să aplicați acum, pentru a vă proteja dreptul de trăi, lucra și studia aici. În cazul în care cunoașteți cetățeni români sau cetățeni europeni de altă naționalitate care nu au aplicat încă, sfătuiți-i să aplice acum sau acordați-le sprijin pentru parcurgerea procesului de înscriere. Mulțumesc!
Detalii despre procedura de înscriere EU Settlement Scheme destinată cetățenilor europeni și membrilor de familie ai acestora pe pagina guvernului britanic la: https://www.gov.uk/settled-status-eu-citizens-families
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, aflată într-o vizită oficială de patru zile în Spania, i-a solicitat omologului spaniol Maria Pilar Llop Cuenca înlesnirea obţinerii dublei cetăţenii pentru românii care trăiesc şi muncesc în statul iberic. Comunitatea românească are rolul de punte de legătură dintre ţările noastre, fiind un catalizator puternic al dezvoltării relaţiilor şi aducând o contribuţie substanţială la economia spaniolă. În acest context, aş vrea să reiterez solicitarea acesteia de facilitare a obţinerii dublei cetăţenii, a declarat Anca Dragu la finalul unei întrevederi cu şefa Senatului spaniol. Afirmaţia vine în contextul în care, în prezent, nu există un acord între cele două state privind dubla cetăţenie, iar românii care doresc să obţină cetăţenia spaniolă sunt obligaţi să renunţe la cea română.
Subiectul dublei cetăţenii a fost abordat şi la nivel guvernamental în luna februarie, cu prilejul vizitei la Bucureşti a ministrului spaniol de Externe Arancha Gonzalez Laya. Apreciem foarte mult contribuţia populaţiei române la societatea spaniolă şi de asemenea vrem să le răspundem la solicitările pe care ni le-au înaintat cu privire la dubla cetăţenie. Purtăm discuţii în acest sens, pentru a putea să le răspundem la aspiraţii, a spus la acea vreme şefa diplomaţiei spaniole. La finele anului trecut, românii din Spania alcătuiau cea mai numeroasă comunitate de rezidenţi străini din statul iberic. Aproape 1 milion 80 de mii de români trăiau în Spania în 2020, potrivit Ministerului Incluziunii, Securității Sociale și Migrației de la Madrid.
Noul ambasador al României la Londra, Laura Popescu, i-a prezentat reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii scrisorile de acreditare în funcţie. Relaţia cu Regatul Unit este foarte importantă şi datorită remarcabilei comunităţi româneşti, cu o contribuţie semnificativă la viaţa de zi cu zi a acestui stat, a spus diplomatul după ceremonia organizată la Palatul Buckingham. Laura Popescu a precizat că aprofundarea relaţiilor româno-britanice şi a Parteneriatului Strategic sunt priorităţi ale mandatului său. Decretul de acreditare a acesteia la conducerea reprezentanţei diplomarice a României în Marea Britanie a fost semnat de preşedintele Klaus Iohannis în ianuarie. Laura Popescu l-a înlocuit în acest post pe Dan Mihalache, care a fost numit ambasador în Cipru.
Secretarul de Stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu, s-a deplasat la Chişinău pentru a participa la o serie de evenimente, între care, lansarea variantei tipărite a Revistei TIMPUL – Republica Moldova şi inaugurarea Parcului Alunelul din sectorul Buiucani al municipiului, un proiect finanțat de administraţia locală a sectorului 6 al capitalei României. De asemenea, oficialul român înmânează un ajutor umanitar Asociației Românilor din Basarabia – Foști Deținuți Politici și Deportați.
Proiectul de lege prin care se instituie la data de 10 mai Ziua Românităţii Balcanice a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Conform actului, Ziua Românităţii Balcanice poate fi sărbătorită de către administraţia publică centrală şi locală şi de celelalte instituţii ale statului, de către societatea civilă şi persoane fizice şi juridice de drept public ori privat, precum şi de către reprezentanţii României în străinătate, prin organizarea sau participarea, în ţară sau peste hotare, la programe şi manifestări dedicate acestei sărbători. Potrivit proiectului, organizarea şi desfăşurarea acestor manifestări pot fi sprijinite material sau logistic de Departamentul pentru românii de pretutindeni, de administraţiile centrale şi locale şi de organizaţiile neguvernamentale. Totodată, Televiziunea Română şi Radioul Public pot include în programele lor, cu prioritate, emisiuni culturale şi informative sau aspecte de la evenimentele dedicate acestei sărbători.
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni anunţă că intenționează să organizeze, pe perioada vacanței de vară a elevilor și studenților, programul tradițional de tabere ARC. Instituţia arată că, în contextul pandemic actual, ediția din acest an va avea loc în format online. Activitățile se vor derula sub forma unor ateliere interactive de limba română, istorie, muzică, arte vizuale, artă dramatică și tradiții. DRP lansează cu acest prilej o invitaţie părţilor interesate de a se alătura demersului şi pune la dispoziţie adresa de email taberearc@dprp.gov.ro, unde aşteaptă idei și propuneri de activități ce ar putea fi incluse în Programul de tabere ARC 2021. DRP precizează că atât condițiile de înscriere și cât şi calendarul atelierelor vor fi anunțate ulterior pe site-ul dprp.gov.ro și pe rețelele de socializate ale instituţiei.
Aprofundarea relaţiilor româno-britanice şi a Parteneriatului Strategic este una dintre priorităţile noului ambasador al României în Regatul Unit, Laura Popescu, a scris aceasta joi pe Facebook, în contextul prezentării scrisorilor de acreditare reginei Elisabeta a II-a.
Relaţia cu Regatul Unit este foarte importantă şi datorită remarcabilei comunităţi româneşti, cu o contribuţie semnificativă la viaţa de zi cu zi a acestui stat, a subliniat ambasadoarea. “Am fost deosebit de onorată să prezint Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a scrisorile de acreditare ca ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Buckingham. Mulţumesc Majestăţii Sale pentru primirea călduroasă şi discuţia avută!”, a postat Laura Popescu pe pagina de Facebook a Ambasadei.
Decretul de acreditare a ambasadoarei Laura Popescu în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a fost semnat de preşedintele Klaus Iohannis în luna ianuarie. Ea l-a înlocuit în acest post pe Dan Mihalache, care a fost numit ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Cipru.
Sursa: Agerpres