Radio România Internațional

Tag: lebar

  • După pomana porcului

    După pomana porcului

    Mai sunt doar câteva zile până la Ignat (20 decembrie),
    ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului, din care
    urmează să fie obţinute preparate tradiţionale pentru masa de Crăciun.
    În această zi, este pregătită, în mod tradițional, aşa-numita pomană a
    porcului. Este mâncarea oferită celor care au participat la sacrificarea
    rituală, pentru că această activitate care presupune și tranșarea porcului
    durează câteva ore și se desfășoară în aer liber. De aceea, până când este
    pregătită pomana porcului, se mai serveşte o ţuică fiartă sau un pahar de vin
    fiert.

    Pomana porcului se pregătește într-un vas de tuci (fontă) în care se
    pune puţină osânză, acea grăsime care se adună din cavitatea abdominală a
    porcului şi din care se obţine și untură. După topirea grăsimii, în untura
    încinsă punem cubuleţe de carne crudă (costiţă, fleică şi pulpă), puţin ficat
    de porc şi lăsăm să se rumenească puţin. Adăugăm apă şi lăsăm să fiarbă
    înăbuşit, la foc potrivit, circa jumătate de oră, amestecând din când în când.
    Curăţăm o căpăţână de usturoi, iar căţeii de usturoi, tăiaţi mărunt, îi adăugăm
    în vasul de tuci. Spre final, presărăm o linguriţă de cimbru uscat şi turnăm
    puţin vin roşu, condimentăm cu piper şi punem sare după gust. Aceasta este
    pomana porcului, care se serveşte caldă, împreună cu mămăligă şi cu un pahar de
    vin roşu.


    În
    următoarele zile se fac preparatele tradiţionale pentru masa de Crăciun, precum
    jumări, caltaboş, piftie, lebăr, slănina, şunca semiafumată, cârnaţi şi sarmale
    în foi de varză. Jumările sunt aceste bucăţi de slănină puse la topit, la foc
    mic, într-un vas de fontă, cunoscut şi sub numel de tuci. La topit pot fi puse
    şi bucăţi de grăsime de pe burta porcului, caz în care se obţin acele jumări
    care conţin şi straturi subțiri de carne. Se amestecă periodic în vasul de tuci
    şi, după ce bucăţile de slănină au devenit transparente, întregul conţinut este
    turnat printr-o sită în recipientul în care urmează a fi păstrată. Untura se
    scurge încet, iar în sită vor rămâne jumările, puse pe platoul de aperitive
    reci de la masa de Crăciun, alături de şorici, slănină proaspătă, şuncă afumată,
    lebăr şi caltaboş. Aceste jumări pot fi consumate împreună cu mămăligă, cu ouă
    ochiuri şi cu brânză.



    În gospodăriile tradiţionale, jumările sunt păstrate, în mod obişnuit,
    în borcane, deasupra lor turnându-se un strat de untură, care are rol de
    protecţie. În acelaşi mod pot fi păstraţi cârnaţii prăjiţi, precum şi bucăţi de
    carne prăjită, în vase mai mari în care, peste toate acestea, se toarnă untură.
    Este aşa-numita carne la garniţă, care poate fi consumată la zile bune după ce a
    fost prăjită în untură. Aceste recipiente în care se păstrează untura,
    jumările, cârnaţii şi carnea prăjită trebuie depozitate în încăperi răcoroase.

  • După pomana porcului

    După pomana porcului

    Mai sunt doar câteva zile până la Ignat (20 decembrie),
    ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului, din care
    urmează să fie obţinute preparate tradiţionale pentru masa de Crăciun.
    În această zi, este pregătită, în mod tradițional, aşa-numita pomană a
    porcului. Este mâncarea oferită celor care au participat la sacrificarea
    rituală, pentru că această activitate care presupune și tranșarea porcului
    durează câteva ore și se desfășoară în aer liber. De aceea, până când este
    pregătită pomana porcului, se mai serveşte o ţuică fiartă sau un pahar de vin
    fiert.

    Pomana porcului se pregătește într-un vas de tuci (fontă) în care se
    pune puţină osânză, acea grăsime care se adună din cavitatea abdominală a
    porcului şi din care se obţine și untură. După topirea grăsimii, în untura
    încinsă punem cubuleţe de carne crudă (costiţă, fleică şi pulpă), puţin ficat
    de porc şi lăsăm să se rumenească puţin. Adăugăm apă şi lăsăm să fiarbă
    înăbuşit, la foc potrivit, circa jumătate de oră, amestecând din când în când.
    Curăţăm o căpăţână de usturoi, iar căţeii de usturoi, tăiaţi mărunt, îi adăugăm
    în vasul de tuci. Spre final, presărăm o linguriţă de cimbru uscat şi turnăm
    puţin vin roşu, condimentăm cu piper şi punem sare după gust. Aceasta este
    pomana porcului, care se serveşte caldă, împreună cu mămăligă şi cu un pahar de
    vin roşu.


    În
    următoarele zile se fac preparatele tradiţionale pentru masa de Crăciun, precum
    jumări, caltaboş, piftie, lebăr, slănina, şunca semiafumată, cârnaţi şi sarmale
    în foi de varză. Jumările sunt aceste bucăţi de slănină puse la topit, la foc
    mic, într-un vas de fontă, cunoscut şi sub numel de tuci. La topit pot fi puse
    şi bucăţi de grăsime de pe burta porcului, caz în care se obţin acele jumări
    care conţin şi straturi subțiri de carne. Se amestecă periodic în vasul de tuci
    şi, după ce bucăţile de slănină au devenit transparente, întregul conţinut este
    turnat printr-o sită în recipientul în care urmează a fi păstrată. Untura se
    scurge încet, iar în sită vor rămâne jumările, puse pe platoul de aperitive
    reci de la masa de Crăciun, alături de şorici, slănină proaspătă, şuncă afumată,
    lebăr şi caltaboş. Aceste jumări pot fi consumate împreună cu mămăligă, cu ouă
    ochiuri şi cu brânză.



    În gospodăriile tradiţionale, jumările sunt păstrate, în mod obişnuit,
    în borcane, deasupra lor turnându-se un strat de untură, care are rol de
    protecţie. În acelaşi mod pot fi păstraţi cârnaţii prăjiţi, precum şi bucăţi de
    carne prăjită, în vase mai mari în care, peste toate acestea, se toarnă untură.
    Este aşa-numita carne la garniţă, care poate fi consumată la zile bune după ce a
    fost prăjită în untură. Aceste recipiente în care se păstrează untura,
    jumările, cârnaţii şi carnea prăjită trebuie depozitate în încăperi răcoroase.

  • Preparate pentru masa de Crăciun

    Preparate pentru masa de Crăciun

    Între ziua de Ignat (20 decembrie), atunci când
    are loc sacrificarea rituală a porcului şi cea de Crăciun, este timp suficient
    pentru a obţine preparate tradiţionale, care sunt puse pe platoul cu aperitive
    reci. Pe lângă şorici şi acele bucăţi mici de grăsime topită denumite jumări, pe
    platoul de aperitive se mai pun bucăţi de slănină, precum şi felii de lebăr,
    tobă şi caltaboş. Se mai pot adăuga bucăţi de cârnaţi afumaţi şi semiafumaţi,
    cu sau fără boia, conform tradiţiilor gastronomice locale.


    Slănina este un preparat tradiţional nu numai în România, ci şi în Europa centrală
    şi de est. De altfel, în ţări precum Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia,
    Slovenia, Macedonia de Nord, termenul este identic sau foarte apropiat din
    punct de vedere fonetic. Slănina se obţine din grăsimea cu şorici de pe spatele
    sau de burta porcului şi se poate consuma imediat în stare proaspătă.


    Lebărul, o denumire locală care provine cel mai probabil de la cuvântul german
    leberwurst, este un fel de cârnat preparat din ficat,
    grăsime şi condimente, învelişul fiind intestinul gros. Toba conţine un amestec
    de bucăţi de carne de porc cu grăsime, din porţiunea guşei, la care se adaugă
    şorici, bucăţi de ficat, inimă, rinichi şi limbă, precum şi urechi. Toate
    acestea, mărunţite, sunt puse fie în interiorul stomacului de porc, fie într-un
    înveliş plastic, atunci când toba este obţinută industrial.


    Caltaboşul este
    asemănător cârnatului, iar ca înveliş se foloseşte intestinul gros, la fel ca
    la lebăr. Caltaboşul este umplut cu organe de porc, precum ficat, splină,
    rinichi şi inimă. Toate organele trebuie fierte, tocate şi apoi amestecate cu
    orez, ceapă tocată mărunt, piper negru măcinat, nucşoară şi ienibahar,
    condimente, de asemenea, măcinate, adăugând şi sare după gust. În partea de
    nord a Moldovei, prin zona Botoşaniului, este întâlnită şi o altă reţetă, în
    care organele de porc sunt înlocuite cu carne de porc, mai grasă, care este
    tocată şi amestecată cu, atenţie!, stafide, cu orez, cu ceapă, de asemenea
    tocată mărunt şi cu condimente precum coliandru şi piper negru măcinat. Acest preparat
    şi-a luat denumirea de caltaboş moldovenesc.


    Pentru masa de Crăciun
    se mai pregătesc şi cârnaţi proaspeţi puşi pe grătar sau prăjiţi în ulei, cu
    garnitură de varză acră călită, precum şi friptură de porc, însă din farfurii
    nu trebuie să lipsească sarmalele. În România, sarmalele tradiţionale sunt cele cu varză acrăşi cu carne de porc. Iar
    dacă am amintit de tradiţii, mulţi români din mediul urban, chiar dacă nu mai sacrifică porcul ca odinioară, şi-au păstrat obiceiul de a pregăti cârnaţi de casă, din carne de porc sau din carne de porc
    şi de vită. În cazul în care carnea nu are grăsime, adăugăm şi puţină slănină. Carnea şi slănina sunt tocate, iar apoi
    amestecate cu puţină supă de carne, cu sare şi cu diferite condimente, precum
    cimbru şi piper măcinat. Amestecul trebuie lăsat câteva ore la rece, iar după
    aceea urmează umplerea maţelor, răsucirea acestora la o distanţă de 10 … 15
    centimetri, obţinându-se astfel cârnaţii. În continuare, şirurile de cârnaţi
    trebuie atârnate pe sfoară şi lăsate la rece, pentru a se zvânta, timp de
    câteva ore.De obicei,
    cârnaţii pregătiţi în perioada Crăciunului sunt consumaţi imediat, iar în acest
    caz adăugăm şi usturoi pisat în compoziţie, precum şi sare, după gust. Aceşti
    cârnaţi pot fi preparaţi la grătar sau prăjiţi în ceaun sau tigaie, în untură
    sau ulei şi pot fi serviţi cu varză călită sau cu piure de cartofi.


  • Preparate pentru masa de Crăciun

    Preparate pentru masa de Crăciun

    Între ziua de Ignat (20 decembrie), atunci când
    are loc sacrificarea rituală a porcului şi cea de Crăciun, este timp suficient
    pentru a obţine preparate tradiţionale, care sunt puse pe platoul cu aperitive
    reci. Pe lângă şorici şi acele bucăţi mici de grăsime topită denumite jumări, pe
    platoul de aperitive se mai pun bucăţi de slănină, precum şi felii de lebăr,
    tobă şi caltaboş. Se mai pot adăuga bucăţi de cârnaţi afumaţi şi semiafumaţi,
    cu sau fără boia, conform tradiţiilor gastronomice locale.


    Slănina este un preparat tradiţional nu numai în România, ci şi în Europa centrală
    şi de est. De altfel, în ţări precum Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia,
    Slovenia, Macedonia de Nord, termenul este identic sau foarte apropiat din
    punct de vedere fonetic. Slănina se obţine din grăsimea cu şorici de pe spatele
    sau de burta porcului şi se poate consuma imediat în stare proaspătă.


    Lebărul, o denumire locală care provine cel mai probabil de la cuvântul german
    leberwurst, este un fel de cârnat preparat din ficat,
    grăsime şi condimente, învelişul fiind intestinul gros. Toba conţine un amestec
    de bucăţi de carne de porc cu grăsime, din porţiunea guşei, la care se adaugă
    şorici, bucăţi de ficat, inimă, rinichi şi limbă, precum şi urechi. Toate
    acestea, mărunţite, sunt puse fie în interiorul stomacului de porc, fie într-un
    înveliş plastic, atunci când toba este obţinută industrial.


    Caltaboşul este
    asemănător cârnatului, iar ca înveliş se foloseşte intestinul gros, la fel ca
    la lebăr. Caltaboşul este umplut cu organe de porc, precum ficat, splină,
    rinichi şi inimă. Toate organele trebuie fierte, tocate şi apoi amestecate cu
    orez, ceapă tocată mărunt, piper negru măcinat, nucşoară şi ienibahar,
    condimente, de asemenea, măcinate, adăugând şi sare după gust. În partea de
    nord a Moldovei, prin zona Botoşaniului, este întâlnită şi o altă reţetă, în
    care organele de porc sunt înlocuite cu carne de porc, mai grasă, care este
    tocată şi amestecată cu, atenţie!, stafide, cu orez, cu ceapă, de asemenea
    tocată mărunt şi cu condimente precum coliandru şi piper negru măcinat. Acest preparat
    şi-a luat denumirea de caltaboş moldovenesc.


    Pentru masa de Crăciun
    se mai pregătesc şi cârnaţi proaspeţi puşi pe grătar sau prăjiţi în ulei, cu
    garnitură de varză acră călită, precum şi friptură de porc, însă din farfurii
    nu trebuie să lipsească sarmalele. În România, sarmalele tradiţionale sunt cele cu varză acrăşi cu carne de porc. Iar
    dacă am amintit de tradiţii, mulţi români din mediul urban, chiar dacă nu mai sacrifică porcul ca odinioară, şi-au păstrat obiceiul de a pregăti cârnaţi de casă, din carne de porc sau din carne de porc
    şi de vită. În cazul în care carnea nu are grăsime, adăugăm şi puţină slănină. Carnea şi slănina sunt tocate, iar apoi
    amestecate cu puţină supă de carne, cu sare şi cu diferite condimente, precum
    cimbru şi piper măcinat. Amestecul trebuie lăsat câteva ore la rece, iar după
    aceea urmează umplerea maţelor, răsucirea acestora la o distanţă de 10 … 15
    centimetri, obţinându-se astfel cârnaţii. În continuare, şirurile de cârnaţi
    trebuie atârnate pe sfoară şi lăsate la rece, pentru a se zvânta, timp de
    câteva ore.De obicei,
    cârnaţii pregătiţi în perioada Crăciunului sunt consumaţi imediat, iar în acest
    caz adăugăm şi usturoi pisat în compoziţie, precum şi sare, după gust. Aceşti
    cârnaţi pot fi preparaţi la grătar sau prăjiţi în ceaun sau tigaie, în untură
    sau ulei şi pot fi serviţi cu varză călită sau cu piure de cartofi.


  • Pomana porcului

    Pomana porcului

    Mai sunt doar câteva zile până la Ignat (20
    decembrie), ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului care urmează
    să fie preparat pentru masa de Crăciun.
    Preparate tradiţionale pentru masa de Crăciun sunt caltaboşul, piftia, lebărul,
    slănina, şunca semiafumată, cârnaţii şi sarmalele, însă trebuie menţionat că
    porcul nu este consumat integral în perioada Sărbătorii Crăciunului, de pe urma
    acestuia rămânând slănină şi şuncă, produse conservate prin afumare, cârnaţi şi
    carne prăjită, puse la păstrare în borcane cu untură.



    În gospodăriile din
    Transilvania, provincie unde carnea de porc are o pondere mai mare în consum,
    sunt sacrificaţi doi porci, unul înainte de Crăciun, celălalt după Anul Nou. La
    sacrificarea rituală a porcului este tradiţia de a pregăti aşa-numita pomană a
    porcului, o mâncare oferită celor care au participat la această operaţiune.


    Cum ajungem la pomana porcului, un preparat
    necesar după atâta muncă şi, eventual, după ţuica fiartă care este servită
    tradiţional atunci când tranşarea se face în aer liber? Într-un vas de tuci
    (fontă) se pune puţină osânză, acea grăsime care se adună din cavitatea
    abdominală a porcului şi din care se obţine untura. După ce se topeşte
    grăsimea, în untura încinsă punem cubuleţe de carne crudă (costiţă, fleică şi
    pulpă), puţin ficat de porc şi lăsăm să se rumenească puţin. Adăugăm apă şi
    lăsăm să fiarbă înăbuşit, la foc potrivit, circa jumătate de oră, amestecând
    din când în când. Curăţăm o căpăţână de usturoi, iar căţeii de usturoi, tăiaţi
    mărunt, îi adăugăm în vasul de tuci. Spre final, presărăm o linguriţă de cimbru uscat şi turnăm puţin vin roşu, condimentăm cu piper şi
    punem sare după gust. Aceasta este pomana porcului, care se serveşte caldă,
    împreună cu mămăligă şi cu un pahar de vin roşu.

  • Pomana porcului

    Pomana porcului

    Mai sunt doar câteva zile până la Ignat (20
    decembrie), ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului care urmează
    să fie preparat pentru masa de Crăciun.
    Preparate tradiţionale pentru masa de Crăciun sunt caltaboşul, piftia, lebărul,
    slănina, şunca semiafumată, cârnaţii şi sarmalele, însă trebuie menţionat că
    porcul nu este consumat integral în perioada Sărbătorii Crăciunului, de pe urma
    acestuia rămânând slănină şi şuncă, produse conservate prin afumare, cârnaţi şi
    carne prăjită, puse la păstrare în borcane cu untură.



    În gospodăriile din
    Transilvania, provincie unde carnea de porc are o pondere mai mare în consum,
    sunt sacrificaţi doi porci, unul înainte de Crăciun, celălalt după Anul Nou. La
    sacrificarea rituală a porcului este tradiţia de a pregăti aşa-numita pomană a
    porcului, o mâncare oferită celor care au participat la această operaţiune.


    Cum ajungem la pomana porcului, un preparat
    necesar după atâta muncă şi, eventual, după ţuica fiartă care este servită
    tradiţional atunci când tranşarea se face în aer liber? Într-un vas de tuci
    (fontă) se pune puţină osânză, acea grăsime care se adună din cavitatea
    abdominală a porcului şi din care se obţine untura. După ce se topeşte
    grăsimea, în untura încinsă punem cubuleţe de carne crudă (costiţă, fleică şi
    pulpă), puţin ficat de porc şi lăsăm să se rumenească puţin. Adăugăm apă şi
    lăsăm să fiarbă înăbuşit, la foc potrivit, circa jumătate de oră, amestecând
    din când în când. Curăţăm o căpăţână de usturoi, iar căţeii de usturoi, tăiaţi
    mărunt, îi adăugăm în vasul de tuci. Spre final, presărăm o linguriţă de cimbru uscat şi turnăm puţin vin roşu, condimentăm cu piper şi
    punem sare după gust. Aceasta este pomana porcului, care se serveşte caldă,
    împreună cu mămăligă şi cu un pahar de vin roşu.

  • Preparate de Crăciun

    Preparate de Crăciun

    În urmă cu câteva zile, mai precis la 20 decembrie, de Ignat, în multe gospodării din
    România a avut loc sacrificarea rituală a porcului. Sunt necesare câteva zile pentru ca, din carnea acestuia, să fie obţinute
    preparate
    tradiţionale pentru masa de Crăciun, precum piftie, lebăr, şorici, slănina,
    jumări, tobă, caltaboş, cârnaţi şi sarmale. Toate aceste pregătiri încep însă
    cu pomana porcului, o mâncare tradiţională oferită celor care au participat
    la sacrificarea rituală a porcului. Este
    pregătită foarte repede
    şi uşor într-un vas de tuci (fontă), în care se topeşte osânză, acea grăsime care se adună din cavitatea
    abdominală a porcului. După ce se topeşte, se adaugă cuburi de carne (pulpă, costiţă şi fleică),
    ficat şi splină de porc, iar spre final vin roşu, cimbru uscat, piper şi sare
    după gust.


    Pentru a pregăti
    aperitivele din carne de porc este nevoie de timp şi de răbdare. Pe lângă şorici
    şi acele bucăţi mici de grăsime topită denumite jumări, pe platoul de aperitive
    se mai pun bucăţi de slănină, precum şi felii de lebăr, tobă şi caltaboş. Se
    mai pot adăuga bucăti de cârnaţi afumaţi şi semiafumaţi, cu sau fără boia,
    conform tradiţiilor gastronomice locale.


    Lebărul, o denumire locală care
    provine cel mai probabil de la cuvântul german leberwurst, este un fel de cârnat preparat din ficat,
    grăsime şi condimente, învelişul fiind întestinul gros. Caltaboşul este
    asemănător cârnatului, iar ca înveliş se foloseşte intestinul gros, la fel ca
    la lebăr. Caltaboşul este umplut cu organe de porc, precum ficat, splină,
    rinichi şi inimă. Toate organele trebuie fierte, tocate şi apoi amestecate cu
    orez, ceapă tocată mărunt, piper negru măcinat, nucşoară şi ienibahar,
    condimente, de asemenea, măcinate, adăugând şi sare după gust. Un alt preparat
    pus pe platoul de aperitive este toba. Conţine un amestec de bucăţi de carne de porc cu
    grăsime, din porţiunea guşei, la care se adaugă şorici, bucăti de ficat, inimă,
    rinichi şi limbă, precum şi urechi. Toate acestea, mărunţite, sunt puse fie în
    interiorul stomacului de porc, fie într-un înveliş plastic, atunci când toba
    este obţinută industrial.



    Pentru masa de Crăciun se pregăteşte friptură de
    porc şi cârnaţi proaspeţi puşi pe grătar sau prăjiţi în ulei, cu garnitură de
    varză acră călită, însă din farfurii nu trebuie să lipsească sarmalele. Întâlnite în tot spaţiul balcanic, dar revendicate de fiecare ţară
    ca fiind produs tradiţional, sarmalele îşi au originea în bucătăria
    turcească de unde au înprumutat şi numele, pentru că în turcă li se spune
    sarmak. În timp ce turcii au făcut sarmale din foi de viţă şi le-au umplut cu
    carne de vită sau cu orez şi stafide, popoarele din Balcani au diversificat
    reţetele, folosind ca înveliş foile de varză, dulce sau murată, iar ca
    umplutură carnea tocată de porc, de pasăre sau chiar de peşte. În România, sarmalele tradiţionale sunt cele cu varză acrăşi cu carne de porc. Avem nevoie de una … două verze acre, de mărime potrivită, pe care le desfacem foaie cu foaie. Putem lăsa foile în apă rece, la
    desărat. Avem nevoie de 1,5 kg de carne tocată de porc, pe care o amestecăm cu
    o cană de orez şi cu două cepe tocate mărunt. Tăiem nervurile foilor de varză
    pentru a fi mai uşor la rulat. Le întindem, punem apoi carnea, le rulăm şi
    aşezăm sarmalele în oală, una lângă alta. Printre sarmale punem două, trei
    crenguţe de cimbru, puţin suc de roşii, apă cât să le acopere şi le lăsăm la
    fiert la foc mic, timp de circa două ore. Pentru un plus de savoare, printre sarmale
    se mai poate adăuga costiţă afumată de porc. Se servesc calde, după ce am pus
    deasupra lor puţină smântână, iar alături mămăligă.

  • Preparate de Crăciun

    Preparate de Crăciun

    În urmă cu câteva zile, mai precis la 20 decembrie, de Ignat, în multe gospodării din
    România a avut loc sacrificarea rituală a porcului. Sunt necesare câteva zile pentru ca, din carnea acestuia, să fie obţinute
    preparate
    tradiţionale pentru masa de Crăciun, precum piftie, lebăr, şorici, slănina,
    jumări, tobă, caltaboş, cârnaţi şi sarmale. Toate aceste pregătiri încep însă
    cu pomana porcului, o mâncare tradiţională oferită celor care au participat
    la sacrificarea rituală a porcului. Este
    pregătită foarte repede
    şi uşor într-un vas de tuci (fontă), în care se topeşte osânză, acea grăsime care se adună din cavitatea
    abdominală a porcului. După ce se topeşte, se adaugă cuburi de carne (pulpă, costiţă şi fleică),
    ficat şi splină de porc, iar spre final vin roşu, cimbru uscat, piper şi sare
    după gust.


    Pentru a pregăti
    aperitivele din carne de porc este nevoie de timp şi de răbdare. Pe lângă şorici
    şi acele bucăţi mici de grăsime topită denumite jumări, pe platoul de aperitive
    se mai pun bucăţi de slănină, precum şi felii de lebăr, tobă şi caltaboş. Se
    mai pot adăuga bucăti de cârnaţi afumaţi şi semiafumaţi, cu sau fără boia,
    conform tradiţiilor gastronomice locale.


    Lebărul, o denumire locală care
    provine cel mai probabil de la cuvântul german leberwurst, este un fel de cârnat preparat din ficat,
    grăsime şi condimente, învelişul fiind întestinul gros. Caltaboşul este
    asemănător cârnatului, iar ca înveliş se foloseşte intestinul gros, la fel ca
    la lebăr. Caltaboşul este umplut cu organe de porc, precum ficat, splină,
    rinichi şi inimă. Toate organele trebuie fierte, tocate şi apoi amestecate cu
    orez, ceapă tocată mărunt, piper negru măcinat, nucşoară şi ienibahar,
    condimente, de asemenea, măcinate, adăugând şi sare după gust. Un alt preparat
    pus pe platoul de aperitive este toba. Conţine un amestec de bucăţi de carne de porc cu
    grăsime, din porţiunea guşei, la care se adaugă şorici, bucăti de ficat, inimă,
    rinichi şi limbă, precum şi urechi. Toate acestea, mărunţite, sunt puse fie în
    interiorul stomacului de porc, fie într-un înveliş plastic, atunci când toba
    este obţinută industrial.



    Pentru masa de Crăciun se pregăteşte friptură de
    porc şi cârnaţi proaspeţi puşi pe grătar sau prăjiţi în ulei, cu garnitură de
    varză acră călită, însă din farfurii nu trebuie să lipsească sarmalele. Întâlnite în tot spaţiul balcanic, dar revendicate de fiecare ţară
    ca fiind produs tradiţional, sarmalele îşi au originea în bucătăria
    turcească de unde au înprumutat şi numele, pentru că în turcă li se spune
    sarmak. În timp ce turcii au făcut sarmale din foi de viţă şi le-au umplut cu
    carne de vită sau cu orez şi stafide, popoarele din Balcani au diversificat
    reţetele, folosind ca înveliş foile de varză, dulce sau murată, iar ca
    umplutură carnea tocată de porc, de pasăre sau chiar de peşte. În România, sarmalele tradiţionale sunt cele cu varză acrăşi cu carne de porc. Avem nevoie de una … două verze acre, de mărime potrivită, pe care le desfacem foaie cu foaie. Putem lăsa foile în apă rece, la
    desărat. Avem nevoie de 1,5 kg de carne tocată de porc, pe care o amestecăm cu
    o cană de orez şi cu două cepe tocate mărunt. Tăiem nervurile foilor de varză
    pentru a fi mai uşor la rulat. Le întindem, punem apoi carnea, le rulăm şi
    aşezăm sarmalele în oală, una lângă alta. Printre sarmale punem două, trei
    crenguţe de cimbru, puţin suc de roşii, apă cât să le acopere şi le lăsăm la
    fiert la foc mic, timp de circa două ore. Pentru un plus de savoare, printre sarmale
    se mai poate adăuga costiţă afumată de porc. Se servesc calde, după ce am pus
    deasupra lor puţină smântână, iar alături mămăligă.