Radio România Internațional

Tag: lemn

  • Civilizația sării în spațiul carpatic

    Civilizația sării în spațiul carpatic

    Comparată chiar şi azi aurul alb, sarea a fost din cele mai vechi timpuri o marfă extrem de
    râvnită, iar regiunile bogate în zăcăminte au căpătat o importanţă direct
    proporţională cu valoarea sa. Este şi cazul spaţiului românesc,
    considerat dintotdeauna deţinător al celor mai mari zăcăminte de sare din
    Europa.

    Despre vechimea exploatăriilor de sare de pe teritoriul actual al
    României şi despre regiunile cu precădere saline ne vorbeşte acum Valerii Kavruk, manager al Muzeului Național al
    Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe.

    Preocuparea serioasă, sistematică
    pentru exploatarea sării pe teritoriul României datează începând cu circa 6050
    de aniî.Hr.
    Sigur că, în comparație cu alte țări din Europa, în acest moment cea mai
    timpurie vârstă a exploatării sării din Europa este cea din România. Foarte
    curând după această dată, circa 6.000 î.Hr.,
    avem vestigii ceva mai târzii în sudul Poloniei, lângă Cracovia și din
    Bulgaria, din nord-estul Bulgariei, pe teritoriul orașului Provadia. Dar aceste
    exploatări vor apărea peste câteva secole după cele spațiul românesc.


    În plus, în zonele cu cele mai vechi ocne de sare se mai exploatează şi azi
    minereu salin, cum ar fi zăcămintele de sare gemă aflate la suprafața solului
    aflate în special în județele Prahova, Buzău, Vrancea, iar în spaţiul
    intercarpatic la Praid. Dar cele mai larg răspândite manifestări saline pe care
    omul putea să le exploateze fără utilaje tehnice moderne sunt diversele
    acumulări de apă sărată cum ar fi cele din Bucovina și Moldova Subcarpatică.
    Iar în spațiul intracarpatic, în toată Depresiunea Maramureșului sunt sute de
    locuri în care izvorăște apă din pământ, în Transilvania, de asemenea,
    majoritatea izvoarelor de apă sărată aflându-se de-a lungul Carpaților. Şi tot
    din cele mai vechi timpuri, lemnul a însoţit exploatările de sare, în regiunile
    respective dezvoltându-se şi o adevărată civilizaţie specifică.

    Explicaţiile
    vin imediat tot de la Valerii Kavruk: De cele mai multe ori, atunci când vorbim
    de timpuri îndepărtate, foarte rar întâlnim lemnul, pentru că lemnul fiind un
    material organic este foarte perisabil. În timpul săpăturilor arheologice dacă
    găsim lemnul, îl găsim numai în forma carbonizată, adică un fel de cărbune. Iar
    lemnul este practic distrus de microbi. În zonele bogate în soluri sărate sau
    în ape sau nămoluri sărate, se creează condiții optime pentru păstrarea acestui
    lemn așa cum a fost și el cu mii de ani în urmă. În unele zone, mai ales în
    Transilvania, unde pe locul exploatărilor saline s-au creat straturi, depuneri
    consistente de nămol, s-au păstrat foarte multe instalații și unelte de lemn.
    Asta nu înseamnă că oamenii nu au folosit și altceva, nu înseamnă nici că în
    altă parte nu au existat astfel de structuri și obiecte de lemn. Este doar o
    întâmplare că s-au întrunit aceste condiții și lemnul acela s-a păstrat.


    În cele
    mai multe situri arheologice de exploatare a sării am găsit urme de lemn    ,
    continuă Valerii Kavruk care, de mai mulți ani, conducer cercetările de la
    situl din Băile Figa, din apropierea orașului Beclean, județul Bistrița-Năsăud.

    Acolo s-a format deasupra zăcământului de sare o depunere de nămol
    sărat care atinge grosime de 3 metri. În stratul acesta de nămol se păstrează
    mii de obiecte și urme de structuri de lemn care s-au făcut cu ocazia
    exploatărilor care datează în locul respectiv începând cu circa 3500 de ani î.Hr. până în zilele
    noastre. Nu există la ora actuală în România nicăieri atâta lemn din epoci
    preistorice cât există într-un singur sit la Băile Figa. Cu siguranță, astfel
    de structuri și obiecte din lemn se găsesc și în altă parte, doar că la Băile
    Figa le știm mai bine, pentru că deocamdată este singurul loc în care se fac
    săpături arheologice sistematice într-unul din aceste situri.


    Lemnul fiind unul dintre puținele materiale care se păstrează foarte bine
    în mediul sărat, au apărut de-a lungul timpului diverse structuri descoperite
    și la Băile Figa. Exemple ar fi gardurile de susținere din stejar construite pe
    terenurile din care s-a luat nămol pentru a se ajunge la roca de sare precum și
    galeriile de lemn folosite în interiorul minelor.





  • Lemnul, o resursă pentru reducerea emisiilor de carbon

    Lemnul, o resursă pentru reducerea emisiilor de carbon

    România are toate resursele – păduri, lemn, capacităţi de prelucrare, specialişti şi şcoli – pentru a intra în plutonul fruntaş al ţărilor care fac paşi importanţi pentru reducerea emisiilor de carbon în sectorul construcţiilor. Afirmația aparține Asociaţiei Forestierilor din România (ASFOR) care explică într-un comunicat cum folosirea lemnului în construcții poate contribui la atingerea obiectivelor climatice ambițioase ale Uniunii Europene: și anume echilibrarea emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2050 şi, ulterior, obținerea de emisii negative. În acest sens, sectorul în cauză reprezintă o provocare majoră. Conform planului de acţiune pentru economia circulară din 2020, construcţiile sunt responsabile pentru peste 35% din totalul deşeurilor şi pentru 5 … 12% din totalul emisiilor din Uniunea Europeană. Iar produsele din lemn pot contribui la transformarea sectorului din sursă de emisii într-un absorbant de carbon. Promovarea produselor de stocare a carbonului este pe deplin compatibilă cu principiul neutralităţii tehnologice, arată forestierii români, citând surse comunitare.

    Care este mecanismul ne explică președintele ASFOR, Ciprian Muscă:

    Sectorul construcțiilor este unul dintre sectoarele care au un aport destul de ridicat în ceea ce privește emisiile de carbon, prin materialele care sunt folosite. La nivelul statelor europene s-au implementat o serie de măsuri pentru absorția și stocarea carbonului.

    Noi, atât în România cât și în Uniunea Europeană, avem la îndemână o resursă care ne poate ajuta și care poate să participe activ în realizarea acestor ținte. Și ea este pădurea! Practic, pădurea acționează ca un absorbant al carbonului pe care îl depozitează în lemn, iar ulterior prin prelucrarea și transformarea lemnului în materiale de construcții asigură stocarea acestuia pe un termen foarte, foarte lung.

    Deci, practic, utilizând lemnul în construcții noi reușim să facem această parte de stocare de carbon și să atingem țintele de neutralitate pe care ni le-am propus ca membri ai comunității și pe care Europa și le-a impus să le atingă până în 2030. Întotdeauna trebuie să existe un just echilibru între economic, social și mediu. Adică recoltele de lemn pe care le facem, cel puțin la nivelul României, pentru că România este unul dintre puținele state europene care recoltează lemn după programe pe 10 ani, după amenajamente silvice. Și recoltăm doar creșterea anuală a pădurii, deci nu recoltăm mai mult decât pădurea poate să producă.

    În sprijinul celor spuse, forestierii români amintesc și faptul că, luna trecută, Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (ENVI) a Parlamentului European a lansat draftul raportului O nouă strategie europeană pentru 2030 – Management durabil al pădurilor în Europa. Documentul face referire la adoptarea unei abordări holistice care ia în considerare multifuncţionalitatea pădurilor, inclusiv stocarea carbonului în biomasa forestieră şi produsele din lemn şi la crearea unui cadru de reglementare care să recunoască amprenta de carbon mai mică a produselor forestiere în comparaţie cu materialele alternative. În același context, forestierii români readuc în atenție un document propriu denumit România verde în 10 paşi, care conține și un capitol care vizează construcțiile din lemn. Acesta cheamă autorităţile publice să realizeze case pasive din lemn şi să folosească minim 10% lemn în toate construcţiile realizate din fonduri publice. Totodată, prin programul ‘Casa din lemn’ – foresterii solicită ca persoanele fizice să fie sprijinite financiar să realizeze construcţii din acest material, la fel și persoanele juridice pentru sedii, spaţii tehnice, spaţii pentru comerţ şi producţie. Toate acestea nu se pot face, însă, decât prin tăieri provenite din păduri, iar în România subiectul este foarte sensibil. Multe asociații de mediu au atras atenția asupra unor defrișări și tăieri ilegale sau abuzive.

    Iată ce spune Ciprian Muscă: Aș începe întâi cu termenul de defrișare. Defrișare ce înseamnă? Tăierea arboretului, îndepărtarea pădurii și schimbarea categoriei de folosință. Adică putem să avem, de exemplu, defrișare la construcția unei autostrăzi. În rest nu putem vorbi de defrișare. Aici, în România, nu avem defrișări decât strict în cazul marilor proiecte de infrastructură. În ceea ce privește tăierile ilegale, și noi ca participanți în cadrul sectorului forestier depunem eforturi de a-i îndepărta și de a scăpa de cei care mai fac fapte ilicite și care aduc prejudicii pădurii. Avem acest sistem informatic SUMAL 2.0 care este unic în Europa și care practic ne asigură trasabilitatea lemnului de la pădure până în depozit. Este un sistem pus la dispoziția populației. Orice cetățean din România care dorește să verifice un transport de lemn o poate face. Are și fotografiile transportului. Dacă are suspiciuni sau dacă constată că transportul este ilegal poate apela la sistemul 112. Deci, în ceea ce inseamnă exploatarea și transportul lemnului transparența este totală.

    Recent, Guvernul român a luat noi măsuri de descurajare a tuturor tentativelor de fraudă şi furt de masă lemnoasă. Este vorba, în principal, de sancţiuni mai dure, pe principiul proporţionalităţii, un principiu cerut şi de Uniunea Europeană.



  • Decizii privind exploatarea lemnului în România

    Decizii privind exploatarea lemnului în România

    Guvernul României a lansat, sâmbătă, în dezbatere publică două proiecte de Ordonanţă de Urgenţă care vizează reglementări mai stricte în ceea ce priveşte exporturile de material lemnos şi suspendarea temporară a acestora. In notele de fundamentare elaborate de experţii Ministerului Mediului, se arată că deciziile au fost luate, având în vedere amploarea tăierilor ilegale de pădure din ultimii ani, efectele acestora asupra sănătaţii şi siguranţei cetăţenilor, precum şi impactul asupra mediului.



    Potrivit statisticilor oficiale, în ultimii 25 de ani, suprafaţa pădurilor virgine şi semivirgine din România s-a redus la jumătate. Cifrele mai arată că anual, în România, se taie 27 de milioane de metri cubi de lemne şi doar 19 milioane cu acte în regulă, iar aproape un milion de metri cubi ajung la export sub formă de buşteni sau lemn de foc. După ce guvernul va adopta, miercuri, un proiect de ordonanţă de urgenţă, exporturile de buşteni, cherestea şi lemne de foc vor fi suspendate, până la 31 august.



    După această dată, vânzările se vor face doar după ce producătorii obţin o licenţa pentru fiecare operaţiune de export sau livrare în spaţiul UE. Documentul va conţine date precise privind provenienţa, cantitatea din fiecare specie sau destinaţia materialului lemnos. Premierul Victor Ponta a anunţat că măsurile guvernului urmăresc să oprească jaful din sectorul silvic.


    Victor Ponta: Şi preşedintele, şi eu, şi parlamentul putem să colaborăm ca să oprim un fenomen, care există de mulţi ani în România şi anume fenomenul despăduririlor ilegale şi al acestei pieţe ilegale, în sensul în care miercuri să adoptăm ordonanţa care interzice exportul de buştean, în sensul în care întărim Garda de Mediu şi Jandarmeria Montană, măsuri concrete prin care facem ceva.



    Potrivit executivului, cele două acte normative încearcă să reglementeze strict piaţa lemnului până la intrarea în vigoare a noului Cod silvic, aflat din nou la Camera Deputaţilor, după ce preşedintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea legii. Seful statului şi opoziţia liberală susţin că unele prevederi ale Codului silvic ar încălca legislaţia comunitară. In replică, majoritatea guvernamentală de stânga a acuzat politicieni liberali că promovează interesele unor firme străine care prelucreaza lemn românesc. Pentru al doilea week-end consecutiv, în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară au avut loc proteste împotriva tăierilor abuzive de copaci şi a defrişărilor ilegale din ultimii 25 de ani.

  • Le monastère « Dintr-un lemn » (d’un seul bois) (édition concours Govora)

    Le monastère « Dintr-un lemn » (d’un seul bois) (édition concours Govora)

    Comme presque tous les établissements de culte de cette contrée située le long de la vallée de l’Olt, ce monastère a, lui aussi, son histoire. La légende dit qu’à l’époque où les alentours de l’actuel monastère étaient couverts de forêts épaisses, un ermite a trouvé une icône de la Vierge Marie cachée dans le trou d’un chêne séculaire. On dit également que ce chêne était le plus grand de la forêt, il fallait 6 ou 7 personnes les bras largement ouverts pour l’entourer. De son tronc, l’ermite et les villageois des parages ont bâti une petite église en bois et y ont placé l’icône. Ce lieu de culte a résisté depuis le début du XVIe siècle jusque vers la moitié du XVIIe.



    Soeur Tecla, du « Monastère d’un seul bois » nous en parle : « L’église d’un seul bois respectait la structure d’une église habituelle, seule les tourelles manquaient, car le bois du chêne n’a pas suffi. Pendant près d’un siècle, l’icône accomplissant des miracles de la Vierge Marie a été gardée à l’intérieur de l’église, où on lui a réservé une place d’honneur. Elle y resta jusqu’en 1635, lorsque Preda Brâncoveanu fit élever une église en pierre. L’icône trouva sa place dans la nouvelle église princière, où elle se trouve encore de nos jours. Vers 1800, un incendie semble avoir éclaté dans la petite église en bois et elle a dû être restaurée. Selon les documents conservés, la restauration a respecté le modèle originel. C’est à la même occasion que furent ajoutés les fondements en pierre et mise en place l’iconostase. Celle-ci est faite en bois de tilleul, essence moins dure et par conséquent plus facile à travailler et à sculpter. »



    Le fondateur de l’église en pierre, le boyard Preda Brancovan, a été le grand père du prince régnant Constantin Brâncovan. C’est une des raisons pour lesquelles le voïvode de la Valachie a fait de nombreux dons à cette église — objets de valeur et propriétés foncières. Constantin Brancovan n’a pas été le seul à avoir accordé une attention tout à fait spéciale au Monastère Dintr-un lemn, son successeur, Ştefan Cantacuzène en a fait de même.



    Soeur Tecla : « Au XVIe siècle, l’enceinte du monastère était limitée à la zone entourant la petite église et elle le resta ainsi pendant près d’un siècle jusqu’en 1635. On l’appelait « L’ermitage Dintr-un Lemn ». Lorsque l’église princière fut érigée, en 1635, l’ensemble s’élargit et il fut baptisé « Le monastère Dintr-un lemn ». Preda Brâncoveanu fit également construire une demeure princière qui, en 1715, était en ruines. C’est sur l’emplacement de cette ancienne demeure que le prince régnant Ştefan Cantacuzène érigea le palais princier que l’on peut voir de nos jours, après avoir été restauré à plusieurs reprises. Les princes régnants s’y reposaient et priaient lorsqu’ils étaient de passage au monastère. Après la construction du palais princier, l’église en pierre fut entourée de cellules, entièrement restaurées en 1900. A l’époque, le monastère ressemblait à une forteresse. Le clocher a été érigé en 1715 par Ştefan /Cantacuzène. A présent, le monastère comporte 3 enceintes. Celle de l’entrée est la plus récente, élevée entre 1999 et 2002. Sur la droite, une autre église est en construction, dont les fondements ont été jetés en 2008. »



    Quant à l’icône qui accomplit des miracles, elle a conservé sa place d’honneur à l’intérieur du Monastère Dintr-un lemn. Soeur Tecla : «De l’avis des experts qui l’ont étudiée, cette icône, bien que découverte au début du XVIe siècle, est beaucoup plus ancienne. Certains estiment même qu’elle date du IVe siècle et qu’elle serait une copie de l’icône due au Saint Evangéliste Luc. Selon d’autres, elle remonterait au XIIIe-XIVe siècles et elle aurait été apportée de la zone de Constantinople. Enfin, d’autres experts considèrent qu’elle a été créée au XVIe siècle et qu’elle proviendrait de Macédoine. L’icône est impressionnante par ses dimensions, elle mesure 160 cm de long et 120 de large, elle est la seule de cette grandeur et de cette valeur en Roumanie. On ignore qui l’a créée. Elle est peinte sur bois de cyprès — peinte des deux côtés : sur une face figure la Vierge Marie, sur l’autre est peint le Jugement Dernier. »



    Comme preuve de la véracité de la légende sur la fondation de ce monastère, dans sa cour se trouvent encore de nos jours 4 chênes séculaires de dimensions impressionnantes, vieux de 500 ans — et contemporains, donc, de celui dans le tronc duquel a été trouvée l’icône. (Trad. : Dominique)

  • Suveniruri de sărbători

    Suveniruri de sărbători

    Fără îndoială, specifice sărbătorilor de iarnă în România sunt creaţiile meşterilor populari — îndeosebi icoanele pictate pe lemn sau pe sticlă. Mai pot fi achiziţionate vase din lut, ştergare, cergi, ii, împletituri din răchită. În România, desigur, nu există nici un muzeu – sau un alt loc care să prezinte interes pentru turişti – de la care să nu poată fi procurat un mic suvenir. Însă, vom da ca exemplu, pentru început, câteva dintre obiectele care pot fi cumpărate din Bucureşti, din magazine situate în centrul oraşului, pe una dintre principalele artere comerciale – Calea Victoriei. În aceste magazine, ouăle încondeiate au preţuri echivalente cu cca. 3 euro, iar icoanele pictate pe lemn au preţuri echivalente cu până la 200 de euro. Ştergarele cu motive populare costă cel mult 60 de euro, iar iile – între 20 şi 300 de euro, în funcţie, desigur, de mărime şi de complexitatea motivelor populare. În standurile cu obiecte de artizanat, pot fi văzute şi numeroase obiecte sculptate în lemn. Astfel, să spunem doar că un set decorativ de tacâmuri costă aproape 6 euro. Pe de altă parte, obiectele din lut – farfurii şi oale – au preţuri în jur de 5 euro. Un alt magazin situat în centrul Bucureştiului, anume ‘Unirea Shopping Center’, dispune de raioane cu obiecte de artizanat. Aici, am văzut chiar ceramică de Horezu sau de Corund, anume farfurii sau ulcele cu desene unicat, la preţul de cca. 7 euro, iar păpuşile îmbrăcate în costume specifice diverselor regiuni folclorice ale României au preţuri cuprinse între 8 şi 13 euro.



    Există şi posibilitatea de a procura suveniruri de pe Internet. Un astfel de magazin on-line propune, spre exemplu, cumpărătorilor diverse obiecte promoţionale din lemn care costă până la câteva zeci de euro, apoi pandantive-unicat din sticlă, cu preţuri de cca. 18 euro, obiecte de artizanat din lemn şi ceramică, având preţuri de până la 25 de euro, suveniruri cu magneţi pentru frigider cu preţuri de cca. 2,5 euro, chiar şi băuturi tradiţionale româneşti precum ţuica şi horinca, în sticle cu forme deosebite, dar şi vinuri de colecţie, fiecare în parte costând cel mult 35 de euro.

  • Când lemnul…vorbeşte!

    Când lemnul…vorbeşte!

    Meşterul cioplitor în lemn, Pătru Pop a Niţii, dintr-un sat din nordul Transilvaniei este unul dintre acei oameni cărora geniul le dă târcoale, în fiecare zi. Dar nu numai ziua, ci şi noaptea, când se termină lucrul şi când, aşa cum ne spune meşterul, lemnul… începe să vorbească!



  • Suveniruri de Paşte din Bucureşti

    Suveniruri de Paşte din Bucureşti

    Specifice sărbătorilor de Paşte în România sunt creaţiile meşterilor populari — îndeosebi ouăle încondeiate, dar şi icoanele pictate pe lemn sau pe sticlă. Mai pot fi achiziţionate vase din lut, ştergare, cergi, ii, împletituri din răchită. În România, desigur, nu există nici un muzeu – sau un alt loc care să prezinte interes pentru turişti – de la care să nu poată fi procurat un mic suvenir. Însă, vom da ca exemplu, pentru început, câteva dintre obiectele care pot fi cumpărate din Bucureşti, din magazine situate în centrul oraşului, pe una dintre principalele artere comerciale – Calea Victoriei. În aceste magazine, ouăle încondeiate au preţuri echivalente cu cca. 3 euro, iar icoanele pictate pe lemn au preţuri echivalente cu până la 200 de euro. Ştergarele cu motive populare costă cel mult 60 de euro, iar iile – între 20 şi 300 de euro, în funcţie, desigur, de mărime şi de complexitatea motivelor populare. În standurile cu obiecte de artizanat, pot fi văzute şi numeroase obiecte sculptate în lemn. Astfel, să spunem doar că un set decorativ de tacâmuri costă aproape 6 euro. Pe de altă parte, obiectele din lut – farfurii şi oale – au preţuri în jur de 5 euro. Un alt magazin situat în centrul Bucureştiului, anume ‘Unirea Shopping Center’, dispune de două raioane cu obiecte de artizanat. Aici, am văzut chiar ceramică de Horezu sau de Corund, anume farfurii sau ulcele cu desene unicat, la preţul de cca. 7 euro, iar păpuşile îmbrăcate în costume specifice diverselor regiuni folclorice ale României au preţuri cuprinse între 8 şi 13 euro.



    Există şi posibilitatea de a procura suveniruri de pe Internet. Un astfel de magazin on-line le propune, spre exemplu, cumpărătorilor diverse obiecte promoţionale din lemn care costă până la câteva zeci de euro, apoi pandantive-unicat din sticlă, cu preţuri de cca. 18 euro, obiecte de artizanat din lemn şi ceramică, având preţuri de până la 25 de euro, suveniruri cu magneţi pentru frigider cu preţuri de cca. 2,5 euro, chiar şi băuturi tradiţionale româneşti precum ţuica şi horinca, în sticle cu forme deosebite, dar şi vinuri de colecţie, fiecare în parte costând cel mult 35 de euro.

  • Noul Cod silvic

    Aprobat, săptămâna trecută, de guvern, un nou Cod Silvic ar urma să fie adoptat de Parlament după dezbateri în regim de urgenţă. Realitatea o impune: de la Revoluţia anticomunistă din 1989 până acum, România a pierdut aproape 400 de mii de hectare de pădure, iar paguba este uriaşă: peste 5 miliarde de euro.



    Gestionarea ineficientă şi, în unele zone, tăierile necontrolate au mers până la distrugerea pădurilor. Ingrijorător este că rata acestor tăieri este de două mai mare decât cea a împăduririlor naturale sau a celor realizate de către personalul de specialitate. In ceea ce îl priveşte pe acesta din urmă, se doreşte o responsabilizare mai mare a angajaţilor de la Romsilva, compania naţională care administrează pădurile aflate în proprietatea statului, cât şi a deţinătorilor privaţi de suprafeţe forestiere, în vederea gestionării durabile a pădurii.



    In consecinţă, noul Cod Silvic prevede sancţiuni mai aspre pentru furtul de lemn: va fi închisoare pentru hoţii de lemne, indiferent că vor fura un copac sau o mie. Pădurarii care îi vor ajuta îşi vor pierde autorizaţia de practică şi, implicit, locul de muncă. Pentru proprietarii care nu îşi taie pădurile vor exista stimulente.



    Ministrul delegat pentru ape şi păduri, Lucia Varga: Dumnealor îşi fac griji că va trebui să suporte din buget costuri suplimentare, dar vor primi bani din vânzarea certificatelor. Vor avea bani suficienţi pentru a asigura paza pădurii, pentru a putea face dotările în acele depozite şi în acele rampe. După aceea, dacă vorbim despre proprietarii de păduri, în primul rând vor fi stimulaţi să nu-şi taie pădurea şi vor putea primi, depinde de valoarea certificatului, sume până la 200 de dolari pe hectar.



    In privinţa comercializării, lemnul nu va mai fi vândut direct din pădure, ci din depozite speciale şi doar măsurat şi tăiat. Directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor, Adam Crăciunescu: Prin aceste reglementări, se creează nişte condiţii ca actele doveditoare a provenienţei certe a lemnului să le emită administratorul pădurii, nu orice firmă privată să-şi emită avize de expediţie. Deci pădurarii şi respectiv gestionarii de fond forestier vor avea răspunderea totală, prin noul Cod Silvic, privind provenienţa acestui lemn introdus pe piaţă. La ora actuală lucrăm, la nivelul Regiei Naţionale, la un soft ca într-adevăr orice lemn care pleacă să fie introdus în sistem, să poată fi verificat în orice moment.



    Proprietari de păduri, dar şi silvicultori, spun că regula va îngreuna activitatea: spaţiile pentru depozitare, mai ales la munte, vor fi insuficiente, personalul prea puţin, iar cheltuielile vor creşte. Există şi riscul ca marile firme să monopolizeze piaţa.



    In plus, opoziţia politică crede că, dacă în cazul pădurilor de stat, autorităţile pot impune reguli atât de stricte, nu acelaşi lucru este valabil pentru pădurile aflate în proprietate privată.



    Guvernul doreşte, însă, un management modern prin care să fie pus capăt jafului existent.