Tag: Leontina Vaduva

  • Turneul Naţional “Zâmbetul Muzicii”

    Turneul Naţional “Zâmbetul Muzicii”

    Între 6 şi 18 noiembrie se va desfăşura, în România, Turneul Naţional “Zâmbetul Muzicii”. Soprana Teodora Gheorghiu, bas-baritonul Sorin Coliban şi pianista Diana Ionescu vor prezinta un program de chansons, lieduri, arii şi duete celebre de operă în mai multe oraşe din ţară.

    Programul muzical va include arii celebre din opere precum “Cenuşăreasa” şi “Don Giovanni”, duete romantice din operete precum “Văduva veselă”, piese franceze rafinate semnate de Duparc şi Hahn, compoziţii româneşti îndrăgite ale lui Tiberiu Brediceanu şi melodii populare prelucrate de Constantin Brăiloiu.

    Turneul naţional începe pe 6 noiembrie, la Sala Patria din Braşov şi continuă pe 9 noiembrie la Galaţi, Teatrul de Operă şi Operetă “Nae Leonard” – în Festivalul Internaţional “Leonard”, ediţia a 20-a, pe 11 noiembrie la Timişoara, Opera Română – Gala “Corneliu Coposu”, pe 13 noiembrie la Deva, Sala Pro Arte, pe 15 noiembrie la Ploieşti, Sala Filarmonicii, şi pe 17 noiembrie la Bistriţa, Palatul Culturii.

    Turneul va continua cu reprezentaţii internaţionale, la Lausanne pe 25 noiembrie, la Christ Church (Eglise Anglicane), şi la Roma pe 1 decembrie Roma, la Sala Accademica Conservatorio di Musica “S. Cecilia” di Roma, şi se va încheia cu un concert extraordinar pe 4 decembrie, la Bucureşti, la Ateneul Român.

    Cele două reprezentaţii din Elveţia şi Italia, precum şi recitalul de gală de la Bucureşti, în care cei trei vor cânta împreună cu Ruxandra Donose, Sergiu Tuhuţiu, Leontina Văduva şi Cătălin Răducanu, fac parte din proiectul Turnee de poveste pretutindeni şi sunt finanţate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

    Maria Monica Chiriţă

  • Leontina Văduva și marile scene ale lumii

    Leontina Văduva și marile scene ale lumii

    Întâlnire cu graficianul Florian Doru Crihană care a realizat o expoziție inedită dedicată sopranei Leontina Văduva. Expoziția a putut fi văzută în lunile decembrie-martie la Palatul Suțu din București.





  • Două evenimente în deschiderea stagiunii Orchestrelor şi Corurilor Radio

    Două evenimente în deschiderea stagiunii Orchestrelor şi Corurilor Radio

    Omar Massa şi Orchestra de
    Cameră Radio la Sala Radio


    Orchestra de Cameră Radio,
    îndrumată de bagheta dirijorului Gian Luigi Zampieri, va deschide stagiunea
    2016-2017 la Sala Radio, în 5 octombrie, ora 19:00, cu un inedit
    concert pentru bandoneon şi orchestră. Tipic întâlnit în orchestrele lituaniene
    şi în ansamblurile tango-ului argentinian, de această dată solistul Omar Massa
    ne prezintă instrumentul într-o atmosferă barocă. Original scris pentru orgă şi orchestră, Concertul în re minor op.7, nr.4 de G.F.Händel provoacă solistul să
    fie liric şi virtuoz în acelaşi timp.


    Născut
    în 1981, în Buenos Aires, Omar Massa a început studiile muzicale la vârsta de
    cinci ani şi a debutat, doi ani mai târziu, la Café Tortoni, un local
    tradiţional de muzică tango din Buenos Aires, interpretând piesele
    compozitorului Astor Piazzolla. La vârsta de 12 ani a intrat la Conservatorul
    Naţional de Muzică unde a studiat bandoneonul cu renumiţi maeştri, iar mai
    târziu a devenit unul dintre discipolii lui Alejandro Barletta, care l-a
    introdus în lumea muzicii clasice.


    În
    2014 a fost nominalizat la Premiile Muzicale Gardel din Argentina pentru CD-ul
    Tribut pentru Piazzolla. În acelaşi an Omar a susţinut recitaluri în mai multe
    centre muzicale importante din Europa, Asia şi Statele Unite ale Americii, ca
    Lincoln Center (New York – USA), National Concert Hall (Irlanda), National
    Theatre (Columbia), Palace of Fine Arts (Mexic). Turneele sale au fost descrise
    de către Ministerul de Afaceri Externe al Argentinei ca fiind evenimente
    culturale şi artistice de mare importanţă pentru Argentina.


    A
    fost solist alături de Orchestra Simfonică a Principality of Asturias,
    Orchestra Filarmonicii din Buenos Aires, Orchestra Simfonică şi Corul
    Universităţii Naţionale din Brazilia, Orchestra Simfonică de Tineret din Mexico
    City, Camerata San Juan, Orchestra Filarmonicii Moldova din Iaşi şi Cvartetul
    Meccore. De asemenea, a cântat alături de artişti precum Virginia Tola, José
    Manuel Zapata, José Manuel Chu şi Maestrul Placido Domingo. – www.omarmassa.com


    Concertele
    pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio
    România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.


    Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în
    magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti,
    Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.


    Alte
    informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.




    Gala aniversară Leontina
    Văduva 30


    Stagiunea 2016-2017 a Orchestrelor şi Corurilor
    Radio România începe cu unul dintre cele mai importante evenimente
    muzicale ale anului. Cu această ocazie, vineri, 7 octombrie, ora 19:00, pe
    scena Sălii Radio din Bucureşti,
    Societatea Română de Radiodifuziune, Orchestrele şi Corurile Radio România,
    creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti şi
    Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură, în parteneriat cu Muzeul Naţional
    George Enescu, Muzeul Naţional Cotroceni, Universitatea Naţională de Arte
    George Enescu din Iaşi, Théâtre du Capitole din Toulouse, Kaufland România,
    Unirea Shopping Center, Floria.ro, Wagner Arte Frumoase şi Poveşti, Domeniile
    Sâmbureşti şi Acqua Carpatica, Aurel Vîrlan Photography, Theateragentur Luisa
    Petrov, Grand Hotel Continental, Valentina Bălaşa Ario şi Kitarodia, prezintă Gala Aniversară Leontina Văduva 30.


    Anul
    2016 marchează trei decenii de când o tânără soprană din România cucerea laurii
    Concursului Internaţional de Canto de la Toulouse şi îşi deschidea, astfel,
    porţile Europei şi ale întregii lumi muzicale. 30 de ani mai târziu, numele Leontina
    Văduva reprezintă unul dintre cele mai sonore nume ale solisticii
    internaţionale, cu prezenţe pe scenele de la Royal Opera House Covent Garden
    din Londra, Opera din Paris, Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York,
    Opera din Viena, Théâtre du Capitole din Toulouse, Gran Teatre del Liceu din
    Barcelona, Opera Comică din Paris, Opera Naţională din Bordeaux, New National
    Theatre din Tokyo, Opera din San Francisco, Teatro Municipal din Santiago de
    Chile, Teatro Colon din Buenos Aires.


    Iată,
    aşadar, un prilej cum nu se poate mai nimerit pentru a o omagia pe ilustra
    interpretă, alături de câţiva dintre cei mai dragi colegi şi ucenici din
    generaţia mai tânără: baritonul Florin Estefan, soprana Alexandra
    Doboş-Rodriguez, tenorul George Ionuţ Vârban şi mezzo-soprana Florentina Soare.
    Li se adaugă un invitat special în persoana violonistei Clara Cernat, profesor
    de vioară la Conservatorul din Toulouse şi director artistic al festivalului
    Rencontres Musicale de Nailloux – festival care o va aniversa pe Leontina
    Văduva printr-un concert susţinut de soprană la Biserica din Nailloux, în
    toamna acestui an. De asemenea, pentru acest moment aniversar, pianistul şi
    compozitorul Thierry Huillet va prezenta în premieră mondială absolută, prin
    intermediul violonistei Clara Cernat, piesa Une
    nuit a Buenos Aires. Excelenţa sonoră va fi asigurată de Orchestra Naţională
    Radio, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea şi de Corul Academic Radio,
    sub conducerea dirijorului Ciprian Ţuţu. Fragmente din cele mai cunoscute
    opere, precum Romeo şi Julieta, Manon, Evgheni Oneghin, Cenuşăreasa,
    Traviata, I Capuletti ed i Montecchi, Falstaff,
    Otello, vor alterna cu momente
    muzicale susţinute de Orchestra Naţională Radio şi Corul Academic Radio,
    reunite pentru a o aniversa pe una dintre cele mai ilustre soprane ale liricii
    mondiale.


    Organizatori: Radio
    România prin Orchestrele şi Corurile Radio, creart – Centrul de Creaţie, Artă
    şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti şi Asociaţia pentru Muzică, Artă şi
    Cultură. Parteneri
    instituţionali: Théâtre du Capitole din Toulouse, Muzeul Naţional George
    Enescu, Muzeul Naţional Cotroceni şi Universitatea Naţională de Arte George
    Enescu din Iaşi. Parteneri: Kaufland România, Unirea Shopping Center, Floria.ro,
    Wagner Arte Frumoase şi Poveşti, Domeniile Sâmbureşti şi Acqua Carpatica, Aurel
    Vîrlan Photography, Theateragentur Luisa Petrov, Grand Hotel Continental,
    Valentina Bălaşa Ario, Kitarodia şi Mercure. Parteneri Media Radio România: Radio
    România Cultural, Radio România, România Tv, TVR 2, Şapte Seri, Business
    Review, Cariere, Eva.ro, Psychologies, TVmania, Ziare.com, Nine O’Clock, Ziarul
    Metropolis, Lirika.ro, Observator Cultural, Suplimentul de Cultură, Revista 22,
    Liternet.ro, Agenţia de Carte, Revista Actualitatea Muzicală, MediaTrust. Parteneri media:
    Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Blitz Tv,
    Revista Tango – Marea Dragoste, The Art of Living, Ziarul Metropolis, Senso Tv,
    Tonica, Liternet.ro, B365, Ceaşca de Cultură, Calendar Evenimente, Agenţia de
    Carte, ArtOut, ArtLine, PR Wave, 4Arte.ro, Oraşul Meu, În Oraş, Bucharest
    Cultural Events, Bună Dimineaţa Bucureşti, Catchy, Autentici.ro, Gazeta de
    Ştiri, Online Gallery, Jurnal de Bucureşti, societatesicultura.ro, Business
    Woman, RoEvents, Enciclopedia Muzicală, Societatea Muzicală, România Pozitivă,
    Bună Ziua Iaşi, IQads şi Revista Muzicală.

  • “Suflet în culori” cu Leontina Văduva, Grigore Leşe şi Mihai Stan

    “Suflet în culori” cu Leontina Văduva, Grigore Leşe şi Mihai Stan

    Un concert în care patru mari artişti şi-au dat msura talentului lor interpretartiv a avut loc, săptamăna trecută, în cea mai prestigioasă sală de muzică din ţară, Ateneul Român. Suflet în culori” este genericul acestui regal muzical ai cărui protagonişti au fost Leontina Văduva, Grigore Leşe, Nicolae Licareţ şi Laure Cambau.Un spectacol de caritate, în beneficiul copiilor români cu tulburari din spectrul autismului.