Tag: librăria Seneca Anticafe

  • “Recolta”, târg de carte de toamnă

    “Recolta”, târg de carte de toamnă

    Sub formula Strângem
    laolaltă cărțile, oamenii și faptele bune, târgul de carte Recolta a debutat
    pe 30 septembrie la librăria Seneca Anticafe din București. Până la 8
    octombrie, copiii și familiile lor sunt așteptați la o serie de evenimente
    organizate în jurul cărților: lansări, întâlniri cu autori și ateliere de
    ilustrație. Nu este prima ediție a acestui târg inedit dedicat atât deschiderii
    și stimulării apetitului pentru lectură, cât și apropierii dintre părinți și
    copii, după cum ne spune coordonatoarea proiectului Valentina Bâcu:

    Este o ediție de toamnă dedicată cărților pentru copii, dar și pentru
    părinți. Ne propunem să ne întâlnim de două ori pe an la librăria Seneca
    Anticafe, în jurul a două târguri: primăvara, târgul Cultivă, iar toamna vedem
    ce recoltă de cărți bune am strâns peste an. Iar anul acesta este o ediție
    deosebită, în sensul că am diversificat programul. Avem ca invitați scriitori,
    ilustratori, oameni care vor să vină să stea de vorbă cu cititorii mari sau
    mici sau adolescenți, pe teme de filozofie, dar și de astronomie. Și avem un
    program, cum spuneam, diversificat și în cursul săptămânii și mai ales în
    weekend.


    Iar programul acestei
    toamne este într-adevăr divers, pe lângă atelierele creative. Au fost
    pregătite, printre altele, Vitrinele cu
    cărți – o selecție de titluri valoroase cu reduceri de prețuri – , Prezentări
    speciale – o discuție filosofică cu Laurențiu Staicu despre cartea sa Socrate
    în blugi și o întâlnire cu astronomul
    Adrian Șonka care lansează și volumul
    Universul exotic. Carte de recorduri astronomice – și programul
    Teatrul de umbre. Toate acestea sunt dedicate atât copiilor, cât și părinților
    care astfel reușesc să petreacă un timp în universul celor mici și al
    adolescenților.

    Valentina Bâcu: Vrem ca părinții să stea pe lângă copiii
    mai mici și să descopere ce titluri îi atrag pe ei. Mai mult, ne-am dorit să
    diversificăm și publicul de adulţi. Poate la următoarea ediție o să avem
    dezbateri dedicate cărților de adulți. În oferta acestei ediții există cărți
    reduse și pentru adulți, dar accentul l-am pus într adevăr pe întâlnirea dintre
    micii cititori și mai marii cititori și autori.


    În plus, târgul
    Recolta este și un prilej pentru vizitatori să aibă propriile inițiative
    privind lectura, ne spune tot Valentina Bâcu: Părinții care au venit astăzi mi-au spus că și-au schimbat
    planurile pentru că unii dintre copii au hotărât să vină la un târg de carte și este câștigul pe care îl avem noi în
    fața altor evenimente. Venind din partea unor copii de 11 ani, este chiar un
    compliment foarte mare. Mai mult de atât, au recomandat cărti și chiar i-am auzit
    discutând despre ideea de a reveni și de a-și face un club de lectură. Așteptăm
    să se întâmple și acest lucru, să vină inițiative din partea lor, pentru că
    asta ne-am dorit să devină librăria noastră: dincolo de un loc unde sunt cărți,
    să devină un loc de întâlnire între cititori și cei care le realizează.


    Așadar, până pe 8
    octombrie, părinți și copii sunt așteptați la librăria Seneca Anticafe din
    Bucureşti pentru o recoltă de cărți și discuții interesante în așteptarea
    ediției de primăvară, Cultivă bine.