Tag: liceeni

  • Programa de învăţământ, în dezbatere

    Programa de învăţământ, în dezbatere

    Reforma programei de învăţământ liceal din România se află, în această perioadă, în atenţia ministerului Educaţiei de la Bucureşti. Ministrul de resort, Daniel David, a participat la Iaşi la o dezbatere pe tema proiectelor de planuri-cadru pentru liceu. El le-a cerut tuturor părţilor interesate, elevi, profesori şi părinţi, să se implice în procesul de elaborare a acestora şi a arătat că, dacă în urma dezbaterilor vor rezulta idei bune, documentele vor fi modificate aşa cum s-a şi întâmplat după discuţiile şi întâlnirile din ultimele săptămâni, de când proiectele se află în dezbatere publică.

    Daniel David: “Au fost foarte multe idei bune care au apărut şi care mai apar pe parcurs. Suntem în faza în care construim. Vă încurajez să mergem un pic mai departe în următoarele săptămâni, să venim cu simulări.” Ministrul Educaţiei a atras atenţia asupra nivelului ridicat de analfabetism funcţional din diverse domenii şi a faptului că mulţi dintre adulţii care au absolvit liceul au competenţe îngrijorător de reduse, ceea ce este de “netolerat pentru o ţară modernă, care are alte ambiţii în Educaţie”.

    El a explicat şi care sunt următoarele etape de parcurs. Daniel David: “După planurile-cadru va trebui să ne mutăm în etapa a doua, şi anume să regândim conţinuturile pentru a fi relevante, atractive, să fie mai aerisite, astfel încât să avem timp şi pentru consolidare, pentru activităţi remediale, pentru a gândi cum să aplicăm cunoştinţele dobândite la viaţa de zi cu zi. Un alt pas, după ce stabilim conţinuturile, va fi legat de manuale, cum punem acele conţinuturi în manuale atractive. Şi în paralel vom face şi training pentru profesori, astfel încât să fim siguri că aceste conţinuturi şi manualele pe care o să le avem vor fi predate prin tehnici moderne de educaţie, care reuşesc să transfere în capul şi în comportamentul copiilor competenţe şi nu rămânem doar cu cunoştinţe simple pe hârtie.”

    Planurile-cadru pentru liceu trebuie să fie concentrate pe materii relevante pentru piaţa muncii şi să integreze experienţele practice de învăţare pentru a creşte implicarea elevilor şi gradul lor de înţelegere, a transmis şi Federaţia Părinţilor ProEDU. Preşedintele acesteia, Eugen Ilea, a declarat că pregăteşte o serie de propuneri pe care doreşte să le trimită ministerului la sfârşitul acestei săptămâni şi a precizat că părinţii cer şi asigurarea bunăstării emoţionale a elevilor, dar şi includerea de subiecte privind sănătatea mintală, gestionarea stresului şi dezvoltarea personală.

    Perioada de dezbatere publică se încheie săptămâna viitoare, pe 6 martie, iar forma finală a documentelor ar urma să fie prezentată la începutul lunii mai. Noile planuri-cadru vor fi introduse începând cu clasa a 9-a din anul şcolar 2026-2027.

  • Jurnal românesc – 24.09.2024

    Jurnal românesc – 24.09.2024

    Ministerul de Externe a publicat, pe pagina sa de internet, un Ghid al alegătorului prin corespondenţă la scrutinul prezidenţial şi cel parlamentar din acest an. Potrivit documentului, termenul limită până la care românii cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate se pot înregistra în registrul electoral pentru acest tip de vot este 10 octombrie pentru desemnarea noului şef al statului şi 17 octombrie pentru alegerile parlamentare. Ministerul reaminteşte că exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă este o alternativă la votul în cadrul secţiei de votare şi se realizează prin intermediul serviciilor poştale. Înregistrarea se face prin completarea unui formular online aflat pe site-ul votstrăinătate.ro, gestionat de Autoritatea Electorală Permanentă. Procesul de vot în primul tur de scrutin al prezidenţialelor va dura trei zile în străinătate, de pe 22 pe 24 noiembrie, dată la care cetăţenii cu domiciliul sau reşedinţa în ţară vor fi chemaţi la urne. Al doilea tur va fi între 6 şi 8 decembrie, când vor vota și românii din țară. Cât privește alegerile parlamentare, românii din străinătate au două zile de vot, 30 noiembrie și 1 decembrie, când votează și cei din țară. Conform Autorităţii Electorale Permanente, numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul Electoral este de aproape 19 milioane, dintre care circa 960.000 au domiciliul sau reşedinţa în străinătate.

     

    Ministrul român de Externe, Luminiţa Odobescu, a prezentat, recent, la Toronto, experienţa României în ceea ce priveşte promovarea egalităţii de şanse, combaterea discriminării şi stereotipurilor, eliminarea tuturor formelor de violenţă şi abuz. Ea a participat la reuniunea „Women Foreign Ministers’ Meeting”, organizată, la Toronto, de miniştrii Afacerilor Externe canadian, Melanie Joly, şi jamaican, Kamina Johnson Smith. Luminita Odobescu a reiterat importanţa pe care ministerul de Externe o acordă oportunităţilor egale în diplomaţia română, fapt care a condus la o situaţie de paritate femei-bărbaţi, atât în ceea ce priveşte personalul MAE în ansamblu, cât şi la nivelul funcţiilor de conducere din minister. Pe de altă parte, șefa diplomației de la București s-a întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Toronto şi cu un grup de studenţi ai Universităţii York, la un curs susţinut de lectorul universitar dr. Dan Berbecel.

     

    Sanctitatea Sa Papa Francisc i-a decorat pe deputații români Ovidiu Ganţ, din partea minorității germane, și pe colegul său de parlament, Silviu Vexler, reprezentantul minorității evreiești, cu Ordinul „Pius al IX-leaˮ (Ordine Piano) în grad de cavaler. Propunerea pentru acordarea ordinului a venit din partea P.F. Cardinal Lucian Mureşan, întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma(greco-catolică), care a şi înmânat personal însemnele şi diploma ordinului duminică, 22 septembrie, la Arhiepiscopia de la Blaj. Ordinul a fost instituit de Papa Pius al IX-lea în anul 1847 şi, conform reformei Papei Ioan Paul al II-lea din 1993, el este conferit în grad de cavaler laicilor pentru merite deosebite pentru Sfântul Scaun. Cei doi parlamentari români au fost decoraţi pentru susţinerea Bisericii Unite cu Roma.

     

    Liceenii români care doresc să studieze, timp de un an, în Statele Unite, se pot înscrie până joi în programul FLEX 2025-2026. Acesta este gratuit şi disponibil inclusiv liceenilor cu dizabilităţi. Obiectivul programului este să promoveze înţelegerea reciprocă între cetăţenii americani şi ai altor ţări, iar câştigătorii bursei vor fi sprijiniţi în demersurile legate de obţinerea vizei. Programul educaţional FLEX este finanţat de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii şi îşi propune să ofere liceenilor din România ocazia de a studia la un liceu american şi de a locui împreună cu o familie americană pe parcursul anului şcolar 2025-2026. Programul este deschis elevilor care sunt înscriși în casele a IX-a, a X-a şi a XI-a la un liceu din România; sunt născuţi între 15 iulie 2007 şi 15 iulie 2010, au cetăţenie română şi cunosc limba engleză. În anii de implementare anteriori, FLEX România a oferit bursă către sute de liceeni români din mai multe judeţe ale ţării, aceştia fiind repartizaţi la licee din state precum Washington, Texas, Colorado, California, Hawaii şi Florida. Aproximativ 1.000 de liceeni din toată lumea vor învăţa, în acest an şcolar, în Statele Unite în cadrul programului FLEX. La întoarcerea elevilor români în ţară, anul de liceu petrecut în străinătate poate fi recunoscut şi echivalat.

     

  • “Parol, Mon Cher”, concurs de creaţie literară pentru liceeni

    “Parol, Mon Cher”, concurs de creaţie literară pentru liceeni

    Biblioteca Metropolitană București (BMB), în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, organizează a treia ediție a concursului de creaţie literară adresat liceenilor bucureşteni, intitulat Parol, Mon Cher și inspirat de literatura lui I. L. Caragiale, unul dintre cei mai importanți scriitori români. Proză scurtă, poezie și dramaturgie sunt cele trei categorii în care vor trebui să se încadreze creațiile artistice expediate pe adresa bibliotecii. Parol, Mon Cher este un concurs adresat elevilor claselor IX-XII, care au preocupări literare şi doresc să-şi prezinte operele într-o competiţie şcolară.



    Cele mai bune lucrări vor fi publicate într-o antologie de texte tipărită la Editura Bibliotecii Metropolitane București, seria Literatura fără vârstă. Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Ramona Mezei, directoare a Bibliotecii Metropolitană București.



    Toate lucrările primite vor fi evaluate de un juriu de specialitate, care va alege câștigătorii concursului pentru fiecare categorie în parte. Vor exista trei premii și o mențiune la fiecare categorie. Aș dori să menționez că această competiție literară care se adresează liceenilor a avut la prima ediție ca temă orașul București, iar la cea de-a doua, Lumea de Mâine, unde liceenii au abordat un gen foarte drag lor, cel fantasy. Scopul acestui proiect este încurajarea creației literare în rândul liceenilor bucureșteni. Considerăm că misiunea noastră, a bibliotecilor publice, este aceea de a sprijini demersurile intelectuale, de a promova învățarea pe tot parcursul vieții, punând la dispoziția cititorilor atât resursele, cât și mediul care să vină în întâmpinarea nevoilor sale.



    Ne-am bucurat să constatăm, de când am inițiat aceste concursuri, că tinerii au o creativitate extraordinară, iar rolul nostru este doar de a provoca și încuraja această creativitate. Un alt proiect al BMB este cel de creație literară adresat elevilor din clasele primare și gimnaziu, iar titlul ales pentru anul acesta este PACE. Pornind de la literele acestui cuvânt îi îndemnăm pe copii să participe la atelierele de scriere creativă din cadrul filialelor noastre pentru a crea povestiri despre pace, amintiri, călătorii și emoții. Și acest proiect se regăsește în seria Literatura fără vârstă și încearcă să le dezvolte copiilor abilitățile legate de scris, să le stimuleze imaginația.



    Atelierele de scriere și ilustrare creativă dedicate copiilor sunt organizate în toate filialele Bibliotecii Metropolitane București, precum și în incinta bibliotecilor școlare, până la finalul lunii august. Cele mai apreciate texte vor fi publicate într-o antologie publicată de Editura BMB.




  • Un proiect educaţional inedit

    Un proiect educaţional inedit

    Mihaela Săsărman este regizorul de teatru care coordonează un proiect
    educaţional de-a dreptul inedit, sub egida Transcena. Absolventă a Facultăţii de Filologie a Universităţii
    Bucureşti şi a Academiei de Teatru şi Film Bucureşti, în prezent doctorand la Facultatea
    de Filosofie, şi-a propus realizarea
    unor ateliere de educaţie prin teatru cu şi pentru liceenii din Capitală, cu
    scopul prevenirii fenomenului violenţei. La ateliere participă mai mulţi
    experţi în domeniul psihologiei şi al pedagogiei. Bineînţeles, în centrul
    atenţiei sunt cei tineri, elevi la Colegiul Naţional Matei Basarab din Bucureşti.
    Am întrebat-o pe Graţiela cum a decis să se alăture acestui proiect. La început, nu ştiam ce reprezintă teatrul-forum. Dar, pe parcurs, m-am
    familiarizat cu acest gen de teatru şi mi-am dat seama că anumite probleme
    chiar sunt reale şi că ne confruntăm cu o realitate ceva mai negativă, dar pe
    care o putem repara treptat, dacă dorim. Noi suntem primul pas într-o
    schimbare.


    Şi colega ei, Andreea, consideră că acţiunile
    celor tineri pot schimba mentalităţi şi chiar norme sociale. Subiectul delicat
    al violenţei trebuie dezbătut şi făcut cunoscut, crede adolescenta. Există progres, dar mai este de lucru. Noi, prin ceea ce facem,
    evidenţiem faptul că încă mai sunt nişte probleme care pot fi remediate. Este,
    într-adevăr, satisfăcător să văd că pot aduce lumină pentru cei care au
    senzaţia că nu le sunt cunoscute problemele.


    Radu nu ştia ceea ce presupune teatrul-forum, aşa că şi-a dorit foarte mult
    să accepte provocarea şi să intre şi el în echipa condusă de către Mihaela
    Săsărman. Obişnuiam să fac
    teatru şi încă fac teatru clasic. Nu am făcut până acum teatru-forum, care este
    un tip de teatru semi-improvizat. Iniţial, erau curios să văd dacă mă voi
    descurca, aceasta a fost ceea ce m-a făcut să vreau neapărat să încerc. Însă,
    după primul spectacol pe care l-am avut, mai ales după momentul de la final,
    când am vorbit cu sala, mi-am dorit chiar să facem o schimbare, mi-am dat seama
    că îmi place foarte mult să fac acest lucru.

    La fel ca ceilalţi, Radu consideră că principala lui satisfacţie este
    sentimentul pe care publicul îl transmite celor de pe scenă. Nu îţi dai seama de acest lucru neapărat la finalul spectacolului, este
    ceva continuu, ca un meci de ping-pong. Simţi când sala este alături de tine şi
    te încurajează. Primeşti şi tu energie. Este un dialog constant între actorii
    de pe scenă şi public. Este un sentiment minunat, mai ales când te simţi împins
    de la spate să faci ceea ce faci.


    Mai presus decât actul artistic în sine este, însă, implicarea la nivel
    social pe care unii dintre elevii participanţi la proiectul Transcena o
    manifestă de fiecare dată când urcă pe scenă. Pentru David, este deosebit de important să te implici şi să îţi ajuţi
    semenii care se confruntă cu fenomenul violenţei. Eu consider că este
    un lucru care trebuie făcut pentru că altfel nu o să fii mulţumit de tine, în
    primul rând. Chiar mă bucur să pot să ajut în acest fel şi să pot face asta
    prin teatrul-forum, care îmi place foarte mult.

    Iar Graţiela
    crede că, dincolo de orice, progresul emoţional personal este câştigul
    tinerilor actori care fac teatru-forum. Pentru ea, a fost important că a
    cunoscut mulţi oameni prin intermediul acestui proiect educaţional: Este foarte plăcut, pentru că m-a ajutat foarte mult. La început, aveam
    trac. Simt că m-am dezvoltat, că pot să vorbesc mai mult şi mai bine cu
    oamenii. De asemenea, mi-am făcut foarte mulţi prieteni. Am cunoscut foarte
    mulţi oameni.


    Proiectul de
    educaţie prin teatru al Mihaelei Săsărman îşi propune să lase în urmă echipe de
    tineri gata formate, care să preia, la rândul lor, coordonarea altor grupe de
    elevi care să participe, în anii ce vin, la astfel de activităţi. Până atunci,
    însă, tinerii actori în teatrul-forum al Mihaelei Săsărman vor să schimbe
    percepţia societăţii asupra fenomenului violenţei.

  • Dana Gruia Dufaut, avocat la Curtea de Apel din Paris şi la Baroul din Bucureşti

    Dana Gruia Dufaut, avocat la Curtea de Apel din Paris şi la Baroul din Bucureşti

    Dana Gruia Dufaut, avocat la Curtea de Apel din Paris şi la Baroul din Bucureşti, prezentă la un eveniment organizat de Asociaţia Capital Filles la Institutul Francez din România. Capital Filles promovează egalitatea de şanse, în special în rândul liceenelor provenind din medii defavorizate.


  • Programul FLEX transformă liceenii în lideri

    Programul FLEX transformă liceenii în lideri

    Liceenii de
    astăzi sunt din ce în ce mai interesaţi de bursele de studiu sau de schimbul de
    experienţă în străinătate. Programul FLEX, finanţat de către Departamentul de
    Stat al Guvernului Statelor Unite ale Americii, îşi propune să le ofere
    liceenilor din România ocazia de a trăi în cadrul unei familii americane şi de
    a studia într-un liceu american pe parcursul unui an şcolar. Future Leader
    Exchange este programul pentru formarea de noi lideri în comunităţi.



    Ştefan Popa, elev
    al Liceului de Arte Plastice Nicolae Tonitza din Capitală, este reprezentantul
    Programului FLEX la Bucureşti. Încă din anii de şcoală şi-a dat seama că are un
    spirit de lider şi că îşi poate conduce colegii pe drumul spre succes. S-a
    hotărât, aşadar, să facă parte din echipa FLEX România.

    Pentru mine, acest
    lucru a însemnat o dezvoltare personală şi o dezvoltare a viziunii mele despre
    viaţă şi despre lume în general. Am avut parte de multe experienţe plăcute în
    liceu şi de oportunitatea de a mă exprima liber. Asta a contat şi pentru
    parcursul meu în Programul FLEX. Pentru mine, a fost, într-un fel, o pură întâmplare.
    Am foarte mulţi prieteni pe care mi i-am făcut la activităţi de voluntariat. La
    un moment dat, am găzduit o prietenă care participa la Târgul de Universităţi
    de la Bucureşti. Acolo am aflat de FLEX, iar decizia a fost destul de simplă.
    Am încercat şi am reuşit.


    Cum a ajuns să
    fie Ştefan cooptat în FLEX România? În prima etapă, există o înscriere
    online. Există două eseuri pe care trebuie să le faci, din care rezultă cine
    eşti tu ca om, ce capacităţi de lider şi ce capacităţi generale ai. Este o
    înscriere standard, iar dacă eşti acceptat în semifinale ai parte de un
    interviu şi de un test de limba engleză.


    Nu doar
    schimburile de experienţă cu Statele Unite ale Americii i-au tentat pe elevii
    care s-au hotărât să devină parte din echipa FLEX, ci şi proiectele desfăşurate
    în cadrul acestui program. În România, taberele tematice se bucură de cel mai
    mare succes.

    Cu detalii, Ştefan Popa:
    Avem mai multe proiecte desfăşurate prin
    American Councils. La fel, avem proiecte gândite şi dezvoltate de către alumnii
    noştri. Un exemplu clar ar fi tabăra Girl Up, pentru drepturile femeii. Este
    un proiect desfăşurat încă de anul trecut, iar anul acesta a ajuns la cea de-a
    doua ediţie. Este un proiect implementat de către colegele mele din generaţiile
    trecute ale FLEX.


    În primii doi
    ani, FLEX România a oferit burse unui număr de 49 de liceeni români din
    diferite judeţe ale ţării, care au locuit şi învăţat în Statele Unite ale
    Americii, în state precum Washington, Texas, Colorado, California, Ohio,
    Pennsylvania sau Maine. Ştefan Popa este optimist în ceea ce priveşte viitorul
    tinerilor deschişi către noi oportunităţi:

    Viitorul arată bine. În primul rând,
    avem acces la informaţii, avem acces la oportunităţi, ne place să luăm
    atitudine şi să avem control asupra a ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Văd
    foarte multe proiecte care se întâmplă peste tot în România, făcute de tineri
    şi cu tineri, ceea ce mi se pare un lucru fantastic.


    În ultimele patru
    decenii, Consiliile Americane au devenit una dintre organizaţiile de top în
    domeniul educaţiei. Consiliile derulează mai mult de 30 de programe de schimb
    de experienţă şi training, incluzând numeroase programe guvernamentale pentru
    liceeni, studenţi, absolvenţi şi profesori. Consiliile Americane administrează
    programe culturale, profesionale şi academice pentru zeci de mii de participanţi
    de pe tot Globul. Liceenii români par tot mai dornici să aibă parte de o astfel
    de experienţă, motiv pentru care FLEX România le oferă o astfel de şansă.






    Elevii interesaţi
    de programul de schimb de experienţă FLEX, pot vizita atât paginile de Facebook
    FLEX România şi American Councils România, cât şi site-ul web americancouncils.ro,
    la rubrica dedicată Programului FLEX. Participarea la Programul FLEX, aflat
    acum la al patrulea an de existenţă în România, este gratuită.

  • Teatru Forum la Liceul Tehnologic “Dumitru Dumitrescu” din Buftea

    Teatru Forum la Liceul Tehnologic “Dumitru Dumitrescu” din Buftea

    Pe 4 aprilie, Centrul Europe Direct București, partenerii săi de la
    Institutul Român pentru Drepturile Omului și cei 9 tineri actori amatori au
    pornit din nou la drum cu Caravana de Teatru Forum Stă în puterea ta să
    schimbi ceva!
    . De data aceasta, ei au poposit la Liceul Tehnologic Dumitru
    Dumitrescu din Buftea, județul Ilfov. Reprezentația de teatru forum a fost, de
    fapt, o acțiune de responsabilizare a tinerilor din Buftea, România, cu privire
    la importanța exercitării dreptului la vot, unul dintre drepturile fundamentale
    de care se bucură în calitate de cetățeni europeni, respectiv a participării la
    Alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai 2019.


    Tema piesei puse în scenă de cei 9 liceeni bucureșteni este una foarte
    actuală și ușor de recunoscut, prezentând un caz de opresiune, inspirat din
    realitate. Primarul corupt al unui oraș oarecare o șantajează pe
    contracandidata fratelui său la listele pentru alegerile europarlamentare, până
    când aceasta ajunge să renunțe să mai lupte și își retrage candidatura.
    Publicul, revoltat de această nedreptate și de sfârșitul nefericit al poveștii,
    este chemat să intervină și să schimbe comportamentul personajelor (cu excepția
    opresorului), astfel încât justiția să triumfe și personajul opresat
    (profesoara de limba engleză) să ajungă să își îndeplinească visul.


    Elevii au conștientizat astfel cât de important este să iei atitudine
    pentru a produce o schimbare. La final, cu toții erau hotărâți să meargă la vot
    pe 26 mai!


    Pentru mai multe detalii, vă rugăm accesați site-ul Europe Direct București


    (Loredana Licuța,
    coordonator Centrul Europe Direct București, IER)

  • Ce meserii preferă liceenii din România?

    Ce meserii preferă liceenii din România?

    Elevii din România știu să se
    conecteze la lumea în care trăiesc, fiind constienţi că revoluţia digitală va
    schimba fața lumii şi că, în următoarele decenii, datorită noilor tehnologii şi
    evoluţii ale economiei, vor apărea noi meserii pentru care ar trebui
    să se pregătească. Potrivit unui sondaj de opinie realizat de INACO -
    Iniţiativa pentru Competitivitate,în cadrul proiectului Ghidul
    Meseriilor Viitorului
    , majoritatea elevilor doresc să lucreze în
    domeniul calculatoarelor, după cum ne spune Andreea Paul, preşedintele Asociaţiei
    INACO
    : Doi din trei elevi consideră că noile
    meserii ale viitorului vin din domeniile roboticii, al inteligenței
    artificiale, al calculatoarelor și imprimării 3D. La asta visează tinerii
    români. Sigur că acel Ghid la Meseriilor Viitorului i-a stimulat, le-a deschis
    voi ferestre de oportunitate, i-a ajutat să înţeleagă implicaţiile asupra pieţei
    muncii, ale tehnologiilor noi 4.0. I-a ajutat să înţeleagă că ele se aplică în absolut toate domeniile, de la
    artă până la medicină. Elevii au înțeles că viața le va fi mai ușoară, că vom
    munci mai inteligent, mai creativ, că au nevoie de noi abilităţi în piaţa
    muncii din viitor. Ceea ce cred că o să va surprindă la acest sondaj, pe lângă
    domeniul IT şi al medicinei, care par a fi foarte atractive pentru elevi, o să
    vă surprindă rezultatele ce ţin de apetitul tinerilor pentru a se angaja în
    armată şi poliţie. Aici procentele sunt de două ori mai mari decât în cazul
    educaţiei. Au apărut în acest sondaj şi meserii exotice, cum ar fi pilot de
    drone sau miner spaţial. Cred că asta este o inspiraţie emanată din Ghidul
    Meseriilor Viitorului, dar cert este că ei ne dau semnalul foarte clar că
    educația de astăzi este ruptă total de piața muncii din viitor.


    Specialiştii din cadrul Asociaţiei INACO consideră că România este total nepregătită
    pentru acest viitor, la capitolul edicaţie. Dar, prin proiectul Ghidul
    Meseriilor Viitorului, lansat în toamna anului trecut, comunitatea de
    profesionişti INACO vrea să arate tinerilor cum se va schimba lumea în
    următorii ani, în ce domenii vor aparea meserii noi, dar si cele mai bune
    previziuni despre economia şi piaţa locurilor de muncă. Deja câteva unităţi
    şcolare din ţară au fost dotate cu tehnologie modernă, iar proiectul continuă,
    după cum ne spune Andreea Paul: Suntem în discuții
    avansate cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti pentru a crea
    primele laboratoare inteligente 4.0 în Bucuresti. Ne gândim să facem
    asta, în acest an, la 18 unităţi școlare și chiar în Constanța și
    Călărași. Un laborator SMART LAB 4.0 trebuie să conțină 6 imprimante
    3D, un scanner 3D, doi roboți educaționali multifuncționali, echipamente
    externe de realitate virtuală, software aferente, materialele consumabile
    necesare primului an de funcţionare şi mentenanţa asigurată pentru primul
    an de funcţionare. Dar, esențial este şi trainingul cadrelor didactice,
    și avem în vedere cam trei profesori pentru fiecare unitate de învățământ
    implicată în acest program. Al doilea pas, pe care de data asta îl cerem
    Ministerului Educației, este să se creeze în regim de urgență Grupul de
    lucru pentru educația viitorului. Astfel încât, în anul următor, să putem
    discuta despre un program național de utilare a școlilor cu aceste
    tehnologii noi. Laboratoarele inteligente 4.0 sunt la fel de importante astăzi
    ca şi laboratoarele de fizică, de chimie, de informatică, de geografie, de
    biologie cu care ne-am obişnuit în şcoala românească.


    Şi Marian Staş, expert în educaţie, consideră că sistemul de învăţământ
    din România trebuie schimbat pentru a
    crea o şcoală mai atractivă, în care elevul să fie determinat să
    înveţe şi pasionat de ceea ce face: Scoala funcționează cu piedica pusă, cu frâna trasă,
    puternic inadecvată nevoile reale ale societății și ale fiecărui copil în
    parte. Aici mă refer la două dimensiuni distincte: la învățământul superior și
    la învățământul preuniversitar. Poate că învăţământul superior e un pic mai
    focalizat, deşi şi acolo am unele rezerve, dar, cu siguranţă, învăţământul
    preuniversitar nu are nimic de a face cu ceea ce înseamnă nevoile reale ale copiilor de dezvoltare. Este de
    fapt un învaţământ proiectat sindicalist, încremenit în paradigma lui
    anterioară comunistă, fără nici un fel de relație cu ceea ce înseamnă
    nevoia reală, autentică a societății și a tinerilor pentru viitor. In momentul
    de faţă, şcoala preuniversitară e proiectată să aibe profesorii norme şi salarii,
    nu să le fie bine copiilor. De aici nebunia asta cu 15 -16 -18 discipline pe
    semestru, de aici nebunia cu meditaţii pe bani cu copii de la clase la care
    predăm, de aici nebunia cu evaluare naţională de clasa a VIII-a, care, de fapt,
    este o formă fără fond, pentru că subiectele sunt trivial de simple şi atunci
    nu ierarhizează corect s.a.m.d.



    In România doar 3 la sută dintre elevi
    sunt olimpici, 42% dintre elevi nu înţeleg ceea ce citesc, iar rata abandonului
    şcolar este în continuare printre cele mai ridicate din Uniunea
    Europeană. Deocamdată, noul ministru al Educaţiei, reales a
    4-a oară în aceasta funcţie, vrea să continue reforma cu o nouă Lege a
    Educaţiei. Se vorbeste, printre altele, despre renunţarea
    la manualul unic, trecerea la un bacalaureat diferenţiat sau la examen de treaptă.

  • Biblioteca Vie – „Educația: necesitatea unui model”

    Biblioteca Vie – „Educația: necesitatea unui model”

    Pentru că educația este una dintre cele mai importante componente ale unei națiuni, Centrul Europe Direct București a organizat, în data de 5 octombrie 2018, un eveniment nonformal și interactiv care a avut ca scop promovarea valorilor educaționale printre tinerii liceeni.



    Biblioteca Vie funcționează ca o bibliotecă obișnuită — cititorii vin și împrumută cărți pentru o perioadă limitată de timp. După ce au citit” cărțile, le returnează în bibliotecă. Există însă un aspect important: cărțile din biblioteca vie sunt oameni cu povești impresionante, de data aceasta din domeniul educațional.



    Prin rotație, fiecare carte a discutat cu fiecare grup de cititori, împărtășindu-și experiențe plăcute sau mai puțin plăcute legate de sistemul educațional și provocările cu care s-au confruntat fiecare dintre ei de-a lungul timpului. Tinerii au fost încurajați să privească procesul educațional ca pe un drum plin de oportunități, să-și urmeze visurile, pentru ca în viitor să devină, la rândul lor, cărți vii, oricare ar fi domeniul pe care îl vor alege.



    Pentru mai multe detalii, vă rugăm accesați site-ul Europe Direct București.