Tag: licente IT

  • Din nou despre dosarul Microsoft

    Din nou despre dosarul Microsoft


    Dosarul Microsoft, pe care presa de la Bucureşti îl numea, într-o perioadă, pe bună dreptate, unul dintre cele mai spectaculoase din istoria judiciară a României post-comuniste, a luat, cel puţin din perspectiva opiniei publice, o turnură neaşteptată. Şase foşti miniştri cercetaţi pentru abuz în serviciu în marele dosar de corupţie au scapat definitiv de acuzaţii, fiindcă infracţiunile, care ar fi avut loc în perioada 2003 – 2004, s-au prescris. Cei şase sunt Ecaterina Andronescu, Alexandru Athanasiu foşti miniştri ai Educaţiei, Mihai Tanăsescu, fost ministru al Finanţelor, Şerban Mihăilescu, ex-ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului, Dan Nica şi Adriana Ţicău, care au ocupat portofoliul Comunicaţiilor. Pentru un al şaptelea, Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, s-a dispus soluţia clasării, deoarece nota semnată de acesta nu era de natură să producă efecte juridice.



    Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), ei au fost cercetaţi pentru că ar fi iniţiat şi susţinut, după caz, proiecte de hotărâri de guvern prin care a fost aprobată încheierea unui contract cu o firmă privată. Firmă care – susţine DNA – a fost considerată, fără acoperire reală, unic distribuitor pentru licenţele Microsoft, motiv pentru care nu a mai fost organizată o licitaţie publică. În acelaşi dosar, oamenii de afaceri Dinu Pescariu, fost tenismen, şi Claudiu Florică au fost trimişi în judecată, pentru spălare de bani. Cei doi sunt acuzaţi că, prin firmele lor, au fost spălaţi 22 de milioane de dolari, bani care, ulterior, ar fi intrat în buzunarele lor şi ale unor înalţi demnitari ai statului.



    În mare, procurorii au anchetat dedesubturile contractelor prin care, în mai multe guvernări de coloraturi diferite, sistemul de educaţie a fost beneficiarul unor licenţe IT. Ca număr, cu mult peste nevoile reale şi, ca preţ, dincolo de orice logică economică. Deznodământul, pe de-o parte, intrigă, fiindcă prejudiciul adus Statului este unul uriaş – 70 de milioane de dolari. Pe de alta, pune sub semnul întrebării competenţa procurorilor Direcţiei, altminteri o instituţie apreciată în ţară, graţie victoriilor răsunătoare obţinute în sălile de judecată, şi laudata constant în rapoartele pe Justiţie ale Comisiei Europene.



    În ciuda epilogului surprinzător, dosarul Microsoft poate fi considerat în continuare un exemplu elocvent pentru aşa-numitele contracte cu dedicaţie – o practică deloc neobişnuită în politica de achiziţii a instituţiilor publice româneşti. Dintr-o altă perspectivă, dosarul descrie un sistem vicios, profund toxic, în care politicienii şi afaceriştii îşi dau mâna pentru atingerea propriilor interese pecuniare, iar partidele îşi plantează oameni nepotriviţi în etajele superioare ale administraţiei.


  • Dosarul Microsoft 2 în justiţie

    Dosarul Microsoft 2 în justiţie

    Celebrul dosar Microsoft revine în atenţia procurorilor anticorupţie de la Bucureşti. Este vorba acum, însă, de aşa numitul Microsoft 2, cu un prejudiciu de 67 de miloane de dolari. În acest caz, doi foşti directori ai companiei Microsoft România, Silviu Hotăran şi Ovidiu Artopolescu, au fost plasaţi sub control judiciar pentru complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată. Silviu Hotăran se consideră însă nevinovat: “Toată viaţa mea am trăit şi am promovat nişte valori legate de etică şi moralitate. Eu n-am dat şpagă, n-am luat şpagă niciodată, n-am conturi ascunse.”



    Tot sub control judiciar a fost plasat şi omul de afaceri Claudiu Florică, proprietar al firmei Fujitsu Siemens Computers, care şi-ar fi însuşit o parte din bani, alături de foşti miniştri. Procurorii îl consideră pionul principal în acestă poveste cu deznodământ trist. Dând dovadă de multă persuasiune, el ar fi reuşit să-i convingă pe reprezentanţii celebrei Microsoft, dar şi pe cei ai Guvernului, să semneze contractele care acum sunt incriminate de procurori. Cei de la Microsoft au girat că firma lui Florică este unic distribuitor pentru România, deşi pe piaţă existau şi altele. Astfel s-a renunţat la organizarea licitaţiilor pentru închirierea licenţelor, iar achiziţia s-a decis, cu dedicaţie, prin hotărâre de guvern.



    Contractul de închiriere de licenţe IT pentru şcoli a fost încheiat în 2004. Microsoft a ţinut atunci să încheie cu guvernul român un acord special şi a oferit, cu multă mărinimie, o reducere de aproape 50%. În realitate, aceasta a fost împărţită între cei implicaţi în această afacere spectaculoasă. Fujitsu Siemens Computers cumpără închirierea licenţelelor de la Microsoft şi o vinde apoi Guvernului României, la preţ supraevaluat, susţin procurorii. În acest dosar complex ar fi vizaţi opt foşti miniştri.



    La audieri s-a prezentat deja unul dintre ei, Alexandru Atanasiu, fost ministru al educaţiei, care afirmă că nu este vinovat. Alexandru Atanasiu: “Noi am primit gratuit un număr de 110 mii de licenţe pentru computerele din şcoala românească. Le-a dat gratuit Secretariatul General al Guvernului, domnul Bejenariu.”



    În acelaşi dosar, DNA îl urmăreşte şi pe secretarul general al guvernului din perioada 2003-2004, Eugen Bejenariu, acum deputat, şi a trimis o solicitare Camerei Deputaţilor pentru a încuviinţa urmărirea penală a acestuia. Revenind la Claudiu Florică, el se află la a doua experienţă cu DNA. A fost vizat şi în dosarul Microsoft 1, însă atunci Florică a jucat rolul de denunţător şi a reuşit să scape de pedeapsă. În acel dosar au fost deja condamnaţi definitiv fostul primar al municipiului Piatra Neamţ (nord-est), Gheorghe Ştefan, fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, şi oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru.