Tag: lichida

  • Anunţ istoric de la NASA

    Anunţ istoric de la NASA

    Motorul de căutare Google şi-a
    schimbat, pe 28 septembrie, logoul, pentru a marca descoperirea dovezilor
    spectrale ale prezenţei sărurilor hidratate pe Marte. Agenţia Aerospaţială
    Americană, care a făcut anunţul istoric privind existenţa apei în stare lichidă
    pe planeta Marte, a precizat, însă, că nu au fost găsite probe directe ale
    acestei prezenţe. Savanţii americani sunt de părere, însă, că fâşiile de sare
    hidratată – care au o culoare întunecată – ce apar pe scoarţa Planetei Roşii
    sunt în mod direct asociate cu fluxurile de apă care curg în mod periodic pe
    Marte.


    În prezent, NASA controlează cinci misiuni de explorare
    pe orbită şi la suprafaţa acestei planete – roverele
    robotizate Opportunity şi Curiosity, care au ajuns la
    suprafaţa lui Marte în 2004 şi respectiv 2012, precum şi sondele orbitale Mars Odyssey, MRO
    şi MAVEN. Sonda europeană Mars Express şi cea indiană Mars
    Orbiter Mission transmit, de asemenea, date de pe orbita marţiană. Datele transmise de sateliţi
    arată o serie de elemente de relief care apar pe versanţii marţieni, elemente
    asociate cu depozitele de sare. Astfel de depozite de sare ar putea să modifice
    punctele de îngheţare şi de evaporare ale apei în atmosfera rarefiată de pe
    Marte, păstrând apa respectivă în stare lichidă suficient de mult timp pentru
    ca aceasta să poată să curgă la nivelul scoarţei marţiene. Altfel spus, probele
    specialiştilor sugerează că apa apare şi dispare pe planetă odată cu anotimpurile
    marţiene.

    Prezenţa apei în stare lichidă va avea implicaţii majore în
    eforturile oamenilor de a explora planeta Marte – este de părere jurnalistul de
    ştiinţă Alexandru Mironov: Eu cred că proiectanţii viitoarelor
    călătorii spre Marte – care nu sunt îndepărtate, sunt chiar mai aproape decât
    credem – pot răsufla usuraţi – nu mai trebuie să transportăm apa în containere
    gigantice, de aici şi până pe planeta vecină. Pentu că apa este, ca să zic aşa,
    la bordul viitoarei planete pe care o va locui Homo Sapiens, marţianul,
    pământeanul transformat în marţian. Inginerii vor găsi metode de a scoate apa
    curată din amestecul de săruri cu apă, sunt nişte săruri de clorat şi perclorat
    de magneziu şi de sodiu, iar din ele se poate scoate apa, care apare destul de
    des pe planetă, în fiecare vară a planetei.

    Se poate considera că dovezile
    privind existenţa apei în stare lichidă pe Marte deschid calea unei descoperiri
    mult mai importante, anume existenţa vieţii pe această planetă? Alexandru Mironov: Eu nu mă îndoiesc că există forme de viaţă. Ele
    se numesc bacterii extremofile, care trăiesc în condiţii extreme, aşa cum pe
    Pământ se găsesc în deşerturile Atacama, în Sahara, şi cu siguranţă acolo le
    vom găsi. Prin urmare viaţa marţiană există, poate că e abia la începutul
    dezvoltării şi evoluţiei ei, sau poate, aşa cum se bănuieşte, planeta Marte a
    fost prima care a adăpostit viaţa, după care un eveniment cosmic, o catastrofă
    cosmică a făcut ca atmosfera să se subţieze, ca apa să se sublimeze, să dispară
    în spaţiul cosmic sau să fie transferată pe Pământ. Ceea ce e posibil să se fi
    întamplat.

    Alexandru Mironov crede că în 2019 e probabil să se facă prima testare
    a zborului uman spre Marte. Un echipaj va porni de pe Pământ, o navă având
    un cuplu la bord va da ocol planetei Marte şi se va întoarce acasă după un zbor
    de 501 zile. Astronomii au aceasta matematică celestă care funcţionează
    impecabil. Ştim précis că atât va dura drumul dus-întors. Va da ocolul planetei
    Marte exact aşa cum a făcut în 1968 o navă pământeană care a plecat chiar în
    ziua de Crăciun, a dat ocol Lunii şi s-a întors acasă, iar acesta a fost
    semnalul că peste un an, în 1969, Neil Armstrong avea să pună piciorul pe
    satelitul Pământului. Asta se va întâmpla în 2019 cu zborul până la Marte şi
    înapoi, fără escală. De ce 2019? Atunci va fi o fereastră, adică un
    moment de maximă apropiere a planetelor. Omul va avea ocazia să pună piciorul
    pe Marte în 2031, când NASA are programată o asemenea misiune, a
    explicat Alexandru Mironov: Probabil va fi o echipă internaţională, pentru
    că o asemenea aventură este a întregii omeniri şi minţile cele mai luminate,
    oamenii cei mai dibaci vor fi folosiţi la aventura asta. Eu apreciez că în
    următorii ani va porni un program care va consta în trimiterea mai multor nave,
    dintre care prima e robotică şi lansează la sol un fel de fabrică dotată cu
    roboţi pentru a asigura cele necesare viitorilor marţieni, al doilea echipaj va
    fi uman, al treilea va fi din nou de roboţi, al patrulea va fi uman şi tot aşa.
    Şi de fiecare dată pe orbită în jurul planetei va fi lansată o navă care să-i
    aştepte pe cei de jos pentru a se întoarce acasă.

    Roboţii vor construi
    o staţie specială care va include şi o uzină de produs oxigen. Toate acestea înseamnă că pe Marte
    există, peste 300-400 de ani, un viitor pentru civilizaţia Pământului. Omenirea
    există de 200.000 de ani, omenirea sub forma Homo Sapiens. Nu mai încăpem pe
    Pământ, e clar, suntem 7,4 miliarde, aminteşte Alexandru Mironov.