Muzeul Colecţiilor de Artă s-a înfiinţat în urmă cu 40
de ani, în 1978, şi este o filială a Muzeului Naţional de Artă al României.
Clădirea care îl adăposteşte este ea însăşi un edificiu impunător, palatul
Romanit, situat pe axa centrală a Bucureştiului, pe Calea Victoriei. Muzeul
găzduiește, în cele trei corpuri ale clădirii, lucrări de artă românească
modernă, artă românească populară, lucrări de pictură, grafică, sculptură și
artă decorativă de proveniență occidentală şi orientală. După ample lucrări de
restaurare, muzeul a fost redeschis in iunie 2013, moment considerat ca a doua
sa naştere.
Liliana
Chiriac, coordonatoarea Muzeului Colecţiiilor de Artă, spune că instituţia are
ceva unic, deşi se poate încadra în tipologia instituţiilor de acelaşi profil. Eu cred că, după cum este el aranjat şi panotat,
expus, în forma actuală, din câte muzee am văzut eu în lume, este unic.
Bineînţeles că toate muzeele sunt formate din donaţii, colecţii şi achiziţii, este
adevărat că din achiziţii mai puţin. Toate muzeele sunt formate din donaţii şi
atunci formula aceasta de expunere pe donaţii, de a arăta personalitatea
fiecărui colecţionar de artă în parte, există doar la noi în muzeu. Nu ştiu cât
de mari sunt alte muzee, pentru că nu-mi dau seama la numărul lor de obiecte, ştiu
doar că la noi numărul creşte. Din 1978, de la 13 colecţii, dintre care două
erau custodii, deci nu erau ale noastre, aşadar de la 11 colecţii, până la 47
în prezent, plus încă două care vor veni anul acesta, numărul se măreşte
considerabil în fiecare an. Şi nu putem să spunem că este de pe vremea
comunismului, cum se mai spune azi, că atunci s-au luat colecţiile. Asistăm la
un fenomen actual. După 1990, s-au donat 16 colecţii şi continuă primirea de
noi donaţii. Anul acesta primim două donaţii foarte importante şi valoroase.
Bineînţeles că colecţiile din muzeu nu sunt toate monografice, sunt şi
eterogene. Ele se împart cumva în două: eterogene şi monografice, de autor şi
cu lucrările personale şi cu obiectele personale, cele monografice. Colecţiile
eterogene sunt cele constituite după gustul colecţionarului, ai banilor pe care
i-a avut şi care a achiziţionat ce i-a plăcut.
Spiritul
donator a crescut după 1989. Cum explică aceasta Liliana Chiriac? Dacă fac o statistică, văd că majoritatea
colecţionarilor nu au avut urmaşi. Pe de altă parte, şi cei care au avut
urmaşi, cum este colecţia Hurmuz Aznavorian donată de fiica sa în urmă cu
aproximativ 10 ani, ştiau că aceasta era dorinţa părinţilor şi în amintirea lor.
Colecţia s-a constituit iniţial în perioada interbelică, el a fost jurist de
profesie, a fost deportat la Canal, familia lui a trăit din aceste lucrări
agonisite de tată. În memoria lui, fiica a donat colecţia. Fiica lui Aznavorian
moştenea colecţia care îi poartă numele colecţionarului şi pentru istoria
culturii române acest lucru este foarte important. Am mai văzut şi la muzeele
din Londra şi în alte muzee, atunci când intri în anumite săli, scrie foarte
clar pe o tăbliţă a cui este colecţia. Noi asta am făcut de la început pentru
că aceste clauze de donaţii asta presupune, ca denumirea colecţionarului să fie
menţionată.
Am
întrebat-o pe Liliana Chiriac dacă este mulţumită de expunerea de care
beneficiază Muzeul. Din ce
citesc în cartea de impresii şi din ce încerc să interacţionez cu publicul
vizitator, oamenii sunt fascinaţi. Mulţi nu ştiu, dar noi fiind o instituţie
bugetară nu avem bani de la stat pentru a promova acest muzeu. Noi ne promovăm
muzeul singuri, cât putem, prin reţelele de socializare care sunt reduse ca
impact. Un om în vârstă nu prea intră pe Facebook, nici măcar pe site-ul
muzeului. Dar altă modalitate nu avem. Muzeele care ţin de Primărie au alte
posibilităţi pentru că există spaţii şi bannere afişate în oraş. Noi nu avem
aceste posibilitate pentru că ne costă şi Ministerul Culturii nu alocă bani
pentru promovare. În general, vizitatorul care ajunge într-un final în Muzeul
Colecţiilor, dacă ne uităm şi în cartea de impresii, este uluit şi de foarte
multe ori ne-am întâlnit pe săli şi mi-au zis că este mult mai frumos decât
orice alt muzeu pe care l-au văzut. Şi nu vorbesc numai de români, ci şi de
străini. Cred că îl ajută şi palatul care îl găzduieşte, dar mulţi nu ştiu că
palatul Romanit a fost al ultimului boier care l-a construit. Suntem interesaţi
de ultimele documente privitoare la arhitectura palatului pe care le vom
asculta într-o conferinţă viitoare. Este important să aflăm informaţii cât mai
diverse.
Muzeul
Colecţiilor de Artă a împlinit 40 de ani şi este în expansiune. Ceea ce, pentru
o instituţie, este o perspectivă îmbucurătoare