Tag: Litere

  • Studiile în străinătate deschid noi drumuri

    Studiile în străinătate deschid noi drumuri

    Karla Manea este
    studentă în anul I la Universitatea din Birmingham, unde studiază Litere şi
    Filosofie. A ales o experienţă universitară în Marea Britanie după ce, ca elevă
    a Colegiului Naţional Sfântul Sava din Bucureşti, a fost unul dintre
    bursierii FLEX în Statele Unite ale Americii. Bursa FLEX este un
    program internaţional fondat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite
    ale Americii, prin care orice elev român are şansa să studieze timp de un an în
    Statele Unite, să meargă la un liceu american şi să locuiască la o familie
    gazdă. Mai ales acum, fiindcă au trecut doi ani de atunci, pot cu adevărat să
    mă uit în trecut şi să analizez şi să îmi dau seama că a fost o experienţă
    esenţială pentru mine, fiindcă mi-a oferit imensul privilegiu să fiu în contact
    cu un sistem de învăţământ diferit faţă de al României. Acum, am aplicat la o
    bursă în Marea Britanie. Dar majoritatea celor care aplică în Marea Britanie
    sau o ţară diferită de România nu au cu adevărat şansa să înţeleagă ce înseamnă
    acel sistem de învăţământ şi cum este diferit faţă de facultatea din România.
    Pe când eu, deşi nu am fost în Marea Britanie, eram mai familiarizată cu un
    sistem de învăţământ vestic, cu valori vestice, astfel încât mi-am dat seama că
    eu sunt compatibilă cu acest sistem. Eram sigură că vreau să studiez în
    străinătate.


    Decizia pe care Karla
    Manea a luat-o cu privire la viitorul ei universitar în Marea Britanie a venit
    destul de uşor, mai ales fiindcă se obişnuise, prin intermediul bursei FLEX, cu
    sistemul de învăţământ occidental. Cu toate acestea, Karla consideră că este
    important ca orice viitor student să analizeze cu atenţie eventualele opţiuni
    pentru viitor. Eu nu cred că am analizat atât de intens şi
    din timp, cum ar fi trebuit să o fac, unde vreau să studiez şi cu ce anume
    vreau să mă ocup pe viitor. Acest lucru s-a întâmplat în mare parte fiindcă,
    atunci când am fost în Statele Unite, eram fermecată de tot ce se întâmpla
    acolo şi visul meu era să ajung tot acolo şi să studiez. Nu cred că percepeam
    că mai există ceva şi după finalizarea studiilor universitare. Eu voiam doar să
    studiez şi să fiu în continuare fermecată de tot ce studiam. Dar îmi dau seama
    acum că ar fi trebuit să mă gândesc mai intens. Din fericire, mă aflu bine
    aici, nu am comis vreo greşeală. Mă bucur foarte mult că studiez ceea ce
    studiez, iar pe viitor vreau să ajung profesor. Dar mi se pare extrem de
    important să ne documentăm cât mai mult, chiar dacă tendinţa de acum este fie
    Marea Britanie, fie – din ce în ce mai mult – Olanda.


    Am întrebat-o pe
    Karla cum a resimţit diferenţele dintre sistemul de învăţământ românesc şi cel
    occidental. Diferenţele sunt de la cer la pământ. Este
    diametral opus. Sunt valori diferite. În România, se pune foarte mult accentul
    pe competitivitate, pe tot ce înseamnă teorie şi a şti cât mai multe
    informaţii. Ierarhia se face în funcţie de cât de multe informaţii ştim şi de
    cât de multe putem să demonstrăm. Pe când, într-un sistem de învăţământ vestic,
    şi cel din America, şi cel din Marea Britanie, se pune accentul pe lucrul în
    echipă, pe soluţionarea de probleme cât mai rapidă, pe orice este practic şi
    pragmatic, pentru a-i determina pe oameni să lucreze împreună. Este un fel de
    loc de muncă microcosmic. Se are în vedere că trebuie să sugereze copiilor
    valorile pe care va trebui să le aibă atunci când vor munci. Să ştie cum să se
    ajute unii pe alţii, să ştie cum să comunice, să rezolve rapid problemele. În
    România, nu ne învaţă foarte mult lucrul ăsta. Ajungem la un loc de muncă şi
    tot ceea ce vrem este să fim mai buni decât colegul de lângă noi. Şi poate că
    nu asta este cea mai bună abordare.


    Iar cel mai bun
    sfat pentru cei interesaţi de o bursă în străinătate nu poate veni decât din
    partea cuiva care a trecut prin experienţa schimbului de studii. Karla Manea Să caute adânc în sufletul lui şi să înţeleagă ce anume îl face
    special, ce anume îl motivează în fiecare zi. Să ia acele lucruri şi să le
    scrie în aplicaţia pentru bursă, pentru că asta se caută. Se doresc oameni
    motivaţi, care au visuri şi care cunosc ceea ce îi face speciali. Apoi, să pună
    în practică lucrurile respective, motivaţia şi ceea ce îl pasionează, în
    fiecare zi, pentru tot restul vieţii.




    Karla Manea este doar unul dintre elevii extraordinari
    ai României care aleg să urmeze studiile universitare în străinătate