Mitropolitul ortodox Antim Ivireanul a fost una
dintre cele mai importante personalități culturale din secolul al 18-lea din
Principatul Munteniei. Sprijinitor
al culturii religioase și al traducerilor, Antim a fost cel care a consolidat
serviciul religios ortodox în limba română. Născut în anul 1650 în Iviria sau
Georgia, aflată sub ocupație otomană și persană, Antim a ales o carieră în
ierarhia ecleziastică. Luat de tânăr în robie și dus la Constantinopol,
este eliberat și se dedică profesiunilor culturale: a învățat sculptura în
lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum și limbile greacă, arabă și turcă.
Perioada în care a trăit Antin Ivireanul era
perioada în care în Europa creștin-ortodoxă se experimenta traducerile cărților
sfinte și de cult în limbile locale. Începută în Occidentul european în pirmele
decenii ale secolului al 16-lea, Reforma religioasă lutherană și calvină își
făcuse din negarea limbilor sacre și din traduceri un program de emancipare a
credincioșilor faţă de autoritatea preoților care nu mai erau considerați
singurii interpreți ai învățăturilor creștine. În spațiul românesc s-a
manifestat aceeași tendință care la finalul secolului al 17-lea a devenit o
certitudine, aceea de a avea textele sacre în limba națională. Dacă în cazurile
grecilor și slavilor ortodocși chestiunea nu era atât de presantă întrucât cărțile
de cult în greacă și slavonă existau deja de sute de ani, în cazul limbii
române presiunea traducerilor a fost constantă.
Figura
lui Antim Ivireanul a apărut astfel la momentul oportun. Traducătorul Policarp
Chițulescu consideră că numele lui Antim este cel care a fixat direcția
culturii religioase în spaţiul românesc în limba română.
Cel căruia îi datorăm biruința totală, cel care a deschis drumul în mod
definitiv pentru slujirea în limba română în biserică a fost Sfântul Antim
Ivireanul. De ce a fost atât de importantă slujba în limba română? Să ne
imaginăm că grecii de azi ar sluji în greaca veche și poporul care vorbește
neogreacă nu înțelege slujba. Am rămas foarte suprins că la Chișinău (în
Rep. Moldova) se slujește în slavonă în
timp ce românii de acolo nu înțeleg ce se cântă, nu înțeleg ce se vorbește, nu
înțeleg nici măcar Evanghelia pentru că nu se citește în română. De aceea îi
apreciem atât de mult pe cei care s-au luptat ca mesajul Evangheliei să renunțe
la această formă de limbă sacră pentru că Dumnezeu a chemat toate neamurile la
mântuire și atunci toate au dreptul să-și audă în limba proprie Cuvântul lui
Dumnezeu.
Călugărul Antim s-a făcut remarcat în ochii
superiorilor săi care l-au recomandat pentru abilitățile sale culturale. În
plină expansiune a tipăriturilor religioase, principii români erau în căutarea
celor pricepuți la limbi străine și la meșteșugul tiparului pentru a-și
consolida puterea politică cu ajutorul instituției Bisericii. A fost și cazul
principelui Munteniei Constantin Brâncoveanu, care a domnit între anii 1688 și
1714, mare sprijinitor al culturii religioase, care l-a angajat pe Antim
Ivireanul în 1690 pentru înfăptuirea viziunii sale culturale.
Policarp
Chițulescu: Sfântul Antim era un bun cunoscător al
limbii grecești și al limbii române. El trăise la Ierusalim unde a și fost
călugărit, și a venit la Iași trimis de un patriarh al Ierusalimului, Dositei,
unde a înființat o tipografie și de unde Brâncoveanu l-a chemat la București.
Avea un talent către învățarea limbilor străine, se crede că ar fi știut și
araba de vreme ce din echipa lui au ieșit cărți în limba arabă. El a fost cel
care a promovat cărțile sfinte în limba română. Ce spune în prefața unui Hologhion,
o carte de rugăciuni? Spune că în traducerea lui s-a orientat către rânduielile
din Marea Biserică, adică a Constantinopolului, și către Sveta Gora, adică
Sfântul Munte Athos. Arată și ediția pe care a folosit-o în traducerea sa, era
vorba de un Evhologhion grecesc din 1691 apărut la Veneția.
Devenit mitropolit al Munteniei, cea mai înaltă
funcție ecleziastică, Antim Ivireanul a făcut ca în 1706, în localitatea
Râmnic, să apară prima liturghie și primul molitvelnic în limba română. Era o
operă care continua ceea ce făcuse mitropolitul Moldovei Dosoftei, în 1679 la
Iași, care tipărise liturghierul în limba română. Acea limbă română a mitropolitului
Dosoftei avea însă multe influențe slavone și locale moldovene și nu a avut o
circulație în toate provinciile locuite de români. În schimb, traducerile lui
Antim Ivireanul s-au bucurat de o mare popularitate datorită unei limbi române
mult mai standardizate și mai comprehensibile de către români din regiuni
diferite. Meritul traducătorului Antim Ivireanul a fost nu numai că a tradus în
română, limbă care nu era limba sa maternă, ci că a adaptat cuvinte grecești și
slavone la limba română. Astfel, cărțile lui Antim au ajuns să fie folosite și
în Moldova și chiar peste munți, în Transilvania, aflată în Imperiul
Habsburgic.
Antim Ivireanul a murit în 1716 și este considerat de istoricii literari
o personalitate a literaturii române vechi. A tipărit cărți nu numai în română
ci și în slavonă, greacă și arabă. Este autorul Liturghierului greco-arab, una
dintre primele cărți tipărite cu litere mobile din lume având caractere arabe. A
fost cel care a înființat prima bibliotecă publică în București, în secolul 18,
și a ridicat mănăstirea Toți sfinții din București care azi poartă numele
său. În 1992, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat.