Tag: Livãdz

Tu 15-li di Șcurtu 1918 eara amintatu prof. Vasile Barba, hoara Livãdz ditu Gãrție, ți dusi la Ațelu di Analtu tu 20-li di Sumedru 2007, Freiburg tu Ghirmãnie, și pitricutu calea ditu soni di vruta-lli Fumeallie cu soia și Armãnamea di Iuțido, București – di la scamnulu a Suțatãllei Culturalã Armãneascã la Mirmințâlli “Stã Vinirea”, iu ari arãpaslu tu Murmintulu cu Ayalma “Armãnlu nu Keari” deadunu cu vruta-lli nicukirã prof. dr. Katharina Barba.

Cu furñia-a arãdzloru di ngrupari a avocatãllei Chiratsa Meghea la cari earamu duși, Custica Canacheu, Eva Bozgan, Mariana Marzavan, Tașcu Lala avumu muabeti cu Dominic shi Mihali Meghea, hilli a llirtatãllei, ta s’lomu di la nicukirata ali Cireșica vivliorafturli cu documentili a prof. Vasili Barba di la Vivlioteca di Freiburg și alanti documenti, di la Fundația “Stã Maria”, prezidentu avocata Chirața Meghea.

Tu ahurhitã di anlu aestu, Eva, Mariana ș-mini neasimu la casa ali Cireșica s’nã adunãmu cu Dominic sh Mihali Meghea și s’trițemu arada Vivliorafturli cu documenti.
Nã akicãsimu cu ficiorlli a llirtatãllei s’li lomu la SCA, s’li scanãmu, s’aibã și elli un exemplaru, a deapoa orighinalili elli li durusescu cu Actu di Donație ti Vivlioteca SCA.

Ațseali vârâ 30 di bibliorafturi cu documenti di la ULCA și di la Fundația “Stã Mãria” li purtãmu cu amaxea al Oani Cola la scamnulu ali SCA di București ta s’armãnã cu actu di donație, ti studiu și tipuseari.
Deadunu cu Oani Cola, Mirela Sima ș-mini tricum pi aradâ documentili ți eara tu vivliorafturi și la suțatã.
Oani li ndreapsi dapoa pi cãtigurii și li arãdãpsi tu vivlioteca a suțatãllei.

Mini cu Mirela aleapsimu unu articolu ngrãpsitu di prof. Vasili Barba cu numa: “ASPECTE JURIDICE, ECONOMICE ȘI SOCIALE ALE TRANSHUMANȚEI LA AROMÂNII DIN LIVEZI-MEGLENIA” tu limba romãnã icã “MINDUIERI GIURIDIȚI, ICUNOMIȚI ŞI SUTSIALI ALI TRANSUMANTSÂ LA ARMÂÑILLI DI LIVĂDZ-MEGLENIA” dupu apriduțarea pi armãneaști ți u feațimu cu Mirela Sima și s’lu pãrãstisimu ti dzuua di amintari (15.02.1918) al Lali Vasili Barba ți s’aprukea și eara tu ligãturã cu loclu iu s’avea amintatã, LIVADZ.

Ti aduțearea aminti a prof. dr. Vasili Barba vã dãmu adzã ta s-avdzâț:

 

MINDUIERI GIURIDIȚI, ICUNOMIȚI ŞI SUTSIALI ALI TRANSUMANTSÂ LA ARMÂÑILLI DI LIVĂDZ-MEGLENIA
Prof. dr. Vasile G. Barba
Universitatea di Braşov

 

Tu kirolu a Amirârillei Nturțeascâ, lucârli imobili (ți nu pot s-minâ, ți va s-dzâcâ: casi, locu, siminâturâ) di la hoarâ ți putea s-hibâ dati cu gilepu ti pâșteari eara di trei turlii:

a) “mulkie” – lucri pisti cari eara nicukiru unu omu, loati cu acti di la kivernisi ti vârâ buneațâ/lucru ți lu adrarâ ti statu i vârâ giuneațâ aspusâ tu polimu;

b) “vâcufie” – lucri pisti cari eara nicukirâ bâsearica;

c) “mirie” – lucri pisti cari eara nicukiru cratlu ș-ți li filisea mași unu omu ică cama mulțâ.

Protili dauâ turlii ți avea nicukiru, putea s-hibâ dati/vinduti maca ași vrea nicukirlu ș-putea s-adarâ ahtari lucru uidisitu cu nomlu. Ama ațelli ți mași filisea unu locu ș-ti cari dâdea pâradz, putea s-vindâ mași ndreptul di filiseari, iara a cratlui ți eara nicukirlu dealihea, lipsea sâ-lli pâlteascâ unu girimé/bidelli ți nu trițea di 10% ditu pâradzlli ți âlli loa. Girimelu eara loat di oamiñilli ți dâdea aestu ndreptu pritu licitaţie publicâ – dimi âlli si dâdea ațilui cari pâltea ma multu ti mireauâ/ciiri.

Lucârli imobili (ți nu pot s-minâ: casi, locu, siminâturâ) ditu câsâbă avea numa “mulkie” și “vâcufie”.

Plateea iu șidea câlivyeañilli, fu luyursitâ multu kiro mulkie a niscântoru bei.

Dupâ acţiunili ti giudicu fapti di câlivyeañi câtâ bitisita a etâllei XIX, elli amintarâ dinintea ali Curti di Casaţie di-m Poli (Istambul) ndreptul di “mirie”, tu anlu 1896 [1].

Tu protili dzâli anda agiundzea tu arniu, bârbațlli andridzea mandrili ta s-aibâ apanghiu prăvdzâli iarna, iara m’llerili andridzea udadzlli ți âlli loa cu niki ti irnari.

Apanghiul/pâeata ti oi, iarna, avea numa “mandrâ”, iara ațel di veara, iu oili eara mulsi, avea numa “stani”.

Lucurlu di cathi dzuuâ a bârbaţlor eara ligat di angâtanlu și pâștearea a oilor, pânâ tu yinaru, anda ahurhea ș-muldzearea a oilor a curi ñillei eara fapțâ curbani. Tu apriiru s-tundea oili ș-dapoaia ahurhea andridzerli ti unâ nauâ fudzeari, tu munti, cu tăifurli, cu oili ți inșirâ ghini ditu iarnâ, cu ñielli țânuț ti dâmarâ.

Lucurlu a m’lleriloru s-adra tu udadzlli loaț cu niki, iu – nu va zboru –, nu videa ghineața ți u videa tu casili a loru ditu munti.

Ditu hirlu torsu veara, tu munti, ampiltea pârpodz ți eara ancupâraț cu pâhă bunu, ma multu, di miletea-nturțeascâ. Cadânili, nu-și ampiltea singuri pârpodzlli, purta pârpodz albi ampiltiti di armâni ditu lânâ ndilicatâ. Maca pârpodzli ti m’lleri eara albi i albi ș-cu lilici/kitki, pârpodzli di bârbaț eara albi i kindisiti, ama canâoarâ cu lilici/kitki [2].

Cu nâscârsirea, mâyiripsirea tu casili loati cu niki ți nu eara ș-ahâtu mări, m’llerili nu kirea multâ oarâ cu ahtări huzmeț. Eali lâ avea câștiga a ficiurițloru și lucra lâna.

Iarna, ți cara că eara tu mesea di alti mileț, armâñilli câlivyeañi ș-duțea bana dupâ adețli clirunumsiti di la pâpâñi. Cu turțâlli avea mași ligâturi di emburliki/tugearlâki, că avea altâ pisti. Cu grețlli, armeñilli ș-uvreilli ți bâna ș-elli tu câsâbă, avea mași cu elli ligâturi di prâmâtliki.

Singura mileti criștinâ cu cari avea ligâturi tu câmpu eara vâryarilli makiduneañi. Ligâturli cu elli eara multu buni, ama pțâni, că avea zânăț ahoryea. Cu elli s-aduna, ma multu, tu dzâlili pisimi (di sârbâtoari) tu idyea bâsearicâ a curi nomuri li tiñisea tuț.

Câti vârâ pisudrom (curier) pitricutu tu Livădz ică ți yinea di Livădz aduțea, cându ș-cându, hâbări di la ațelli ți armasirâ acasâ. Pârinţâlli ți ș-mârtarâ feata di Stâ Mârie – ș-nu irna tu idyea hoarâ i câsâbâ – ș-câlisea feata, tiñisindalui ași unâ țeremonie cu sâltânati. Dupâ 1-3 meși di șideari la pârinţâ, sucrimea, cu idyea sâltânati, ș-aduțea nveasta acasâ ta s-hibâ deadunu cu naua taifâ cându va ș-llia diznău calea s-ankiseascâ tu munti.

Aesta eara turlia di banâ a câlivyeañilor, nu mași tu kirolu a Amirârillei Nturțeascâ (pânâ tu 1913), ama ș-pânâ dupâ doilu polimu mondial, anda hoara a loru fu aspartâ di dipu, fu adratâ padi-livadi, ti daua oarâ.

Maca, toamna, câlivyeañilli ș-alâsa horli a loru ditu munti cu doru și sicleti, ta s-ducâ tu locări iu nu s-dukea acasâ, ama iu prăvdzâli putea s-treacâ iarna, primuveara, alâsa cu miraki câmpurli ș-alina hârcoki tu munţâ, la elli acasâ, iu s-aduna cu tutâ soia ș-tuț soțlli tu locărli vruti, iu șidea ma largu, cu harauâ, ta s-lucreadzâ lucurlu a loru imiru.

 

[1] Tu unâ carti pitricutâ di Mihail Gioga, ditu apriiru 1973, elu dzâțea cumu s-feațirâ lucârli cunuscuti ghini di tuț aușlli: “Unâ alumtâ sarpitâ avea ahurhitâ contra a beilor ți câfta di la hoarâ pâradz para mulțâ, girimé ti pășteari, ama fârâ s-aibâ vârâ carti di la cratu ti ahtari lcuru. Alumta, tu numa a hoarillei, u dusirâ doi oamiñi: Papazi, cu ligâturi tu țercurli administrativi a Vilaietlui Sârunâ, ș-paplu a tău, lali Parișcu Barba, ațelu ți-lli angâsâi oamiñilli contra a beilor. Alumta fu apreasâ, ama pânâ tu soni armâñilli amintarâ dinintea ali Curti di Casaţie di-m Poli (Istambul). Cându, unâ dzuuâ di agustu, anlu 1896, eroilli s-turnarâ-n hoarâ cu apofasea-n gepi, oamiñilli âlli purtarâ pi brațâ, di la Scâpitatu până tu Misihori (mesea a hoarillei)”.

[2] “Iarna, armâñilli di Livădz s-duțea cu cupiili tu reghiuni/năi cama câldâroasi; cama mulțâ șidea tu horli anvârliga di Sârunâ. Di cara m’llerli aluștoru armâñi lucra lâna, Sârunâ avea ș-unâ ñicâ pâzari, pi unâ câlici cama afiritâ, ninga marea bizusteni (bazar), iu, tu cathi dzuuâ di pâzari/cirșie, armânili di Livădz yinea sâ-și vindâ lucârli ți li adra iarna: iambuli, vilendzâ, nflucati, șiacu și pârpodz”. Th. Capidan: Meglenoaromânii” I pag. 29.

 

Apriduţearea: Colaboratori Taşcu Lala şi Mirela Sima Biolan
Boați: Colaboratori Aurica Piha, Taşcu Lala şi Mirela Sima Biolan

 

ASPECTE JURIDICE, ECONOMICE ȘI SOCIALE ALE TRANSHUMANȚEI LA AROMÂNII (MACEDO-ROMÂNII) DIN LIVEZI-MEGLENIA
Prof. dr. Vasile G. Barba
Universitatea di Braşov

În timpul imperiului otoman, bunurile imobile rurale care puteau fi arendate pentru pășunat erau de trei categorii:

a) “mulkie” – bunuri proprietate individuală, obținute pe bază de acte emise de autorităţi ca recompensă pentru servicii aduse statului sau pentru acte de bravură în războaie;

b) “vacufie” – bunuri proprietate bisericească;

c) “mirie” – bunuri proprietate de stat aflate în folosință individuală sau colectivă.

Primele două categorii de bunuri aflate în deplină proprietate puteau fi înstrăinate de proprietari cu înscrisuri legale. Deținătorii, uzufructuari de bunuri “mirie”, puteau înstrăina numai dreptul de folosinţă, iar statului, proprietar de drept, îi erau obligați să-i plătească o dare care nu depășea 10% din veniturile aproximate. Darea era încasată de persoane particulare care concesionau acest drept prin licitaţie publică.

În ceea ce privește bunurile imobile urbane, acestea erau numai “mulkie” și “vacufie”.

Platoul pe care și-au instalat așezarea livezenii, a fost considerat multă vreme proprietate mulkie a unor bei.

În urna acţiunilor judiciare întreprinse de livezeni către sfârșitul secolului XIX, ei au câștgat în fața Curții de Casaţie din Istambul dreptul de “mirie”, în anul 1896 [1].

În primele zile de la poposirea în locurile de iernat, bărbații amenajau saielele pentru adăpostit animalele în timpul iernii, iar femeile amenajau încăperile primite în folosinţă pentru iernat.

Adăpostul făcut pentru iernatul oilor se numea “mandră” spre deosebire de cel de vară, unde oile erau mulse, cere se numea “stani”.

Activitatea obișnuită, zilnică, a bărbaţilor era legată de îngrijirea și pășunatul oilor, până în ianuarie, când începea și mulsoarea oilor ai căror miei se sacrificau. În aprilie se făcea tunsoarea oilor și apoi pregătiri pentru o nouă deplasare la munte cu familiile, cu oile scoase cu bine din iarnă, cu mieii reţinuţi pentru prăsilă.

Activitatea femeilor se desfășura în locuinţele provizorii închiriate, care, nici pe departe, nu aveau confortul celor proprii de la munte.

Din firul tors vara, la munte, împleteau ciorapi care erau cumpărați la preţuri bune, mai ales, de populaţia turcă. Turcoaicele, fiindcă nu-și împleteau singure ciorapii, purtau ciorapi albi împletiți din lână fină de aromânce . Dacă ciorapii pentru femei erau albi sau albi și înfloraţi, cei bărbătești erau albi sau coloraţi, dar niciodată înfloraţi [2].

Dereticatul, gătitul, în condiţiile de provizorat în locuințe modeste, nu luau mult timp femeilor. Se ocupau însă cu atenţie de copiii mici și-și foloseau cea mai mare parte din timp cu prelucrarea lânii.

Deși iarna erau în mijlocul altor popoare, aromânii livezeni îsi duceau viaţa după propriile datini moștenite. Cu turcii nu aveau decât legături de afaceri, fiind de altă religie. Cu grecii, armenii și evreii locuitori ai orașelor, aveau, de asemenea, doar relaţii comerciale.

Singura populaţie creștină cu care intrau în legături la cîmpie erau slavii macedoneni. Relaţiile cu aceștia erau din cele mai bune, dar foarte restrânse din cauza ocupaţiilor care erau diferite. Cu aceștia se întâlneau, mai ales, în zilele de sărbătoare la aceeaşi biserică ale cărei reguli erau ţinuți să le respecte cu toţii.

Câte un curier trimis la Livezi sau venind de la Livezi aducea, din când în când, vești de la cei puţini rămași acasă. Părinţii care îşi măritaseră fata de Sfânta Maria – și nu erau în aceeași localitate la iernat – își invitau fata, respectind un ceremonial fastuos. După 1-3 luni de ședere la părinţi, socrii, cu același ceremonial, își aduceau nora acasă pentru a fi împreună cu noua familie când se vor porni din nou spre munţi.

Modul acesta de viaţă i-a caracterizat pe livezeni, nu numai în perioada imperiului otoman (până în 1913), dar și până după cel de-al doilea război mondial, când așezerea lor a fost distrusă total pentru a doua oară.

Dacă, toamna, livezenii părăseau așezarea lor de la munte cu nostalgie și cu păreri de rău, deplasându-se în locuri în care nu se simţeau acasă, dar unde turmele puteau supravieţui iernii, primăvara, părăseau cu bucurie câmpiile și urcau voioși în munţi, la ei acasă, regăsindu-se cu toate rudele și toţi prietenii în locurile îndrăgite, unde își continuau fericiţi activitatea lor pașnică.

 

[1] Mihail Gioga – într-o scrisoare, din aprilie 1973, relata acele împrejurări cunoscute îndeaproape de toţi vârstnicii: “O luptă aprigă începuse împotriva beilor care spoliau comuna de sume însemnate de bani, sub formă de taxe de pășunat, fără să aibă la bază vreun titlu legal. Lupta a fost dusă în numele comunei de doi oameni care se completau unul pe altul: Papazi, cu legături în cercurile administrative ale Vilaietului Salonic, secundat de bunicul tău, lali Parișcu Barba, animatorul și mobilizatorul populaţiei împotriva beilor. Lupta a fost dârzâ, dar a fost câștigată în faţa Curţii de Casaţie din Istambul. Când, într-o zi de august a anului 1896, eroii s-au întors în sat cu hotărârea în buzunar, poporul i-a purtat în brațe, de la Scâpitat (apus) până în Misihori (mijlocul comunei)”.

[2] “Iarna, armâñilli di Livădz s-duțea cu cupiili tu reghiuni/năi cama câldâroasi; cama mulțâ șidea tu horli anvârliga di Sârunâ. Di cara m’llerli aluștoru armâñi lucra lâna, Sârunâ avea ș-unâ ñicâ pâzari, pi unâ câlici cama afiritâ, ninga marea bizusteni (bazar), iu, tu cathi dzuuâ di pâzari/cirșie, armânili di Livădz yinea sâ-și vindâ lucârli ți li adra iarna: iambuli, vilendzâ, nflucati, șiacu și pârpodz”. Th. Capidan: “Meglenoaromânii” I pag. 29.

 

Tu 15-li di Șcurtu 1918 eara amintatu prof. Vasile Barba, hoara Livãdz ditu Gãrție, ți dusi la Ațelu di Analtu tu 20-li di Sumedru 2007, Freiburg tu Ghirmãnie, și pitricutu calea ditu soni di vruta-lli Fumeallie cu soia și Armãnamea di Iuțido, București – di la scamnulu a Suțatãllei Culturalã Armãneascã la Mirmințâlli “Stã Vinirea”, iu ari arãpaslu tu Murmintulu cu Ayalma “Armãnlu nu Keari” deadunu cu vruta-lli nicukirã prof. dr. Katharina Barba.

Cu furñia-a arãdzloru di ngrupari a avocatãllei Chiratsa Meghea la cari earamu duși, Custica Canacheu, Eva Bozgan, Mariana Marzavan, Tașcu Lala avumu muabeti cu Dominic shi Mihali Meghea, hilli a llirtatãllei, ta s’lomu di la nicukirata ali Cireșica vivliorafturli cu documentili a prof. Vasili Barba di la Vivlioteca di Freiburg și alanti documenti, di la Fundația “Stã Maria”, prezidentu avocata Chirața Meghea.

Tu ahurhitã di anlu aestu, Eva, Mariana ș-mini neasimu la casa ali Cireșica s’nã adunãmu cu Dominic sh Mihali Meghea și s’trițemu arada Vivliorafturli cu documenti.
Nã akicãsimu cu ficiorlli a llirtatãllei s’li lomu la SCA, s’li scanãmu, s’aibã și elli un exemplaru, a deapoa orighinalili elli li durusescu cu Actu di Donație ti Vivlioteca SCA.

Ațseali vârâ 30 di bibliorafturi cu documenti di la ULCA și di la Fundația “Stã Mãria” li purtãmu cu amaxea al Oani Cola la scamnulu ali SCA di București ta s’armãnã cu actu di donație, ti studiu și tipuseari.
Deadunu cu Oani Cola, Mirela Sima ș-mini tricum pi aradâ documentili ți eara tu vivliorafturi și la suțatã.
Oani li ndreapsi dapoa pi cãtigurii și li arãdãpsi tu vivlioteca a suțatãllei.

Mini cu Mirela aleapsimu unu articolu ngrãpsitu di prof. Vasili Barba cu numa: “ASPECTE JURIDICE, ECONOMICE ȘI SOCIALE ALE TRANSHUMANȚEI LA AROMÂNII DIN LIVEZI-MEGLENIA” tu limba romãnã icã “MINDUIERI GIURIDIȚI, ICUNOMIȚI ŞI SUTSIALI ALI TRANSUMANTSÂ LA ARMÂÑILLI DI LIVĂDZ-MEGLENIA” dupu apriduțarea pi armãneaști ți u feațimu cu Mirela Sima și s’lu pãrãstisimu ti dzuua di amintari (15.02.1918) al Lali Vasili Barba ți s’aprukea și eara tu ligãturã cu loclu iu s’avea amintatã, LIVADZ.

Ti aduțearea aminti a prof. dr. Vasili Barba vã dãmu adzã ta s-avdzâț:

 

MINDUIERI GIURIDIȚI, ICUNOMIȚI ŞI SUTSIALI ALI TRANSUMANTSÂ LA ARMÂÑILLI DI LIVĂDZ-MEGLENIA
Prof. dr. Vasile G. Barba
Universitatea di Braşov

Bârbaţlli ți nu eara uiari, eara acâțaț veara cu alti lucri ditu cari aminta pâradz. Niscânțâ lucra tu pâduri, adrândalui mângalu, alţâ plikisea keatra ti stizñili a casiloru (tuti casili di Livădz avea stizñi di keatrâ) și scutea ditu carieri ploaci (plăci di ardezie) ti citii ică adra len-turlen di zânăț: arafțâ, sâmârgeadz (adra sâmari), petâlàri (adra pétali ti calj) etc.

La ațeali dauâ sculii, unâ iu s-anvița pi limba româneascâ [1] ș-altâ pi limba gârțeascâ lucra 10 – 12 dascali, iara la ațeali dauâ bâseariț avea 5 prefțâ.

Unâ zânati ditu cari adra pâradz mușaț eara ațea di araftu. Livădz lucra cama di 50 di arafțâ ș-unu numiru diplo di calfi. Elli lucra dipriunâ, ma multu, tu kirolu di dupâ Ayilu Custandinu (21 di maiu) ș-pânâ anvârliga di Stâ Mârie (15 di agustu), anda hoara Livădz sâ-fțea numțâli. Eara oara anda cathi fumealli ți lipsea s-adarâ numtâ ti Stâ Mârie, cusea tuti lucrâli ți lipsea ti ânveasta ațea naua, ti grambo ș-ti alanțâ oamiñi ditu taifâ. Ași cumu eara adetea, tuti țeremoniili ligati di bana suțialâ a isanifillei, ma pțânu ti ângrupări ți sâ-fțea tamamu aclo iu avea muritâ omlu, tuti alanti arădz s-adra tu kiro di vearâ, anda soia și soțlli s-aduna tuț tu unu locu ș-eara tuț deadunu. Mași pâtigiuñili sâ-fțea altâ oarâ maca bana a năului vleatu eara tu piriclliu. Altâ soie, pâtigiunili ș-isuserli s-adra tutâ veara, ama numțâli sâ-fțea mași unâ oarâ tu anu, tu dzuua di 15 di agustu, cându câdea tu unâ dumânicâ, ică tu prota dumânicâ dupâ Stâ Mârie. Di cara numțâli sâ-fțea mași unâ oarâ tu anu, s-adra tu idyiul kiro anvârliga di 40-60 di-ncurunări, iara tu vârâ 100 di casi sâ-fțea andridzeri ti numtâ nica ditu intrata a meslui maiu.

Cusearea a “nivisteșțâlor” ș-a “grambeatițloru” (strañili ti ânveasta ațea naua ș-ti grambo) eara ligatâ di unu dealihea țeremonialu amplinu di mușuteațâ. Lucurlu eara adratu di tâbâbii di 8 – 12 arafțâ ș-calfi, tu aumbratâ, adratâ ca unâ pâeatâ, dinintea a casâllei ațiloru ti cari s-cusea strañili. Ațelli cama avuț lâ grea a arafțâloru nica ditu meslu maiu. Elli tâllia cathi dzuuâ unu nimalliu (unâ oai) ta s-filipseascâ di dauâ ori tu dzuuâ tâbâbia di arafțâ. Ti sibepi economiți, numtarilli ți nu-avea ș-ahâț pâradz, lâ grea a arafțâloru tu meslu cirișaru, pi preasiñili ti Sum Ketru, ta s-lâ da mârsineațâ, ți custusea ma țânu. Cusearea a “nivisteșțâlor” ș-a “grambeatițloru” sâ-fțea ș-tu meslu alunaru și s-bitisea tu prota decadâ a meslui agustu.

Multu lucru tu kirolu di vearâ lu adra și m’llerili. După ți nâscârsea casa ș-là la arâu iambulili,vilendzâli ți li avea filisitâ iarna, ahurhea s-lucreadzâ lâna ți yinea di la muldzearea a oiloru ditu meslu apriiru ică – ti ațelli ți nu avea oi ș-avea armasâ iarna-n hoarâ – lâna ți lâ si avea datâ ca platâ ti vigllearea a furtiiloru di cari avea angâtanu iarna – 1 kilă di lânâ ti cathi “hârar” [2].

M’llerili là lâna la arâu, u trâdzea cu keaptinli, ș-u turțea tu hiri ma groasi i ma subțâri, uidisitu cu ți vrea s-adarâ di eali: pârpodz, gâitani, șiacu, nflucati ș-alti. Dapoaia, câtâ inșita a meslui maiu, sâ-fțea ânvupsearea a hirlui (tortului) ș-bâgarea a arâzboailoru te-a țâseari iu s-vâtâma cu lucurlu tu meșlli cirișaru ș-alunaru.

Lâna lucratâ di mullerili di Livădz yinea di la trei tunderi: tundearea ditu meslu apriiru di iu s-loa nai ma buna lânâ (cu hiru lungu) filisitâ, ma multu, ti țâsearea a șiaclui; tundearea di Sum Ketru a ñielliloru țânuț ti dâmarâ di la cari s-loa lâna “Mițâ” (cu hiru ñicu) filisitâ, ma multu, la “bâtañi” (abâ, pustavi cama pseftâ); treia tundeari a oilor anvârliga di Stâ Mârie, cându s-loa lâna cu numa “capiti” filisitâ ti țâsearea a niscântoru iambuli.

Țisâturli di lânâ (șiacu, abâ, iambuli, vilendzâ ș-alti) eara pitricuti tutâ veara la drâștealâ, ’n hoara Bucova ditu munțâlli ali Vudenâ (Edessa), iu avea multi drâșteli.

Tortul torsu ti pârpodz și gâitani eara țânut ta s-hibâ lucratu iarna.

Tuti strañili di cari avea ananghi eara adrati di livendili mâñi a m’lleriloru. Tutu eali adra țâruhili ditu keali di la porțâlli criscuț la stani ș-fapțâ curbani tu sumedru, ninti di vgarea tu câmpu. S-ancupâra mași mâcari – nafoarâ di lapti – di la ațeali 6 dukeñi di-n hoarâ, cata cumu ș-di mpâzarea ți s-adra Livădz, cathi ñiercuri ș-cathi viniri.

Bânâtorilli ditu valea avutâ a Miglinillei ți dâdea birketi bunâ, vlahi, vâryari, turțâ, aduțea mpâzari virdzâturi, poami (maşmuli, aroidi, meari, gorțâ, auâ, câstăñi), fârinâ ș-alti. Tuti eara ancupârati di câlivyeañi cu pâhadz ți âlli angâsâia oamiñilli s-vindâ dipriunâ tu pâzarea di Livădz.

Tu meșlli yizmâciuñi și sumedru s-bitisea isăkili mutrindalui pâradzlli ți âlli loa ș-hărgili ți li adra cathi fâlcari. Tutu atumțea s-pâltea ș-borgili ti ancupârărli fapti pi creditu di la dukeñi, borgili câtrâ administrația a hoarâllei, pâradzlli ți lipsea sâ-lâ-lli da a arafțâloru, petâlarloru, sâmârgeadzloru ș-la alțâ.

3.2. Tu kiro di iarnâ

Anda, tu Livădz, activitatea icunomică s-duțea ninti cu miraki, tu intrata a meslui yizmâciuñi, cathi kihâie âși loa calea ta s-ducâ sâ zburascâ ti loarea cu girimé a pâșuñiloru ti dipunearea tu arniu. Kihâielu avea cu elu turlii-turlii di buneț ti beiul cu cari lipsea s-andreagâ irnarea: umtu di oai, câșcâvalâ, cașu ditu foali, pârpodz di lânâ ampiltiti, șiac. Niscânti ori pâșunili eara loati ti ma mulțâ añi, ama ș-atumțea kihâielu vdzea ancârcatu cu hări, ninti s-dipunâ cupiili, ta s-nu veadâ canâ zori, s-nu s-facâ niți unâ catastisi lài. Hărgili ți li adra kihăielu i si pâltea anda s-adra tuti isăkili a fâlcarillei, isăki ți s-bitisea ninti di dipunearea a cupiiloru.

Tu añilli cu xeri, cupiili dipunea tu câmpu ma ayoñia, câțe tu yizmâciuñi, tu munti, iarba s-usca, ama tu câmpu, tu mireauâ/ciiri, avea cabaia skicuri di gârnu ș-ordzu câdzuti-mpadi. Dipunearea ma ayoñia ditu munti vrea s-dzâcâ ma pțânu lapti ațea toamnâ. Ama oili intra grasi tu iarnâ ș-aestu lucru vrea s-dzâcâ ma buñi ñielli, ma bunâ lânâ ș-lapti ti anlu ți vrea s-yinâ.

A că cupiili dipunea ma ayoñia, tăifurli nu ankisea ninti di Yiu Dimitri. Și duțearea tu câmpu s-adra tutu tu dauâ călliuri. Arada aestâ, cârvăñili eara-ncârcati ș-cu lucri di lânâ ditu kirolu di vearâ, ți lipsea s-hibâ vinduti tu pâzărli ditu câsâbadz, cata cumu ș-cu hirlu di tortu ți vrea-lu lucreadzâ m’llerili tutâ iarna.

Loclu te-a pâșteari ditu kirolu di iarnâ avea numa “câșlă”, iara ațelu di vearâ, “izlă”.

 

[1] Sculia româneascâ fu pânâ tu anlu 1946;

[2] Sacu mari ditu țisâturâ di lânâ, maxus adratu ti țânearea a strañiloru ș-a niscântoru lucri di-n casâ;

Tu meslu maiu, anda s-tindea ta s-usucâ ñii di càmati anvupsiti tu len-turlii di buei, pi garduri ș-pi funiili teasi dinintea a casilor, țâ pârea că ai dininti unâ gârdinâ mari cu arâdâriki di lilici/kitki cu buei ahoryea. Tu cirișaru ș-alunaru, tricândalui pi sucăkili di-n hoarâ, s-avdza cârțânearea, halatlu ți lu adra arâzboaili ș-llițili ș-țâ pârea că easti unâ mari țisâturie ți andridzea lucri di cari au ananghi ñilli di bânâtori (Minduieri ditu unâ carti pitricutâ di M. Gioga tu cirișaru 1973).

 

Apriduţearea: Colaboratori Taşcu Lala şi Mirela Sima Biolan
Boați: Colaboratori Aurica Piha, Taşcu Lala şi Mirela Sima Biolan

 

ASPECTE JURIDICE, ECONOMICE ȘI SOCIALE ALE TRANSHUMANȚEI LA AROMÂNII (MACEDO-ROMÂNII) DIN LIVEZI-MEGLENIA
Prof. dr. Vasile G. Barba
Universitatea di Braşov

Bărbaţii care nu erau oieri, erau ocupaţi în timpul verii cu diferite alte activități aducătoare de venituri. Unii lucrau în pădure făcând mangal, alţii ciopleau piatră pentru zidurile caselor (toate casele în Livezi aveau zidurile din piatră) și extrăgeau din cariere plăci de ardezie pentru acoperișuri sau executau diferite alte meserii ca: croitori, samargii, potcovari etc.

La cele două școli, una cu predare în limba română [1] și alta în limba greacă funcționau 10 – 12 învățători, iar le cele două biserici slujeau 5 preoţi.

O meserie bănoasă era croitoria exercitată de peste 50 de croitori și de un număr dublu de calfe. Aceștia desfășurau o activitate febrilă, mai ales, în perioada de după sfântul Constantin (21 mai) și până în preajma Sfintei Marii (15 august), când la Livezi se făceau nunţile. Era perioada când fiecare familie care urma să facă nuntă de Sf. Maria cosea tot ce era neceser miresei, mirelui și celorlalţi membri din familie. Potrivit datinei, toate ceremoniile legate de viaţa socială a comunităţii, cu excepţia înmormântărilor care aveau loc acolo unde se producea decesul, erau celebrate numai în timpul verii, când rudele și prietenii erau la un loc și puteau lua parte la ele. Unele excepţii erau îngăduite la botezuri dacă viața nou născutului era periclitată. Botezurile și logodnele puteau fi celebrate în tot timpul verii, dar nunțile se făceau o singură dată pe an, în ziua de 15 august când aceasta cădea într-o duminică sau în prima duminică următoare sărbătorii Sfintei Marii. Deoarece nunţile aveau loc o singură dată pe an, se celebrau în același timp circa 40-60 de cununii, în circa 100 de case făcîndu-se pregătiri de nuntă cu începere din luna mai.

Cusutul “niviștilor” și “grambeștilor” (îmbrăcămintea mireselor și a mirilor) era legat de un adevărat ceremonial plin de pitoresc. Lucrul se executa de echipe formate din 8 – 12 croitori și calfe, în umbrare special construite în faţa casei celor pentru care se cosea. Cei mai avuți angajau echipele de croitori încă din luna mai. Aceștia tăiau în fiecare zi câte un nimaliu (o oaie) pentru a hrăni de două ori pe zi echipa de croitori. Pentru motive de economie, nuntașii mai puţin înstăriți angajau croitorii în luna iunie, în postul Sfîntulul Petru, ca să le servească o masă de post, mai puțin costisitoare. Operaţiunea coaserii niveștilor și grambeștilor continua și în luna iulie și se încheia în prima decadă a lunii august.

Deosebit de active în timpul verii erau și femeile. După ce își puneau în ordine casa și spălau la râu velințele de care se folosiseră în timpul iernii, începeau să prelucreze lâna ce rezultase de la tunsul oilor din luna aprilie sau – pentru cei care nu aveau oi și rămăseseră iarna în sat – lâna pe care o primiseră drept plată pentru paza bagajelor ce li se lăsase în grijă peste iarnă – câte 1 kg de lână pentru fiecare “hărar” [2].

Femeile spălau lâna la râu, o dărăcau cu piepteni manuali și o torceau în fir de grosimi diferite potrivit cu destinaţia ce i se dădea: pentru ciorapi, găitan, șiac, flocate etc. Urma, spre finele lunii mai, vopsitul firului (tortului) și instalarea războaielor de țesut la care se lucra intens în lunile iunie și iulie.

Lâna prelucrată de femeile din Livezi provenea de la trei tunsori: tunsoarea din luna aprilie la care se obţinea cea mei bună lână (cu fir lung) folosită, mai ales, pentru țesutul șiacului; tunsoarea de Sfântul Petru a mieilor opriți pentru prăsilă de la care se obținea lâna “Mițî” (cu fir mic) folosită, mai ales, la “bâtañi” (aba, postav inferior); tunsoarea a treia a oilor în preajma Sfintei Marii, când se obținea lâna numită “capiti” folosită la țesutul diferitelor pături.

Țesăturile din lână (șiac, aba, pături etc.) erau trimise în tot cursul verii la piuat, în comuna Bucova din munţii Vodenei (Edessa), unde erau instalate numeroase pive.

Tortul tors pentru ciorapi și găitane era păstrat pentru a fi prelucrat în timpul iernii.

Toate cele trebuincioase îmbrăcămintei erau executate de mâinile harnice ale femeilor. Tot ele executau și opinci din pieile porcilor crescuţi la stâni și sacrificaţi în octombrie, înainte de plecarea spre câmpii. Se cumpărau numai articole alimentare – cu excepția celor lactate – de la cele 6 prăvălii din comună, precum și din “pâzarea” (piața) care se organiza în Livezi în fiecare miercuri și vineri.

Locuitorii din valea mănoasă a Megleniei, vlahi, slavi, turci, aduceau în piaţă legume și zarzavaturi, fructe (maşmule, rodii, mere, pere, struguri, castane), făină etc. Totul se cumpăra de livezeni la preţuri care îi stimulau pe producătorii de astfel de produse să aprovizioneze continuu piaţa din Livezi.

În lunile septembrie și octombrie se încheiau socotelile privind veniturile și cheltuielile fiecărei fălcări. Tot atunci se lichidau și obligaţiile pentru cumpărăturile făcute de la prăvălii, pe credit, datoriile către administrația comunală, sumele datorate croitorilor, potcovarilor, samargiului etc.

3.2. În timpul iernii

În timp ce activitatea economică era încă în plină desfășurare la Livezi, pe la începutul lunii septembrie, fiecare kihâie pornea la drum în vederea arendării pășunilor pentru iernat. Kihăelu ducea cu el tot felul de bunătăţi pentru beiul cu care urma să facă aranjamentele iernării: unt de oaie, cașcaval, brânză în burduf, ciorapi împletiţi din lână, șiac. Uneori erau făcute aranjamente pe mai mulți ani, dar și în aceste cazuri kihăelu pleca cu daruri, înaintea coborârii turmelor, ca să preîntâmpine eventuale situaţii noi, nefavoabile. Cheltuielile pe care le făcea kihălu i se rambursau cu ocazia socotelilor generale ale fălcarei care se încheiau înainte de coborârea turmelor.

În anii secetoși, turmele coborau la câmpie mai devreme, deoarece în septembrie, la munte, iarba se usca, dar la câmp, pe miriștile nearate, se găseau suficiente spice de grâu și orz căzute pe jos. Coborârea de la munte mai devreme însemna lapte mai puţin în acea toamnă. În schimb, oile intrau în iarnă grase, ceea ce asigura o producţie mai bună de miei, lână și lapte pentru anul următor.

Chiar dacă turmele coborau mai devreme, familiile nu plecau înainte de Sfântul Dumitru. Și deplasarea spre câmpie se făcea tot în două etape. De data aceasta caravanele erau încărcate și cu produsele din lână din timpul verii, care urmau să fie valorificate la târgurile din orașe, precum și cu firul de tort pe care urmau să-l lucreze femeile în timpul iernii.

Locul de pășunat în timpul iernii era numit “câșlă”, iar cel din timpul verii, “izlă”.

 

[1] Școala românească a funcționat până în anul 1946;

[2] Sac mare din țesătură de lână, special croit pentru păstrarea îmbrăcămintei și a unor obiecte casnice;

În cursul lunii mai, când se întindeau la uscat miile de sculuri vopsite în diferite culori și nuanțe, pe garduri și pe funii întinse în fața caselor, aveai în față neuitata priveliște a unei grădini imense cu straturi de flori de diferite culori. În iunie și iulie, trecând pe ulițele satului, scârțâitul caracteristic al războaielor de lemn și al ițelor lăsa impresia unei imense țesătorii ce pregătea lucrurile trebuincioase multor mii de locuitori (Impresii dintr-o scrisoare a lui M. Gioga din iunie 1973).

Tu 15-li di Șcurtu 1918 eara amintatu prof. Vasile Barba, hoara Livãdz ditu Gãrție, ți dusi la Ațelu di Analtu tu 20-li di Sumedru 2007, Freiburg tu Ghirmãnie, și pitricutu calea ditu soni di vruta-lli Fumeallie cu soia și Armãnamea di Iuțido, București – di la scamnulu a Suțatãllei Culturalã Armãneascã la Mirmințâlli “Stã Vinirea”, iu ari arãpaslu tu Murmintulu cu Ayalma “Armãnlu nu Keari” deadunu cu vruta-lli nicukirã prof. dr. Katharina Barba.

Cu furñia-a arãdzloru di ngrupari a avocatãllei Chiratsa Meghea la cari earamu duși, Custica Canacheu, Eva Bozgan, Mariana Marzavan, Tașcu Lala avumu muabeti cu Dominic shi Mihali Meghea, hilli a llirtatãllei, ta s’lomu di la nicukirata ali Cireșica vivliorafturli cu documentili a prof. Vasili Barba di la Vivlioteca di Freiburg și alanti documenti, di la Fundația “Stã Maria”, prezidentu avocata Chirața Meghea.

Tu ahurhitã di anlu aestu, Eva, Mariana ș-mini neasimu la casa ali Cireșica s’nã adunãmu cu Dominic sh Mihali Meghea și s’trițemu arada Vivliorafturli cu documenti.
Nã akicãsimu cu ficiorlli a llirtatãllei s’li lomu la SCA, s’li scanãmu, s’aibã și elli un exemplaru, a deapoa orighinalili elli li durusescu cu Actu di Donație ti Vivlioteca SCA.

Ațseali vârâ 30 di bibliorafturi cu documenti di la ULCA și di la Fundația “Stã Mãria” li purtãmu cu amaxea al Oani Cola la scamnulu ali SCA di București ta s’armãnã cu actu di donație, ti studiu și tipuseari.
Deadunu cu Oani Cola, Mirela Sima ș-mini tricum pi aradâ documentili ți eara tu vivliorafturi și la suțatã.
Oani li ndreapsi dapoa pi cãtigurii și li arãdãpsi tu vivlioteca a suțatãllei.

Mini cu Mirela aleapsimu unu articolu ngrãpsitu di prof. Vasili Barba cu numa: “ASPECTE JURIDICE, ECONOMICE ȘI SOCIALE ALE TRANSHUMANȚEI LA AROMÂNII DIN LIVEZI-MEGLENIA” tu limba romãnã icã “MINDUIERI GIURIDIȚI, ICUNOMIȚI ŞI SUTSIALI ALI TRANSUMANTSÂ LA ARMÂÑILLI DI LIVĂDZ-MEGLENIA” dupu apriduțarea pi armãneaști ți u feațimu cu Mirela Sima și s’lu pãrãstisimu ti dzuua di amintari (15.02.1918) al Lali Vasili Barba ți s’aprukea și eara tu ligãturã cu loclu iu s’avea amintatã, LIVADZ.

Ti aduțearea aminti a prof. dr. Vasili Barba vã dãmu adzã ta s-avdzâț:

 

MINDUIERI GIURIDIȚI, ICUNOMIȚI ŞI SUTSIALI ALI TRANSUMANTSÂ LA ARMÂÑILLI DI LIVĂDZ-MEGLENIA
Prof. dr. Vasile G. Barba
Universitatea di Braşov

3. Activitatea icunomicâ. Adeț.
3.1. Tu kiro di vearâ

Ditu protili dzâli a meslui apriiru ș-pânâ tu inșita a lui, bairlu fâr’di bitiseari di calli ș-di mlări, ancârcaț cu furtiili a tăifuriloru ți irnarâ tu câmpu, pitrundea pi tuti călliurli-n hoarâ Livădz. Adetea eara purtarea a furtiiloru, emu toamna, anda dipunea tu câmpu, emu primuveara, anda s-turna nâpoi-n hoarâ Livădz, si s-adarâ di dauâ ori, că nu putea maș tu unâ cali s-poartâ tutâ câtândia, a că câlivyeañilli avea mulțâ calli.

Prota cali u avea numa “lafurmâ”. Daua cali nu avea unâ numâ ahoryea. Cu ațea ditu soni cali yinea, di arada, tăifurli ș-cupiili. Ațeali ditu soni tăifuri yinea-n hoarâ nai ma amânatu tu ahurhita a meslui maiu. Tutu meslu apriiru, ’n hoarâ avea multâ activitati. Oamiñilli ți armânea iarna-n hoarâ, âlli aștipta ațelli ți s-turna cu urări di ghineațâ ș-cu âmbârțâtări. Cupiili s-dânâsea 1-2 dzâli aproapea di hoarâ, ninti ta s-hibâ purtati la stani, iu s-andridzea lucurlu a laptilui. Haraua a andamusillei cu soia ș-cu soțlli ți irnarâ Livădz și trițearea di nica unâ etapâ ditu banâ pritu xeñi, dusi la unâ adeti: s-muldzea oili, anda dânâsea ninga Livădz, și lâ si dâdea multu lapti ațiloru ți nu avea oi, di cara irnarâ-n hoarâ ș-avurâ angâtanu di lucârli alâsati ș-di oamiñilli vgaț tu arniu.

Ti ficiuriț, oara a dispârțarillei, toamna, ș-a turnarillei, primuveara, eara frunie di harauâ – lâ bâșea mâna a aușiloru, emu tu fudzeari, emu tu turnatâ, ș-aușańilli lâ dâdea câti unu pâră; axia a pârălui eara dupâ cum eara sòi, ma de-aproapea i cama di largu.
Cupiili di oi eara dusi la stani și bâgati pi pâșunili teasi a munţâloru Paicu și Dzâna ți li loa cu pâradz, cathi vearâ, di la unu bei.

Tu anlu 1912 tu pâșunili ditu munţâlli Paicu, ți li loa cu pâradz, pâștea 105.000 di oi mulgâtoari, iara 40.000 di oi stearpi și noatiñi [1] pâștea cama câtâ nkeari, pi muntili Dzâna, ți adarâ tora sinurlu anamisa di Gârția și Makidunia ditu Arațili. La ciciorlu a muntilui Dzâna pâștea și anvârliga di 30.000 di căpari [2].
La cathi stani cu oi mulgâtoari kihâielu numâsea unu câșaru di prota thesi, unu agiutoru ș-unu omu ți purta cașlu la favrica di câșcâvalu bâgatâ, di arada, ninga unu izvoru și ninga unâ cali pri iu s-agiundzea ma lișoru-mpâzari.

Muldzearea a oilor eara adratâ i di nucukirlli a oilor i di oamiñi pâltiț di fâlcari ti ahtari lucru. Di arada, laptili s-dâdea la unu angrosistu ți adra câșcâval. Contractul s-adra ti 2 meși: meslu maiu ș-cirișaru. Laptili eara ânclligatu la stani, iara cașlu ți inșea eara pitricutu la favrica di câșcâvalu a angrosistului ți putea s-hibâ emu unu kihâie, emu unu pârmâteftu xenu, ama di hoarâ. Ditu proțeslu di alâxeari a laptilui tu caș inșa ș-unâ mari cantitati di dzâru, dzâru multu grasu tu cari avea ș-multâ caseinâ. Dzârlu s-hirbea tu focu slabu, cu pirâ ñicâ, pânâ s-adra pisupra laptilui “mâģistrâ” (unâ turlie di aicâ) ți eara bâtutu tu buț ditu cari inșea tu soni unu umtu multu vrutu, maxus di turțâlli di-n Sârunâ [3].

Dupâ ți sâ scutea umtul, armânea “dhala” ți ș-ea eara grasâ. Pritu hirbeari, ditu dhalâ s-adra “ghizâ” (urdă). Ghiza eara ansâratâ ș-țânutâ tu foali di chieali di caprâ deadunu cu cumăț di “cașu bâtutu” ș-cu “cutmaciu” – unu likid vâscosu ți s-adarâ ditu lapti dulți hertu multu ș-ți agiutâ s-țânâ cama ghini ațea ți badz nuntru, tu foali. Acestu eara mâcatu pânâ amânatu, tu iarnâ ș-eara multu câftatu ș-di turțâlli ditu câmpul di Caragiova [4] ți lu mâca cu pâni adratâ ditu fârinâ di melliu coaptâ tu unâ “podnițâ” [5] anvâlitâ cu “cirke” [6]. Pânea di melliu s-mâca caldâ cu niheamâ cașu di foali ș-țeapâ di apâ ș-aestâ eara mâcarea cama vrutâ di turțâlli ditu câmpul di Caragiova. Pânea coaptâ tu podniţi mâca și miglinițlli/tucañilli ditu horli vițini cu Livădzli, ama câlivyeañilli filisea fârinâ di gârnu ș-cuțea pânea tu cireapu, iara tu tâvadz di halcumâ anvâliț cu “cirke” cuțea plâținti turlii-turlii (cu cașu, cu cașu ș-cu urdzâț ică șteyii, cu prașu, cu curcubetâ ș-alti).

Pânâ ti 1 di alunaru, câtu kiro laptili eara vindutu ațiloru ți adra câșcâval, oili eara mulsi di 3 ori tu dzuuâ, iara di la 1 di alunaru pânâ di 15 di agustu, di dauâ ori tu dzuuâ. Di arada, tu dzuua di 16 di agustu sâ silighea birbețlli tu cupii – ta s-iasâ ñielli timpurii, cari, ditu intrata a meslui yinaru putea s-hibâ vinduţ la pârmâtefțâlli ditu câsâbă, cu unu pâhă bunu. Vindearea di cu kiro a ñielliloru duțea la unâ producţie ma mari di lapti, cât kiro oili eara tu câmpu, aproapea di pulitiili cu pâzări.

Câtu kiro lapili eara datu la favrica di câșcâval, pţâñi bârbaț s-videa-n hoarâ. Elli fudzea tahinima tu hâryii ta s-mulgâ oili; niscânțâ s-turna acasâ noaptea amânatu ș-ankisea alantâ dzuuâ diznău, nica nidatu soarli, iara alţâ durñea la stani ta s-hibâ tahinina aclo la muldzeari.
Di la 1 di alunaru, di cara s-bitisea borgili contractuali cu fabricantul di câșcâval, lâ si ampârța a uiariloru laptili, dupâ numirlu di oi ți li avea. Țânândalui tiñia, prota ș-loa ndrepturli ațelli ți avea ma pțâni oi. Ditu ahurhitâ s-luyursea, pi thimelliu a ștearillei, cantitatea di lapti ți cathi oai putea s-u da di la 1 di alunaru ș-pânâ tu bitisita a muldzearillei.

Unitatea te-a misurari eara gâleata. Elli luyursea că tuti oili mulgâtoari dâdea unâ cantitati isa di lapti. A nicukirloru lâ si dâdea cotâ parti ți lâ si câdea ditu isapea adratâ di cu kiro, tu dauâ părțâ/hâști isa. Ma s-bâga oarâ că s-feați altâ turlie di cumu fu isapea, s-alâxea cantitățli ți s-dâdea la daua parti/hâști.

Ta s-filiseascâ ș-cantitățli mări di dzâru ți inșea cathi dzuuâ, ditu adrarea a cașlui, la stâñi s-criștea ș-mulțâ porțâ.

 

[1] oi tiniri – di un an – lat.: annotinus = di un an;

[2] dupâ anyrâpserli alu Mihail Gioga, tu kirolu anda eara dascalu Sculia româneascâ di Livădz.

[3] Di cara turțâlli eara mohomedañi ș-uidisitu cu nomurli relighioasi nu avea izini s-filiseascâ ligdâ di porcu, filisea umtu și ligdâ di oai. Ti ațea elli eara proțlli ți ancupâra umtul ș-carnea a oierilor armâñi. “Tru añilli di nintea apolimlui balcanicu, armâñilli di Livădz vindea pi pâzarea di-n Sârunâ 100.000 ocali di cașu di oaie și 100.000 ocali di câșcâval. Tutnâoarâ, umtul nai ma bunlu ți s-vindea tu pâzarea di Sârunâ eara ațelu di Livădz. Ti ațea tuț armâñilli ditu aestâ hoarâ suntu cama avuț”. (Th. Capidan: “Megleno-românii I”, București, 1928, pag. 29.)

[4]”Caragiova” numâ nturțeascâ (ți va s-dzâcâ, “caprâ lài” tu naiaua Miglinia. Zârțin a zborlui Miglinia easti slavâ (mâglensco = reghiunea cu neguri)

“Tutu laptili ți s-vindea, tu kiro di iarnâ,-n Sârunâ, yini di la aeșțâ armâñi grâmusteañi ditu Livădz” (Th.Cupidan “Românii nomazi” Cluj, 1926, pag. 62)

[5] unâ turlie di tâvă adratâ ditu locu arsu.

[6] unâ turlie di clopatu, adratu ditu locu arsu ică ditu tùci (tùngi, trùnciu), cu cari s-anvâlea pânea, bârgâdanlu ș-aalti ahtări ți eara bâgatu s-coacâ tu vatrâ.

 

Apriduţearea: Colaboratori Taşcu Lala şi Mirela Sima Biolan
Boați: Colaboratori Aurica Piha, Taşcu Lala şi Mirela Sima Biolan

 

ASPECTE JURIDICE, ECONOMICE ȘI SOCIALE ALE TRANSHUMANȚEI LA AROMÂNII (MACEDO-ROMÂNII) DIN LIVEZI-MEGLENIA
Prof. dr. Vasile G. Barba
Universitatea di Braşov

3. Activitutea economică. Obiceiuri.
3.1. În timpul verii

Din primele zile ale lunii aprilie și până la sfârșitul ei, interminabile șiruri de cai și catâri, încărcaţi cu bagajele familiilor care au iernat la cîmpie, pătrundeau pe toate drumurile de acces în Livezi. Era obiceiul ca transportul bagajelor, atât toamna, când se făcea deplasarea spre câmpie, cât și primăvara, la înapoierea în Livezi, să se facă în două rate, deoarece, deși livezenii posedau un mare număr de cabaline, acestea nu erau suficiente pentru a transporta o singură dată tot avutul cu care fălcările se mișcau.

Primul transport se numea “lafurmă”. Al doilea și ultimul transport nu avea o denumire specială. Cu ultimul transport soseau, de regulă, familiile și turmele. Ultimele familii soseau în comună cel mai târziu la începutul lunii mai. În tot cursul lunii aprilie, comuna era în plină agitație. Cei rămași în timpul iernii în Livezi îi întimpinau pe cei ce se reîntorceau cu urări de bun sosit și cu îmbrăţișări. Turmele poposeau 1-2 zile în apropierea comunei, înainte de a fi mânate la stâni, unde se organiza și valorificarea laptelui. Bucuria revederii cu rudele și prietenii care au iernat în Livezi și încheierea cu bine a încă unei etape din viaţă printre străini, statornicise obiceiul ca din mulsul oilor, în timpul popasului la Livezi, să fie oferite cantităţi apreciabile de lapte celor care nu aveau oi și, iernând în comună, avuseseră grijă și de bagajele lăsate de cei plecaţi.

Pentru copii, momentele de despărţire, toamna, și de revenire, primăvara, erau prilejuri de bucurii – doarece sărutând mâinile celor bătrâni, atât la plecare cât și la înapoiere, primeau câte un ban a cărui valoare era în funcție de gradul de rudenie dintre copil și cel căruia i se săruta mâna.

Turmele de oi erau duse la stâni și instalate în poienile întinse ale munţilor Paic și Zâna aflate în posesia unor bei și arendate în fiecare vară de livezeni.

În anul 1912 în poienile arendate în munţii Paic pășunau 105.000 de oi mulgătoare, iar 40.000 de oi sterpe și noateni [1] pășunau mai la nord, pe muntele Zâna care formează acum frontiera dintre Grecia și Iugoslavia. La poalele muntelui Zâna pășunau și circa 30.000 de capre [2].

La fiecare stînă cu oi mulgătoare kihăelu numea un cășar principal, un ajutor și un om de serviciu care transporta cașul la fabrica de cașcaval instalată, de regulă lângă un izvor și lângă o cale de acces spre târguri.

Mulsul oilor se făcea de proprietarii oilor sau de oamenii din fălcare tocmiţi cu plată. De regulă, laptele era contractat de un angrosist care febrica cașcaval. Contractul se încheia pentru 2 luni: mai și iunie. Laptele era închegat la stână, iar cașul ce rezulta era expediat la fabrica de cașcaval a angrosistului care putea fi un kihăe sau un negustor străin de comună. Din procesul de transformare a laptelui în caș rezulta o mare cantitate de zer, bogat în grăsimi și caseină. Zerul se fierbea la foc slab până ce la suprafaţa cazanului se forma un strat de “mâģistră” (un fel de smântână) care era bătută în putini și se extrăgea unt foarte apreciat, mai ales, de turcii din Salonic [3].

După extragerea untului rezulta “dhala” care mai conţinea grăsime. Prin fierbere, din dhală se obţinea “ghiza” (urda). Ghiza era sărată și păstrată în burduf de piele de capră împreună cu bucăți de “caș bătut” și cu “cutmaciu” – un lichid viscos obţinut din lapte dulce prin multă fierbere și care asigura conservarea conţinutului din burduf. Acest preparat era consumat până târziu în iarnă și era mult solicitat și de turcii din câmpia Caragiovei [4] care îl consumau cu pâine făcută din făină de mei coaptă într-o “podniță” [5] acoperită cu “cirche” [6]. Pâinea de mei consumată caldă cu puţină brânză de burduf și ceapă de apă constituia mîncarea de predilecție a turcilor din câmpia Caragiovei. Pâine coaptă în podniţe mîncau și megleno-românii din satele vecine cu Livezi, dar livezenii foloseau făină de grâu și coceau pâinea în cuptoare, iar în tăvi de aramă acoperite cu “cirche” metalic coceau plăcinte de tot felul (cu brânză, cu brânză și urzici sau ștevii, cu praz, cu dovleac etc.).

Până la 1 iulie, cât timp laptele era vândut celor ce fabricau cașcaval, oile erau mulse de 3 ori pe zi, iar de la 1 iulie la 15 august de două ori pe zi. De regulă, în ziua de 16 august se dădea drumul berbecilor în turme – pentru a se obţine miei timpurii, care, cu începere din luna ianuarie puteau fi vânduţi negustorilor de la orașe, cu preț bun. Vânzarea timpurie a mieilor permitea și realizarea unei producţii mari de lapte, cât timp oile se aflau la câmpie, în apropiere de centrele de consum.

Cât timp laptele era predat la fabrica de cașcaval, puţini bărbați se vedeau în sat. Ei plecau în zori la stâni, la muls oile; unii se înapoiau acasă noaptea târziu pentru a pleca la muls din nou, a doua zi în zori, iar alţii înnoptau la stâni pentru a fi prezenţi la mulsoaroa de dimineață.

Cu începere de la 1 iulie, după ce se terminau obligaţiile contractuale cu fabricantul de cașcaval, laptele se repartiza oierilor în raport cu numărul de oi ce posedau. Din considerente etice, își primeau drepturile mai întâi cei ce aveau oi mai puţine. De la început se aprecia, pe baza experienţei, cantitatea de lapte pe cap de oaie ce putea rezulta de la 1 iulie și până la încetarea mulsului.

Unitatea de măsură era găleata. Se considera că toate oile mulgătoare dădeau o cantitate egală de lapte. Proprietarii de oi primeau cota parte ce li se cuvenea prin antecalcul, în două rate egale. Dacă se constatau diferențe față de prevederi, se modificau cantitățile ce se repertizau, în rata a doua.

Pentru a da o întrebuinţare utilă cantităților mari de zer ce rezulta zilnic, din prepararea cașului, la stîni era crescut și un mare număr de porci.

 

[1] ovine tinere – de un an – lat.: annotinus = de un an

[2] cf. notelor dlui Mihail Gioga, pe vremea aceea învățător la Școala română din Livezi.

[3] Deoarece turcii erau mohomedani și potrivit prescripțiilor religioase nu aveau voie să folosească untură de porc, consumau unt și grăsimi de oaie. De aceea ei erau principalii consumatori ai producției de unt și de carne a oierilor aromâni. “Între anii înainte de războiul balcanic, românii din Livezi vindeau pe piața Salonicului 100.000 ocale brânză de oaie și 100.000 ocale de cașcaval. De asemenea untul cel mai bun care se desfăcea pe piața Salonicului este acela din Livezi. De aceea situația materială a tuturor românilor din această comună este dintre cele mai bune”. (Th. Capidan: “Megleno-românii I”, București, 1928, pag. 29.

[4] “Caragiova” denumirea turcească (în traducere, “capra neagră” a regiunii Meglenia. Etimologia denumirii Meglenia este slavă (măglensco = regiunea cu ceață).

“Tot laptele ce se consumă, în timpul iernii, în Salonic, vine de la acești aromâni grămusteni din Livedzi” (Th.Cupidan “Românii nomazi” Cluj, 1926, pag. 62)

[5] un fel de tavă din pământ ars.

[6] țest