Fiecare moment important din viaţa noastră este celebrat ciocnind
câte un pahar de spumant. Celebrele bule sunt originare încă din Franța anului
1531, când printr-o metodă ancestrală a fost obţinut Blanquette de Limoux, aceasta
devenind şi cea mai veche metodă documentată de obținere a vinurilor spumante
din lume.
Spumantul, după cum ne-au atras atenţia specialiştii, este singurul
vin pe care îl percepem cu toate cele cinci simţuri de bază: simţul tactil,
văzul, mirosul, gustul şi auzul este vinul spumant. Aşa că nu este de mirare
asocierea lui cu momentele în care bucuria se cere savurată cât mai complet.
Liviu Gheorghe, membru al Asociaţiei Wine Lover, ne-a purtat prin
istoria de peste un secol şi jumătate a spumantului românesc: Autorul primului vin spumant
din România a fost profesorul Ion Ionescu de la Brad, care după o perioadă de
pregătire în Franţa la reîntoarcerea în ţară în 1841 a obţiunut un vin spumant
pentru Domnul Moldovei, Mihail Sturdza, din viile acestuia de la Socola. În
acest fel, România a devenit a patra ţară din lume, cu producţie autohtonă de
vin spumant prin fermentare naturală în sticlă. În Transivania, pe atunci parte
a Imperiului Austro-Ungar, este consemnată producţia de vin spumant la Satu
Mare. Urmează Timişoara, Cluj, Azuga şi Brăila. În 1892, la Azuga, sunt
inaugurate pe un teren din moşia Regelui Carol, Pivniţele Rhein, investiţie a
fraţilor Rhein, a căror familie era stabilită de sute de ani la Braşov.
Pivniţele construite la suprafaţă, cu pereţi groşi de 1,2 metri, sunt
practicabile şi astăzi.
Un german, dintr-o familie de vinificatori vine să lucreze în
România pe la 1900 şi doisprezece ani mai târziu deschide un stabiliment, şi-a
continuat povestea Liviu Gheorghe, membru al Asociaţiei Wine Lover: În 1912, Wilhelm Mott a
înfiinţat o mică fabrică de vinuri spumante în Bucureşti. În câţiva ani Mott
îşi dezvoltă capacitatea de producţie şi începe să exporte masiv vinurile
spumante. În perioada interbelică presa era plină de reclame cu şampania Mott,
devenită brand european, iar în prezent colecţionarii plătesc sume uneori
exorbitante pentru antichităţile ce poartă sigla băuturii. În 1934 odată cu
ridicarea sistemului de prohibiţie din Statele Unite ale Americii, Mott îşi deschide propria sucursală la New
York. În aceiaşi perioadă Mott devine furnizorul vapoarelor de călători ale
societăţii navale române, de asemenea, în meniurile vapoarelor transatlantice.
La 1948, capacităţile de producţie ale lui Mott sunt naţionalizate împreună cu
cele ale caselor de spumant Doctor Basilescu şi Rhein, căpătând numele de
Zarea. În 1969, celebrul oenolog, dr. ing. Ioan Puşcă crează în Vrancea
celebrul spumant clasic de Panciu, iar în 1974 se lansează în ardel gama
Spumant Jidvei.
Analizând metodele şi soiurile de struguri folosite în producerea
spumantului românesc Liviu Gheorghe a precizat: Avem regiuni viticole ce sunt foarte asemănătoare celor
franţuzeşti sau italieneşti, astfel şi oferta de spumant de la noi este una
foarte bună. Se produc spumante după metoda tradiţională, dar şi după metoda
convenţională, Peter Charmat (n.r. presupune două fermentaţii în tanc sub
presiune şi este o variantă mai accesibilă şi rapidă de obţinere a vinului
spumant), inclusiv după metoda Asti (n.r. cu o singură fermentaţie în tanc sub
presiune a mustului din struguri aromaţi). Sunt folosite atât soiuri internaţionale
de struguri, Chardonnay, Pinot Noir sau Pinot Meunier, dar şi soiuri autohtone precum
Crâmpoşie, Frâncuşă Fetească Regală, Fetească Albă, Mustoasă de Măderat, Novac
sau Fetească Neagră. Investiţiile importante în vie şi tehnologie ne permit să
producem spumant ce acoperă toate palierele de stiluri, preţ şi calitate.
Avem
spumante albe şi roze, cu zahăr rezidual de la Brut, natur la dulce, avem blanc
de blanc, avem blanc de noir, avem vinuri perlate, avem şi vinuri petiant (n.r.
Vinul petiant, petillant în franceză, este un vin ușor efervescent, cu o
perlație ușoară). Printre vinurile spumante de la noi, ce ating foarte aproape
calitatea celor din Champagne, sunt cele obţinute exact după aceleaşi procedee,
ca şi champagnia originală, folosind atât soiuri internaţionale, populare
pentru spumante, cât şi soiuri autohtone, ce exprimă terroirul de unde provin.
Aceste vinuri parcurg o perioadă de autoliză ce ajung şi la 48 de luni,
imprimând vinului note fine de aluat, pâine proaspătă, sau brioşă. Vinurile se
remarcă prin aciditate intensă, perlaj fin şi persistent, echilibru,
complexitate, structură şi eleganţă. Multe din ele au un potenţial de învechire
remarcabil.
Liviu Gheorghe a precizat că spumantele româneşti sunt cunoscute şi
la nivel internaţional: De
câţiva ani buni vinurile spumante româneşti sunt abonate la podiumurile
competiţiilor internaţionale de profil, Campionatul mondial de şampanii, de
vinuri spumante, precum Internaţional Wine Contest Bucureşti. Vinurile spumante
sunt considerate printre cele mai versatile vinuri, din punct de vedere al
asocierilor culinare, putând fi servite atât la aperitive, feluri principale,
dar şi deserturi, sau doar pentru socializare. Un spumant alb, cu zahăr
rezidual în zona de brut, se asociază ideal cu feluri culinare cum ar fi: icre,
scoici, fructe de mare, preparate pe bază de peşte, brânze cremoase fine sau
preparate din carne de pui. Un spumant roze din aceiaşi zonă de zahăr rezidual
poate fi asociat cu preparate din somon, peşte afumat, pate de ficat de raţă
sau gâscă, preparate din carne de pasăre sau viţel şi chiar feluri culinare din
bucătăria thailandeză. Spumantele dulci ideal ar fi servite cu deserturi pe
bază de frişcă, tarte cu fructe, tort de ciocolată şi chiar îngheţată.
Aici se încheie povestea noastră de astăzi. Fie ca spumantul
românesc, însă, să ne bucure în cât mai multe clipe!