Radio România Internațional

Tag: Liviu Rotman

135 Jahre seit dem zionistischen Kongress in Focşani

Die Versammlung von Focşani wurde auch unter den Namen Der zionistische Kongress von Focşani“ oder Der gro‎ße Kongress von Focşani“ bekannt. Das Treffen der Anführer der jüdischen Gemeinden präsentierte eine Alternative der jüdischen Minderheit zur zunehmend antisemitischen Politik. Die Alternative war die Auswanderung nach Palästina und die Gründung von Kolonien.

Der Historiker und Politologe Liviu Rotman von der Nationalen Hochschule für Politische und Administrative Studien in Bukarest zögert, den Begriff zionistisch“ für den Kongress, der vor 135 Jahren stattfand, zu benutzen.

Den Begriff, den ich vorschlage und für den ich mich einsetze, ist »vorzionistischer Kongress«. Um besser zu verstehen, worum es sich gehandelt hat und warum ich ihn nicht als zionistischen Kongress bezeichnen würde, muss ich sehr kurz den historischen Kontext der Epoche schildern. Es ist das Ende des Jahres 1881, als eine starke antisemitische Welle in Europa, insbesondere in Osteuropa, spürbar wird. Im zaristischen Russland herrscht eine Pogrom-Atmosphäre und in Rumänien wird eine Reihe von Ma‎ßnahmen mit antisemitischem Charakter getroffen. So nimmt die Rückkehr-Bewegung nach »Eretz Israel«, nach Palästina, in den Reihen der Juden zu. Vergessen wir nicht, dass in der zweiten Hälfte des 19. Jahrhunderts diese Bewegung sich konsolidiert und die Integrationstendenz der Juden in den europäischen Gesellschaften ersetzt. Die Integrationsbewegung startete im 18. Jahrhundert mit Moses Mendelsohn, aber der Misserfolg dieser Bewegung steigerte den Willen, nach Palästina zurück zu kehren. Insbesondere in Osteuropa wird es immer mehr als eine Notlösung angesehen, eine Lösung zur gravierenden Lage der jüdischen Bevölkerung. In Osteuropa, insbesondere im zaristischen Russland, befanden sich die Juden sogar physisch in Gefahr.“

Die Geburt der Auswanderungs-Bewegung führte zur Gründung von Organisationen und Gesellschaften, die konkrete Pläne für die Ausführung der Idee erstellt haben. Liviu Rotman dazu.

Es fand eine Reihe von Veranstaltungen statt, es wurden mehrere Organisationen gegründet, auch in Rumänien, insbesondere in der Moldau. Diese setzen sich für die Rückkehr nach Palästina ein und für die Gründung von landwirtschaftlichen Kolonien. Das ist eine Neuheit, denn die landwirtschaftlichen Tätigkeiten waren nicht charakteristisch für die jüdischen Gemeinden. Jüdische Gesellschaften gab es auch im Süden, insbesondere in Bukarest und in Hafenstädten wie Galaţi, Brăila und Turnu Severin. Die meisten gab es natürlich in der Moldau-Region, die stärksten davon in Bârlad und in Moineşti. In diesen jüdischen Ortschaften, in diesen Schtetl suchte man nach Lösungen. Die Integration war nicht gelungen. Die Verfassung von 1866 lehnte die Erteilung der Staatsbürgerschaft der jüdischen Bevölkerung ab. Von einer zionistischen Bewegung können wir aber erst im letzten Jahrzehnt des 19. Jahrhunderts, nach dem Kongress in Basel und der Veröffentlichung der Texte von Theodor Herzl sprechen. Der bekannteste davon handelt vom »neuen-alten Staat«. Welcher war aber der Unterschied zwischen ihnen, denn auch die alten Organisationen und auch Herzl hatten dasselbe Ziel. Herzl bringt als erster die politische Lösung, und zwar den Staat. Er bezeichnet ihn als »nationales Heim«. Der Kongress von Focşani, ein gro‎ßer Erfolg der veranstaltenden Organisationen, forderte nur die Auswanderung der Juden nach Palästina und die landwirtschaftliche Arbeit, ohne von einer politischen Struktur zu reden.“

Laut Historikern war die Beteiligung am Kongress bedeutsam. Die Delegierten vertraten etwa 70.000 Aktivisten, etwa ein Drittel aller rumänischen Juden. Liviu Rotman über den Kongress:

56 Delegationen aus 29 Ortschaften, die 50 Gesellschaften vertraten, die sich für die Auswanderung nach Palästina einsetzten, haben am Kongress von Focşani teilgenommen. 1882, ein paar Monate nach dem Kongress, wanderten 228 Juden, die meisten aus Moineşti, mit dem Schiff »Tethis« aus. Sie kamen in Palästina an und gründeten zwei Ortschaften, Rosh Pina und Zihron Jakov. Diese gibt es auch heute noch in Israel. Das zeigt, dass es nicht nur eine theoretische Debatte gab, sondern man unternahm auch etwas Konkretes. Der Weg war schwierig, und sie wanderten in ein Land aus, das nicht dem einladenden Israel von heute, mit einer leistungsfähigen Wirtschaft, ähnelt. Es war damals eine Wüste. Die meisten Auswanderer waren arme Leute.“

Wir haben Liviu Rotman gefragt, welche die politische Orientierung der Kongress-Teilnehmer war.

Zum Gro‎ßteil waren sie linksorientiert, sie als Sozialisten zu bezeichnen, wäre allerdings übertrieben, obwohl manche wirklich Sozialisten waren. Andere waren liberal, aber generell waren sie links- und mittelinksorientiert. Damals waren sie aber mit der politischen Orientierung der Ortschaften, in denen sie weiter lebten, wenig beschäftigt. Sie wollten weg und die landwirtschaftliche Tätigkeit in Palästina aufnehmen. Und das haben sie auch gemacht.“

Der gro‎ße Kongress der Juden in Rumänien, der am 30.-31. Dezember 1881 in Focşani stattfand, war eine der ersten öffentlichen Veranstaltungen, die als Ziel die Rückkehr in die einst verlorene Heimat hatten. In der Zionismus-Geschichte gelten die rumänischen Juden als Vorreiter des heutigen israelischen Staates.

2 January 2017
135 Years Since the Focsani Zionist Congress

One of the most important events in Jewish history in Romania was the congress in Focsani, held on December 30-31, 1881. It was known as the Focsani Zionist Congress, or the Great Focsani Congress, bringing together the leaders of Jewish communities. It was the beginning of a movement prompted by rising anti-Semitism, with large communities choosing to move to Palestine to found settlements there.

Historian and political scientist Liviu Rotman, with the National School of Political and Administrative Studies in Bucharest told us he is hesitant in using the term Zionist for the congress held 135 years ago: “The term I propose for that congress was pro-Zionist. In order to understand what it was about and why I would not use the word Zionist I will briefly go into the historical context of that moment. It was late in 1881, a year when a strong wave of anti-Semitism began in Europe, especially in the east. In Czarist Russia, pogroms were looming on the horizon, and a number of anti-Semitic measures had been taken in Romania as well. In this context, the movement of returning to Palestine, called ‘Eretz Israel’, was getting popular among Jews. Lets not forget that, in the second half of the 19th century, this movement became popular, replacing the attitude of integration into European societies. The integrationist movement had started in the 18th century with Moses Mendelsohn, but its failure enhanced the drive to return to Palestine. Mostly present in Eastern Europe, it was seen more and more as an emergency measure, a solution to the serious issues that the Jewish population was facing, the physical danger faced by Eastern European Jews, especially in Czarist Russia.”

Integrationism among Romanian Jews led to a proliferation of organizations and associations with concrete plans to put the idea into practice. Here is Liviu Rotman: “Events were held, and all kinds of organizations appeared in Romania, especially in Moldavia, organizations that militated for the return to Palestine, setting up agrarian settlements. This was new, because agriculture was not typical of Jewish communities. Those communities existed in the south as well, especially in Bucharest, and in port cities such as Galati, in Moldavia, or Braila and Turnu-Severin. Of course Moldavia played host to a number of such communities, the largest of which was in Barlad, in Moinesti. We can talk of a Zionist movement proper only in the last decade of the 19th century, after the Basel Congress and the pieces published by Theodor Herzl, the best known being the one on what he called the new old state. What was the difference between them, given that the old organizations and Herzl militated for the same thing? Herzl was the first who brought a political solution, the state. When speaking about this state, he calls it the national heartland. The Focsani Congress, which was a great achievement for those organizations, called for only one thing: bringing Jews to Palestine and agriculture, without mentioning a political structure.”

Romanian historians mention that the congress represented a large group of people, around 70,000 activists, which back then accounted for one third of Romanian Jews.

According to Liviu Rotman, the congress was more than just words: “I would say about the Focsani Congress, in terms of the large number of participants, that it had in attendance 56 delegates, representing 29 localities, on behalf of 50 associations that called for moving to Palestine. More to the point, a migration was organized in 1882, a few months after the congress. A ship called the Thetis carried there 228 Jews from Moinesti. They arrived in Palestine and founded two settlements, Rosh Pina and Zikhron Yaakov, two towns that still exist in Israel. This proves that it was not just a theoretical debate, but one that produced action. You should realize that this was by no means a simple thing. It was a hard journey, they were going to a country that was not the welcoming Israel of today, with a high performance economy, it was a desert. There was also the lack of financial resources, and I would like to point out that most of those migrants were poor people.”

We asked Liviu Rotman about the political views of the participants in the congress: “They were largely leftists. It would be an exaggeration to say they were Socialists, but some of them were. Others were liberals, but they were generally to the left of center. However, at that time, they were less concerned with the political outlook of the places where they were settling. They just wanted to settle there and farm, tilling the soil of Palestine. Which is exactly what they did.”

The great Focsani Jewish Congress of December 30-31, 1881, was one of the first public events held by Jews who wanted to get back the land they had lost. In the history of Zionism, Romanian Jews are seen as true pioneers in the formation of todays Israel.

2 January 2017
135 de ani de la Congresul sionist de la Focşani

Unul dintre cele mai
importante evenimente din istoria evreilor din România a fost Congresul de la
Focşani din 30-31 decembrie 1881. Cunoscut şi sub numele de Congresul sionist
de la Focşani sau Marele Congres de la Focşani, întâlnirea liderilor comunităţilor
evreieşti a marcat apariţia unei alternative a minorităţilor de religie mozaică
faţă de politica antisemită în creştere, şi anume soluţia plecării în Palestina
şi întemeierea de colonii.

Istoricul
şi politologul Liviu Rotman de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti ezită
să folosească termenul sionist pentru congresul din urmă cu 135 de ani: Termenul pe care eu îl
propun şi la care ţin este acela de congres pre-sionist. Pentru a înţelege
mai bine despre ce a fost vorba şi de ce nu aş spune congres sionist intru
foarte pe scurt în contextul istoric al acelui moment. Suntem la sfârşitul
anului 1881, an marcat de începutul unui puternic val de antisemitism în
Europa, în special în Europa răsăriteană. Este o atmosferă pogromistă în Rusia
ţaristă şi sunt luate o serie de măsuri cu caracter antisemit în România. În
acest context, mişcarea de reîntoarcere în ceea ce se numea Ereţ Israel, în
Palestina, ia avânt în rândul evreilor. Să nu uităm că, în a doua
jumătate a secolului al 19-lea, această mişcare se consolidează, am putea spune
luând locul tendinţelor integraţioniste a evreilor în societăţile europene.
Integraţionismul începuse în secolul al 18-lea prin Moses Mendelsohn, dar
eşecul integraţionismului lui Mendelsohn a făcut ca dorinţa de întoarcere în
Palestina să crească. Mai ales în Europa de Est ea este văzută din ce în ce mai
mult drept o soluţie de avarie, o soluţie la situaţia gravă a populaţiei
evreieşti, la pericolul chiar fizic în care erau evreii din Europa de Est, în
special în Rusia ţaristă.

Apariţia curentului imigraţionist în rândul
evreimii din România a dus la proliferarea organizaţiilor şi a societăţilor
care au conceput planuri concrete de a pune în practică ideea. Liviu Rotman: Au loc o serie de
manifestări, apar tot felul de organizaţii, inclusiv în România, în mod special
în Moldova, organizaţii care militau pentru întoarcerea în Palestina, şi
constituirea în aşezări agricole. Este o noutate deoarece munca agricolă nu era
un specific al comunităţilor evreieşti. Societăţi evreieşti existau şi în sud,
în special în Bucureşti şi în oraşe-port precum Galaţi, care este în Moldova,
Brăila, Turnu Severin. Sigur că cele din Moldova erau cele mai multe, cele mai
puternice erau la Bârlad, la Moineşti. În aceste aşezări evreieşti, în
şteteluri (idiş: shtetl), se căuta o soluţie. Integrarea nu reuşea. De altfel,
în 1866, evreilor li s-a refuzat cetăţenia prin Constituţie. De o mişcare
sionistă putem vorbi abia în ultimul deceniu al secolului al 19-lea, în urma
Congresului de la Basel şi a textelor lui Theodor Herzl, cel mai cunoscut fiind
cel despre noul-vechi stat, după formularea lui. Care era diferenţa însă
între ei, întrucât şi vechile organizaţii şi Herzl militau pentru acelaşi
lucru? Herzl este primul care aduce soluţia politică, şi anume statul. El îl
denumeşte căminul naţional atunci când se referă la stat. Congresul de la
Focşani, care a fost o reuşită excepţională a acelor organizaţii, cere doar
atât: venirea evreilor în Palestina şi munca agricolă, fără să menţioneze o
structură politică.

Istoricii consideră participarea la congres drept
una numeroasă. Delegaţii reprezentau aproximativ 70.000 de activişti, o cifră
care însemna o treime din totalul evreilor români. Liviu Rotman a mai spus că
de la vorbe s-a trecut şi la fapte:
Despre congresul de la Focşani aş spune că au fost, pentru a ne da
seama de participarea foarte numeroasă, 56 de delegaţi din 29 de localităţi,
reprezentau 50 de societăţi care cereau imigrarea în Palestina. La modul
concret, s-a organizat o emigrare în 1882, deci peste câteva luni de la
congres, va pleca o corabie denumită Tethis cu evrei, în marea lor majoritate
din Moineşti, şi anume 228 de emigranţi. Ei au sosit în Palestina şi au fondat
două aşezări, Roş Pina şi Zihron Iacov, sunt două localităţi care există şi
astăzi în Israel. Aceasta arată că nu era vorba numai despre o dezbatere
teoretică gen colocviu, ci una după care s-a trecut la acţiunea propriu-zisă.
Să ne gândim că nu era ceva foarte simplu. Drumul era foarte greu, ei se duceau
într-o ţară care nu era Israelul primitor de astăzi, cu o economie performantă,
ci era un deşert. Mai era şi lipsa de resurse financiare, aş sublinia că acei
imigranţi, cei mai mulţi dintre ei, erau oameni foarte săraci.

L-am întrebat pe Liviu Rotman care era orientarea
politică a participanilor la congres:
În mare parte erau de stânga, socialişti ar fi exagerat să spunem, deşi
unii chiar erau socialişti. Alţii erau liberali, însă, în general, erau cu
vederi de stânga, de centru-stânga, în limbajul actual. Dar, pe-atunci, ei erau
mai puţin preocupaţi de fizionomia politică a aşezărilor în care urma să
ajungă. Ei doreau să plece, să se aşeze şi să înceapă să facă muncă agrară, să
cultive pământul în Palestina. Ceea ce au şi făcut.

Marele congres de la Focşani al evreilor din România din 30-31 decembrie
1881 a fost una din primele manifestări deschise ale acestora de recuperare a
patriei pierdute cândva. În istoria sionismului, evreii români sunt consideraţi
pe drept cuvânt pionieri ai statului Israel de azi.

2 January 2017
Stalin şi stalinismul

Pe 5 martie 1953 murea Iosif Vissarionovici Stalin, cel mai sângeros criminal din istorie. Titlul nu i-a fost dat de adversari, ci de copleşitoarele dovezi ale crimelor făcute de regimul său. Despre un astfel de om se ştie totul. La 60 de ani de la moartea sa nu se mai pot spune multe, ci numai cuvinte care să ţină memoria trează. Deşi este parte a istoriei Uniunii Sovietice, prin impactul global a ceea ce a reprezentat aceasta între 1945 şi 1991, Stalin este parte a istoriei multor naţiuni. Din păcate, şi a istoriei românilor.

Stalinismul este numele regimului de secol 20 sub care întreaga gândire politică din istoria umanităţii a denumit tirania: cea mai oribilă formă de guvernare politică în care principalele elemente sunt bunul plac al unui singur om şi teroarea. Stalinismul a dus pe cele mai înalte culmi practica tiraniei beneficiind însă de aprobarea pe care i-au dat-o indivizii si societatea, o aprobare care a însemnat orbirea în faţa ideologiei. Liviu Rotman, profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti, a spus că ataşamentul celorlalţi la ideologie şi la persoana conducătorului, adică încarnarea ei, este explicaţia apariţiei şi supravieţuirii stalinismului: ”Aş vrea să arăt că în definirea tipului de regim comunist avem câteva abordări. Aveam abordarea din timpul lui Stalin, aceea că era cea mai înaltă formă a ideologiei comuniste şi a purităţii sale. Se vorbea de stalinism în sensul de scriitori stalinişti, istorici stalinişti, actori stalinişti, pictori stalinişti, activişti de partid stalinişti care dădea o notă de laudă, un omagiu. În general, însemna că ei erau comuniştii cei mai hotărâţi. Duri, dar plini de energie. Asta porneşte chiar de la Stalin, el şi-a luat acest pseudonim, în limba rusă stal înseamnă oţel. Ideea era că politica aceasta era dură, ca oţelul, dar dreaptă pentru îndeplinirea idealurilor comuniste.”

Percepţia populară a stalinismului poate fi însă înşelătoare. Oricât ar funcţiona bunul plac al unui singur conducător, un tiran trebuie să fie credibil în faţa celor care îl susţin. Cu alte cuvinte, trebuie ca gîndirea sa politică să pară logică pentru cei care îl ascultă. Istoricul Cristian Vasile de la Institutul de Istorie Nicolae Iorga din Bucureşti a arătat în ce a constat gîndirea politică a lui Stalin: ”Erik Van Ree, un specialist în sistemul politic sovietic, a publicat o carte foarte importantă, Gândirea politică a lui Stalin. De ce este importantă? Pentru că Erik Van Ree a avut privilegiul să studieze în arhivele ruse un anumit tip de sursă istorică, un anumit tip de document. Şi anume însemnările de pe cărţile din biblioteca personală a lui Stalin, chiar însemnările personale ale lui Stalin, care sunt numeroase. Această sursă de informaţie este excelentă şi Erik Van Ree a exploatat-o foarte bine. Acest izvor a modificat cumva percepţia şi reprezentările despre Stalin şi stalinism, mai ales în ceea ce priveşte sursele de inspiraţie. De unde s-a inspirat Stalin, care sunt sursele de inspiraţie ale gândirii sale politice? Van Ree crede că că se poate vorbi despre o gândire, de o coerenţă solidă a lui Stalin. Ce descoperă Van Ree? A fost o mare discuţie în istoriografia occidentală privind sursa prevalentă de idei a lui Stalin: tradiţia rusă autocratică, de la Ivan cel Groaznic la Petru cel Mare ca modernizator, preluat şi de Stalin ca model, sau marxismul occidental, mişţcarea revoluţionară din Occident? Van Ree a descoperit că o sursă prevalentă a lui Stalin pare să fie tradiţia revoluţionară occidentală, tradiţia iacobină. Şi a şi găsit adnotări ale lui Stalin în acest sens, trecute desigur prin filtrul gîndirii leniniste.”

Multe opinii exprimate după prăbuşirea comunismului au pus acest dezastru pe seama incapacităţilor liderilor sovietici de a implementa scrierile lui Marx. Liviu Rotman a ţinut să accentueze natura esenţial stalinistă a regimului comunist şi a imposibilităţii funcţionării sale în alte condiţii decât în cele ale tiraniei: ”Cred că Stalin, prin teroare, prin sistemul lui de politici, a însemnat poate cel mai pur comunism. În general, atunci când se va încerca ieşirea din clişeele staliniste, comunismul va începe, încă din perioada Hruşciov, să scârţâie, să nu mai poată să-şi îndeplinească menirea. De aceea, chiar sovieticii fac o revenire la stalinism în perioada Brejnev care, fără să anunţe public, încearcă să revină, dar nu ruseşte, la practicile staliniste. În ţările-satelit, între care şi România, această imagine a lui Stalin are de suferit, este criticată, statuile lui dispar. Dar aceasta e numai faţada, continuitatea comunismului cerea păstrarea, într-un fel sau altul, în mod diferit de la o ţară la alta, a stalinismului, pe tăcute. Spun aceasta deoarece când există aprecieri negative la adresa comunismului lui Stalin se referă la Stalin însuşi. Ca şi când comunismul poststalinist sau antestalinist ar fi fost mai uman, ar fi fost mai apropiat de natura omului, de mersul normal al istoriei.”

Stalin şi stalinismul au constituit modele nu numai pentru societăţile cu deficit de democraţie. Şi în lumea democratică au existat simpatii pentru modul său de conducere, ceea ce a arătat că democraţia nu este un dat natural, care să funcţioneze fără sincope. Au existat Stalini mai mici şi mai mari care nu au fost mai prejos decât originalul. Dar adevărul, care nu este numai o noţiune filozofică, ci şi una istorică, a ieşit la suprafaţă, ca întotdeauna.

19 March 2013
Stalin und der Stalinismus

Am 5. März 1953 starb Josef Wissarionowitsch Stalin, der als einer der blutrünstigsten Führer eines verbrecherischen Regimes in die Geschichte einging. Eine solche Bezeichnung kommt nicht von ungefähr: Der sowjetische Diktator und sein Regime haben Millionen von Menschen, ganze Völker und Volksgruppen auf dem Gewissen. In Pro Memoria sprachen wir mit zwei rumänischen Historikern über Stalin und den Stalinismus.

Stalinismus ist der Name der totalen Tyrannei. Der Stalinismus war die abscheulichste Regierungsform, in der ein einziger Mann und der von ihm ausgelöste Terror das Sagen hatten. Das Mitläufertum so mancher Bürger hat es erleichtert. Liviu Rotman ist Professor an der Hochschule für Politische und Administrative Studien (SNSPA) in Bukarest. Seiner Meinung nach habe die ideologische Verblendung vieler Menschen und der Personenkult um Stalin die Entstehung und das Überleben des Stalinismus ermöglicht.

In der Audiodatei erklärt Professor Rotman seine Auffassung, dass der Kommunismus unweigerlich in Terror und Tyrannei münden müsse. Au‎ßerdem erläutert der Historiker Cristian Vasile vom Geschichtsforschungsinstitut Nicolae Iorga“ das politische Gedankengut Stalins und seiner Anhänger sowie dessen historischen Ursprünge.

Audiobeitrag hören:

18 March 2013
Staline et le stalinisme

Joseph Vissarionovitch Staline est mort le 5 mars 1953. Ce ne sont pas ses détracteurs qui lui ont collé l’étiquette de plus grand criminel dans l’histoirede l’humanité, mais les preuves accablantes des crimes commis par son régime. Le régime stalinien est non seulement une page de l’histoire de l’Union Soviétique, mais aussi de bien des nations, en raison de son impact sur la période 1945-1991.

Le stalinisme, la plus horrible des gouvernances politiques, est synonyme de tyrannie. Une tyrannie poussée à l’extrême, mais qui a bénéficié de l’accord des individus et de la société, de la soumission aveugle à l’idéologie qu’elle promouvait. Selon Liviu Rotman, professeur à l’Ecole nationale d’études politiques et administratives de Bucarest, c’est justement l’attachement à cette idéologie et au dirigeant qui l’incarne qui explique l’apparition et la survie du stalinisme : « Je voudrais souligner le fait qu’il existe plusieurs approches quand il s’agit de définir le régime communiste. Il y a, tout d’abord, celle que l’on véhiculait du temps de Staline, lorsqu’on considérait que l’on avait affaire à la forme supérieure de l’idéologie communiste et de sa pureté. A cette époque précise, on parlait d’écrivains, d’historiens, d’acteurs, de peintres ou encore d’activistes staliniens dans le sens positif voire mélioratif du terme. Rattachée aux activistes, cette épithète désignait les communistes les plus déterminés et zélés entre tous, mais aussi les plus durs. A propos de cette dernière caractéristique, il faut rappeler que Staline est en fait un pseudonyme et que «stal» est le mot russe qui désigne l’acier. Autrement dit, on pensait que c’était une politique dure comme l’acier, mais très appropriée pour l’accomplissement des idéaux communistes. »

La perception populaire du stalinisme peut s’avérer trompeuse. Et ce parce que, tout en imposant sa propre volonté aux autres, le tyran se doit de rester crédible aux yeux de ses tenants et son discours politique doit avoir du sens pour ses auditeurs. L’historien Cristian Vasile de l’Institut d’histoire Nicolae Iorga de Bucarest nous livre la synthèse de la pensée politique de Staline : « Erik Van Ree, un spécialiste du système politique soviétique, a publié un livre très important, intitulé «La pensée politique de Staline». Pourquoi est-il si important? Parce qu’Erik Van Ree a eu le privilège d’étudier dans les archives russes un certain type de source historique et de documents. Il s’agit des nombreuses annotations de Staline sur les livres de sa bibliothèque. Cette excellente source d’information, qu’Erik Van Ree a très bien su mettre à profit, a quelque peu modifié la perception sur Staline et le stalinisme, notamment sur les sources d’inspiration de celui-ci. A la question de savoir d’où Staline a pu s’inspirer pour forger sa doctrine, Van Ree affirme tout d’abord que l’on a affaire à une pensée politique cohérente. Ensuite, il rappelle que l’historiographie occidentale est partagée sur la question de la source d’inspiration prédominante de Staline. D’aucuns trouvent qu’il s’est inspiré de la tradition russe autocratique, depuis Ivan le Terrible jusqu’à Pierre le Grand, deux despotes modernisateurs que Staline prend pour modèle.D’autres pensent au marxisme occidental, au mouvement révolutionnaire d’Occident. Van Ree a découvert que la source d’inspiration de prédilection a été pour Staline la tradition révolutionnaire occidentale, jacobine. Il est même tombé sur des annotations de Staline prouvant que ces idées-là, bien évidemment filtrées par la pensée léniniste, lui avaient servi de source d’inspiration».

Après la chute du communisme, de nombreuses voix ont mis ce désastre sur le compte de l’échec des leaders soviétiques à mettre en oeuvre les idées de Marx. Liviu Rotman souligne le caractère essentiellement stalinien du régime communiste, un régime que seule la tyrannie peut faire fonctionner, à son avis : «Je pense que, par la terreur et par sa politique, Staline a instauré le communisme dans sa forme la plus pure. Une fois sorti des clichés staliniens, le communisme commence, dès Khrouchtchev, à battre de l’aile et à manquer son but. C’est pourquoi même les Soviétiques retournent au stalinisme. Sans rien affirmer officiellement, Brejnev tâche — sans succès, d’ailleurs — de revenir aux pratiques staliniennes. Dans les pays-satellites de l’URSS — dont la Roumanie — l’image de Staline est affectée, il est critiqué, ses statues sont enlevées de leurs socles. Pourtant ce fut là uniquement l’apparence des choses, car pour que le communisme puisse continuer d’exister, le stalinisme devait être conservé, d’une façon ou d’une autre, même si personne ne l’affirmait ouvertement. Si je le dis, c’est parce que l’on considère d’habitude que les critiques visant le communisme de Staline visent en fait Staline lui-même. Comme si le communisme d’avant ou d’après Staline avait été plus humain, plus proche de la nature humaine, de la marche normale de l’histoire. »

Staline et le stalinisme n’ont pas été des modèles uniquement pour les sociétés non-démocratiques. Ils ont eu des sympathisants dans le monde de la démocratie aussi — ce qui prouve que la démocratie n’est pas infaillible. Elle a eu ses Staline, plus grands ou plus petits, qui ne cédaient en rien à l’original. Pourtant, la vérité, qui est une notion non seulement philosophique, mais aussi historique, refait toujours surface. (aut.Steliu Lambru; trad. Mariana Tudose, Dominique)

18 March 2013