Cunoscut
odinioară despre Capitala Aurului Negru din România, Ploieștiul – oraș situat
în nordul Bucureștiului, spre zona muntoasă din centru – a avut o istorie
convulsionată, dar nu mai puțin interesantă.
Zăcămintelor de țiței de la periferia sa i-au asigurat o dezvoltare
rapidă începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui următor,
evoluție care a devenit vizibilă, mai ales, prin apariția unor clădiri frumoase
și impunătoare. Perspectivele de
înavuțire au atras, de asemenea, oameni cu origine diverse, unii chiar străini,
care s-au stabilit la Ploiești și au contribuit la specificul local. Acest
specific local istoric, acum transformat în urma comunismului și a tranziției
post-comuniste, este pus în lumină de un proiect editorial al Asociației pentru
Educație și Dezvoltare Urbană. În ultimii ani, asociația a editat patru volume
de amintiri ale unor locuitori ai Ploieștiului de vârste și profesii diferite
pe care vremurile i-au împrăștiat departe de orașul natal. Cel mai recent
volum, intitulat Ploieștiul amintirilor noastre, a văzut recent lumina
tiparului și este cel mai dens de până acum, aflăm de la istoricul Lucian
Vasile, reprezentant al Asociației pentru Educație și Dezvoltare Urbană.

Volumul vine ca o continuare firească a demersului început de noi în
urmă cu cinci ani. Atunci nu ne gândeam că vom ajunge atât de departe, însă
răspunsul a fost unul mai mult decât îmbucurător atât din partea cititorilor,
cât și din partea celor care au fost dispuși să-și împărtășească amintirile,
poveștile de familie, istoriile personale și să le includă între copertele
volumelor noastre. Ploieștiul amintirilor noastre e o carte prin care cititorii
vor putea găsi atât continuarea unor povești din volumele precedente, cât și
unele scrise de autori care acum se alătură pentru prima oară demersului
nostru. Autorii provin din medii diferite, au vârste și profesii diferite și
vorbesc despre locuri și perioade diferite. Poveștile volumului acoperă aproape
un secol de istorie ploieșteană și se referă la zone care merg de la periferia
orașului, unde se află rafinăriile, până în centrul istoric al Ploieștiului sau
ceea ce ar fi însemnat centrul istoric, dacă n-ar fi fost distrus de o istorie
neprielnică

Volum colectiv,
Ploieștiul amintirilor noastre conține contribuțiile a 11 autori, o parte
dintre ei regăsindu-se și în volumele anterioare și care acoperă generațiile
interbelice, postbelice și contemporane.
Astfel, Ploieștiul este descris cu toate caracteristicile vârstelor sale
din ultima sută de ani. Mai multe detalii despre autori, ne oferă tot istoricul
Lucian Vasile. Unul dintre ei este tânăr și vorbește
despre Ploiești așa cum l-a cunoscut în copilăria sa: Ploieștiul anilor 90. În
același timp, alți doi autori mai în vârstă vorbesc, de fapt, despre orașe
diferite: unul povestește despre chipurile negustorilor ploieșteni de acum
aproape un veac, iar celelălalt, în amintirile sale, recompune orașul din
perioada comunistă. Dar este o recompunere foarte amuzantă, deși se referă și
la evenimentele riscante și tragice din 1989. Este o relatare care combină
partea de istorie cu comedia.

Întreaga societate românească s-a schimbat
radicat în ultimele decenii. Pentru cei încă și mai tineri, poveștile din anii
1990 par câteodată de necrezut, dar totuși fac parte din trecutul nostru recent
și reprezintă o piesă din puzzle-ul acesta al istoriei locale. Istoria nu
înseamnă doar ce s-a petrecut cu sute de ani în urmă sau acum 80 de ani, ci și
ce s-a petrecut în urmă cu două sau trei decenii. Și este o istorie pe care
trebuie s-o cunoaștem și s-o înțelegem, tocmai pentru a ne înțelege pe noi, cei
de azi

Pe lângă proiectele editoriale, Asociația pentru Educație
și Dezvoltare Urbană organizează tururi ghidate pentru a arăta vizitatorilor
zona istorică a Ploieștiului sau, mai exact, ce s-a păstrat după transformările
urbanistice, deseori, neinspirate din timpul comunismului. În timp, nu doar
ploieșteni se alătură acestor tururi, ci și bucureșteni sau locuitori ai altor
orașe. Lucian Vasile. Prin tururile noastre noi ne aplecam
îndeosebi asupra a ceea ce a fost și a istoriei. Poveștile pe care noi le
spunem prin cărți și prin discuții vin în completarea celor pe care vizitatori
din alte orașe care vin în Ploiești le pot găsi în muzeele locale.

De altfel,
în Ploiești, există câteva muzee deosebite, care se diferențiază prin tematica
lor de muzeele din restul țării. Mă refer al Muzeul Ceasului sau la Casa de
Târgoveț Hagi Prodan. Iar trecutul recente naște, în continuare, foarte multe
patimi când este adus în discuție. Cred că societatea românească n-a ajuns la
un consens sau la o atitudine comună, general acceptată asupra trecutului
recent. Perspectivele diverse sunt firești, până la urmă. Pentru unii,
transformările radicale de după 1945 au fost dezastruoase și tragice, iar
crimele și distrugerile nu pot fi negate. Însă, pentru alții, aceleași
evenimente au constituit și o șansă de a urca pe scara socială. De aceea,
locurile și clădirile pe care unii le văd ca fiind deosebit de urâte și care au
apărut după distrugerea patrimoniului istoric, alții le consideră parte
integrantă a unei șanse de la un trai mai bun, mai confortabile sau la alte
condiții de locuire, dacă vorbim de blocurile de apartamente. Fiecare
perspectivă are rațiunea din spate, rațiune care trebuie înțeleasă și
acceptată