Studiul istoriei a evoluat din cele mai vechi timpuri până
azi, de la simplele înșiruiri de faraoni egipteni până la istoria totală, așa
cum denumise marele istoric francez Lucien Febvre ambiția de a scrie totul
despre omul trecutului. Totul însemna orice cercetare a ceea ce ținea de
ființa umană, de la cele mai înalte tabuuri până la cele mai ascunse părți ale
cotidianului. Astfel că nu este de mirare că istoricii și arheologii au ajuns
și la studierea locurilor pe care le privim cu repulsie cum ar fi toaletele,
fosele, canalele colectoare denumite generic haznale în româna secolului al
19-lea.
Haznalele Bucureștiului este locul cercetat de istoricii și
arheologii de la Muzeul Municipiului București cu ocazia unor săpături în zona
centrală pentru reabilitarea unor imobile de patrimoniu. Și din cercetările
arheologice din haznalele bucureștene, din poveștile fiecărui obiect găsit
acolo, se poate observa cum societatea românească a secolului al 19-lea se
transforma dintr-una orientală într-una occidentală.
Theodor Ignat, arheolog la
Muzeul Municipiului București, a lucrat pe șantiere și ne-a fost ghid prin subteranele
respingătoare ale haznalelor bucureștene. L-am întrebat care este explicația
pentru noua semnficație pe care cuvântul turc hazna l-a primit în limba
română.
Hazna vine din turcă
și înseamnă tezaur, vistierie. Nu știm exact cum s-a transformat într-un termen
peiorativ astăzi. Se bănuiește că locurile unde se țineau valorile erau ascunse
în pământ, și cum aceste haznale sunt săpate în pământ cred că aceasta ar putea
fi legătura. Probabil că, în trecut, haznalele erau folosite și pentru a
ascunde lucruri deoarece cine s-ar fi gândit să caute în gunoi?
L-am întrebat pe Theodor Ignat care
era destinația haznalei: toaletă, canal colector sau fosă? Cred că toate trei, nu neapărat în același timp. Obiectele
pe care le găsim acolo sunt, în general, întregi, ceea ce înseamnă că a fost un
mediu în care a fost apă sau lichid de orice fel. Acum că haznalele erau
folosite și pe post de toalete este foarte posibil. Dejecțiile umane se
descompun, noi nu am găsit așa ceva. În schimb, am găsit materie organică, ea
poate să însemne orice. La haznale, oamenii nu aruncau doar dejecții. Se mai
aruncau resturi alimentare pe care dacă le aruncau în altă parte s-ar fi
alterat și ar fi mirosit. Și atunci, era mai practic să fie aruncate într-o
groapă în pământ. Practica aruncării resturilor care emanau miros în pământ
este înregistrată încă din neolitic. Haznaua ar putea fi și groapă de gunoi,
are rol multiplu. O colegă a venit cu o nouă explicație pe care trebuie s-o
verificăm, și anume ca aceste locuri să fie folosite pe post de ghețării.
Obiectele recuperate din haznalele
bucureștene au fost așezate în Muzeul de Antropologie Urbană din cadrul
Muzeului Municipiului București într-o expoziție inedită. Au fost adunate
obiecte din patru haznale bucureștene: de la biserica Sfântu Dumitru din
centrul vechi, din haznaua bisericii Mavrogheni din apropierea clădirii de azi
a guvernului României, din haznaua unei drogherii din fostul cartier evreiesc
și din rețeaua de canalizare de sub clădirea fostei bănci Marmorosch-Blank, tot
din zona centrului vechi. Sunt expuse vase de porțelan foarte frumos pictate,
cele mai multe importate, ghivece de flori, recipiente farmaceutice, recipiente
cosmetice din faianță, o sticluță de parfum foarte scump cu monograma parfumeriei
Roger & Gallet din Paris, tuburi de pastă de dinți ori de creme. L-am
întrebat pe Theodor Ignat ce aruncau oamenii în haznale?
Orice. Multe obiecte nu au putut fi găsite pentru că erau
din materiale perisabile. Dacă erau din lemn, din fibre vegetale, piele sau
altele nu rămân. Și atunci, găsim obiecte care rezistă în pământ trecerii
timpului. În general, găsim ceramică foarte multă din toate categoriile și
tipuri, nu există o anumită categorie de ceramică aruncată în haznale. Erau
aruncate vase de import care, odată sparte, nu mai erau necesare și oamenii se
descotoroseau de ele. Pe de altă parte, găsim și vase întregi și ne punem
întrebarea de ce să fi aruncat un vas întreg? Probabil că erau vase spurcate cu
diferite substanțe sau vase în care fusese ținut var de exemplu care se
întărise.
Haznalele erau construite la 10-15
metri de biserică sau de zona de locuire. Deși nu erau la o distanță
apreciabilă, ele erau construite pentru a nu deranja olfactiv și a nu fi focare
de infecție.
Theodor Ignat spune că o hazna era o lucrare complexă. Era o lucrare elaborată, cel
puțin cele de cărămidă, și erau construite special cu acest scop, nu erau
încăperi refolosite. Ele erau acoperite cumva, zidurile sunt foarte bine
etanșeizate, iar pe fundul lor se turna un mortar de nisip și var care este
permeabil, dar nu se face mocirlă. Ele erau făcute astfel încât periodic bănuim
că erau golite.
Din haznalele Bucureștiului arheologii
au scos la suprafață obiecte ale civilizației materiale din trecut de care
oamenii nu au mai avut nevoie. Dar ele sunt astăzi o poveste fascinantă, parte
din viața care este și a noastră.