În 1968, Franţa dar şi alte ţări europene au fost
zguduite de o adevărată revoluţie a tinerilor. Întâi s-au revoltat studenţii,
lor li s-au alăturat şi alţi tineri, inclusiv muncitori din marile uzine,
într-o ridicare socială ce a zguduit clasa politică. Societatea întreagă şi
inclusiv speculaţia de natură filosofică, atât de dragă acelor vremuri, s-au
schimbat. Sociologii au ajuns la concluzia că revoluţia tinerilor din 1968 a
fost protestul generaţiilor de după al doilea război mondial faţă de societatea
clădită de părinţii şi bunicii lor. Trecuseră 24 de ani de la eliberarea
Franţei de sub ocupaţia nazistă, ţara se refăcuse, societatea începea să ofere
bunăstare dar tinerilor nu le era indiferent cum arăta societatea viitorului
lor. A fost o adevărată preluare de responsabilitate.
La 25 de ani de la
Revoluţia anticomunistă din 1989 din România se poate spune că era de aşteptat
o reacţie protestatară a tinerilor acestor zile faţă de tipul de societate în
care trebuie să trăiască. Contestarea globală, antisistem, din aceste zile a
fost declanşată de incendiul dintr-un club, în timpul unui concert rock, cu
foarte mulţi morţi şi răniţi. Reacţia sistemului, a clasei politice la această
dramă, a aruncat în aer răbdarea societăţii româneşti care, prin proteste masive,
spontane, cer resetarea clasei politice, cea care şi-a asumat sarcina
exercitării puterii, adoptării legilor şi administrării României.
Termenul din
lumea IT este cât se poate de potrivit pentru această desfăşurare de forţe
novatoare care nu se mai împiedică în detalii ce fac ca societatea să arate ca
o şosea peticită, ajunsă nefuncţională. Este potrivit pentru că universul IT
este o caracteristică a tinerilor contestatari de astăzi, este noul nivel al
civilizaţiei în care cei tineri trăiesc, în vreme ce conducătorii lor legali
rămân într-o lume vetustă, dominată de corupţie şi ineficienţă, incapabilă să
facă faţă provocărilor societăţii contemporane. Deşi se credea că reţelele
sociale şi comunicare pe internet amână sau anulează revolta, de această dată,
toamna românească a fost detonată prin mobilizarea online. Inclusiv noţiunea
de tineret a evoluat, nu mai putem vorbi de o limită de vârstă, undeva în jurul
celor 20 de ani ci de mentalităţi moderne şi opţiuni care reacţionează şi
evoluează. Altfel, majoritatea politicienilor şi a membrilor sistemului
contestat astăzi au sub 40 de ani, în timp ce mulţi protestatarii au trecut de
această vârstă.
Nu numai ca o metaforă ci şi ca o observaţie concretă, putem
spune că protestatarii de pe străzile României de astăzi sunt asemenea celor
care au participat la concertul tragic din 30 octombrie, de la clubul Colectiv
din Bucureşti: adolescenţi, studenţi, masteranzi, unii chiar cu doctoratul,
arhitecţi, medici, muzicieni şi artişti vizuali, rockeri şi adepţi ai altor
genuri muzicale, lume bună şi vie care nu mai vrea să tacă şi are curajul să
îşi ceară dreptul la viitor.
Ca şi în 1968, sloganurile demonstranţilor vor
rămâne în istorie. Deocamdată, cele strigate sau afişate în nopţile reci ale
oraşelor României clădesc un program strategic pentru viitorul societăţii
româneşti: eradicarea corupţiei, afirmarea competenţei, resetarea clasei
politice, spunerea lucrurilor în faţă şi sancţionarea vinovaţilor, modernizarea
societăţii şi scoaterea bisericii din treburile publice, şanse depline acasă la
ei pentru tinerii României, flexibilizarea vieţii politice, un viitor modern şi
deschis pentru România. Desigur, nu am terminat mesajele ce se trimit în aceste
zile, nu pe telefoanele mobile ci direct din mijlocul coloanelor de
demonstranţi. Ele sunt multe şi inteligent spuse, sunt strigăte disperate dar
şi decizii morale clar afirmate. Şi mai sunt şi lacrimi pentru cei care au
murit în incendiul de la clubul din Bucureşti, pentru că demonstranţii vor ca
schimbările şi revoluţiile societăţii româneşti să nu mai pornească, ca în 1989
şi ca în acest an, de la jertfa tinerilor.