Radio România Internațional

Tag: Luminita Corneanu

  • Eminescu Today

    Eminescu Today

    Beyond the tribute-paying and celebratory events, we have tried to find out to what extent Romanians are still willing today to read his work and discover who Mihai Eminescu actually was, keeping in mind that school books still reduce his personality to a handful of stereotypes and that there has been hardly any notable progress in the critical approach to his works for half a century.



    The critic Luminita Corneanu, who has also been teaching Romanian literature in high-school and college, says that it is essential for readers to understand the context in which Mihai Eminescu lived, if they are to understand his work. “The biographical approach, introducing Eminescu as a passionate man, as an outstanding journalist, in spite of his fierceness and excesses, as a man involved in a great love story with a woman named Veronica Micle, is the most effective method of bringing the young generations close to a body of work written one and a half centuries ago,” says Luminita Corneanu:




    Luminita Corneanu: “Much as we admire Mihai Eminescu’s poetry, and I have great admiration for it, we must acknowledge that we are talking about poetry written with the poetic instruments of the 19th Century, which obviously reflect a type of worldview that was specific to that era. If we look, for instance, at the poem ‘The Lake’, which our kids study in the 8th grade, we have there a young man and a young woman trying to get together, in a forest, on the shores of a lake. So imagine the extent to which today’s young people, who meet over Facebook and get together in nightclubs, can actually relate to this poem. So Mihai Eminescu’s poetry is not easily accessible for kids, they often fail to understand what a particular poem is about.”



    Before and after Eminescu, is how we could summarise Eminescu’s impact on the Romanian literature.



    Luminita Corneanu: “Opening poetry up to ideas, to philosophy, integrating the Romanticism, bringing Romanian poetry in tune with Western poetry, with the European literary movements, we owe all of this to Mihai Eminescu. Moreover, Mihai Eminescu is the one who created the Romanian literary language, a truly poetic language. The Eminescu moment was decisive for the Romanian literature. As I have already said, if we study his life we will understand his works more easily, but I believe there are also poems that today’s young people, today’s public in general, can appreciate even without biographical data. And these are the poems that make up the ‘plutonic’ part of Eminescu’s work, as the critic Ion Negoitescu called it in a 1968 essay, talking about Eminescu’s posthumous poems, his dark poems, so to say.”



    Before being the Romanians’ national poet, Mihai Eminescu was first of all an outstanding poet, says Carmen Muşat, editor-in-chief of the Cultural Observer journal. She believes that people should read Mihai Eminescu’s poems once again before paying homage to his work.



    Carmen Musat: “I think that without Mihai Eminescu the Romanian literature would have looked different today, and the evolution, the transformation of the Romanian literature and language would have been delayed. Mihai Eminescu has the merit of having created a literary language and a work with very many nuances, open to interpretations. If we read his work attentively, we discover that Eminescu was not just a Romantic poet. Indeed, his prose is typically Romantic but his poetry goes beyond Romanticism, announcing many of the subsequent guidelines and developments in the Romanian literature. Eminescu’s poems include, besides melodiousness, rhythm, rhyme, and a typically Romantic imagination and rhetoric, the modernism of the late 19th Century and of the early 20th Century.”




    Because Mihai Eminescu’s work was excessively used to create ideologies and myths, writer Simona Popescu did not feel the need to pay more attention to Eminescu’s poetry during school. It was only later that she discovered, on her own, the true meaning of Eminescu’s work:



    Simona Popescu: “I re-discovered my own Eminescu, the humane Eminescu, the wonderful Eminescu in faculty, when I read and re-read his complete works. I even read all the versions of his poems included in the critical edition compiled by literary historian Dumitru Murăraşu. As a student I was able to come up with my personal approach of Eminescu’s poetry. I discovered a playful, ironical Eminescu, who also used parody and self-parody. At the time, I used to attend the Mihai Eminescu colloquiums in Iasi, in north-eastern Romania, and I remember having shocked the audience with my paper on a poem by Eminescu, which I had not heard of in school. Even today this poem is not paid the deserved attention, as it is considered a problematic poem. It’s called ‘Anthropomorphism’, it’s a kind of parody of ‘Luceafarul’ — The Evening Star which Eminescu wrote before ‘The Evening Star’. ‘Anthropomorphism’ also tells a love story, but between a cock and a hen, unlike ‘The Evening Star’ which tells the love story between a mortal woman and the Evening Star. It is a poem in which Eminescu makes a parody of his own themes and ideas that he used in his more serious, profound poems. This is an exercise that only a great poet can afford to make, given that we are speaking of a self-parody signed by Minunescu, a play upon words from Eminescu. I was very happy to discover that Minunescu, which made me love Eminescu even more.”


  • Actualitatea lui Mihai Eminescu

    Actualitatea lui Mihai Eminescu


    În fiecare an, pe 15 ianuarie, sărbătorim Ziua Culturii Naţionale, amintindu-ne că la această dată se năştea Mihai Eminescu, poetul naţional. Dincolo de evenimentele omagiale şi de manifestările festiviste, încercăm să aflăm cât de dispuşi sunt românii să-l mai citească şi să-l descopere pe Mihai Eminescu, în condiţiile în care manualele şcolare îl prezintă în continuare limitându-l la câteva stereotipuri, iar critica operei eminesciene n-a evoluat semnificativ în ultima jumătate de secol.



    Criticul Luminiţa Corneanu, consideră – din experienţa ei de profesoară de literatură la liceu şi facultate – că este esenţial să înţelegem contextul în care a trăit Mihai Eminescu dacă vrem să-i înţelegem opera. “Calea biografică – om pasional şi pasionat, un gazetar redutabil, virulent şi cu numeroase excese, un om care a trăit o mare poveste de iubire cu o femeie pe nume Veronica Micle spune ea, este cea mai eficientă metodă de apropiere a publicului tânăr de o literatură scrisă în urmă cu un secol şi jumătate” scrie Luminiţa Corneanu.: “Oricât de mult ai admira poezia lui Mihai Eminescu -iar eu am mare admiraţie faţă de ea – trebuie să recunoaştem că vorbim despre o poezie scrisă cu instrumentele poetice de secol al XIX-lea, care reflectă, evident, o sensibilitate specifică a acelei epoci. Mijloacele de expresie poetică sunt datate, conţinutul este specific epocii respective. Dacă ne oprim, de exemplu, asupra poeziei “Lacul”, pe care elevii o învaţă în clasa a VIII-a, asistăm la încercarea de apropiere dintre doi tineri pe un lac, în mijlocul unei păduri. Imaginaţi-vă cum se raportează la asta tinerii care se cunosc pe FB şi care se întâlnesc într-un club. Prin urmare, poezia lui Mihai Eminescu nu este foarte accesibilă copiilor, pentru că de multe ori nu prea înţeleg despre ce este vorba.”



    Înainte şi după Eminescu. Aşa se poate rezuma impactul pe care Mihai Eminescu l-a avut asupra literaturii române. Luminiţa Corneanu, critic literar. : “Deschiderea către idei, deschiderea către filozofie, integrarea romantismului, sincronizarea poeziei româneşti cu poezia occidentală, cu literatura europeană, toate acestea i se datorează lui Mihai Eminescu. În plus, Eminescu ne-a oferit o limbă literară, o limbă poetică în toată puterea cuvântului, momentul Eminescu este hotărâtor pentru literatura română. Cum am spus, îmi menţin ideea că dacă îi studiezi viaţa ajungi mai uşor să îi înţelegi poezia, însă cred că există poeme care pot fi apreciate de tineri şi de publicul de astăzi şi în absenţa datelor biografice. Este vorba de acele poezii care conturează partea plutonică a operei sale, cum a numit-o criticul Ion Negoiţescu în eseul său apărut în 1968, referindu-se la poezia publicată postum, la partea dark a liricii eminesciene.”



    Înainte de a fi poetul naţional, Mihai Eminescu este un foarte important poet, consideră Carmen Muşat, redactor-şef al revistei Observator Cultural. Astfel că înainte de a-l omagia, se impune a-l reciti pe Mihai Eminescu: “Cred că fără Mihai Eminescu literatura română n-ar fi arătat cum arată astăzi şi procesul de evoluţie, de transformare a literaturii şi limbii române ar fi fost întârziat. Mihai Eminescu are acest merit de a fi construit o limbă literară şi o operă cu foarte multe nuanţe şi deschideri. Dacă îl recitim cu atenţie, ne dăm seama că Eminescu nu este doar un poet romantic. Într-adevăr, proza lui Eminescu este tipic romantică, dar poezia lui depăşeşte romantismul şi ne anunţă multe din posibilităţile şi direcţiile literaturii române de mai târziu. Eminescu are poezii în care dincolo de melos, ritm, rimă, dincolo de imaginarul şi retorica tipic romantice, există modernismul de sfârşit de secol XIX, început de secol XX.”



    Din cauza ideologizării şi mitizării excesive, scriitoarea Simona Popescu n-a simţit nevoia să aprofundeze în şcoală poezia lui Mihai Eminescu. Adevărata întâlnire cu opera poetului s-a întâmplat mai târziu şi pe cont propriu.: “Pe Eminescu al meu, Eminescu cel uman, Eminescu cel minunat l-am redescoperit în facutate când l-am citit şi recitit integral, am citit inclusiv toate variantele poemelor sale din ediţia critică pe care i-o datorăm istoricului literar Dumitru Murăraşu. Eram în studenţie când am descoperit o interpretare, o abordare numai a mea a poeziei lui Eminescu, am descoperit un Eminescu ludic, ironic, parodic şi chiar autoparodic. Mă duceam pe atunci la Colocviile Mihai Eminescu de la Iaşi şi îmi amintesc că am şocat audienţa când am venit cu o lucrare despre un poem de care nu auzisem la şcoală. Chiar şi în ziua de azi este puţin frecventat, fiind considerat un poem problematic. Este vorba de Antropomorfism, un fel de parodie la Luceafărul, scrisă înainte de Luceafărul. Un poem tot despre o poveste de dragoste, numai că nu între o muritoare şi un Luceafăr, ci între un cocoş şi o găină. Este un poem în care Eminescu îşi autoparodiază temele, ideile din poeziile profunde, grave. Este un spectacol extraordinar pe care şi-l poate permite doar un mare poet, mai ales că vorbim despre o autoparodie semnată Minunescu. Eu m-am bucurat foarte tare când am dat peste acest Minunescu , care m-a făcut să-l iubesc şi mai mult pe Eminescu.”


  • Romania #REZISTS

    Romania #REZISTS

    Romania #REZISTS is the conclusion of the press in the country and of the most important international publications, after over two weeks of protests that brought hundreds of thousands to the street. Last Sunday alone, Bucharest’s Victory Square was filled with tens of thousands of protesters, and many Facebook users changed their profile picture to the same message. According to France Presse, less than a month from being sworn in, the Social Democratic government has caused a popular protest without precedent since the fall of communism in 1989. The same agency writes: “Blue, yellow, red: tens of thousands of protesters on Sunday formed a huge Romanian flag, illuminated by mobile phones, demanding the resignation of the government, which it accuses of undermining the fight against corruption.”



    Political analyst Cristian Parvulescu believes that Romanian indignation has a new beginning: “Romanian indignation seemed to fizzle out after Colectiv, and it looked like the elements that granted it coherence had started to weaken. However, the mistakes made so fast by the Grindeanu Government, the Social Democrats and the Alliance of Liberals and Democrats have managed to stir it up again. This is surely a new actor that has to be taken into consideration by the traditional parties. You cannot govern with 600,000 in the streets, and this 19th century idea that Parliament can do everything is very dangerous. Parliament is an important institution, but you cannot reduce democracy to Parliament. As long as the government is not open to accepting the plurality of opinions in society, protest movements will continue.”



    Writer Nora Iuga joined protesters in Victory Square from day one: “Ever since the Social Democratic Party leader took the stage and generated this entire situation, I realized that we are in a very dangerous dead end. However, it is wonderful that this has sparked a spirit of freedom, justice and civilization which mostly the young people, but not just them, even older people, show to the rest of the world, not just to us, who had ceased to believe that we still had such qualities. I am happy to discover a Romanian society that I had ceased to believe in, a civil society that we have been craving since the Revolution. A society that in the years of communism seemed to had died for good, but look at the extraordinary occurrences today. People around the country are already a growing core of civil society, and this is extraordinary.”



    Writer Radu Vancu believes that, in addition to the pragmatic gains, such as the withdrawal of Ordinance 13 and the resignation of Justice Minister Florin Iordache, one great achievement of the constant rallies is a culture of protest developing in Romania. It is a culture of protest resulting from the large number of people in the street, in spite of the fact that they had differing political options.



    Radu Vancu: “There are people out in the streets who voted with the left and the right, and people who are politically neutral. There are also people who didnt go to the polls, but who militate for the same values. For the first time in Romania, after more than two decades, appeared values that have united a crowd beyond political divisions, and this is a great gain, because we had lost solidarity. The second important moral gain is the way in which Romania is now seen around the world. I am not just talking about articles in the western press praising Romania, but the comments on their on-line pages, depicting Romania as an example and exporter of democracy.”



    Razvan Martin, with ActiveWatch, believes that the massive protests these weeks have proven that the fight against corruption is on the citizens agenda, and that significant progress has been made in this respect: “I believe that this is the greatest achievement, the fact that society is starting to react, that citizens discover their power, that individuals become citizens, that the citizens can organize into communities and become aware of their power, of the fact that together they can say no. I believe that these movements have started to form as early as 2011 or 2012. They did not have much success because protests were small scale and were about issues that were not so visible on the public agenda. As I was saying, the public muscle has been worked out and flexed over a long period of time. Now it shows its strength.”



    Another great gain these days, according to literary critic Luminita Corneanu, is the fact that the people in the street have made their voices heard, and that their perseverance has forced the government to react: “What in my opinion is the most important thing, maybe even more important than concrete short term gains, is the fact that we have rediscovered ourselves, we have rediscovered self-confidence, in the primal mechanisms of democracy, the relation between voters and election winners, between citizens and those delegated to lead. The images of protests in Bucharest that have circled the world filled our hearts with joy and confidence, and Romania and Romanian citizens are being given as an example to Americans and Brits, as to this is how it’s supposed to be done. This has not happened before, and this is why I think it so important, we have found out how strong we are and how important it is to stick together and make our voice heard.”



    Here is actor Tudor Aaron Istodor, one of the hundreds of thousands who took to the streets: “I think a new voice has emerged, that of the street. I dont believe I am manipulated, I dont belong to a political party, I am on neither side, but when I saw something wrong, any kind of abuse, I felt the need to take to the streets like all other citizens. So I was the crowd plus one, and I believe that it was important that we were so many who saw something wrong that had to be made right. And things have been made right, so that was a gain.”

  • Leonid Dimov, der Oneiriker

    Leonid Dimov, der Oneiriker

    Der rumänische Dichter Leonid Dimov (1926 – 1987) hat sich keiner gro‎ßen Popularität erfreut, selbst wenn berühmte Literaturautoren wie Mircea Cărtărescu und Emil Brumaru ihn als ihren Meister bezeichnen. Nun wird sein Werk erstmals systematisch untersucht. Es geht um die Monographie Leonid Dimov. Un oniric în Turnul Babel“ (Leonid Dimov: ein Oneiriker im Babelturm“). Der Band erschien im Verlag Cartea Românească“. Die Autorin Luminiţa Corneanu hat aufgrund der Dokumente des Nationalen Rates für die Aufarbeitung des Securitate-Archivs (CNSAS) das dramatische Schicksal eines Menschen und Dichters ans Tageslicht gebracht, das von der kollektiven Tragödie Rumäniens im 20. Jahrhundert, vom Juden-Pogrom in den Vierzigern bis zur Verfolgung durch die Securitate während des kommunistischen Regimes geprägt wurde.



    Leonid Dimov wurde für seinen aufrührerischen Geist berühmt, im Jahr 1957 hat er auf Stalins Statue uriniert. Keine Überraschung, dass sein literarisches Werk in keine Schablone passt: Du, Dimov, du machst etwas Erstaunliches, ich könnte sagen, du krempelst die ganze Literatur um“, schrieb ihm im Jahr 1967 der Dichterkollege Emil Brumaru in einem Brief. Das Buch der Autorin Luminiţa Corneanu untersucht das Werk von Dimov sehr nah und erläutert, inwieweit der Dichter die kommenden Generationen von Literaturautoren geprägt hat:



    Zum ersten Mal wurde ich auf das Werk von Dimov als Literaturstudentin aufmerksam, als ich zum ersten Mal mit den theoretischen Schriften der oneirischen Bewegung in Kontakt kam. Später, als ich Lehrerin wurde, war sein Werk in Schulbüchern mit dem Gedicht »Der Werwolf und Clotilda« (eine ironiebeladene Liebesgeschichte zwischen einem Werwolf und einer Tennisspielerin) vertreten. Danach habe ich versucht, seine Gedichte meinen sechzehnjährigen Schülern zugänglich zu machen. Als Thema meiner Doktorarbeit habe ich eine Monographie gewählt, weil solche Instrumente in der rumänischen Literatur eine wesentlich Rolle spielen sollten und leider in Bezug auf das literarische Schaffen während des Kommunismus nicht zu finden waren. Kein Buch war über Dimov geschrieben worden und das fand ich merkwürdig.“




    Luminiţa Corneanu bietet ein äu‎ßerst umfangreiches und glaubwürdiges Bild des Schriftstellers und bringt eine kritische und dennoch anständige Stimme zum Ausdruck, die wir in der rumänischen Literatur mit Sicherheit auch zukünftig hören werden“, schreibt der Literaturkritiker Paul Cornea über die Monographie seiner Kollegin. Luminiţa Corneanu über die Literaturbewegung in deren Mitte sich der Dichter Leonid Dimov entwickelt hat:



    Am Ende der sechziger Jahre, ungefähr 1966-1967, trafen sich die Schriftsteller, die später die Oneirische Gruppe bildeten, im Luceafărul-Kreis, geleitet von Miron Radu Paraschivescu. Sie unterschieden sich von den anderen durch den kämpferischen Geist, sie plädierten für die Ausdrucksfreiheit, für die Freiheit der Schriftsteller. 1968 findet ein Rundtisch statt und Dumitru Ţepeneag legt den Grundstein dieser Gruppe. Es war das erste Mal, als der Begriff »Oneirismus« [abgeleitet vom griechischen ‚oneiros‘ für Traum — Anm. d. Red.] gebraucht wurde. Eine neue Gruppe bildet sich. Leonid Dimov und Dumitru Ţepeneag bleiben die bekanntesten Vertreter dieser Schriftstellergruppe. Sorin Titel, Daniel Turcea, Virgil Mazilescu sind ebenfalls Vertreter der Oneirischen Gruppe, die 10 Mitglieder zählte.“




    Wie diese Schriftsteller es geschafft haben, in einer Periode zu schreiben, in der die Zensur sehr streng war, sagt uns nun die Autorin des Volumens Leonid Dimov. Ein Oneiriker im Babelturm“, Luminiţa Corneanu:



    Gleich nachdem der Oneirismus durch die Theorie von Dumitru Ţepeneag anerkannt wurde, kam die Antwort der offiziellen Schriftsteller, der Favoriten des kommunistischen Regimes. Die Vertreter der neuen Gruppe wurden heftig kritisiert. Die Oneiriker waren nicht am Projekt für die Herausbildung des ‚neuen Menschen‘ beteiligt, sie wollten der Gesellschaft ausweichen, was damals als gravierendes Vergehen angesehen wurde. Die Oneiriker wurden allesamt als Evasionisten, als Entweichler gebrandmarkt, was in Zeiten des Proletkults schlimme Folgen haben konnte. Wenn man keine Kunst für die Arbeiter pflegte, wenn man nicht aktiv an der Gründung der neuen Gesellschaft beteiligt war, wurde man als ein Vertreter des Bürgertums gesehen. Die Gesellschaft bestrafte solche Einstellungen. Leonid Dimovs Erklärungen und Geständnisse sind ein Slalom zwischen seiner Konzeption und jener von Dumitru Ţepeneag über Literatur, Kunst und offizielle Reaktionen auf ihr Schreiben und ihre Einstellung. Die politische Polizei, die sogenannte Securitate, bespitzelte sie wegen ihres Freiheitswunsches, der ganz deutlich ausgedrückt war.“




    Dimov besucht auf Dumitru Ţepeneags Einladung im Zeitraum 20. Juli — 14. September 1971 Frankreich. Im September 1971 werden die beiden Schriftsteller von Radio Freies Europa interviewt. Die Securitate reagierte gleich. Nach seiner Rückkehr in Rumänien wurde Leonid Dimov ständig überwacht und er erhielt Publikationsverbot. Er starb am 5. Dezember 1987 an einem Herzinfarkt. Zwölf Gedichtbände und zahlreiche Übersetzungen bilden sein Werk. Er wurde vom Bukarester Schriftsteller-Verein für die Gedichtbände Dialectica vârstelor“ (Dialektik der Zeitalter“) (1978) und Veşnica reîntoarcere“ (Ewige Rückkehr“) (1982) ausgezeichnet. Der Schriftstellerverband hat ihn 1980 für die Übersetzung der Gedichte von Gérard de Nerval, die 1979 im Bukarester Univers-Verlag veröffentlicht wurde, ausgezeichnet. Dimov war für lange Zeit nur ein Name pour les connaisseurs“.

  • Poetul Leonid Dimov

    Poetul Leonid Dimov

    Puţin cunoscut marelui public, deşi poeţi celebri ca Mircea Cărtărescu şi Emil Brumaru îl recunosc drept maestru, Leonid Dimov (1926 – 1987) este pentru prima dată studiat sistematic, într-o cercetare monografică: Leonid Dimov. Un oniric în Turnul Babel“, volum apărut la Editura Cartea Românească. Cu documentele din Arhiva CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) pe masă, Luminiţa Corneanu reconstituie un destin uman şi literar dramatic, marcat de tragediile colective ale României secolului XX, de la prigoana împotriva evreilor din anii ’40 la supravegherea Securităţii în timpul comunismului. Celebru pentru spiritul lui de frondă, Leonid Dimov, scriitorul care a urinat în 1957 pe statuia lui Stalin, nu avea cum să scrie altceva decît o poezie ieşită din tipare. Tu, Dimov, faci ceva uluitor, aş spune că schimbi macazul unei întregi literaturi”, îi scria Emil Brumaru în 1968. Analizînd resorturile intime ale poeziei dimoviene, cartea Luminiţei Corneanu arată cum s-a produs această schimbare şi în ce fel a influenţat Leonid Dimov generaţiile poetice de după el. Luminiţa Corneanu, autoarea volumului Leonid Dimov. Un oniric în Turnul Babel“: ”Leonid Dimov mi-a atras atenţia încă din facultate, când am avut pentru prima dată contact cu poezia lui şi gruparea oniricilor. Atunci am citit articolele lui teoretice. Ulterior, când am devenit profesoară, Leonid Dimov era deja inclus în manuale, se studiază şi acum, unul dintre manualele alternative de liceu propune poemul său Vârcolacul şi Clotilda” (o poveste ironică de dragoste dintre un vârcolac şi o jucătoare de tenis). Întâmplarea a făcut să mă reîntâlnesc cu poezia lui Leonid Dimov şi la lecţia mea deschisă, când am încercat să-l fac accesibil pe Dimov unor tineri de şaisprezece ani. Şi de atunci Dimov mi-a devenit şi mai apropiat. Când mi-am ales teza de doctorat, mi-am propus să realizez o monografie, pentru că genul acesta de instrumente sunt esenţiale pentru literatura română şi, din păcate, lipsesc mai ales pentru perioada comunistă. Şi, mai ales, despre Dimov nu se scrisese nici o carte şi lucrul acesta mi se părea ciudat.”



    Luminiţa Corneanu ne oferă cea mai cuprinzătoare, credibilă şi autorizată imagine a scriitorului disponibilă acum, relevînd totodată o voce critică proaspătă, decentă şi aplicată, de care sigur vom mai auzi” scrie criticul Paul Cornea.



    Luminiţa Corneanu, despre grupul oniricilor în cadrul căruia s-a format poetul Leonid Dimov: ”Pe la sfârşitul anilor 60, prin 1966, 1967, scriitorii care urmau să constituie grupul oniricilor se întâlneau la Cenaclul Luceafărul condus de Miron Radu Paraschivescu. Acolo, raportându-i la ceilalţi, ei făceau notă discordată prin spiritul de frondă, susţineau libertatea de expresie, libertatea scriitorilor. În 1968 are loc o masă rotundă şi atunci Dumitru Ţepeneag pune bazele onirismului, apărând pentru prima dată şi termenul respectiv. Ulterior se coagulează acest grup oniric, iar Leonid Dimov rămâne până astăzi cel mai cunoscut reprezentant al acestui grup alături de Dumitru Ţepeneag. Sorin Titel, Daniel Turcea, Virgil Mazilescu sunt şi ei reprezentanţi ai grupului oniricilor, care a inclus zece scriitori.”



    Cum au reuşit scriitorii onirici să scrie şi să publice într-o perioadă în care cenzura era foarte puternică, ne spune autoarea volumului Leonid Dimov. Un oniric în Turnul Babel“, Luminiţa Corneanu: ”Odată ce onirismul a început să fie recunoscut prin concepţia teoretică a lui Dumitru Ţepeneag, a venit imediat o replică foarte dură a scriitorilor oficiali, favoriţi ai regimului comunist. Astfel că oniricii au fost puşi la zid aducându-se în discuţie “gratuitatea” artei lor, termen la care Dimov ţinea foarte mult. Erau blamaţi din cauză că nu erau angajaţi în proiectul social al creării “omului nou”, erau consideraţi nişte evazionişti, iar evazionismul, în perioada proletcultistă era una din cele mai grave acuze. Dacă nu făceai artă pentru oamenii muncii, ca să pui umărul la crearea societăţii noi, erai considerat un burghez şi, prin urmare, societatea te punea la zid. Astfel că declaraţiile şi mărturiile lui Leonid Dimov sunt un slalom printre concepţia lui şi a lui Dumitru Ţepeneag despre literatură şi artă şi reacţiile oficiale faţă de scrisul şi atitudinea lor. Pentru că Securitatea a început să-i urmărească mai ales pentru fronda şi acţiunile lor politice. Pentru dorinţa lor de libertate, explicit formulată.”



    Între 20 iulie şi 14 septembrie 1971, Dimov face o călătorie în Franţa, invitat de Dumitru Ţepeneag. În septembrie ’71, cei doi scriitori dau un interviu la Europa Liberă. Reacţiile Securităţii nu vor întârzia: întors în ţară, Dimov e pus sub filaj, iar o perioadă nu poate publica. La 5 decembrie 1987 poetul se stingea în urma unui infarct. Lăsa în urma sa 12 volume de poezie şi numeroase traduceri. Premiat de două ori de Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti (pentru volumele de poezie “Dialectica vârstelor” din 1978 şi “Veşnica reîntoarcere” (din 1982), Dimov n-a fost, în timpul vieţii, un răsfăţat nici al criticii, nici al juriilor literare. Uniunea Scriitorilor i-a acordat un singur premiu, în 1980, pentru traducerea poeziilor lui Gérard de Nerval, apărute în 1979 la Editura Univers. Natura poeziei sale, ca şi structura de introvertit şi autoizolarea impusă, au făcut ca Dimov să fie pentru multă vreme un nume pour les connaisseurs”.