Tag: lupte greco-romane

  • Ziua olimpică a României: România, în semifinale la canoe dublu masculin

    Ziua olimpică a României: România, în semifinale la canoe dublu masculin

    Cătălin Chirilă şi Victor Mihalachi s-au calificat, luni, în semifinalele probei de canoe dublu pe 1.000 de metri la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după ce s-au clasat pe locul al treilea în primul sfert de finală, după Brazilia şi Ucraina. Chirilă şi Mihalachi sunt medaliaţi cu bronz anul acesta la Europenele de la Poznan, dar Mihalachi (32 ani) are în palmares şi două titluri mondiale în această probă (2010, 2014).

    Echipa feminină de tenis de masă a României a fost învinsă de Hong Kong cu scorul de 3-1, în sferturile de finală, luni. Singurul punct al echipei a fost adus în proba de dublu, în care Elizabeta Samara şi Daniela Dodean-Monteiro le-au învins pe Soo Wai Yam Minnie/Lee Ho Ching cu 3-2, după ce a au salvat trei mingi de meci în decisiv. Româncele au pierdut apoi, fără drept de apel, toate cele trei partide de simplu, fără a lua vreun set. România, care a dispus cu 3-0 de Egipt, duminică, în optimi, încheie competiţia pe locul 5.

    Alin Alexuc-Ciurariu a fost învins de iranianul Amin Mirzazadeh, luni, în recalificările categoriei 130 kg la lupte greco-romane. Alexuc, care a ocupat locul 7 în clasamentul final al categoriei, pierduse în optimile de finală în faţa cubanezului Mijain Lopez Nunez, triplu campion olimpic, dar calificarea acestuia în finală i-a oferit şansa de a evolua în recalificări.

    Claudia Mihaela Bobocea a ratat calificarea în semifinalele probei de 1.500 m, luni, după ce a fost înregistrată cu timpul de 4 min 09 sec 19/100 în serii. Bobocea, clasată a 11-a în prima serie, a ocupat locul 33 la general, în condiţiile în care doar primele 24 s-au calificat în semifinalele unei probe în care recordul olimpic este deţinut de o româncă, Paula Ivan (3:53.96), din 1988.

    Înotătorul David Popovici a afirmat luni, la revenirea în ţară de la Tokyo, că în cadrul concursurilor de la Jocurile Olimpice a vrut doar să-i sperie un pic pe adversarii săi din SUA şi să le prezinte un trailer din ceea ce urmează să realizeze în anii următori. Foarte tare m-a motivat faptul că ştiam că lumea este trează să mă vadă, am înotat cu gândul la voi, la toţi românii care s-au trezit dimineaţa să mă vadă. Asta m-a ajutat foarte mult, am împins foarte tare.. A fost frumos, dar a fost obositor. Şi mă bucur că am reuşit să fiu în cel mai mare vârf de formă pe care l-aş fi putut să îl am şi să câştig această experienţă de la Jocurile Olimpice. Eu sunt destul de sigur că mă voi întoarce de la Paris cu o medalie, dar până la Paris mai sunt destul de multe concursuri, a declarat Popovici la Aeroportul «Henri Coandă».

  • Săptămâna sportivă

    Săptămâna sportivă

    Trei
    componenți ai lotului de lupte al României au obținut, săptămâna trecută,
    calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Este vorba de Albert Saritov, la
    categoria 97 de kilograme, de Andreea Ana, la 53 de kilograme, ambii la stilul
    liber, și de Alin Alexuc-Ciurariu, la 130 de kilograme, stilul greco-roman. Cei
    trei au obținut biletele pentru Japonia la turneul preolimpic de la Sofia, prin
    calificarea în finalele categoriilor la care au concurat. În afară de cei trei,
    la Tokyo va merge și Alina Vuc, la categoria 50 de kilograme.

    Echipa de handbal feminin Minaur
    Baia Mare a încheiat pe locul al treilea competiţia EHF European League. În
    finala mică a întrecerii, formația din Maramureș a trecut, duminică, de echipa
    daneză Herning-Ikaast cu 33-31. În finala mare s-a impus echipa franceză
    Nantes, care a învins formația maghiară Siofok cu 36 la 31. Semifinalele și
    finalele competiției European League au fost găzduite de Baia Mare.

    În campionatul primei ligi române de
    fotbal, în weekend au avut loc jocuri contând pentru etapa a șaptea a fazei
    play-off / play-out. Sâmbătă, în play-out, la Mediaș, Gaz Metan a trecut cu 2-1
    de Astra Giurgiu, iar la București, Dinamo s-a impus cu 2-0 în fața echipei FC
    Hermannstadt. Duminică, la Arad, Poli Iași a învins UTA cu 2-1, iar la Ovidiu,
    Viitorul Constanța a trecut cu 1-0 de FC Argeș. Luni – un singur joc: FC
    Voluntari – Chindia Târgoviște. Pe ultimele două locuri, care trimit direct în
    liga a doua, se află, la egalitate de puncte, 20, Hermannstadt și Poli Iași,
    iar pe locurile de baraj sunt FC Voluntari, cu 23, și Astra Giurgiu, cu 24 de
    puncte. În play-off, duminică, FC Botoșani a învins în deplasare Universitatea
    Craiova. Luni, ultimele două jocuri ale etapei: CFR Cluj cu Sepsi Sfântu
    Gheorghe și FCSB cu Academica din Clinceni. Clujul conduce în clasament, având
    cu două puncte peste următoarea clasată, FCSB.

  • Mai puţini sportivi români la Olimpiadă

    Mai puţini sportivi români la Olimpiadă

    Iubitorii români
    ai fotbalului, mulţi şi vocali, deplâng regresul constant al acestui sport în
    ultimele două decenii. Şi fac asta prin raportare în special la anii ’90, când
    naţionala a participat la toate turneele finale mondiale, reuşind, la cel din
    Statele Unite, din 1994, calificarea în sferturi. Este singura performanţă notabilă
    a fotbalului românesc la nivel de primă reprezentativă.

    Ce să mai zică, atunci,
    consumatorii de handbal, şi nu numai ei, când văd că naţionala masculină,
    cvadruplă campioană mondială, este învinsă, pe teren propriu, de Kosovo, în
    preliminariile Europeanului de anul viitor? Handbaliştii români mai au şanse
    teoretice de calificare, dar rămân cu contraperformanţa de a obţine doar un
    egal în dubla cu naţionala ex-iugoslavă. Să pierzi la cinci goluri diferenţă cu
    o echipă a cărei federaţie s-a înfiinţat acum câţiva ani este umilitor, declara
    Radu Voina, campion mondial în 1974 şi medaliat la Jocurile Olimpice în 1972,
    1976 şi 1980.

    Umilitor, nu doar dureros, cum a calificat eşecul preşedintele
    tot mai contestat al Federaţiei de handbal, Alexandru Dedu. Un alt fost mare
    handbalist al României, Vasile Stângă, dublu medaliat cu bronz la Jocurile
    Olimpice în 1980 şi 1984, afirma, la rândul său, premonitoriu, că, dacă România
    ratează cu fetele calificarea la Olimpiadă, atunci întreaga conducere a
    federaţiei ar trebui destituită. Iar la o săptămână de la ruşinea băieţilor a
    venit şi eşecul fetelor.

    Într-un turneu în trei la care au mai participat
    gigantul handbalului feminin, Norvegia, şi ţara gazdă, Muntenegru, tricolorele
    au ieşit pe locul al treilea, chiar dacă au învins selecţionata micului stat
    ex-iugoslav. Deja, se vorbeşte despre o generaţie ratată, cea a interului
    stânga Cristina Neagu, 32 de ani, în mai multe rânduri desemnată cea mai bună
    jucătoare a lumii. Aceasta, pentru că echipa condusă în teren de Neagu în
    ultimul deceniu nu a câştigat niciun trofeu. Şi în ciuda faptului că handbalul
    românesc feminin respiră încă, mai ales la nivel de club, dar şi la nivelul
    naţionalei, în vreme ce handbalul masculin e la terapie intensivă. Absenţa
    handbalistelor subţiază serios lotul pe care România îl va deplasa la Olimpiada
    niponă. Şi scade, în acelaşi timp, şansele la medalii.

    Pe de altă parte, cei
    patru români care au evoluat, în week-end, la lupte greco-romane, în turneul
    preolimpic de la Budapesta, au pierdut în primele tururi. Pentru a se califica
    la Jocurile Olimpice de la Tokyo, sportivii trebuiau să atingă finala
    categoriei. Până acum, România are o singură luptătoare calificată la JO de la
    Tokyo, pe Alina Vuc, la categoria 50 de kg, care şi-a asigurat participarea
    prin medalia de argint câştigată la Campionatele Mondiale din Kazahstan din
    2019. Luptătorii români vor mai avea o şansă de calificare la Tokyo prin
    intermediul turneului preolimpic mondial de la Sofia, din perioada 6-9 mai.

  • Sportivul săptămânii – Luptătorul Nicu Ojog

    Sportivul săptămânii – Luptătorul Nicu Ojog

    România a încheiat cu un total de opt medalii Campionatele Mondiale de lupte pentru sportivi sub 23 de ani, care s-au desfăşurat săptămâna trecută la Bucureşti. Trei dintre acestea au fost de argint, iar cinci, de bronz. România a participat la competiţii cu 30 de sportivi Obiectivul Federaţiei Române de Lupte a fost câştigarea a minimum două medalii.

    La stilul greco-roman, medaliile au fost obţinute de Nicu Ojog – argint la categoria 82 de kilograme, şi Mihai Radu Mihuţ – bronz la categoria 63 de kilograme. La lupte libere au urcat pe podium Maxim Vasilioglo – argint la categoria 74 de kilograme, Omaraskhab Nazhmudinov – bronz la 79 şi Nikolai Okhlopkov – bronz la 61. La feminin au câştigat medalii Alexandra Anghel – argint la categoria 72 de kilograme, Ştefania Priceputu – bronz la 50 de kilograme şi Andreea Ana – bronz la 53.

    Cel mai aproape de victorie a fost Nicu Ojog. El a fost învins în finală de georgianul Ghela Bolkvadze, care s-a impus la puncte tehnice. Scorul final a fost de 3 la 3, după ce Ojog a condus cu 3-1 până în ultimul minut. Preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, a subliniat şi el, într-un interviu, performanţa lui Ojog: (citez): “Cred că la următoarele meciuri când îl va întâlni pe georgian, îl va învinge. Asta deşi există o diferenţă de vârstă de trei ani între ei. Ojog a făcut 20 de ani, iar georgianul are 23. Aşa că performanţa sportivului nostru este cu atât mai importantă”, a mai spus oficialul Federaţiei Române de Lupte.

    Pentru evoluţia sa de la Bucureşti, Radio România Internaţional l-a desemnat pe Nicu Ojog Sportivul Săptămânii.

    Născut pe 16 decembrie 1998 la Bacău, Nicu Ojog a câştigat până acum numeroase medalii în competiţiile de cadeţi şi juniori. El reprezintă una dintre marile speranţe ale României în vederea Jocurilor Olimpice programate în 2020, în Japonia.

  • Sportivul săptămânii – Luptătorul Mihai Mihuţ

    Sportivul săptămânii – Luptătorul Mihai Mihuţ

    Delegaţia care a reprezentat România la Campionatele Europene de lupte din Rusia s-a autodepăşit. Sportivii români s-au întors de la Kaspiisk cu cinci medalii, în condiţiile în care obiectivul fixat de Federaţia de specialitate era de una-două medalii.

    Preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, a declarat presei că medaliile obţinute în Rusia reprezintă cea mai mare performanţă a României la o ediţie a Campionatelor Europene după Revoluţia din 1989.

    Concret, la lupte greco-romane, Mihai Mihuţ a câştigat medalia de aur la categoria 63 de kilograme, iar Alin Alexuc-Ciurariu a obţinut bronzul la 130 de kilograme. La lupte libere, Alina Vuc s-a clasat a doua la 50 de kilograme, Alexandra Nicoleta Anghel a urcat pe a treia treaptă a podiumului la 72 de kilograme, la fel ca Ivan Guidea, la categoria 61 de kilograme.

    În urma acestor rezultate, Radio România Internaţional l-a desemnat pe Mihai Mihuţ Sportivul Săptămânii.

    La Kaspiisk, Mihuţ a debutat în faţa francezului Leo Alexandre Sylvain Tdudezca. In sferturile de finală a trecut de bulgarul Nikolai Ivanov Vichev, iar în semifinale a câştigat în faţa rusului Zaur Kabaloev. În finală, românul s-a impus în faţa norvegianului Stig-Andre Berge şi a adus prima medalie de aur României la un Campionat European după o pauză de 11 ani.

    Mihai Radu Mihuţ s-a născut la 16 martie 1995. Practică luptele de la vârsta de 10 ani. Este absolvent al Factultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Arad şi, de săptămâna trecută, este unul dintre principalii favoriţi la o medalie pentru Jocurile Olimpice de la Tokio, din 2020. Până atunci însă, el va încerca să-şi păstreze titlul continental, anul viitor, în faţa propriilor suporteri, pentru că Europenele din 2019 vor fi organizate la Bucureşti.

  • Sportivul săptămânii – Luptătorul Alin Alexuc

    Sportivul săptămânii – Luptătorul Alin Alexuc

    La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc, în Serbia, la Kragujevac, un important turneu de lupte greco-romane. Este vorba de Memorialul Lubomir Ivanovic Gedza, competiţie ajunsă la a XXXI-a ediţie. Au participat sportivi din 11 ţări, la 8 categorii. România a fost reprezentată de 6 luptători: câte doi la categoriile 66 şi 130 de kilograme, şi câte unul la 75 şi la 85 de kilograme.

    Cel mai bine s-a comportat Alin Alexuc, care a câştigat competiţia de la 130 de kilograme. A trecut, în primul tur, de sportivul maghiar Bálint Lám. În semifinale, Alexuc l-a învins pe compatriotul său Constantin Huţuleac, iar în finală s-a impus, din nou, în faţa unui luptător din Ungaria, pe nume Ferenc Almási. În urma victoriei de la Kragujevac, Radio România Internaţional l-a desemnat pe Alin Alexuc Sportivul Săptămânii.

    Alin Alexuc s-a născut la Botoşani (nord), în ziua de 3 februarie 1990. A început să practice luptele la vârsta de 10 ani. La 16 ani a devenit campion naţional la cadeţi, iar la 17 — vicecampion european. În 2010 a obţinut medalia de argint la Campionatul Mondial de juniori de la Budapesta, în limitele categoriei 96 de kilograme.

    La Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra, a fost singurul sportiv român prezent în concursul de lupte greco-romane. A evoluat la categoria 96 de kilograme, dar a pierdut chiar din faza calificărilor. În 2016 a fost prezent la Jocurile Olimpice de la Rio, unde a ajuns în sferturile de finală şi s-a aflat foarte aproape de podium. Prin prisma rezultatelor, este considerat, la această oră, cel mai valoros luptător român la stilul greco-roman.

  • Cronica olimpică

    Cronica olimpică

    La Jocurile Olimpice de la Rio, luptătorul român Alin
    Alexuc-Ciurariu s-a clasat pe locul 5 al categoriei 98 de kilograme, stilul
    greco-roman. El a trecut, în optimile de finalǎ, de egipteanul Hamdy Moustafa
    Elsaid Abdelwahab. In sferturi a cedat însǎ în faţa armeanului Artur
    Aleksanyan, cel care avea, ulterior, sǎ câştige medalia de aur. Au urmat
    recalificǎrile, în care românul s-a impus în faţa italianului Daigoro
    Timoncini. In meciul care i-ar fi putut aduce o medalie de bronz,
    Alexuc-Ciurariu a fost însǎ învins de turcul Cenk Ildem.

    Tot la greco-romane, dar la categoria 66 de kilograme,
    luptătorul român Ion Iulian Panait a fost învins, în primul tur, de rusul
    Islambek Albiev.

    Sportivul român Andrei Vasile Muntean a ocupat locul 6 în
    finala de la paralele a concursului masculin de gimnastică artistică. El a fost
    notat cu 15,600, reuşind un rezultat mai bun decât în calificǎri, unde a primit
    15, 466. România rǎmâne însǎ fǎrǎ medalie în concursul de gimnasticǎ de la Rio,
    Marian Drăgulescu ocupând locul 4 în finala de la sărituri, iar Cătălina Ponor
    terminând pe 7 la bârnă. Este pentru prima datǎ din 1972, de la Jocurile de la
    Munchen, când gimnaştii români se întorc acasǎ fǎrǎ medalii.

    Atleta română Alina Rotaru a ratat calificarea în finala
    probei de săritură în lungime. Cea mai bunǎ sǎriturǎ a ei a mǎsurat 6 metri şi
    40 de centimetri, cu 13 centimetri mai puţin decât ultima finalistǎ, britanica
    Jazmin Sawyers.