Tag: Luxemburg

  • Sportivul săptămânii: Înotătorul David Popovici

    Sportivul săptămânii: Înotătorul David Popovici

    Înotători din 25
    de ţări au luat parte, la sfârşitul săptămânii trecute, la o importantă
    reuniune internaţională găzduită de Luxemburg. Concursul Euro Meet a adus la
    start peste 600 de sportivi, dornici să-şi arate valoarea şi, mai ales, să
    îndeplinească baremurile de calificare pentru Jocurile Olimpice din vară, de la
    Paris. Între cei prezenţi s-a aflat şi cel mai bun înotător român al
    momentului, David Popovici. El a câştigat medalii de aur în probele de 100 şi
    200 de metri liber, iar Radio România Internaţional l-a desemnat Sportivul Săptămânii.


    La 100 de metri
    liber, Popovici a stabilit la Euro Meet, în Luxemburg un nou record al
    competiţiei, cu timpul de 48 de secunde şi o sutime. Nu a fost cel mai bun timp
    al românului, deţinător al recordului mondial al probei, cu 46 de secunde şi 86
    de sutimi. Popovici nu a speriat cronometrul nici la 200 de metri liber. Timpul
    cu care a câştigat proba – un minut, 46 de secunde şi 86 de sutimi – a fost cu două secunde mai slab decât rezultatele
    de la Mondialele din vară, de la Fukuoka, unde românul s-a clasat in final pe
    locul 4. Este clar că mai e de lucru până la Olimpiadă, iar faptul că Popovici
    a decis că nu va lua parte la Mondialele din Qatar, programate în luna
    februarie, arată că se va concentra exclusiv pe pregătirea Jocurilor de la
    Paris.


    David Popovici s-a născut la
    București, în ziua de 15 septembrie 2004. S-a remarcat în competițiile de
    juniori în 2021 când, la Europenele de la Roma, s-a impus la 200, 100 și 50 de
    metri liber, la ultima probă realizând și un record mondial de juniori. Ulterior,
    a bătut recordurile mondiale de juniori și la 100 și 200 de metri liber. A
    reușit calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde s-a clasat al
    patrulea la 200 de metri liber, la două sutimi de secundă de podium.

    La
    seniori, a câștigat primul titlu major în noiembrie 2021, când, la Kazan, în
    Rusia, a devenit campion european la 200 de metri liber. Anul 2022 a fost cel
    mai bun din cariera sa de până acum. A triumfat întâi la Mondialele de seniori
    din iunie, de la Budapesta. Cele două titluri câștigate de el în capitala
    Ungariei, în probele de 100 și 200 de metri liber, au reprezentat premiere
    pentru sportul românesc.

    Apoi, la Europenele de la Roma, din august, a terminat
    cursa de 100 de metri în 46 de secunde şi 86 de sutimi, nou record mondial. A câştigat
    şi la 200 de metri liber, unde a fost foarte aproape de recordul lumii. În
    2023, David a rămas în topurile mondiale, dar nu a mai urcat pe podium la
    competiţiile majore desfăşurate în bazin olimpic.


  • Coordonare diplomatică pentru eliberarea ostaticilor

    Coordonare diplomatică pentru eliberarea ostaticilor

    Ministrul român de Externe,
    Luminiţa Odobescu anunță că şefii diplomaţiilor din Uniunea Europeană se
    coordonează strâns, ca să găsească soluţii pentru eliberarea tuturor
    ostaticilor luaţi de gruparea teroristă palestiniană Hamas, după operațiunea de
    comando declanșată pe 7 octombrie în sudul Israelului.

    Ea a participat,
    luni, la Luxemburg, la Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii și a
    declarat, pentru presa de acasă, că, în dosarul ostaticilor,
    informaţiile sunt
    extrem de sensibile şi trebuie gestionate cu maximă atenţie. Este vorba de viaţa
    unor oameni, de aceea suntem foarte prudenţi, inclusiv în ceea ce priveşte
    comunicarea publică, dar suntem în dialog cu toate autorităţile statelor din
    regiune şi nu numai cu autorităţile din regiune (și) ne coordonăm strâns pentru
    a solicita şi pentru a găsi soluţii pentru eliberarea tuturor ostaticilor,
    inclusiv a (celui) care are şi cetăţenie română
    – unul dintre numeroșii
    israelieni originari din România sau descendenți ai acestora.


    Islamiștii
    palestinieni au răpit, în total, circa 220 de oameni – israelieni, străini sau
    cu duble cetățenii -, pe care i-au transferat în Fășia Gaza și care riscă să
    fie transformați în scuturi umane, în fața bombardamentelor continue ale
    armatei israeliene. Mai mult, în primele zile ale războiului, islamiștii au
    amenințat că vor începe să ucidă ostatici, dacă inamicul mai lovește ținte
    civile.


    Aproape simultan cu reuniunea diplomatică de la Luxemburg, președintele
    Statelor Unite, Joe Biden, a cerut, de la Washington, Hamasului să-i pună în
    libertate pe toți oamenii răpiți. Ostaticii trebuie eliberați, apoi putem
    discuta
    – a punctat liderul de la Casa Albă.


    Pe de altă parte, ministrul
    Odobescu a amintit că România a condamnat cu toată fermitatea atacul atroce
    asupra Israelului şi a subliniat dreptul legitim al (acestuia) de a se apăra.
    Autoritățile de la București rămân, însă, preocupate și de soarta
    conaționalilor rămași în Gaza, unde războiul e, deja, dublat de criza
    umanitară. Circa 260 de persoane cu cetăţenie română şi membri de familie ai
    acestora au solicitat evacuarea din Fâşie – a precizat Luminiţa Odobescu.


    Recent, amintește ea, punctul de trecere a frontierei dintre Fâşia Gaza şi
    Egipt a fost deschis pentru accesul camioanelor care transportă ajutoare
    umanitare, dar este foarte important ca acest ajutor umanitar să continue. La
    fel de important pentru noi, mai spune șefa diplomației de la București, este
    să li se permită celor care doresc să părăsească Fâşia Gaza s-o facă în
    siguranţă. Ea susține că se fac demersuri în acest sens, atât prin coordonarea
    la nivelul Uniunii Europene, cât şi cu autorităţile israeliene şi cu cele din
    Egipt.


  • Jurnal românesc – 02.05.2023

    Jurnal românesc – 02.05.2023

    Dan Şanta, Director Relaţii Internaţionale Radio România, a fost reales membru în Comitetul Radio al Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (EBU). Cred că, pentru Radio România, aceasta este o oportunitate de a continua să fie reprezentată şi să participe activ în comunitatea radio a EBU. Posturile publice de radio au nevoie de o viziune şi strategii comune pentru a naviga în peisajul media complicat al zilelor noastre, a declarat Dan Şanta. Comitetul Radio al EBU este un organism decizional care are ca scop reprezentarea comunităţii radio a organizaţiei, iar componenţa sa se schimbă prin vot la fiecare doi ani. La această sesiune de alegeri, care a avut loc la Atena, s-au adus în dezbatere teme de interes referitoare la dinamica radioului în contextul media actual, rolul său în situaţii de urgenţă, cum e cazul războiului din Ucraina, adaptarea la noi formate audio, cum sunt podcasturile sau aplicaţiile mobile, şi la noi strategii de distribuţie a conţinutului audio.



    Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în colaborare cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerul Sportului, anunță lansarea celei de a XIV-a ediții a Programului de Tabere ARC, destinat elevilor și tinerilor români din diaspora și din comunitățile istorice. Peste 5.000 de tineri români care trăiesc în afara țării sunt așteptați, în perioada iulie — august, în șase locații pitorești din România. Prin intermediul Taberelor ARC, participanții vor lua parte la o serie de activități prin care să redescopere ţara de origine, să-și exerseze abilitățile de comunicare în limba română și să-și îmbogățească cunoștințele de cultură și civilizație românească. Organizatorii vor suporta cheltuielile de cazare şi masă pentru toţi participanții la tabere. De asemenea, DRP va organiza şi va suporta transportul pentru participanţii din comunităţile istorice. Înscrierile românilor din diaspora se pot face până pe 11 mai, la misiunile diplomatice sau direct la DRP, la adresa de e-mail taberearc@dprp.gov.ro.



    Ministerul de Externe de la Bucureşti informează că săptămâna trecută a avut loc prima reuniune din cadrul programului Dialog cu diaspora pe teme consulare din acest an, în format fizic, cu membrii comunităţii româneşti şi ai mediului asociativ românesc din Marele Ducat al Luxemburgului. Reuniunea s-a desfăşurat la sediul Ambasadei României. Potrivit unui comunicat al MAE, în cadrul întâlnirii, reprezentanţii comunităţii şi ai mediului asociativ românesc au analizat aspecte referitoare la serviciile consulare prestate prin intermediul sistemelor informatice integrate în platforma E-Cons (portalul www.econsulat.ro). Au solicitat, de asemenea, informaţii cu privire la eliberarea şi utilizarea cărţii electronice de identitate şi la stadiul procesului de obţinere a documentelor exclusiv online, precum şi date privind modalităţile de sprijin pentru cetăţenii români care nu deţin resursele tehnice necesare utilizării portalului www.econsulat.ro. Programul Dialog cu diaspora pe teme consulare a fost început în anul 2015 şi reluat în 2021. Până în prezent, au avut loc peste 30 de întâlniri cu reprezentanţii comunităţii româneşti din numeroase state.



    ICR Tel Aviv organizează un concert de muzică românească contemporană în interpretarea membrilor formației Trio Contraste (Doru Roman — percuție, Ion Bogdan Ștefănescu — flaut și Sorin Petrescu — pian), pe 2 mai, precum și o serie de master classes, în zilele de 2 și 3 mai, la Academia de Muzică și Dans din Ierusalim. Concertul și seria de master classes susținute de Trio Contraste în Israel se înscriu în seria de evenimente care promovează proiectul Timișoara — Capitală Europeană a Culturii. Ansamblul a fost fondat în 1983, de când Trio Contraste concertează în România și în străinătate. Toți cei trei membri au și o carieră solo, interpretând și muzică clasică, dar, atunci când cântă împreună, scopul lor principal este promovarea muzicii contemporane românești. Trio-ul a participat la numeroase festivaluri şi evenimente culturale internaționale din Olanda, Elveția, Suedia, Polonia şi China.






  • Rückblick auf die Ereignisse der Woche 27.02.–03.03.2023

    Rückblick auf die Ereignisse der Woche 27.02.–03.03.2023

    Rumänisches Staatsoberhaupt Klaus Iohannis in Luxemburg



    Rumänien schätzt die “klare und lautstarke Unterstützung” Luxemburgs in Bezug auf den Schengen-Beitritt, sagte Staatspräsident Klaus Iohannis in Luxemburg. Premierminister Xavier Bettel bezeichnete Rumänien seinerseits als “zuverlässigen Verbündeten” für Luxemburg und kündigte an, dass 25 luxemburgische Soldaten bald der NATO Battle Group Five (Mitte) beitreten werden. Er bekräftigte seine Unterstützung für die Aufnahme Rumäniens in den Schengen-Raum. Das rumänische Staatsoberhaupt nahm auch am Forum der Europäischen Investitionsbank-Gruppe teil, das der Investitionsagenda der EU gewidmet war, und hielt dort eine Rede über die neuen Herausforderungen auf globaler Ebene. Am Rande der Veranstaltung hatte er bilaterale Treffen mit Werner Hoyer, dem Präsidenten der Europäischen Investitionsbank, und mit Odile Renaud-Basso, der Präsidentin der Europäischen Bank für Wiederaufbau und Entwicklung.



    Präsident der Abgeordnetenkammer Marcel Ciolacu in Aserbaidschan



    Die neuen Energieprojekte standen im Mittelpunkt des offiziellen Besuchs des Präsidenten der Abgeordnetenkammer von Bukarest, Marcel Ciolacu, in Aserbaidschan. Er traf in Baku mit Präsident Ilham Aliev zusammen. Bei den Gesprächen ging es um den Vertrag über die Lieferung von einer Milliarde Kubikmeter Erdgas durch Aserbaidschan, der ab April für ein Jahr abgeschlossen werden soll. Marcel Ciolacu schlug vor, durch diesen Vertrag auch der benachbarten Republik Moldau zu helfen, und erhielt die Unterstützung des aserbaidschanischen Präsidenten. Auch das Projekt für den Transport von Flüssiggas und die ROMGAZ-SOCAR-Partnerschaft für den Bau von zwei Terminals im Schwarzen Meer sowie der Vertrag über die Entwicklung der Unterwasserkabelinfrastruktur im Schwarzen Meer wurden von den beiden Beamten besprochen. Das Unterseekabel wird fast 1.200 Kilometer lang sein und das Schwarze Meer durchqueren, um Strom von Aserbaidschan über Georgien nach Rumänien und dann über Ungarn ins übrige Europa zu bringen.



    Leiter der rumänischen Diplomatie Bogdan Aurescu in Genf



    Der rumänische Au‎ßenminister Bogdan Aurescu bekräftigte in seiner Rede vor dem UN-Menschenrechtsrat in Genf die feste Unterstützung Rumäniens für die Unabhängigkeit, Souveränität und territoriale Integrität der Ukraine innerhalb ihrer international anerkannten Grenzen. Er brachte auch die Entschlossenheit Rumäniens zum Ausdruck, einen soliden Beitrag zu Frieden, Sicherheit, Entwicklung und Menschenrechten zu leisten. Bogdan Aurescu betonte auch, dass Anstrengungen unternommen werden müssen, um Russland für die Verbrechen in der Ukraine zur Verantwortung zu ziehen und die zahlreichen Opfer zu entschädigen.



    Neuer Premierminister der Republik Moldau Dorin Recean in Bukarest



    Die Behörden in Bukarest werden die Führung in Chisinau vorbehaltlos unterstützen, um das Ziel der Integration der Republik Moldau in die EU zu erreichen. Diese Botschaft übermittelte Präsident Klaus Iohannis dem neuen moldauischen Premierminister Dorin Recean, der Rumänien besuchte. Er wurde auch von seinem rumänischen Amtskollegen Nicolae Ciucă empfangen. Letzterer erklärte, dass Rumänien seinen Status als wichtigster Handelspartner der Republik Moldau gefestigt habe, nachdem der bilaterale Handel im Jahr 2022 um 1,2 Milliarden Dollar auf rund 3,6 Milliarden gestiegen sei. Und der Präsident der Abgeordnetenkammer, Marcel Ciolacu, hatte ein Treffen mit Dorin Recean, bei dem er ihm die Unterstützung Rumäniens für einen Teil des Gasverbrauchs der Bürger am Prut durch den mit Aserbaidschan vereinbarten Importvertrag zusicherte.



    Sondersitzung für die Ukraine im Parlament



    Das Parlament in Bukarest beging in einer feierlichen Sitzung das einjährige Jubiläum des russischen Überfalls auf die Ukraine am 24. Februar 2022. Die Senatoren und Abgeordneten verurteilten die militärische Aggression und versprachen, dass Rumänien die ehemalige Sowjetrepublik weiterhin unterstützen wird. Der Botschafter der Ukraine in Rumänien, Ihor Prokopciuc, nahm ebenfalls an der Sitzung des Parlaments in Bukarest teil und übermittelte eine Botschaft, in der er die Dankbarkeit seines Landes für die von Rumänien auf allen Ebenen geleistete Unterstützung zum Ausdruck brachte.



    Neue Bildungsgesetze



    Die zuständige rumänische Ministerin Ligia Deca hat die Entwürfe für die neuen Bildungsgesetze vorgestellt, nachdem die Vertreter der Parlamentsmehrheit eine Einigung erzielt hatten. Eine Änderung sieht die Einführung eines Bildungsportfolios vor, das nicht nur die Noten, sondern auch die Ergebnisse der au‎ßerschulischen Aktivitäten enthalten soll. Im Falle des Abiturs wird es auch eine “ergänzende” Prüfung der Grundfertigkeiten geben. Die neuen Projekte sehen unter anderem die Erhöhung der Leistungsstipendien und der Stipendien für Olympiastudenten sowie Gehaltserhöhungen für das Lehrpersonal vor. Die Änderungen erfolgen vor dem Hintergrund besorgniserregender Zahlen, nach denen Rumänien in Bezug auf die Bildungsleistungen im europäischen Vergleich an letzter Stelle steht. Politiker, Gewerkschaften und Elternverbände warfen dem Bildungsminister mangelnde Transparenz vor und dass er keine Konsultationen mit den Betroffenen über die künftigen Gesetze organisiert habe.



    Präsident Klaus Iohannis zeichnet rumänische Rettungskräfte aus



    Der rumänische Staatspräsident Klaus Iohannis hat in Bukarest anlässlich des Tages des Katastrophenschutzes die Soldaten, Feuerwehrleute, Ärzte, Helfer und Freiwilligen ausgezeichnet, die an der internationalen humanitären Mission in der Türkei teilgenommen haben. Die Teams kamen zusammen mit den Hunden, die sie ins Ausland begleiteten und deren Beitrag bei der Suche nach den Überlebenden unerlässlich war. Andererseits hat die jüngste Welle von Erdbeben im Süden Rumäniens die Aufmerksamkeit der Behörden wieder auf die Frage der erdbebensicheren Verstärkung von gefährdeten Gebäuden gelenkt. In diesem Sinne wird die Exekutive dem Parlament einen Gesetzesentwurf zur Debatte und Verabschiedung vorlegen, der unter anderem die Vermietung von Wohnungen in Blöcken der ersten seismischen Risikogruppe verbietet. Gleichzeitig hat die Regierung eine Verordnung verabschiedet, die sich auf das Programm “Sichere und gesunde Schulen” bezieht, mit dem die Aufnahme von Schulen der ersten Erdbebenrisikokategorie in das Investitionsprogramm vereinfacht werden soll.

  • Nachrichten 12.12.2022

    Nachrichten 12.12.2022

    In Bukarest hat die USR (Opposition) in der Abgeordnetenkammer einen einfachen Antrag gegen den Innenminister Lucian Bode eingereicht. Die Partei wirft Bode die gescheiterte Aufnahme Rumäniens in den Schengen-Raum vor. Nach Ansicht der USR sei der Minister gemeinsam mit Präsident Klaus Iohannis, den Vertretern der Parlamentsmehrheit und der Diplomatie in Bukarest verantwortlich. Die USR forderte auch Außenminister Bogdan Aurescu auf, an der Regierungsstunde im Parlament teilzunehmen, um die Situation zu erklären. Indes hat der Innenminister einen offenen Brief an seinen österreichischen Amtskollegen Gerhard Karner geschickt, in dem er seine tiefe Empörung über das österreichische Votum gegen den Schengen-Beitritt Rumäniens in der vergangenen Woche ausdrückt.


    Nachdem Österreich den Beitritt abgelehnt hatte, kündigten Landwirte, Gewerkschaften und Geschäftsleute in Rumänien an, österreichische Unternehmen, einschließlich Tankstellen, zu boykottieren. Bundeskanzler Karl Nehammer sagte im öffentlich-rechtlichen Fernsehen in Wien, er sei überzeugt, dass das österreichische Veto im JI-Rat keine Konsequenzen für österreichische Unternehmen haben werde. Dabei handele es sich um zwei getrennte Fragen, nämlich um die Sicherheits- und die wirtschaftspolitische Dimension. Mehrere europäische Länder haben ihre große Enttäuschung über das Votum gegen den Beitritt Rumäniens und Bulgariens zur Freizügigkeitszone zum Ausdruck gebracht. Darüber hinaus erklärte die EU-Kommissarin für Inneres, Ylva Johansson, dass sie den Beitritt der beiden Länder zum Schengener Abkommen zu einer Priorität ihres Mandats machen werde.



    In Bukarest haben die Fachausschüsse des Parlaments am Montag die ersten Stellungnahmen zu den Haushaltsentwürfen mehrerer Institutionen und Ministerien abgegeben. Die Geschäftsbereiche Bildung, Verkehr, Entwicklung und Verteidigung werden im nächsten Jahr mehr Mittel erhalten. Bereiche wie Energie, Justiz oder Gesundheit werden dafür im Jahr 2023 weniger Geld erhalten, hoffen aber auf zusätzliche Mittel bei künftigen Haushaltskorrekturen. Die Koalitionsparteien PSD, PNL und UDMR erklären, dass der Entwurf des Staatshaushalts für das kommende Jahr auf einem ihrer Meinung nach historischen Investitionsvolumen von 7,2% des BIP aufbaut. Der Entwurf ist auf ein Wirtschaftswachstum von 2,8% des BIP, eine jährliche Inflationsrate von 8%, eine steigende Zahl von Beschäftigten und eine auf 2,7% sinkende Arbeitslosenquote ausgelegt. Die Opposition kritisiert den Haushaltsentwurf. Laut der ökoliberalen USR seien die Prognosen der Regierung viel zu optimistisch und enthielten künstlich überhöhte Beträge. Die populistische AUR ist auch unzufrieden über die Unterfinanzierung einiger Ministerien. Sowohl die Regierung als auch die Opposition haben Änderungsanträge eingebracht. Die Schlussabstimmung über den Entwurf des Staatshaushalts und des Sozialversicherungsgesetzes ist für Donnerstag vorgesehen.



    Der rumänische Justizminister Cătălin Predoiu ist am Montag in Luxemburg mit der Generalstaatsanwältin der Europäischen Staatsanwaltschaft (EPPO), Laura Codruța Kovesi, zusammengekommen. Laut einer Erklärung des Ministeriums in Bukarest sprachen die beiden Beamten über den Schutz der finanziellen Interessen der Europäischen Union, die Frage der EPPO-Personalressourcen und die Ausweitung ihrer Befugnisse auf Verstöße gegen EU-Sanktionen: Er sei überzeugt, dass der Dialog mit der EPPO Ideen und Lösungen hervorbringen kann“, auch für die Straffung der Zusammenarbeit zwischen nationalen Staatsanwälten und EPPO-Staatsanwälten. Sie hätten schließlich einen gemeinsamen Kampf gegen die Kriminalität, der sowohl die Interessen der EU als auch die nationalen Interessen der Mitgliedstaaten berühre“, sagte Catalin Predoiu.



    Die Präsidentin des Europäischen Parlaments, Roberta Metsola, hat sich am Montag empört und traurig“ über den Korruptionsskandal im Europäischen Parlament erklärt. Die europäische Demokratie werde angegriffen, sagte sie. Auch die Präsidentin der Europäischen Kommission, Ursula Von der Leyen, forderte am Montag, dass die europäischen Institutionen mit hohen Standards der Unabhängigkeit und Integrität“ geführt werden. Der Hohe Vertreter der EU für auswärtige Angelegenheiten, Josep Borrell, bezeichnete die Tatsache, dass mehrere Personen, die mit dem Europäischen Parlament in Verbindung stehen, in Belgien angeklagt wurden, als äußerst besorgniserregend“. Die griechische Vizepräsidentin des Europäischen Parlaments, Eva Kaili, und drei weitere Personen waren in Belgien im Rahmen von Ermittlungen wegen Korruptionsverdachts im Zusammenhang mit dem Katar angeklagt und inhaftiert worden. Gegen die vier wurde Anklage wegen Mitgliedschaft in einer kriminellen Vereinigung, Geldwäsche und Korruption erhoben. In der Wohnung von Eva Kaili wurden bei den Durchsuchungen nach Angaben aus Justizkreisen angeblich Taschen voller Geld“ gefunden.

  • Republica Moldova, un chestionar pentru Europa

    Republica Moldova, un chestionar pentru Europa

    La doar câteva săptămâni după ce autoritățile moldovene
    au semnat cererea de aderare la Uniunea Europeană, Republica Moldova a primit,
    luni, de la Comisie, chestionarul de aderare la blocul comunitar. Documentul,
    pe care Chișinăul va trebui să-l completeze în vederea declanșării oficiale a
    procesului de aderare, i-a fost înmânat la Luxemburg ministrului de externe
    moldovean, Nicu Popescu. Acest chestionar serveşte ca bază pentru negocierile
    de aderare și este un prim pas dintr-un lung proces care ar trebui
    sa-i aducă Republicii Moldova statutul oficial de țară candidată la aderarea la
    UE. Mai exact, chestionarul conține o serie de întrebări. Fiecare
    stat care a aderat la Uniune până în prezent a primit acest chestionar. După
    invazia Rusiei în Ucraina, țara vecină şi de asemenea Republica Moldova şi
    Georgia au cerut să devină membre ale UE.


    Cât privește Chișinăul, Nicu Popescu a declarat că echipa
    care va munci la completarea acestui chestionar este deja pregătită să înceapă
    lucrul. Nicu Popescu: Răspunsurile pe care le vom oferi
    întrebărilor din acest chestionar vor reprezenta radiografia situaţiei noastre
    de moment, arătând cât suntem de pregătiţi pentru aderarea la UE şi, în acelaşi
    timp, ne vor indica unde trebuie să depunem eforturi suplimentare. Ţara noastră
    îşi accelerează parcursul european. Am reiterat că suntem parte a Europei nu
    doar geografic, dar şi prin identitatea pe care o purtăm, valorile pe care le
    împărtăşim, prin limba română, limba oficială a Uniunii Europene pe care o
    vorbim şi prin istoria comună pe care o avem. Ne aşteaptă o perioadă de muncă
    intensă, aşa că începând chiar de astăzi, când am primit chestionarul,
    instituţiile sunt pregătite pentru a furniza informaţiile necesare în cel mai
    scurt timp
    .


    Nicu Popescu a dat asigurări că documentul va fi completat
    în câteva săptămâni, iar alte detalii despre următorii paşi în procesul de
    integrare europeană a Chişinăului vor fi oferite cel mai probabil în luna
    iunie.


    De la București, România insistă pentru primirea cât mai
    rapidă atât a Republicii Moldova cât și a Ucrainei și Georgiei în Uniunea
    Europeană după invazia declanşată de Rusia. Înmânarea de către Comisia
    Europeană a chestionarului de aderare este o etapă importantă a drumului
    european al Republicii Moldova, iar România îi este alături și îi oferă tot
    sprijinul său,
    a scris președintele Klaus Iohannis pe o rețea de socializare.
    Iar șeful diplomației, Bogdan Aurescu, prezent la Luxembourg, a dat asigurări
    că Bucureștiul va acorda asistenţă Chișinăului pe durata întregului proces de
    integrare europeană.



  • Bianca Voinescu din Luxemburg

    Bianca Voinescu din Luxemburg

    Bianca Voinescu din Luxemburg, fondatoarea Fanbook România, proiectul de educație prin lectură al Asociației CSR Mindset, în cadrul căruia se organizează cluburi lunare de lectură pentru copii și adolescenți din ţară şi, în curând, şi pentru cei din străinătate



  • Parchetul european, la start

    Parchetul european, la start

    Sub conducerea fostei şefe a
    DNA din România, Laura Codruţa Kövesi, Parchetul European îşi începe
    activitatea la 1 iunie. Este vorba despre un nou organism de combatere a
    fraudei în spaţiul comunitar, cu sediul în Luxemburg, care îşi va desfăşura
    investigaţiile şi urmăririle penale în deplină independenţă faţă de Comisie şi
    de celelalte instituţii şi organisme ale UE, dar şi faţă de statele membre, în
    structura sa actuală, 22 de ţări comunitare participând la această cooperare
    consolidată. Este primul parchet supranaţional care investighează şi urmăreşte
    penal frauda în materie de cheltuieli şi venituri, frauda în materie de TVA
    (dacă implică două sau mai multe state membre şi un prejudiciu de cel puţin 10
    milioane de euro), spălarea de bani aferentă activelor provenite din fraudarea
    bugetului UE, corupţia activă şi pasivă sau deturnarea de fonduri care
    afectează interesele financiare ale UE.

    Acest nou organism al Uniunii poate, de
    asemenea, să ancheteze şi să urmărească penal participarea la o organizaţie
    criminală – în cazul în care scopul principal al activităţilor acesteia este
    săvârşirea de infracţiuni împotriva bugetului UE – sau orice altă activitate
    ilegală care este indisolubil legată
    de o infracţiune împotriva bugetului UE. Sigură că ”nu există ţări curate” de
    corupţie, şefa noului Parchet European a declarat, într-un interviu acordat
    agenţiei spaniole EFE, că
    este ”foarte mândră” să joace rolul principal în ”momentul istoric” al
    inaugurării acestei noi instituţii europene şi a avertizat asupra ”riscului
    ridicat” al delictelor legate de fondul european de redresare post-pandemie.
    Creat pentru a investiga infracţiunile ce afectează bugetul UE, noul Parchet
    European este un ”instrument” de ”protejare a intereselor noastre
    economice”, motiv pentru care ”trebuie să fie puternic, eficace şi
    eficient”, consideră primul procuror-șef european. Conform estimărilor sale,
    corupţia, deturnarea de fonduri şi frauda în multiplele sale forme provoacă
    bugetului UE pierderi anuale de circa 500 de milioane de euro. Această
    hemoragie financiară s-ar putea accentua în contextul pandemiei, ale cărei
    efecte economice au determinat blocul comunitar să constituie, prin împrumuturi
    accesate de Comisia Europeană, fondul de redresare din care statele membre pot
    accesa granturi şi credite în baza planurilor naţionale de redresare şi
    rezilienţă aprobate de Comisie.

    Pentru
    misiunea sa de identificare şi investigare a faptelor de corupţie, noua
    instituţie dispune de un buget anual de aproape 45 de milioane de euro. ”Avem
    bani pentru 140 de procurori”, a precizat Laura Kövesi, adăugând că este
    nevoie de asemenea de ”50 de experţi şi analişti financiari”, având în vedere
    provocările ”efectuării investigaţiilor în 22 de state membre, cu 22 de coduri
    penale şi 22 de proceduri diferite”. Cinci state membre ale UE, respectiv
    Polonia, Ungaria, Danemarca, Suedia şi Irlanda nu participă în noul Parchet
    European din ”decizie politică”, în timp ce Finlanda şi Slovenia încă nu
    şi-au desemnat procurorii.


  • MAE:  3  români au decedat ca urmare a infecției cu COVID-19, în Italia

    MAE: 3 români au decedat ca urmare a infecției cu COVID-19, în Italia

    În conformitate cu informațiile obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, la acest moment, 29 de cetățeni români din străinătate au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19: 23 în Italia, 2 în Namibia, 1 în Spania, 1 în Luxemburg, 1 în Irlanda și 1 în Tunisia.

    MAE precizează că 3 cetățeni români au decedat ca urmare a infecției cu COVID-19 în Italia. Este vorba despre două femei și un bărbat.

  • Luxemburg va deveni prima țară din lume în care transportul public va fi gratuit

    Luxemburg va deveni prima țară din lume în care transportul public va fi gratuit

    Luxemburg va deveni prima țară din lume în care transportul public va fi gratuit în totalitate. De anul acesta vor fi gratuități pe terenuri, tramvaie și autobuze promite noua coaliție de guvernământ luxemburgheză.

    Orașul Luxembourg, capitala micului Marele Ducat în prezent, călătorii plătesc 2 euro pentru două ore de călătorie, suficiente pentru aproape orice traseu, țara având o suprafață de nici 3.000 de kilometri pătrați. Biletele la clasa I costă 3 euro, iar un tichet la clasa a doua pentru o zi, pe orice mijloc de transport, costă 4 euro.

    În plus, tinerii și persoanele peste 60 de ani beneficiază de transport gratuit, iar cei care fac naveta au la dispoziție un abonament anual care costă 150 de euro.

    Şi în capitala României transportul public ar putea să fie gratuit dacă compania de transport public ar fi regândită, dacă s-ar accesa fonduri pentru modernizarea flotei de transport dar şi introducerea pistelor unice ar face ca transportul în capitală să fie unul la nivel European, a spus eurodeputatul Cristian Buşoi:


  • Nachrichten 12.10.2018

    Nachrichten 12.10.2018

    Bukarest: Die Vision Rumäniens innerhalb der Europäischen Union ist stark proeuropäisch, und das Motto der rumänischen Ratspräsidentschaft ist die Kohäsion, die die absolut notwendige Einvernehmung und Kooperation zwischenn den Mitgliedsstaaten widerspiegelt. Dies erklärte am Freitag der Vorsitzende der Abgeordnetenkammer Liviu Dragnea bei einem Treffen in Bukarest mit dem Generalsekretär der Europäischen Kommission Martin Selmayr und mit der Kabinettchefin des Präsidenten der EU-Kommission Clara Martinez Alberola. Die EU-Würdenträger diskutierten am Freitag auch mit dem Senatspräsidenten Calin Popescu Tariceanu über die Stellung Rumäniens in Bezug auf die wichtigsten europäischen Themen und über die Prioritäten Rumäniens während der EU-Ratspräsidentschaft.



    Luxemburg: Die rumänische Innenministerin Carmen Dan hat am Freitag erklärt, Rumänien werde als Staat, der die EU-Ratspräsidentschaft übernimmt, mehr Aufmerksamkeit dem Phänomen der Radikalisierung besonders im Internet schenken. Sie fügte hinzu, Rumänien konfrontiere keine direkte Bedrohung betreffend den gewaltigen Extremismus und Terrorismus, es sei aber besorgt wegen der Ausweitung des Phänomens in den letzten Jahren. Carmen Dan beteiligte sich an der Konferenz über den EU-Netzwerk für die Präventionspraxis in Luxemburg anlässlich der Tagung Rates Justiz und Inneres.



    Bukarest: Der rumänische Staatspräsident Klaus Iohannis hat am Freitag das Gesetz über den Status der Richter und Staatsanwälte promulgiert. Es handelt sich um das letzte der drei geänderten Justizgesetze, nachdem es mehrmals beim Verfassungsgericht angefochten worden war. Am 19. Juli hatte der rumänische Staatschef einen Antrag an das Verfassungsgericht eingereicht, in dem er über die vom Parlament vorgenommenen Änderungen des Gesetzes über den Status der Richter und Staatsanwälte klagte, mit der Begründung, dass die außerordentliche Sitzung der Abgeordnetenkammer bei der das besagte Gesetz angenommen wurde, nicht legal einberufen worden war. Ebenfalls am Freitag hat das Bukarester Verfassungsgericht mehrere Beschwerden in Bezug auf die Gesetzentwürfe über die Änderung der Strafprozessordnung und die Änderung des Gesetzes über die Gerichtsorganisierung teilweise angenommen. Eingereicht wurden die Beschwerden vom Obersten Gericht, von der National-Liberalen Partei PNL und von der Union Rettet Rumänien USR (beide von der Opposition). Die Richter und Staatsanwälte meldeten mehrere Unklarheiten, und die Vertreter der Oppositionsparteien klagten darüber, dass die neuen Gesetze die Verbrecher begünstigen würden.



    Bukarest: Der rumänische Staatspräsident Klaus Iohannis unternimmt zw. 14.-17. Oktober einen offiziellen Besuch in Italien. Es ist der erste offizielle Besuch eines rumänischen Staatschefs in Italien in den letzten 45 Jahren. Auf dem Besuchsprogramm stehen Treffen mit dem italienischen Staatspräsidenten und mit den Vorsitzenden des Senats und der Abgeordnetenkammer. Geplant sind auch Treffen mit Vertretern der orthodoxen, griechisch-katholischen und römisch-katholischen Kirchengemeinden, sowie mit Vertretern der rumänischen Gemeinden in Italien. Der Besuch des rumänischen Staatspräsidenten in Italien erfolgt anlässlich der Hundertjahrefeier seit der Großen Vereinigung Rumäniens und des 10. Jahrestages seit der Gründung der konsolidierten strategischen Partnerschaft zwischen Italien und Rumänien.



    Bukarest: Das Gericht des 1. Bezirks in Bukarest hat am Freitag den Antrag der Staatsanwälte über die Anordnung einer 30-Tage-Untersuchungshaft für zwei Demonstranten, die bei der Antiregierungsdemonstration am 10. August mehrere Gendarmen angegriffen haben, angenommen. Die zwei Demonstranten waren am Donnerstag wegen Beamtenbeleidigung und Körperverletzung und wegen Gefährdung der öffentlichen Ordnung festgenommen worden.

  • McDonald’s nu a încălcat legislaţia UE în cazul avantajelor fiscale obţinute în Luxemburg

    McDonald’s nu a încălcat legislaţia UE în cazul avantajelor fiscale obţinute în Luxemburg

    Avantajele fiscale de care a beneficiat compania americană McDonald’s în Luxemburg nu reprezintă încălcări ale legii, a stabilit recent Comisia Europeană.

    Anunțul a fost făcut de comisarul european pentru Concurență, Margrethe Vestager, și pune capăt unei investigaţii masive începute de autoritățile de reglementare de la Bruxelles împotriva celui mai mare lanţ de restaurante de tip fast-food din lume.

    Cercetarea a pornit după ce s-a aflat că McDonald’s nu a plătit în Luxemburg, acolo unde era înregistrată pentru reprezentanțele de pe continent, nici un impozit pe profit deși plusul a fost de 250 milioane de euro în 2013. Profiturile provin din redevențele plătite de cei care au cumpărat franciza și care exploatează restaurante în Europa, Ucraina și Rusia pentru dreptul de a utiliza marca și serviciile asociate.

    De ce nu a fost aplicată, cu toate acestea, nici o amendă, explică Margrethe Vestager, comisarul european pentru Concurență: Regulile europene în materie de ajutor de stat împiedică statele membre să acorde preferențial anumite avantaje doar unor companii. Și când vorbim de avantaje ne referim și la beneficii ilegale în materie de taxe. Cu toate acestea, ancheta noastră a ajuns la concluzia că neimpozitarea unor profituri ale McDonald’s în Luxemburg nu reprezintă un ajutor de stat ilegal şi este în linie cu reglementările fiscale naţionale şi cu Tratatul privind evitarea dublei impuneri dintre Luxemburg şi Statele Unite. Nu este, așadar, un tratament preferențial acordat de Luxemburg, țară care nu a încălcat regulile comunitare în materie de ajutor de stat.

    Oficialul european ține totuși să puncteze un aspect: Realitatea este că McDonald’s nu a plătit nici o taxă pentru profiturile sale și acest lucru nu este echitabil din punct de vedere fiscal.De aceea salut faptul că Luxemburg ia o serie de măsuri legislative pentru a remedia deficiențele scoase la iveală de această afacere, astfel încât să nu se repete în viitor.


    Comisia Europeană nu este la prima investigație privind avantajele fiscale acordate multinaţionalelor de către statele membreale Uniunii.

    Un caz de răsunet a fost cel al companiei Apple, executivul comunitar a ajuns în urmă cu doi ani la concluzia că Irlanda le-acordat americanilor avantaje fiscale nejustificate de peste 13 miliarde de euro, reprezentând impozite neplătite între anii 2003 și 2014. Apple a contestat în instanță decizia, însă în cele din urmă a plătit luna aceasta Irlandei peste 14miliarde de euro. 1,2 miliarde euro au fost dobânzi.

    În cazul Amazon, Comisia Europeană a contestat înțelegerea fiscală pe care compania, tot americană, a făcut-o cu fiscul din Luxemburg începând cu anul 2003. Amenda a fost stabilită în octombrie anul trecut la 250 milioane de euro.

    Comisia a cerut în 2015 companiei americane Starbucks să plătească retroactiv în Olanda impozite în valoare de 30 de milioane de euro.


  • Jurnal românesc – 26.07.2018

    Jurnal românesc – 26.07.2018

    Experţii
    Băncii Mondiale recomandă României să profite de pe urma cunoştinţelor
    acumulate de tinerii din instituţii de învăţământ din străinătate. Experţii
    spun că au pornit de la unele estimări care arată că, anul trecut, între trei
    şi cinci milioane de români trăiau sau lucrau în străinătate sau de la datele
    ONU care contabilizează 3,6 milioane de români. Dintre aceştia, 2,7 milioane sunt apţi de muncă, echivalentul
    a 20,6% din populaţia aflată la vârsta activă a României, precizează cei de la
    Banca Mondială. În condiţiile în care mai bine de unul din patru absolvenţi de
    studii superioare, adică aproape 27 de procente, pleacă din ţară, exodul
    creierelor poate avea consecinţe serioase asupra dezvoltării României.
    Specialiştii BM mai precizează că migranţii acumulează capital uman şi financiar
    care adesea este investit în activităţi productive în ţara de origine.




    Ministerul
    pentru Românii de Pretutindeni și Muzeul Național de Istorie a României au
    semnat, joi, un protocol de colaborare care constituie un sprijin important în
    vederea înființării Muzeului Românilor de Pretutindeni, unul din obiectivele
    Ministerului. Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de
    pretutindeni prevede înființarea acestui muzeu cu sediul în București,
    organizarea și funcționarea acestuia, inclusiv alocarea unui spațiu
    corespunzător, fiind stabilite prin hotărâre a Guvernului. Prezentarea istoriei
    comunităților de români din afara granițelor țării se constituie într-un scop
    nobil și necesar pentru înfățișarea vieții și realizărilor importante ale
    acestora, iar înființarea muzeului se dorește a fi un instrument de atragere a
    turiștilor români și străini. Obiectul protocolului îl reprezintă instituirea
    cadrului de cooperare între părți în vederea desfășurării unor programe și
    activități comune cu scopul realizării într-o primă etapă a unei expoziții
    virtuale cu tema Românii de Pretutindeni, transformarea în muzeu virtual și
    apoi în muzeu real, cu denumirea Muzeul pentru Românii de Pretutindeni.




    Comunitatea
    de români din Luxemburg, care a crescut numeric în ultimii ani şi se află pe
    locul al 10-lea în rândul comunităţilor provenind din statele UE, este foarte
    bine integrată şi se remarcă prin dinamism, implicare şi spirit de cooperare a
    declarat într-un interviu pentru Agerpres, ambasadorul României în Marele
    Ducat, Lilian Zamfiroiu. În ceea ce priveşte cooperarea economică bilaterală,
    în mai 2018, Luxemburgul se situa pe
    locul 9 în topul investitorilor străini din România, a mai spus Lilian
    Zamfiroiu, menţionând printre sectoarele cu oportunităţi de creştere domeniile
    IT, comunicaţii, securitatea cibernetică, sectorul bancar, turismul şi chiar
    cooperarea spaţială. Relaţiile dintre România şi Luxemburg se desfăşoară
    într-un cadru de dialog privilegiat atât la nivel bilateral, cât şi european,
    marcate de momentul din 2007 când Luxemburg şi Sibiu au devenit Capitale
    Europene ale Culturii, ceea ce a dat un nou suflu relaţiei bilaterale şi a
    creat o legătură de substanţă nu doar între cele două oraşe, dar şi între cele
    două ţări, a mai spus diplomatul român.




    Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al
    Constantinopolului a fost prezent, joi, la hramul ctitoriei brâncoveneşti din
    cartierul Hasköy – Istanbul ocrotită de Sf. Mc. Parascheva. Lăcaşul de cult de
    pe malul răsăritean al golfului Cornul de Aur este, începând cu anul 2004,
    biserica comunității ortodoxe româneşti din Turcia.




    În România, CFR
    Marfă a organizat, joi, primul transport de tip RO-LA pe ruta Dorneşti -
    Giurgiu – Ruse (Bulgaria) şi retur, după ce a primit finanţare de la Administraţia
    Fondului pentru Mediu. Potrivit unui comunicat al companiei, transporturile de acest tip vor fi efectuate în trenuri
    complete formate din maximum 20 de vagoane specializate pe care vor fi încărcate
    20 de tiruri. Autovehiculele vor fi expediate dinspre Ucraina către Bulgaria,
    Grecia sau Turcia, pe durata transportului feroviar şoferii acestora vor însoţi
    camioanele şi vor fi transportaţi în vagoane cuşetă aparţinând CFR Marfă.
    Marinică Voicu, director general al CFR Marfă, a declarat că prin aceste
    transporturi se încearcă decongestionarea drumurilor, dar şi protejarea
    mediului.

  • June 24, 2018 UPDATE

    June 24, 2018 UPDATE

    Motion — The censure motion tabled by the Romanian rightwing opposition parties will be read out on Monday in Parliament plenum and Wednesday it will be debated and voted on. The initiators of the motion called “Ousting the Dragnea-Dancila government, a national emergency” claim that the current cabinet, through the measures taken, collapsed the economy and the justice system. Over the past days thousands of people protested in Bucharest and other cities of Romania against the Social Democratic government and the Social Democrat leader Liviu Dragnea, asking for his and the government’s resignation. On Friday the Social Democrats announced they would continue to support Dragnea in all the offices he is currently holding although he received a first instance sentence of 3 and a half years in prison for instigation to abuse of office. Dragnea said he would not resign so as to be able to implement his goals, among which the governing program. On Saturday, the Romanian President Klaus Iohannis, announced that he would run for a new term in office as president of Romania in 2019, saying that his decision was motivated by the troubled political environment in Romania. He said he had to clarify his position on the matter given that 80% of the population was discontented with and no longer trusted the political class.



    Luxembourg — The Romanian Foreign Minister Teodor Melescanu will participate on Monday in the meeting of the Foreign Affairs Council to take place in Luxemburg. The foreign ministers of the EU member states will meet in common session with the defense ministers, to assess the stage of development in the field of security and defense. The ministers will also discuss the consolidation of the EU-NATO relationship in the presence of the NATO Secretary General Jens Stoltenberg. Also on Monday Romania and Bulgaria will brief the participants on the stage and perspectives of the regional cooperation initiatives in the Black Sea region with the EU’s support.



    Chisinau — Several thousand people protested on Sunday in Chisinau against a court decision that invalidates the election as mayor of Chisinau of the opposition leader, pro-European Andrei Nastase. The protesters voted on a resolution which criticizes the court’s decision that cancelled the elections, claiming that, in this way, a dictatorship was being instated in the Republic of Moldova. One day before, the police had announced that they had started criminal prosecution in the case of the rally, based on suspicions related to possible violent actions to take place at that rally. The US Department of State, the EU as well as the diplomatic missions accredited to Chisinau conveyed messages in which they expressed concern with the developments in this case.



    Rowing — Romania’s men’s four crew got the 2nd place on Sunday in the men’s four final at the World Rowing Cup hosted by Linz-Ottensheim (Austria). First came the crew of Australia while third came Germany. In the lightweight Women’s Double Sculls-Final, en-titre world champions Romanians Gianina Beleagă and Ionela-Livia Cozmiuc came 3rd after Italy and the Netherlands.



    Romanian Blouse — The Universal Day of the Romanian Blouse is marked each year on June 24. The traditional Romanian blouse is the staple element of the national traditional dress and an international symbol of Romanian culture. On January 21, 2013 the online community “La Blouse Roumaine” proposed June 24 as the day devoted to the Romanian Blouse. In the same year the community “La Blouse Roumaine” organized the first Universal Day of the Romanian Blouse, which has become a global event marked in more than 50 countries. (news translated and updated by Lacramioara Simion)

  • Nachrichten 16.04.2018

    Nachrichten 16.04.2018

    Der rumänische Staatspräsident Klaus Iohannis hat am Montag in einer Presseerklärung bekanntgegeben, er werde die Forderung des Justizministers betreffend die Entlassung der Leiterin der Antikorruptionsbehörde DNA, Laura Codruţa Kövesi, ablehnen. Die im Bericht des Justizministers Tudorel Toader angegebenen Gründe fand er nicht überzeugend, sagte Iohannis. Bei der Untersuchung derselben Aktionen oder Nicht-Aktionen der DNA-Chefin haben zwei Behörden, das Justizministerium und der Oberste Rat der Richter und Staatsanwälte, total entgegengesetzte Schlu‎ßfolgerungen gezogen. Der Staatspräsident hatte vor kurzem erklärt, sämtliche von beiden Lagern vorgelegte Dokumente zu berücksichtigen. Davor hatte er Kövesi noch sein Vertrauen ausgesprochen. Justizminister Tudorel Toader hatte im Februar die Abberufung von Kövesi gefordert. Er wirft ihr u.a. die Überschreitung ihrer Amtsbefugnisse vor. Anfang März hatte der Oberste Rat der Richter und Staatsanwälte eine negative Stellungnahme zum Antrag des Justizministers erarbeitet. Diese Stellungnahme kann nicht ignoriert werden, so Präsident Klaus Iohannis.



    In Rumänien haben auch am Montag einige Hundert Angestellte mehrerer Krankenhäuser gegen die Lohnpolitik protestiert. Sie sind mit den Lohnzulagen unzufrieden, die nach neuer Rechtslage auf 30% gedeckelt sind. Für einige der Beschäftigten im Gesundheitssektor führt das zu geringeren Verdiensten. Die Gewerkschaften warten inzwischen ab, ob die von Gesundheitsministerin Sorina Pintea vorgelegten Lösungsansätze Wirkung zeigen. Sie wies die Krankenhäuser an, Zulagen und Förderungen aus ihren eigenen Finanzen zu tragen, um die Verdienstverluste aufzufangen.



    Spanien und Rumänien sollten ein Memorandum zur Kooperation bei der Rückkehr von nach Spanien ausgewanderten Rumänen unterschreiben. Die für rumänische Gemeinden im Ausland zuständige Ministerin Natalia-Elena Intotero hat dies bei einem Treffen mit der stellvertretenden spanischen Migrationsministerin, Marina del Corral, in Madrid vorgeschlagen. Intotero präsentierte dabei verschiedene Programme zur Unterstützung von Heimkehrern. Die Ministerin traf sich auch mit Vertretern der rumänischen Gemeinden. Über eine Million Rumänen leben heute in Spanien.



    Au‎ßenminister Teodor Melescanu nimmt zusammen mit seinen Amtskollegen aus anderen EU-Mitgliedstaaten am Treffen des Rates für Auswärtige Angelegenheiten in Luxemburg teil. Die Agenda, die von der Situation in Syrien dominiert wird, umfasst auch die Beziehungen zum Iran, die Entwicklungen auf dem westlichen Balkan, die Beziehungen zwischen Brüssel und Moskau und die externen Finanzinstrumente der EU im Rahmen des nächsten mehrjährigen Finanzrahmens für die Zeit nach 2020.



    Der indische Konzern ArcelorMittal hat seine Absicht bestätigt, sein Stahlwerk in Galati (Südosten Rumänien) zu verkaufen. Zusammen mit fünf weiteren Produktionsstätten in Italien, Mazedonien, Tschechien, Luxemburg und Belgien war die Anlage in Galati auf eine Liste gesetzt worden, die die Gruppe der Europäischen Kommission vorgelegt hat. Bis zum 23. Mai werden die europäischen Experten analysieren, ob der Verkauf dieser sechs Einheiten die Stahlproduktion von ArcelorMittal wieder ausgleichen kann. Derweil ist der Konzern an einer Übernahme des grö‎ßten Stahlwerks in Europa im italienischen Ilva interessiert. Die EU-Kommission befürchtet, dass ArcelorMittal durch die Übernahme des italienischen Werks eine Monopol-Situation auf dem europäischen Stahlmarkt erzeugen könnte. Die Entwicklung könne nur durch die Veräu‎ßerung anderer Werke in Europa ausgeglichen werden. Arcelor Mittal ist der weltweit grö‎ßte Stahlproduzent mit 310.000 Mitarbeitern in 60 Ländern. Angesichts der angekündigten Ma‎ßnahmen haben besorgte Gewerkschaftsmitglieder des Werks in Galati, wo rund 7.000 Arbeiter angestellt sind, eine Gesprächsrunde mit Premierministerin Viorica Dăncilă gefordert.