Tag: machete

Un meşter în sensul vechi al cuvântului, un creator, făcător de inedit ne arată astăzi cât de aproape pot fi creaţiile artistice de cele tehnice. Şi când vorbim de creaţii artistice ne gândim la picturi, pentru că acestea sunt cele dintâi creaţii ale pictorului George Băjan, invitatul nostru de astăzi. Iar când vorbim despre creaţii tehnice, ne referim la pasiunea lui pentru aeromodelism, pasiune care l-a făcut să construiască în cel mai mic detaliu o serie de avioane cu semnificaţie istorică.

Ceea ce ar apropia cele două activităţi este atenţia pentru detaliu şi crearea de la zero, de la idee, a unui tot unitar. Despre îngemănarea celor două pasiuni ne vorbeşte George Băjan: Iubesc arta, dar iubesc şi avioanele. Nu-mi pot explica dacă una îmi place mai mult decât cealaltă. De pictură m-am apucat când eram încă copil. Îmi amintesc că am avut un album cu pictori români şi am încercat să fac copii după ele. Şi în paralel, îmi plăceau şi avioanele. Mă duceam la un Club de copii şi, în timp, una sau cealaltă dintre pasiuni avea prioritate. Aveam perioade în care pictam doar, aveam perioade când am construit, când am studiat pilotatul avioanelor, construcţia, istoria.”

Pictorul George Băjan construieşte avioane care zboară. Fiecare piesă, cât de mică este făcută de mâna pictorului, machetele devenind copii fidele potrivit schiţelor istorice, ale unor avioane rare. Machetele pictorului Băjan sunt construite cu o deosebită grijă pentru detaliu, de la elemente simple, cum ar fi un nit sau un şurub din carlinga avionului, până la o mitralieră de bord, construită de pictorul George Băjan conform realităţii, până la manechinele de piloţi, care au şapcă cu stema respectivă. Aceste detalii fac din machetele pictorului o mărturie istorică.

În mod normal, de la un pictor, ne-am aştepta să picteze avioane, impresiont de zborul lor. George Băjan a ales în schimb să le taie din tablă şi lemn şi toate elementele necesare, care să facă o machetă să fie funcţională. Machetele fidele, la diferite scări: ½, ¼, se ridică la înălţime, oferind privitorului imaginea fie a unui Stukas cu semnele regale ale României sau a unui Hassabranderburg cu aripi din pânză sau a unui Baron Roşu cu trei rânduri de aripi, o realitate creată de pictorul George Băjan, în toate detaliile tehnice.

Cum se construieşte un avion de campion, aflăm de la George Băjan: Am început machetele într-un sens invers: prima oară m-am apucat în copilărie, după care am făcut o pauză şi la vârsta de treizeci de ani, m-am reapucat de acest hobby. Şi am început direct cu o machetă foarte greu de realizat, cum ar fi Stukas-ul. De ce spun că am început invers, pentru că eu, ca să ajung să înţeleg acest model, am avut nevoie de mulţi ani de experienţă, de studiu, chiar ore de pilotaj cu radiocomandă, pentru a-l putea pilota şi în timp ce lucram la Stukas, făceam pe parcurs alte proiecte mai mici, care în paralel m-au dus către finalizarea acestui model. Modele mai remarcabile dintre cele realizate sunt: Fokkerul triplan, Fokker DR 1, al Baronului Roşu (Manfred von Richthofen”, pilot german din Primul Război Mondial), la scara ¼. Am avut posibilitatea prima oară să cumpăr un kit, cu nervurile aripii, câteva lonjeroane din lemn, roţile, pe care le-am asamblat. Bineînţeles, kitul necesită îmbunătăţiri, ca să scoţi un avion cât mai bun, depinzând şi de ce doreşti. De exemplu spaţiul pe care îl ocupă aripile depinde şi de cât spaţiu ai în maşină, ca să-l poţi transporta la câmp. Aceasta a fost prima machetă. La primul zbor, nu ştiam la ce să mă aştept, când vedeam trei aripi mi se părea aproape imposibil să zboare, i se mai spunea şi Biblioteca Baronului, asta era porecla, dar am fost surprins să văd că are o alură de zbor extraordinară, zboară foarte bine, aterizează foarte bine, am fost la câteva demonstraţii, după care am participat cu el la un campionat naţional, la secţiunea F4C, şi am ieşit campion naţional, cu acest Fokker triplan. A plăcut foarte mult, am făcut toată gama de acrobaţie pe care mi-am ales-o în concurs, am realizat două zboruri complete foarte bune şi am ieşit campion naţional.”

Dincolo de atracţia faţă de un model sau altul de avion, pictorul se lasă provocat şi de tentaţia realizării lor la o scară cât mai mare, cât mai apropiată de dimensiunile reale. Acum am în lucru Hansa Branderburg scara ½, cu anvergură de 4,25 m, până în 30 kg, care ar fi singurul model de acest fel din istoria modelismului românesc. Nu s-a mai încercat scara ½ la o machetă care să reprezinte cât mai fidel modelul real. Modelul va fi cu radiocomandă, la fel ca şi celelalte, cu motor pe benzină, motor în doi cilindri, cu aceleaşi sisteme electronice, doar că un pic mai puternice, pentru că modelul e mai mare, are mai multe kilograme şi are nevoie de un sistem mai puternic. De aici, mă gândesc că dacă l-am făcut la scara ½, nu mi-ar fi foarte greu să-l pot realiza şi scară reală. Şi Stukasul mă atrage foarte mult. Stukasul care este o emblemă în istoria războiului. Nu sunt atras de război, ci mai mult de istorie. Modelul Stukas pe mine mă atrage foarte mult: imaginea lui atât de agresivă, este chiar o pasăre de război. Nemţii l-au proiectat tocmai să înspăimânte. Modelul avea o înfăţişare foarte agresivă, arată ca o pasăre cu muşchi. A fost făcut cu acest gând. Încă un avion care m-a impresionat, o poezie zburătoare, este Newport-ul 11, Bebe, asta era porecla lui. Un model care mă atrage, cu o ţinută de zbor extraordinară, un model la care când trece, se văd aripile transparente şi fuselajul care învelit în pânză, o combinaţie între lemn şi metal. Aş mai încerca să-l fac la o scară mai mare, 1/3.”

La George Băjan pictura se îmbină cu istoria şi ingineria iar rezultatul constă în machete care zboară dincolo de imaginaţie.