Radio România Internațional

Tag: mahalale

  • Mahalalele Flămânda și Sfânta Ecaterina

    Mahalalele Flămânda și Sfânta Ecaterina

    Deși învecinată cu piața Unirii, perimetru care a suferit demolări și transformări radicale în anii comunismului, zona din spatele dealului mitropoliei din București și-a păstrat aspectul istoric, clasic, chiar originar. Iar originea a două dintre cartierele de acolo este legată chiar de istoria mitropoliei sau a patriarhiei de azi. Ana Rubeli, cercetătoare și autoarea cărții „Mahalale de patrimoniu. Sfânta Ecaterina și Flămânda”, ne schițează istoria locului.

    Dacă ne poziționăm geografic în arealul mitropoliei, la baza acestui deal se află o biserică numită Sfânta Ecaterina, care a fost cândva mănăstire, și despre care avem date istorice aproximativ de la 1650. Ea este cea care a dat numele mahalalei Sfânta Ecaterina pentru că, istoric vorbind, mahalalele luau fie numele bisericii sau al mănăstirii, în jurul căreia se coagulau, fie al familiilor boierești lângă care se formau. Dar, dacă ne uităm la originea mahalalei Sfânta Ecaterina, ea practic s-a format datorită contractelor de embatic sau arendare pe termen lung cu toate drepturile de proprietate stablitie între biserică și oameni. Practic biserica a hotărât să dea parcele de teren oamenilor din proximitatea ei. Astfel mănăstirea obținea niște venituri, iar oamenii aveau o așezare. Embaticul era practic ca un contract de chirie pe termen lung, de obicei de 99 de ani, și se putea perpetua în familie sau chiar se putea vinde.

     

     

    Textura umană a mahalalei s-a modificat în timp, petrecându-se chiar o evoluție socio-economică de la o generație la alta. Dacă inițial locuitorii erau mici negustori, familiile lor au ajuns, în timp, să fie formate din arhitecți, muzicieni, avocați sau medici. Arhitectura caselor, de asemenea, atestă condiția socială a locuitorilor. Dar care era tipicul caselor din mahalau Sfânta Ecaterina, tipic păstrat în mare parte până azi. Ana Rubeli.

    Generic vorbind, este tipul de casă-vagon, casa ușor îngustă la stradă, dar care mai degrabă se dezvoltă în adâncimea parcelei. Odată cu mărirea și evoluția financiară a familiei se construiesc noi corpuri adăugate la cel principal de la stradă. Sunt case cu hoch-parter, adică cu parter ușor înălțat a căror ornamente stau mărturie despre statutul financiar al persoanei care decide să le clădească. Unele dintre case sunt realizate după planurile unor arhitecți faimoși. Au elemente distinctive precum mascaroane sau chipuri proteguitoare de la ferestre. Sunt acele spirite despre care se spune că protejează intimitatea casei. Unele dintre case au marchize, sunt înconjurate de viță de vie, sau de caprifoi, care sunt elemente de vegetație tipice mahalalei și tipice solului, căci ne aflăm lângă Dealul Mitropoliei, care era cândva Dealul Viilor, dar și lângă Dâmbovița, într-o zonă ușor inundabilă, dar foarte fertilă.

     

     

    Și în această zonă verde și pitorescă se găsesc, în continuare, clădiri de patrimoniu proiectat de arhitecți precum Paul Smărăndescu, Ștefan Ciocârlan, Gheorghe Simotta, Arghir Culina. Iar, în imediata vecinătate a mahalalei Sfânta Ecaterina se află Flămânda, una dintre cele mai sărace zone a capitalei de până la 1900, locuită în mare de croitori, cizmari, săpunari sau tinichigii. Tot în jurul unei clădiri bisericești a apărut și această mahala, după cum ne spune tot Ana Rubeli.

    A fost, de fapt, un plan al mitropoliei pentru că suntem la granița dintre perimetrul mitropoliei și al mânăstirii Sfânta Ecaterina, mai spre est. Proiectul se referea la faptul că ologii sau sărmanii care veneau să cerșească la mitropolie să se ducă la un schit de lemn ca să stea și să cerșească acolo. Schitul a ajuns să fie cunoscut drept „Flămânda” sau „Săraca” și chiar așa apare în documentele vremii. A preluat practic această încărcătură emoțională a mitropoliei și, deși în timp așezarea din jurul lui a evoluat frumos, nemafiind deloc săracă și flămândă, a păstrat acest nume al începuturilor sale.

     

     

    Astăzi o mică parte dintre proprietarii caselor din Sfânta Ecaterina și Flămânda cunosc istoria cartierelor lor pentru că puțini dintre descendenții familiilor originare mai trăiesc acolo. Schimbarea demografică s-a produs în timpul comunismului, când casele au fost naționalizate și aglomerate de chiriași. Deși după 1990, ele au redevenit proprietate privată, nu toate sunt locuite azi de familiile originare. Dar proprietari de azi pot afla istoria locului din cartea „Mahalale de patrimoniu. Sfânta Ecaterina și Flămânda”, publicată de editura Vremea.

     

  • Trasee culturale în Bucureşti

    Trasee culturale în Bucureşti

    Bucureştiul este un oraş din ce în
    ce mai cunoscut şi mai vizitat. Şi poate tocmai de aceea mai multe organizaţii
    s-au gândit de-a lungul timpului la tot felul de acţiuni de descoperire a
    Bucureştiului altfel. În cadrul proiectului Periferii centrale ale
    Bucureştiului , recent lansat, au fost create două trasee culturale urbane,
    prin care se urmăreşte punerea în valoare a două zone centrale ale oraşului
    Bucureşti cu valoare istorică, culturală şi urbanistică foarte ridicată, dar şi
    cu mari contraste sociale, economice şi culturale. Prin mahalale sau De la
    sat la oraş sunt numele celor două trasee, care pot fi explorate individual,
    fie cu ajutorul materialelor tipărite
    care oferă ghidaj, fie cu ajutorul hărţilor Google disponibile pe site-ul
    proiectului.


    Adina Dragu, preşedintă a asociaţiei
    Sinaptica, iniţiatoare a proiectului, ne-a spus de unde a venit această idee: Ideea a venit, aş zice, din experienţa pesonală, pe de-o parte şi pe
    de altă parte, văzând interesul tot mai crescut din ultimii ani, al
    bucureştenilor, dar şi al turiştilor, pentru cunoaşterea şi explorarea
    Bucureştiului. Ce am adus noi nou în cadrul acestui proiect, a fost faptul că
    le-am oferit posibilitatea celor interesaţi de cunoaşterea Bucureştiului, să
    facă acest lucru în mod individual. Adică ideea a fost să le oferim nişte
    instrumente de autoghidare în parcurgerea oraşului. Şi astea cred că sunt
    rezultatele semnificative ale acestui proiect intitulat: Periferii centrale ale
    Bucureştiului, faptul că există aceste trasee tipărite, într-un număr de o mie
    de exemplare fiecare, nişte hărţi ghid, care pot fi folosite gratuit de către
    doritori, dar pot fi folosite şi prin intermediul dispozitivelor mobile.


    Care sunt traseele propuse, am aflat
    tot de la Adina Dragu: Am ales două trasee care parcurg două zone
    ale Bucureştiului foarte aproape de zona centrală şi care ni s-au părut nouă ca
    fiind mai puţin cunoscute. Vorbim de zona prin care noi am elaborat traseul
    numit Prin mahalale, de la marginea Târgului Bucureştilor, până la mahalaua
    Vergului, zona cuprinsă între bulevardul Carol I, bulevardrul Brătianu, Calea Călăraşilor,
    mergând până înspre Piaţa Muncii şi
    bulevardul Iancu de Hunedoara. Sunt multe lucruri de descoperit şi cred
    că zona în sine este de descoperit. O zonă care şi-a păstrat până în acest
    moment o unitate stilistică şi arhitecturală foarte mare. O unitate stilistică
    dată de evoluţia acestei zone în cea de-a doua jumătate a secolului XIX şi
    începutul secolului XX şi asupra căreia s-a intervenit relativ puţin în
    ultimele zeci de ani.


    Celălalt traseu, De la sat la oraş
    propune un parcurs ce străbate zona aflată la sud şi est de Dealul Mitropoliei,
    punând în evidenţă transformările urbane şi sociale din ultimul veac şi
    jumătate. Vine cu detalii Adina Dragu: Acelaşi lucru îl putem spune şi
    despre cealaltă zonă pe care o avem în vizor şi care porneşte de la Mitropolie.
    Este vorba despre dealul Mitropoliei şi tot ce este dincolo de el, mergând pe
    Şerban Vodă, până pe bulevardul Mărăşeşti, trecând pe la Piaţa Libertăţii de la
    intrarea în Parcul Carol I şi urcând înspre autogara Filaret, care este de fapt
    fostă gară, şi mai departe, spre Fabrica de chibrituri, până spre Palatul şi
    fabrica de bere Bragadiru şi înapoi înspre Piaţa Unirii. Sunt zone în care s-a
    intervenit recent relativ puţin şi din perspectiva aceasta credem că regăsim în
    aceste zone însemne ale spiritului Bucureştilor. Un spirit bucureştean care
    este caracterizat de antreprenoriat, de iniţiativa mic burgheză, de iniţiativa
    clasei de mijloc, care e simte şi se vede în felul în care arată aceste zone.
    Şi noi am încercat să comunicăm cumva aceste poveşti, aceste istorii, prin
    intermediul acestor două trasee, unul se numeşte Prin mahalale, celălalt, De
    la sat, la oraş, încercând să punem în evidenţă această parte a istoriei
    oraşului Bucureşti, o istorie care nu este neapărat a marilor boieri, ci o
    istorie a micilor negustori, a micilor întreprinzători, a meseriaşilor, a
    clasei de mijloc, a micii burghezii. Şi cred că ăsta este elementul de interes
    al acestor trasee.


    Fiind de dată recentă nu se ştie
    încă dacă sunt mulţi aceia care au luat drumul periferiilor sugerate, dar ce
    este clar este că sunt mulţi oameni interesaţi, aşa că mai devreme sau mai
    târziu, o vor face. Un prim feedback, s-a concretizat recent într-o expoziţie
    cu fotografii realizate pe cele două trasee şi care pun în evidenţă
    particularitatea zonelor propuse spre vizitare.