Tag: Maidan

  • La mahala, le noyau du développement de Bucarest dans le passé

    La mahala, le noyau du développement de Bucarest dans le passé

    Bien que la première attestation documentaire de la ville de Bucarest qui nous soit parvenue date de 1459, il existe de nombreuses preuves antérieures de lhabitation de cet espace, qui sest développé, dès le début, comme une bourgade de commerçants et d’artisans. Après l’attestation officielle, l’évolution de l’endroit est telle quen 1558, le prince Mircea Ciobanul entame la construction dun palais princier, qui deviendra plus tard le noyau de la future capitale et dont les ruines, connues sous le nom de Curtea Veche (la Vieille Cour), sont encore visibles à Bucarest. Le quartier autour de la Cour princière, de léglise et de la place voisines, formaient une mahala, nom appliqué dans le passé aux petites communautés urbaines qui composaient Bucarest. Le nom d’origine turque désignait un « district » ou un « quartier » de la bourgade. À lépoque moderne, il a acquis une signification péjorative, de quartier marginal, pauvre, plein de criminalité et de promiscuité. Mais, en fait, Bucarest sest développé en coagulant des mahalale, soit de petites communautés qui, à leur tour, avaient une église au milieu, comme nous lapprend larchitecte Alexandru Buzatu.



    « À Bucarest et dans lespace roumain en général, notamment en Valachie et en Moldavie, le sens du mot « mahala » correspond fréquemment à celui du mot « paroisse ». Nous rencontrons fréquemment une mahala qui porte le même nom que la paroisse et automatiquement celui de léglise du coin. Par exemple, la mahala de Batiștei où se trouve bien évidemment léglise Batiștei. Cela caractérisait, bien évidemment, le Bucarest médiéval et celui du début de la période moderne jusquau milieu du XIXe siècle. A cette époque, la religion était une composante importante de la société et léglise était un repère important de lespace. En fait, cette ville sest développée autour des églises. Léglise est le centre communautaire et de coagulation des énergies de la ville. »



    Ces communautés urbaines, constituées de mahalale ou paroisses, peuvent être comparées à des foyers de village, estime larchitecte Alexandru Buzatu.



    « Autour du centre-ville ou du noyau où se trouvent Curtea Veche (la Vieille Cour) et la zone commerciale, divers groupes sinstallent au fil des siècles, et sorganisent en structures de type foyer de village, en se faisant bâtir des maisons. Lorsque le groupe d’habitations est relativement important, une église vient s’y ajouter, bien évidemment. Elle était bâtie soit par une communauté ou une guilde de métiers, soit par le prince régnant ou par une famille de boyards. Ces foyers de village sagglutinent autour du centre et, avec le temps, deviennent des mahalale ou des quartiers périphériques, mais aussi des paroisses, puisquils étaient regroupés autour dune église. Toute cette expansion territoriale se déroule en l’absence d’une ceinture de fortifications de la ville, élément distinctif et essentiel de Bucarest. N’ayant pas de limites, la ville s’étend de plus en plus, à travers des communautés, comme la mahala, qui n’occupaient toutefois pas beaucoup d’espace. Cependant, en l’absence des fortifications, la ville avait tout de même besoin d’une forme de défense. Cette fonction a donc été assumée par les monastères urbains et les auberges, qui sont souvent des enceintes entourées de murs de défense, plus faciles à défendre que les maisons. »



    En plus du modèle de la mahala, l’histoire de Bucarest a aussi retenu celui du binôme place-maïdan, comme l’a découvert l’architecte Alexandru Buzatu.



    « A côté de l’église, nous rencontrons fréquemment un espace libre, appelé place ou maïdan. Le mot « maïdan » vient lui aussi de la langue turque, mais il a des origines persanes. Pourquoi y a-t-il cette association entre l’église et la place ou le maïdan ? L’Église étant le centre de la communauté, il était normal qu’il y eût au moins un espace ouvert ou public autour d’elle, où pouvaient se dérouler diverses activités telles que des fêtes ou des foires commerciales. Un tel exemple est la Place Saint Antoine, à côté de Curtea Veche et de l’église Saint Antoine, où la principale foire commerciale de la ville avait fonctionné pendant très longtemps. Ensemble, l’église et la place composent le centre d’une paroisse ou d’une mahala et attirent les énergies de la vie urbaine environnante. Évidemment, le réseau des rues avoisinantes mène à ces noyaux disséminés à travers la ville. »



    Avec la modernisation de Bucarest, qui a commencé dans la seconde moitié du XIXème siècle et s’est intensifiée au XXème siècle, la ville s’est développée sur un modèle différent. Mais encore aujourd’hui, le périmètre relatif des anciennes mahalale, avec leur église respective, peut être détecté dans la conjugaison du nouveau et de lancien, qui constitue le Bucarest d’aujourd’hui.


    (Trad. : Felicia Mitraşca)


  • Mahalaua, nucleul bucureştean al dezvoltării în trecut

    Mahalaua, nucleul bucureştean al dezvoltării în trecut

    Oricum, după
    atestare, orașul a continuat să evolueze suficient de mult pentru ca în 1558,
    domnitorul Mircea Ciobanul să înceapă construirea unui palat domnesc care, în
    timp, avea să constituie nucleul viitoarei capitale și ale cărei ruine sunt
    încă vizibile și cunoscute drept Curtea Veche. Cartierul din jurul Curții
    Domnești, a bisericii de lângă ea și a pieții dimprejur forma o mahala,
    denumire aplicată în trecut micilor comunități urbane care constituiau
    Bucureștiul.

    Provenind din limba turcă, mahala însemna inițial district sau
    cartier, iar mai recent, în perioada modernă și contemporană a căpătat un sens
    peiorativ de zonă mărginașă, săracă, plină de infracționalitate și
    promiscuitate. Dar, de fapt, Bucureștiul s-a dezvoltat prin coagularea de
    mahalale sau de comunități mici care, la rândul lor, aveau în mijloc o
    biserică, după cum aflăm de la arhitectul Alexandru Buzatu:

    În mod frecvent în București și în spațiul românesc, cu precădere în
    Țara Românească și Moldova, sensul cuvântului mahala se suprapune peste
    sensul cuvântului parohie. În mod frecvent întâlnim o mahala care are același
    nume cu cel al parohiei și automat cu cel al bisericii. De pildă, mahalaua
    Batiștei unde se află biserica Batiștei și, evident, biserica Batiștei. În mod
    firesc, asta caracteriza Bucureștiul medieval și pe cel al începutului
    perioadei moderne până pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Pe atunci, religia
    era o componentă importantă a societății, iar biserica era un reper important
    al spațiului și, de fapt, în jurul bisericilor a crescut acest oraș. Biserica
    este centrul comunitar și de coagulare al energiilor din oraș.


    De altfel, aceste
    comunități urbane constituite în mahalale sau parohii pot fi comparate cu niște
    vetre sătești, consideră tot arhitectul Alexandru Buzatu:

    În jurul centrului
    orașului sau al nucleului unde se află Curtea Veche și zona comercială, se
    așează de-a lungul secolelor diverse grupuri care se organizează în structuri
    de tip vatră sătească, ridicându-și case. Când grupul de case e relativ
    consistent, în mod evident apare și o biserică. Biserica era ori o ctitorie a
    comunității sau a unei bresle, ori o ctitorie domnească sau boierească. Aceste
    vetre sătește ce se aglutinează în jurul centrului și, în timp, devin mahalale
    sau periferii, dar și parohii, dat fiind că se grupau în jurul unei biserici.
    Toată această expasiune teritorială se desfășoară în lipsa unei centuri de
    fortificații în jurul orașului, iar ăsta e un element distinctiv și esențial al
    Bucureștiului. Neavând limite, orașul se dezvoltă extinzându-se în jur prin
    comunități de tip mahala care nu ocupau, totuși, prea mult loc. Totuși, orașul
    trebuia să aibă și o formă de apărare în lipsa zidurilor, iar această funcție a
    fost preluată de mânăstirile urbane și de hanuri care, de multe ori, sunt
    incinte cu ziduri de apărare de jur-împrejur care puteau fi apărate mai bine
    decât niște case.


    Pe lângă tiparul
    mahalalei, alt tipar care se regășește în istoria Bucureștiului este format de
    binomul maidan-piață, după cum a descoperit tot arhitectul Alexandru Buzatu:

    Pe lângă biserică întâlnim în mod frecvent un spațiu liber,
    denumit piață sau maidan. Termenul de maidan provine tot din limba turcă, dar
    are origini persane. De ce există această asociere între biserică și piață sau
    maidan? Biserica, fiind centrul comunității, era normal ca, în jurul ei, să
    existe măcar un spațiu deschis sau public unde să se desfășoare diverse
    activități cum ar fi sărbătorilor sau târgurile comerciale. Un exemplu îl
    constituie piața Sf. Anton, de lângă Curtea Vechea și biserica Sfântul Anton
    unde foarte mult timp s-a aflat principalul târg comercial al orașului.
    Împreună biserica și piața compun centrul unei parohii sau mahalale și atrag
    energiile vieții urbane din jur. Evident, rețeau de străzi dimprejur duc către
    aceste nuclee răspândite prin oraș.


    Odată cu modernizarea Bucureștiului începută în a doua
    jumătate a secolului al XIX-lea și intensificată în secolul XX, orașul nu s-a
    mai dezvoltat pe același tipar ca în trecut. Dar, chiar și azi, perimetrul
    relativ al fostelor mahalale, cu biserica aferentă, poate fi decelat în
    încrengătura de nou și vechi care constituie Bucureștiul de azi.



  • Preşedintele Kalaşnicov

    Preşedintele Kalaşnicov

    Cine a făcut serviciul militar obligatoriu, în România, înainte de 1989, cine a fost pe străzile Timişoarei în decembrie 1989 sau în Siria în aceste zile ştie ce înseamnă un foc tras cu pistolul mitralieră AKM, cunoscut după numele creatorului său, Mihail Kalaşnikov.



    Forţa de penetrare a glonţului este uriaşă iar zgomotul te paralizează. Oricum, nu există timp de reacţie din partea celui luat în vizor. O astfel de armă nu ar trebui să funcţioneze decât în poligoane. Pentru că este simplă şi larg răspândită, este preferată nu numai de armatele oficiale dar şi de grupurile informale sau de-a dreptul rebele care se opun armatelor în uniformă. O astfel de armă nu trebuie să apară în preajma civililor, nici în faţa lor, luându-i drept ţintă, nici în mâinile lor.



    Cine foloseşte un Kalaşnikov o face, în primul rând, pentru a ucide, nu mai este vorba nici de descurajare, nici de apărare. Glonţul pornit dintr-o astfel de armă trece prin oameni şi ziduri, ricoşează şi loveşte tot ce îi iese în cale. De aceea, dotarea cu Kalaşnikov a unei forţe de acţiune poliţienească împotriva unor demonstranţi nu poate avea nicio scuză, în nicio circumstanţă. Scopul nu poate fi decât unul criminal. Nu se poate invoca nicio raţiune, nu se poate argumenta în niciun fel îndreptarea unei arme Kalaşnikov asupra unor oameni neînarmaţi. Nu există raţiune de stat sau politică care să justifice focul de armă împotriva propriilor concetăţeni, mai ales cel de Kalaşnikov împotriva unor demonstranţi.



    Imaginile din piaţa Independenţei din Kiev erau oricum teribile dar focurile asasine de armă automată au adus în scenă statistica teribil de eficientă a celor omorâţi. Apariţia armelor de război în mâinile soldaţilor trimişi să oprească demonstranţii civili nu se putea solda decât cu omorârea celor fără apărare. Imaginile cu soldaţi punând arma la ochi şi protestari seceraţi de gloanţe de 7,62 mm nu pot face parte din acţiunea politică de niciunde în lume, mai ales în Europa. Mai ales că Europa este motivul pentru care ucraineni se revoltă, pentru care vor înlăturarea regimului care le răspunde cu vocea lui Kalaşnikov, pistolul mitralieră.



    Să ne amintim că la înalta întâlnire a Uniunii Europene cu ţările Estului european, desfăşurată la Vilnius, în noiembrie, Ucraina a ales să nu semneze acordul de colaborare cu Vestul democrat al Europei şi să se orienteze spre oferta rusă. Ucrainenii şi-au exprimat dezacordul aşa cum au făcut-o în ultimul timp, cu demonstraţii în piaţa Independenţei, Maidan, înnobilat acum EuroMaidan.



    Această piaţă îi dă frisoane reci preşedintelui ucrainean în exerciţiu pentru că, din cauza ei, a pierdut mandatul din 2004, pentru care fusese ales în mod fraudulos. Atunci, protestul iscat pe Maidan, piaţa centrală din Kiev, a dus paşnic la anularea alegerilor prezidenţiale trucate, care îl dădeau pe Ianukovici câştigător. Noile alegeri au fost câştigate de contracandidatul Iuşcenco. Aceasta a fost revoluţia portocalie care a arătat lumii întregi că ucrainenii sunt dispuşi să lupte pentru democraţie şi libertate.



    După 10 ani, Ianucovici este preşedinte şi se simte din nou ameninţat de fenomenul Maidan, de demnitatea asumată a ucrainenilor. Nu mai pare dispus să rişte cu metode democratice şi merge pe cartea mereu pierzătoare a represiunii. Apariţia armei de război în ecuaţie vorbeşte clar despre această opţiune de maximă violenţă, criminală aproape, iar bilanţul este înecat în sânge.



    Vocea unui Kalaşnicov nu se stinge niciodată. Mai devreme sau mai târziu, cei care l-au folosit împotriva concetăţenilor civili de altă opinie vor ajunge în faţa justiţiei şi vor rămâne mereu în memoria istorică pentru aceste laşe fapte sângeroase.

  • Krise in der Ukraine: Kampf um demokratische Werte

    Krise in der Ukraine: Kampf um demokratische Werte

    Die schwerwiegende politische Krise in der Ukraine hatte sich abgezeichnet, als Präsident Viktor Janukowitsch und sein Regime die Unterzeichnung der Assoziierungs- und Freihandelsabkommen mit der E.U. verweigerten. Ihre Entscheidung wurde im November bekanntgegeben, kurz vor einem Gipfel der Östlichen Partnerschaft, dessen Gäste die Ukraine wie eine Ballkönigin erwartet hatten. Die scheinbar auf Europa zusteuernde Landesführung in Kiew beschloss plötzlich einen Kurswechsel in Richtung Russland. Das führte zu Bestürzung bei den Partnern in der EU und einer Revolte der proeuropäischen Ukrainer.



    Je stärker die Krise eskalierte, desto weiter schoss die Bedeutung des Konflikts zwischen dem linksorientierten Regime und der prowestlichen Regierung über die Grenzen einer strategischen Ausrichtung der Au‎ßenpolitik hinaus: jetzt stimmt sie fast mit der Demokratie überein. Dies, weil die Machthaber um Janukowitsch mit einem sehr harten Gesetzespaket auf die allgemein friedlichen Aktionen der Protestbewegung antworteten. Die Verabschiedung der Gesetze verursachte eine Radikalisierung der Demonstranten, sowie eine Ausweitung der Proteste auf andere Städte. Indes kam es in der Hauptstadt Kiew zu gewalttätigen Auseinandersetzungen zwischen Protestteilnehmern und Ordnungshütern. Dabei kamen einige Menschen ums Leben, Hunderte wurden verletzt und die Polizei nahm viele Demonstranten fest.



    Unter dem Druck der Stra‎ße und des Westens, nahm das ukrainische Parlament die kritisierten Gesetze zurück. Diese hatten verschärfte Haftstrafen für die Besetzung von öffentlichen Gebäuden, sowie Geldstrafen für Verleumdungen im Internet“ vorgesehen. Das Zurückrudern der Legislative und der anschlie‎ßende Rücktritt des Premierministers waren Gesten in Richtung einer politischen Lösung für die Krise, die von den Vereinigten Staaten begrü‎ßt wurden. Ebenso wie die Europäische Union, hatten die USA die explosive Entwicklung in der Ukraine mit Besorgnis verfolgt.



    In seiner Rede zur Lage der Nation, nahm auch US-Präsident Barack Obama Bezug zu dem Thema. Washington setze sich für das Recht des Volkes ein, sich frei und friedvoll auszudrücken, sagte er. Für Kanada allerdings, das Land, das 1991 als erstes die Unabhängigkeit der Ukraine anerkannte, sind die Gesten der Landesführung in Kiew noch ungenügend. Demzufolge hat Ottawa Sanktionen gegen Regierungsvertreter angekündigt: denjenigen, die für die Niederschlagung der Proteste in Kiew verantwortlich sind, soll die Einreise nach Kanada ab sofort verwehrt werden.



    In Bukarest erklärte der Au‎ßenminister Rumäniens, er verfolge die Entwicklung in der Ukraine ununterbrochen und mit Aufmerksamkeit, dabei werde die Lage der rumänischen Gemeinschaft monitorisiert. Im Westen des Landes leben circa eine halbe Million Rumänen. Zurzeit bestehe keine Gefahr für die Rumänen in der Ukraine, erklärte das Au‎ßenministerium. In einer Mitteilung plädierten die rumänischen Diplomaten für den Dialog als Lösung für die Krise. Sie seien nach wie vor aktiv an den Debatten europäischer und euroatlantischer Gremien zur Ukraine beteiligt, hie‎ß es.