Tag: managementul conflictelor

  • Programul Erasmus+ în sprijinul  copiilor cu nevoi speciale

    Programul Erasmus+ în sprijinul copiilor cu nevoi speciale

    Printr-un proiect finanțat prin programul Erasmus+ 15
    profesori mureșeni vor învăța cum să îi educe mai bine pe copiii cu nevoi
    speciale.


    Centrul
    Școlar pentru Educație Incluzivã Nr.1 Târgu Mureș a lansat,în urmă cu o
    săptămână, proiectul BALANCE – O școală mai bună pentru o viață mai bună.



    Proiectul,derulat prin programul ERASMUS+, urmărește
    dezvoltarea
    unui plan de acțiune pentru prevenirea violenței, managementul conflictelor și
    optimizarea incluziunii școlare și sociale a elevilor cu cerințe educative
    speciale
    .


    Acesta va fi întocmit de 15 cadre didactice,
    care vor participa la cursuri speciale de formare în Spania, Germania și Portugalia.


    Anișoara Moga, directorul Centrului Școlar pentru Educație
    Incluzivă nr. 1 Tîrgu-Mureș: 15 cadre didactice din cele 47 pe care le are
    centrul se vor pregăti pe 3 mobilități internaționale pe domenii absolut
    necesare copiilor aflați în dificultate, copiilor cu cerințe educaționale
    speciale. Util pentru noi este orice curs, cu atât mai mult acesta, pe care noi
    ni l-am ales, în funcție de specificul problematicii cu care ne confruntăm la
    nivelul instituției.





    În
    cursul instruirii cadrele didactice vor învăța să stăpânească unele instrumente
    eficiente de comunicare, să cunoască abordări practice pentru includerea
    managementului conflictelor în curriculum și să-și dezvolte inteligența
    emoțională.


    Participarea
    cadrelor didactice la aceste cursuri va avea un impact important asupra
    elevilor, profesorii putând să le dezvolte inteligența emoțională și
    competențele sociale, să le reducă comportamentele indezirabile, să diminueze
    frecvența și intensitatea conflictelor la nivelul colectivului de elevi și să
    crească gradul de integrare școlară și socială.


    Coordonatorul
    proiectului, Cristina Murvai, a explicat că vor beneficia în urma progamului cel
    puțin 200 de copii cu nevoi speciale din Tg.Mureș.


    Prin
    acest program, pe lângă faptul că se urmărește îmbunătățirea activității
    didactice desfășurate cu copiii cu cerințe educative speciale din diferite
    medii sociale, se dorește și dezvoltarea unei rețele de profesori pentru
    cooperarea la nivel international.


    Aceștia
    vor fi încurajați să facă schimb de bune practici, idei și materiale cu alți colegi
    din cadrul Uniunii Europene.


    Valoarea proiectului este de
    aproximativ 50.000 euro, iar activitățile se vor desfășura în perioada septembrie 2018-noiembrie
    2019.