Tag: manastiri

Judeţul Vâlcea este cunoscut pentru numărul mare de mănăstiri, unele dintre ele declarate monumente istorice şi incluse în patrimoniul cultural internaţional. Nestemate ale culturii şi istoriei neamului românesc de pe aceste meleaguri – aşa le numeşte Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Vizităm complexul monastic Dintr-un Lemn, după care vom deschide porţile mănăstirii Hurez, inclusă din anul 1995 în patrimoniul UNESCO, unde maica Ecaterina ne va fi ghid.

Episcopul vicar Emilian Lovişteanul, de la Arhiepsicopia Râmnicului, spune că o vizită la câteva dintre numeroasele mănăstiri din Vâlcea înseamnă nu numai cunoaşterea valorilor cultural-religioase româneşti, ci şi parcurgerea câtorva file de istorie. Destinul acestor lăcaşuri de cult se împleteşte cu cel al unor domnitori ai Ţării Româneşti: Această eparhie este foarte veche în zona Olteniei. Are peste 500 de ani. Cuprindea înainte toate judeţele Olteniei. Ierarhii care au păstorit aici au avut grijă de toţi credincioşii din această zonă a României. În arhiepsicopia Râmnicului avem 34 de mănăstiri şi 320 de parohii. Multe dintre bisericile de mănăstire şi chiar din parohii sunt monumente istorice vechi de sute de ani, cu picturi interioare şi exterioare care exprimă pe de-o parte bogăţia tradiţiei, pe de altă parte darul pe care românii l-au avut şi l-au cultivat în ceea ce priveşte arta construcţiilor bisericeşti, arta picturii şi îmbinarea frumoasă între stilul bizantin răsăritean şi cel occidental. Multe dintre ctitorii sunt o sinteză a stilurilor apusene şi răsăritene. În arhiepiscopia Râmnicului avem ctitorii de la voievodul Mircea cel Bătrân, cum este Mănăstirea Cozia, cea mai veche mănăstire din Ţara Românească. Astăzi ea îi aşteaptă pe toţi cei care doresc să vadă o oază de monahism şi spiritualitate ortodoxă care a biruit secolele şi a rămas în picioare până astăzi. Toţi românii şi străinii care doresc să vadă tradiţia, cultura şi credinţa noastră sunt aşteptaţi la Vâlcea pentru a se împărtăşi din acest potir al nobleţei româneşti.

Lista monumentelor istorico-religioase continuă cu mănăstirea Ostrov a Sfântului Neagoe Basarb (domnitor al Ţării Româneşti între 1512 şi 1521), de la începutul sec. al XVI-lea, cu ctitoriile voievodului Matei Basarab (domnitor al Ţării Româneşti între 1632 şi 1654), cum ar fi mănăstirea Govora şi Mănăstirea Dintr-un Lemn şi, nu în ultimul rând, cu ctitoriile Sfântului Constantin Brâncoveanu (domnitor al Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714). El a ridicat cea mai frumoasă mănăstire din Ţara Românească – Mănăstirea Hurez. A împodobit şi mănăstirile înaintaşilor săi: Govora, Cozia, Mănăstirea Dintr-un Lemn şi a ştiut să păstreze patrimoniul cultural al strămoşilor şi să-l îmbogăţească.

Mănăstirea Dintr-un Lemn, spune maica Tecla, ghidul complexului monastic cu acelaşi nume, a luat fiinţă în acelaşi timp cu Bisericuţa Dintr-un Lemn, la începutul secolului al XVI-lea. În acele vremuri, în aceste locuri era doar un codru de stejari seculari, unde locuia un pustnic, în post şi rugăciune.

El este cel care a descoperit icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adăpostită în scorbura unuia dintre stejarii seculari. Tradiţia ne spune că era unul dintre cei mai mari stejari seculari din acea vreme. Abia putea fi cuprins de o şase, şapte persoane, cu braţele deschise. În cinstea icoanei făcătoare de minuni, pustnicul, împreună cu sătenii din împrejurimi, au tăiat acel stejar mare, ridicând doar din lemnul lui o bisericuţă. De aici a rămas şi denumirea Mănăstirea Dintr-un Lemn. La construcţia bisericuţei s-a folosit lemnul provenit doar de la acel arbore foarte mare. Masa altarului a fost iniţial ridicată doar din trunchiul stejarului purtător de icoană.

Deşi este construită după modelul clasic al bisericilor ortodoxe, veţi observa lipsa turlelor. Materialul lemnos nu a fost îndeajuns. Însă punctul de atracţie este, cu siguranţă, icoana făcătoare de minuni. Este pictată pe lemn de chiparos, pe ambele părţi. Este icoana Maicii Domnului cu pruncul pe o parte şi Icoana Judecăţii de apoi pe verso. Autorul a rămas necunoscut, spune maica Tecla: Unii o datează ca fiind chiar din secolul al IV-lea, o copie a originalului Sfântului Evanghelist Luca şi adusă de la mănăstirea Theothokos, din Grecia. Alţii sunt de părere că ar fi de prin secolele XIII-XIV, adusă de prin părţile Constantinopolului, iar unii specialişti sunt de părere că ar fi de la începutul secolului al XVI-lea, adusă din părţile Macedoniei. La o concluzie comună n-au ajuns niciunii dintre specialişti, cert pentru noi este că aşa a fost rânduiala Maicii Domnului – ca în aceste locuri să fie un lăcaş închinat ei. Icoana a fost adusă prin aceste locuri probabil de către călugării pelerini din acele vremuri, care veneau fie dinspre Grecia, fie dinspre Constantinopol şi aşezată la adăpost în scorbura stejarului. Icoana are dimensiuni impresionante: 1.60 m înălţime cu 1.20 m lăţime, fiind considerată unică în ţară şi prin dimensiune, dar mai ales prin valoare.

Deschidem acum porţile mănăstireii Hurez, ridicată de Sfântul Constantin Brâncoveanu, unde o avem ghid pe maica Ecaterina: Fiind prima ctitorie a domnitorului, el dorea să realizeze ceva deosebit. Pentru aceasta, el a iniţiat aici şcoală de pictură, sculptură, arhitectură şi, într-adevăr, prin ridicarea aceste mănăstiri s-a creat stilul care-i poartă numele – stilul Brâncovenesc. Este considerat stilul Renaşterii româneşti. Brâncoveanu era şi foarte bogat. Era supranumit Prinţul aurului. De aceea a construit foarte mult. A construit nu numai biserici şi mănăstiri, ci şi şcoli, spitale, palate. Dintre foarte multele construcţii ale domnitorului Brâncoveanu aceasta e singura care păstrează totul în original. Pe deasupra, este cel mai mare complex de artă brâncovenească, în sensul că, în afara zidurilor de incintă, în fiecare punct cardinal, până la distanţa de aproximativ 1 km, mai există câte un schit. Schiturile au fost construite tot în jurul anilor 1700 şi tot în stil brâncovenesc. Este construită după modelul mănăstirilor de la Sfântul Munte, ca o lavră. Clădirile din incintă au fost restaurate după 1960, dar s-a păstrat arhitectura. Coloanele sunt legate între ele prin arcuri, iar tavanul este mereu boltit.

Fiind un moment istoric, trecut pe lista monumentelor internaţionale UNESCO, foarte mulţi vizitatori străini îi calcă pragul, contnuă maica Ecaterina. De 300 de ani, porţile sunt deschise pelerinilor, care pot participa la una dintre cele trei slujbe ale zilei.