La o distanţă de aproximativ 40 de km de
Bucureşti, în sud-vest, pe drumul spre vechea capitală a Munteniei, Târgovişte,
se află domeniul Ghica de la Ghergani.
Loc binecunoscut în istoria culturală a României, Gherganii au reintrat
relativ recent în atenţia publicului odată cu retrocedarea lor către urmaşa
familiei Ghica, după naţionalizarea din timpul comunismului. Aici a trăit şi a
lucrat Ion Ghica, om politic, diplomat, savant şi scriitor, unul dintre cei mai
importanţi membrii ai generaţiei care a înfăptuit revoluţia de la 1848,
generaţie responsabilă de modernizarea Ţărilor Române. Născut în 1816, Ion Ghica a murit în 1897
chiar la Ghergani unde se află şi mormântul său alături de cel al soţiei,
Alexandrina.
Urmaşa lor, Irina Ghica Bossy, reface acum istoria conacului,
împletită cu cea a familiei:
Conacul
pe care îl vedeți astăzi datează din 1869 pentru că Ion Ghica l-a moștenit de
la tatăl său, banul Dumitrache Ghica, și a vrut să îl refacă pentru a nu
continua cu tradiția arhitecturală balcanică a conacelor strămoșești din
România. A vrut să-i dea un aspect occidental, influențat de arhitectura
franceză pe care el o dorea în toată România. El este unul din principalii
modernizatori ai României, care au vrut s-o orienteze spre Occident și nu spre
Balcani și Imperiul Otoman și încă mai puțin spre Rusia. Deci a vrut să pună în
practică chiar la el acasă aceste principii. Și de aceea nu numai vedem astăzi
conacul vechi care exista pe această moșie din secolul XVII. Fusese un conac pe
care îl edificase familia Văcărescu și care în secolul XVIII a fost dat de zestre
unui Ghica și din acel moment, moșia Ghergani a fost o moșie Ghica, pe care
diferitele generații au încercat să o înfrumusețeze, să o mărească și să îi dea
un aspect cât mai îngrijit și mai primitor. Însă Ion
Ghica a fost cel care a rupt această tradiție a conacului strămoșesc și a făcut
acest mic palat occidental, care arată uimitor în mijlocul unui sat din sudul
Munteniei.
Cine a gândit aspectul occidental al
conacului Ghica de la Ghergan aflăm tot de la Irina Ghica Bossy:
Au fost doi arhitecți pentru
că inițial a lucrat acolo Dimitrie Berindei și apoi, la moartea lui, a preluat
proiectul alt arhitect, Gheorghe Mandrea. Amândoi erau arhitecți școliți în
vest. Berindei făcuse studiile la Paris, iar Mandrea la Viena, așa încât l-au
înțeles pe Ion Ghica când le-a spus că ar vrea un exemplar de arhitectură
occidentală. Altă influență occidentală a fost adăugarea unei capele pe acest
domeniu, la foarte mică distanță de conac. Și asta este tot un obicei
occidental care nu exista în România sau nu exista până atunci. Și deși el s-a
inspirat din aceste tradiții și stiluri occidentale, capela de la Ghergani este
o capelă pur bizantină, în stilul tradițional al bisericilor ortodoxe pentru că
nu vroia ca credința sa de român ortodox să fie pusă la îndoială. De aceea avem
un stil absolut ortodox și neoromânesc în această capelă. Este o capelă privată
în care se slujea, probabil din duminica din când în când și de Paști mai ales.
Veneau și oamenii din sat atunci. Avem și poze cu satul întreg care venea la
ocazii mai speciale. Iar cripta acestei capele adăpostește astăzi chiar
mormântul lui Ion Ghica și a soției sale, Alexandrina.
Cunoscut ca literat mai ales prin volumul
de corespondenţă Scrisori către Vasile Alecsandri, redactate şi trimise de la
Londra, Ion Ghica a lucrat însă la o seamă de proiecte academice, de pionierat
în România acelei epoci, în domenii precum matematica, economia politică sau
pedagogia, multe dintre lucrările sale fiind scrise la Ghergani. După cum ne
aminteşte Irina Ghica Bossy:
Toate
manuscrisele lui Ion Ghica se aflau în conac și tatăl meu l-a predat
Academiei Române cu câteva zile înainte
de naționalizare, pentru că nu vroia să se piardă sau să fie arse. Oricum toată
activitatea lui politică și de autor de literatură, de tratate economice și
administrative se afla documentată în acest conac. El și-a scris toate operele
într-un timp foarte îndelungat, pentru că a trăit foarte mult, a trăit 81 de
ani.
La început a scris probabil în casa părintească, urmând ca scrisorile
către Vasile Alecsandri să fie scrise în mare parte la Londra, atunci când era
diplomat la curtea reginei Victoria. Bineînțeles că probabil unele dintre ele
au fost scrise și la Ghergani. De fapt pe unele e clar notat că au fost scrise
la Ghergani în ziua și anul cutare. La Ghergani a fost locul în care el a fost
cel mai fericit. Îi scria nevestei sale, Alexandrina, că oriunde s-ar găsi în
Europa, îi place să se întoarcă la Ghergani. Voia ca Gherganii să fie un loc în
care toată lumea să fie bine primită. Și într-adevăr, au venit diberse
personalități la Ghergani. Și tot într-una din scrisorile lui Ion Ghica către
soție, citim cât de mândru este el că invitații erau încântați de Ghergani și
că-l felicită pentru frumusețea locului, a clădirii, a parcului, pentru că și
parcul a fost tot înfrumusețat de el, inspirat de parcurile englezești pe care
le-a văzut la Londra timp de nouă ani cât a fost ambasador acolo.
Conacul de la Ghergani a început să se
deterioreze după cutremurul din 1940 când i s-a prăbușit etajul și nu a mai fost reparat niciodată. Apoi, în 1948
casa și pământurile au fost naționalizate și statul comunist a instalat acolo,
mai întâi, o gospodărie agricolă și apoi un spital de copii. Până în 1990 nu
s-au mai făcut reparații, i s-a pus doar
un acoperiș de tablă și aşa a funcționat până când spitalul a fost
desființat. Ulterior, urmaşii lui Ion Ghica şi-au recuperat proprietatea,
conacul trecând chiar în prezent printr-un proces de restaurare. Restul
domeniului, inclusiv capela, îşi aşteaptă vizitatorii.
