Tag: Maraton

  • Un maraton pentru Inima Copiilor

    Un maraton pentru Inima Copiilor

    Deşertul marocan a găzduit şi în această primăvară faimosul Marathon des Sables, în perioada 6 şi 12 aprilie. Între competiţiile de ultramaraton – deloc puţine în lume – Marathon des Sables şi-a câştigat renumele pentru condiţiile drastice impuse participanţilor. Astfel, pe toată durata concursului, alergătorii poartă în spate rucsacul cu tot ce le este necesar: kitul de supravieţuire, hainele şi mâncarea pentru toată săptămâna, cântărind aproximativ 11 kilograme. Organizatorii oferă doar apă şi adăpost în corturi berbere, sacul de dormit şi salteaua izopren fiind duse de concurent şi, la nevoie, asistenţă medicală.




    Pentru a patra oară la rând şi pentru a treia oara împreună cu asociaţia Inima Copiilor, Paul Dicu a alergat cei 250 de kilometri în 6 zile, prin Sahara. Ce îl motivează am aflat de la Paul Dicu, la întoarcerea de la maraton: Ca şi în anii trecuţi, am fost să alerg în cadrul unei campanii de strângere de fonduri pentru Asociaţia Inima Copiilor, o asociaţie care strânge fonduri pentru copiii bolnavi de inimă. Ei au şi făcut o secţie de cardiochirurgie pediatrică la spitalul Marie Curie din Bucureşti şi încă o secţie de terapie intensivă. Acesta este motivul principal şi e unul foarte bun, care mă face să mă duc să alerg an de an. Nu e o obligaţie, e o onoare că pot face acest lucru. Sunt nişte oameni cu care rar îţi este dat să te întâlneşti şi ăsta e motivul care mă face să merg mai departe fără nicio ezitare.”




    De la o discuţie ce a avut loc cu trei ani în urmă în care un prieten l-a întrebat pe Paul dacă nu doreşte să alerge pentru ei, maratonistul şi-a făcut un scop din a-şi păstra rolul de model al tuturor celor ce doresc să ajute Asociaţia Inima Copiilor, în cadrul campaniei În pas cu Paul. Aleargă şi tu pentru copiii bolnavi de inimă”. Scopul final este strângerea de fonduri prin care pot fi ajutaţi copii bolnavi de inimă: Sponsorul principal a suplimentat suma, iar anul acesta am strâns 25.000 euro de la sponsor, în ideea în care campania spunea că, pentru fiecare kilometru alergat de oricine din această lume, sponsorul plătea 2 euro pe fiecare kilometru. Au fost 1350-1400 oameni, încă nu am reuşit să centralizez foarte bine, de peste tot, inclusiv de pe nişte platforme petroliere, care au alergat în campania în pas cu Paul”. Asta m-a bucurat foarte tare, pentru că aceşti oameni au contribuit mult la strângerea acestor bani. În ultimii doi ani am avut în jur de 1100 şi iată că anul ăsta avem aproape 1400 oameni. A fost fantastic pur şi simplu. Oameni care îmi trimiteau mesaje când eu eram acolo şi care mă susţineau şi îmi spuneau să nu renunţ, să fiu tare. Pentru că ei ştiau din anii trecuţi ce se întâmplă pe acolo.”




    Deşi condiţiile sunt dure, iar participanţii la ultramaraton perseverenţi, cursa nu este una sportivă. Vine cu detalii Paul Dicu: Cursa este făcută ca o poveste de caritate; nu-i despre tine, despre performanţele tale, despre clasament, despre medalii. Cursa a fost inventată de Patrick Bauer acum 29 de ani şi el a vrut să arate lumii cât de frumos este să alergi pentru o cauză şi ce poţi face cu asta. Şi atunci cel puţin jumătate din participanţi aleargă în cadrul unor acţiuni de caritate sau chiar ei înşişi având probleme de sănătate. Aleargă acolo bolnavi de cancer, aleargă nevăzători, aleargă oameni fără un picior, este incredibil când vezi ce se întâmplă acolo. Vii de acolo cu o percepţie total schimbată privind aşa-zisele probleme de viaţă pe care le ai tu.”



    Ce ar trebui să învăţăm din experienţe de acest fel? Ce putem face oricare dintre noi pentru a ne ajuta semenii? Paul Dicu: Eu aş introduce această cursă într-un soi de programă obligatorie. Fiecare om ar trebui să o facă, să-şi dea seama ce înseamnă celălalt, să-şi dea seama ce ar trebui să însemne relaţia pe care ar trebui s-o aibă cu cel de lângă el, să înţeleagă că nu e despre el însuşi, ci despre ceea ce poate face el pentru ceilalţi. Sigur că şi campania noastră de la Inima Copiilor, care se bazează fix pe acest lucru nu e despre cine suntem noi şi ce facem, este chiar ideea de a-l ajuta pe celălalt. Din păcate copii cu probleme cardiace au fost şi vor fi în continuare şi lumea mă întreabă de ce mă mai duc să alerg. Iar răspunsul este: pentru că încă există copii cu probleme. Şi ce ne învaţă pe noi această cursă? Să dăm, să dăm pur şi simplu, să fim generoşi fără să aşteptăm ceva în schimb? Oameni cu probleme există şi atunci ce putem face? Putem să alergăm în pas cu Paul, putem să donăm printr-un sms la 8861, putem să dăm un formular de 2% şi să înţelegem că exact cu aceşti bani putem face existenţa copiilor mai uşoară.”



    Ne alăturăm şi noi campaniei În pas cu Paul” şi vă reamintim că puteţi ajuta în orice fel, chiar şi trimiţând un sms. Totul e să vă doriţi acest lucru!

  • Semana deportiva 27 de noviembre de 2013

    Semana deportiva 27 de noviembre de 2013

    ¡Muy buenas noches! Hoy hablamos del fútbol, judo, rugby y maratón. No se pierdan esta edición de la semana deportiva.


    Fútbol



    -El Steaua de Bucarest empató a 0 con el Schalke, ayer martes, en casa en el estadio Arena Nacional, en un partido disputado en la 5-a ronda de la Liga de Campeones. El Steaua tiene solo 3 puntos y después del partido entre el Basilea y el Chelsea 1-0, ya no tiene ninguna posibilidad de llegar a la fase de “primavera,, de la Champions. En este momento, el Chelsea lidera el grupo con 9p, en la segunda posición está el Basilea, con 8p, en la tercera el Schalke /7p, y el Steaua con solo 3 puntos ocupa el cuarto y último lugar.


    -Lo que se sabía desde hace algunos días, se confirmó el pasado domingo por Adrian Mutu : el futbolista rumano jugará un año y medio en el Petrolul de Ploiesti. Mutu ha publicado en una red social un mensaje que confirma el fichaje más importante de la primera Liga en este periodo. “A partir del próximo enero voy a jugar para el Petrolul por un año y medio ! El fichaje se realizará como un préstamo del Ajaccio ! El ex 10 de la selección rumana, Adrian Mutu, ha jugado para el FC Arges, el Dínamo de Bucarest , el Inter de Milán, el Hellas Verona , el Parma, el Chelsea , la Juventus, la Fiorentina y ahora ,el Ajaccio .



    Judo




    Corina Caprioriu ganó la medalla de plata el pasado viernes en la categoría de 57 kg y Andreea Chitu, el bronce en la categoría de 52 kg en el Gran Premio de la FIJ, en Abu Dhabi, un concurso dotado con premios totales de 150.000 dólares. La vice campeona olímpica registró solo victorias anteriormente a la final, superando en el penúltimo acto a otra candidata al oro, la portuguésa Telma Monteiro. Pero en la final, Caprioriu fue derrotada por la judoka alemana Miryam Roper, y ganó la medalla de plata. A su vez, Andreea Chitu en la categoría de 52 kg , fue derrotada en semifinales por la ibérica Laura Gómez, y tuvo que luchar por la medalla de bronce. En la última disputa , Andreea Chitu superó a la alemana Mareen Kraeh y se adjudicó la medalla de bronce. La medalla de oro fue para Yulia Ryzhova de Rusia.


    Las jóvenes judokas rumanas Loredana Ohai y Larisa Alexandra Florian ganaron las medallas de oro el pasado viernes en el Campeonato Europeo de Judo Sub-23 de Samokov (Bulgaria) .



    Rugby



    La selección rumana de rugby no pudo concluir el año invicta . Aunque Fiji nos derrotó por 26-7 ( 16-7 ), los 3.000 espectadores presentes en la noche del sábado en el estadio Arco del Triunfo de Bucarest recompensaron ​​con aplausos a los ” robles ” . El capitán de Rumania, Mihai Macovei declaró al final del partido : “Fiji ha sido el rival más difícil que encontramos este mes. Lo dice el resultado de este partido. ¨´La clasificación se decidirá el próximo febrero. Macovei hizo hincapié en que estos partidos han sido de preparación para lo que el equipo quiere para el 2014. “Para nosotros , es importante clasificarnos para el Mundial. El 90 % estaremos ahí. Espero ganar en febrero, con Portugal y España , en Bucarest , y luego en Rusia . ” Nosotros no jugamos por dinero, jugamos para Rumanía ” dijo el capitán de rugby .



    Maratón



    En Mónaco, el atleta rumano Toma Coconea de Petrosani compitió con 1.596 corredores inscritos en su categoría de edad ( tiene 38 años) y se clasificó en la primera posición , ocupando en la clasificación general el 5 º lugar. Por desgracia, el atleta no pudo romper el récord establecido en ” No Finish Line ” , de 1000 kilómetros, como él queria, a causa de problemas médicos en la rodilla.

    No Finish Line es un concurso de maratón organizado por la Fundación monegasca ,, Children & Future,, desde 2004 (patrocinada por la Princesa Estefanía de Mónaco ), que tiene como objetivo recaudar fondos para los niños desfavorecidos del mundo . Hasta aquí los deportes de hoy. ¡Feliz semana en compañía de RRI!


  • Semana deportiva 21 de agosto de 2013

    Semana deportiva 21 de agosto de 2013

    Fútbol


    Hoy, miércoles, comienza una etapa importante en el intento de nuestros equipos de fútbol de entrar en la élite de Europa, una etapa que nos dirá si el valor del fútbol rumano nos puede hacer soñar con una clasificación mejor a las jerarquías del ´´viejo continente¨´.


    El Steaua de Bucarest es el primero que pisa el fuego, en la más difícil y sin embargo la más prestigiosa de las competiciones en Europa, al encontrar al Legia Varsovia, un equipo sobre el cual no se habla tanto como se habla de sus peligrosos hinchas. Por eso, en la espera de esta doble ronda con el Legia, podemos decir que el pronóstico es del 50 al 50%. No debemos tenerle miedo al Legia, dado que el Steaua ha demostrado que sabe jugar y que está capaz de hacerle frente a cualquier adversario.


    El Astra de Giurgiu es, después del Steaua, el equipo en que más esperanzas tenemos para llegar a la próxima ronda de la Liga Europa. Claro, no olvidemos que el rival del Astra, el Maccabi Haifa, es el mismo equipo que derrotó al Steaua por 5-0 hace 2 años, pero ahora parece que la situación es muy distinta.


    El equipo del entrenador Pustai, el Pandurii de Tg. Jiu, tendrá un adversario muy difícil, a pesar de los últimos recuerdos sobre los partidos que este disputó con equipos rumanos, 2-0 y 3-1 para el CFR en la edición pasada de la UEFA Champions League. El Pandurii parece ser el equipo que más nos preocupa, desde la perspectiva del doble con el Braga, pero hay que esperar que todo será bien y que el equipo del profesor Pustai aportará más puntos para Rumanía.



    El Petrolul de Ploiesti, que juega con el Swansea, tiene el mas difícil partido de nuestros 4 equipos. El equipo de Gáles, que es entrenado por el ex entrenador de Cosmin Contra en el Getafe, Michael Laudrup, mostró en la última edición de Premier League un fútbol hermoso y valiente, terminando en la 9 posición, lo que es un resultado excelente. El Petrolul puede crearles problemas a los del Swansea, que son mejores en las fases de ataque que en la defensa, y jugadores como Boudjema, Hamza y Grozav cuentan con calidades físicas y técnicas que les permiten traer el balón más cerca de la portería de los galeses.


    Los 4 equipos rumanos disputan partidos difíciles. ¡Dedos cruzados para todos nuestros chicos con la esperanza de que este miércoles y jueves tengamos noche de fiesta, con muchos goles para el fútbol rumano.


    Quedamos en fútbol, con el debut fallado para Cristian Sapunaru con su nuevo equipo, el Elche, en el partido con el Rayo Vallecano vs. Elche, 3 a 0.


    El Elche, con el rumano Cristi Săpunaru titular, ha vuelto a la Primera División después de 25 años, pero no ha logrado dejar una buna impresión en la primera jornada. Con esta victoria, el Rayo comienza la temporada con un triunfo y rompe la estadística positiva del Elche en Vallecas, que había salido vencedor en sus últimas cinco visitas oficiales.


    Săpunaru también destacó de modo negativo en el primer cuarto de hora. Vio la primera tarjeta amarilla del equipo recién promovido a la primera Liga, después de haber batido en la temporada pasada el récord de sanciones para un jugador en la Primera División en España.



    Tenis



    La tenista rumana Simona Halep (nr. 25 WTA) jugó, el pasado sábado con la número 1 mundial, Serena Williams, en los cuartos del torneo celebrado en EE.UU., en Cincinnati. Perdió este partido, pero la rumana de Constanza confirmó en tierra norteaméricana su forma deportiva de excepción que ha tenido este año. En Cincinnati, después de haber determinado la retirada de la tenista francesa Marion Bartoli (puesto 7 mundial), y campeona en titre de Wimbledon, Simona Halep hizo otra víctima. En los octavos, la rumana de 21 años superó en 3 sets (6-4, 4-6, 6-2) a otra ganadora de torneo de Grand Slam, Samantha Stosur (posición 11 WTA), la que se impuso en 2011 en el abierto de EE.UU. – US Open.



    Maratón



    El atleta rumano Marius Ionescu se clasificó, el pasado sábado, en la posición 26 en la prueba de maratón, en los Campeonatos Mundiales de Atletismo celebrados en Moscú. Ionescu terminó la carrera de 42,195 kilómetros con el tiempo de 2 horas, 18 minutos y 31 segundos.



    La medalla de oro fue adjudicada por el ugandés Stephen Kiprotich (el campeón olímpico en 2012), que terminó con el tiempo de 2:09.51, seguido en el podio por Lelisa Desisa (de Etiopia, 2:10.12) y Tadese Tola (Etiopia, con 2:10.23).

    El ganador de este maratón será recompensado con 60.000 dólares, el medallista de plata recibirá 30.000 dólares, y el ganador del bronce, 20.000 dólares estadounidenses.


    Aquí terminan los deportes de hoy. Les esperamos a visitar nuestra pagina www.rri.ro. Y nada más que !feliz semana!



  • Teroare şi terorism în America

    Terorismul a fost dintotdeauna o idee dementă, iraţională, împotriva a orice se poate revendica a fi de la societatea umană. În prezent, terorismul bombelor generalizat ne plasează în zona în care nu ne mai interesează scopul şi motivele invocate de autori. Dacă de obicei teroriştii care comiteau un atac sau un atentat se grăbeau să-şi aducă revendicările în atenţie, atentatele cu bombă din prezent sunt lipsite chiar şi de această pretenţie. Sunt pur şi simplu asasinate în masă, crime laşe, cu cât mai multe victime în care nici autorul nu se mai străduieşte să invoce un motiv. Crima fără motiv este o acţiune patologică, din abisul cel mai întunecat al fiinţei umane.



    Exploziile din Statele Unite, încă neclarificate, ne lasă tot mai lămuriţi. Există pericolul ca scenele cu explozii ucigătoare să devină tot mai obişnuite într-un spaţiu acreditat cu maximă securitate şi siguranţă pentru individul membru al societăţii. America era un garant activ al democraţiei în întreaga lume iar propriul teritoriu era văzut ca unul de maximă securitate, imun la războaie şi terorism. Marile cazuri care au ţinut prima pagină a interesului public reprezentau acţiuni violente comise de proprii cetăţeni. A fost o vreme a sectelor religioase, care îşi omora proprii adepţi.



    Acum 20 de ani, la 19 aprilie 1993, asediul care dura de 50 de zile al unei fermei unde se baricadaseră adepţii unei secte religioase s-a încheiat dezatruos, cu moartea a peste 80 de adepţi. Numele Waco a revenit în atenţie recent, odată cu imaginile apocaliptice de la explozia produsă la o fabrică de îngrăşăminte chimice, năruită toată în urma incendiului devastator. Potenţialul exploziv al îngrăşămintelor chimice pe bază de azot este cunoscut iar America l-a descoperit dureros în 1995, tot într-o zi de 19 aprilie, când un american a detonat un camion cu astfel de îngrăşăminte în subsolul unei clădiri federale din Oklahoma, omorând 168 de oameni, dintre care 19 copii sub 6 ani ai unei grădiniţe din respectiva clădire.



    În 2011, Norvegia avea să descopere puterea explozivă a fertilizatorului alături de împuşcarea la întâmplare a 69 de oameni, situaţii petrecute deja în SUA dar de neînchipuit în Norvegia. Aprilie şi mai ales ziua de 19 vine în amintire prin asediul de la Waco şi atentatul de la Oklahoma, din 1995, cel mai sângeros până la 11 septembrie 2001.



    În acest an, în 19 aprilie un poliţist a fost ucis în operaţiunea de capturare a unui suspect în exploziile din timpul maratonului de la Boston, ucis şi el în operaţiune. De fapt, această ciudată şi neagră săptămână a început cu cele două explozii care au ucis două femei şi un copil, aproape de finishul maratonului din Boston, cea mai veche cursa de acest tip din lume. Deocamdată nu se ştie nimic despre cele întâmplate în această săptămână, la Boston sau la Waco. De obicei se spune că, în astfel de situaţii tulburi, adevărul nu va fi niciodată cunoscut iar speculaţiile au ieşit primele pe piaţă. Coincidenţa face ca 19 aprilie să fie o zi legată de acţiuni criminale în masă astfel că alte coincidenţe nu ne vor mai uimi şi vom fi pregătiţi să acceptăm chiar şi adevărul.