Unul dintre cele mai
importante evenimente din istoria evreilor din România a fost Congresul de la
Focşani din 30-31 decembrie 1881. Cunoscut şi sub numele de Congresul sionist
de la Focşani sau Marele Congres de la Focşani, întâlnirea liderilor comunităţilor
evreieşti a marcat apariţia unei alternative a minorităţilor de religie mozaică
faţă de politica antisemită în creştere, şi anume soluţia plecării în Palestina
şi întemeierea de colonii.
Istoricul
şi politologul Liviu Rotman de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti ezită
să folosească termenul sionist pentru congresul din urmă cu 135 de ani: Termenul pe care eu îl
propun şi la care ţin este acela de congres pre-sionist. Pentru a înţelege
mai bine despre ce a fost vorba şi de ce nu aş spune congres sionist intru
foarte pe scurt în contextul istoric al acelui moment. Suntem la sfârşitul
anului 1881, an marcat de începutul unui puternic val de antisemitism în
Europa, în special în Europa răsăriteană. Este o atmosferă pogromistă în Rusia
ţaristă şi sunt luate o serie de măsuri cu caracter antisemit în România. În
acest context, mişcarea de reîntoarcere în ceea ce se numea Ereţ Israel, în
Palestina, ia avânt în rândul evreilor. Să nu uităm că, în a doua
jumătate a secolului al 19-lea, această mişcare se consolidează, am putea spune
luând locul tendinţelor integraţioniste a evreilor în societăţile europene.
Integraţionismul începuse în secolul al 18-lea prin Moses Mendelsohn, dar
eşecul integraţionismului lui Mendelsohn a făcut ca dorinţa de întoarcere în
Palestina să crească. Mai ales în Europa de Est ea este văzută din ce în ce mai
mult drept o soluţie de avarie, o soluţie la situaţia gravă a populaţiei
evreieşti, la pericolul chiar fizic în care erau evreii din Europa de Est, în
special în Rusia ţaristă.
Apariţia curentului imigraţionist în rândul
evreimii din România a dus la proliferarea organizaţiilor şi a societăţilor
care au conceput planuri concrete de a pune în practică ideea. Liviu Rotman: Au loc o serie de
manifestări, apar tot felul de organizaţii, inclusiv în România, în mod special
în Moldova, organizaţii care militau pentru întoarcerea în Palestina, şi
constituirea în aşezări agricole. Este o noutate deoarece munca agricolă nu era
un specific al comunităţilor evreieşti. Societăţi evreieşti existau şi în sud,
în special în Bucureşti şi în oraşe-port precum Galaţi, care este în Moldova,
Brăila, Turnu Severin. Sigur că cele din Moldova erau cele mai multe, cele mai
puternice erau la Bârlad, la Moineşti. În aceste aşezări evreieşti, în
şteteluri (idiş: shtetl), se căuta o soluţie. Integrarea nu reuşea. De altfel,
în 1866, evreilor li s-a refuzat cetăţenia prin Constituţie. De o mişcare
sionistă putem vorbi abia în ultimul deceniu al secolului al 19-lea, în urma
Congresului de la Basel şi a textelor lui Theodor Herzl, cel mai cunoscut fiind
cel despre noul-vechi stat, după formularea lui. Care era diferenţa însă
între ei, întrucât şi vechile organizaţii şi Herzl militau pentru acelaşi
lucru? Herzl este primul care aduce soluţia politică, şi anume statul. El îl
denumeşte căminul naţional atunci când se referă la stat. Congresul de la
Focşani, care a fost o reuşită excepţională a acelor organizaţii, cere doar
atât: venirea evreilor în Palestina şi munca agricolă, fără să menţioneze o
structură politică.
Istoricii consideră participarea la congres drept
una numeroasă. Delegaţii reprezentau aproximativ 70.000 de activişti, o cifră
care însemna o treime din totalul evreilor români. Liviu Rotman a mai spus că
de la vorbe s-a trecut şi la fapte:
Despre congresul de la Focşani aş spune că au fost, pentru a ne da
seama de participarea foarte numeroasă, 56 de delegaţi din 29 de localităţi,
reprezentau 50 de societăţi care cereau imigrarea în Palestina. La modul
concret, s-a organizat o emigrare în 1882, deci peste câteva luni de la
congres, va pleca o corabie denumită Tethis cu evrei, în marea lor majoritate
din Moineşti, şi anume 228 de emigranţi. Ei au sosit în Palestina şi au fondat
două aşezări, Roş Pina şi Zihron Iacov, sunt două localităţi care există şi
astăzi în Israel. Aceasta arată că nu era vorba numai despre o dezbatere
teoretică gen colocviu, ci una după care s-a trecut la acţiunea propriu-zisă.
Să ne gândim că nu era ceva foarte simplu. Drumul era foarte greu, ei se duceau
într-o ţară care nu era Israelul primitor de astăzi, cu o economie performantă,
ci era un deşert. Mai era şi lipsa de resurse financiare, aş sublinia că acei
imigranţi, cei mai mulţi dintre ei, erau oameni foarte săraci.
L-am întrebat pe Liviu Rotman care era orientarea
politică a participanilor la congres:
În mare parte erau de stânga, socialişti ar fi exagerat să spunem, deşi
unii chiar erau socialişti. Alţii erau liberali, însă, în general, erau cu
vederi de stânga, de centru-stânga, în limbajul actual. Dar, pe-atunci, ei erau
mai puţin preocupaţi de fizionomia politică a aşezărilor în care urma să
ajungă. Ei doreau să plece, să se aşeze şi să înceapă să facă muncă agrară, să
cultive pământul în Palestina. Ceea ce au şi făcut.
Marele congres de la Focşani al evreilor din România din 30-31 decembrie
1881 a fost una din primele manifestări deschise ale acestora de recuperare a
patriei pierdute cândva. În istoria sionismului, evreii români sunt consideraţi
pe drept cuvânt pionieri ai statului Israel de azi.