Radio România Internațional

Tag: Margarita Miller Verghy

  • L’écrivaine Mărgărita Miller-Verghy

    L’écrivaine Mărgărita Miller-Verghy

    Parmi les femmes qui ont contribué à l’effort
    de guerre de la Roumanie pendant la première conflagration mondiale et qui ont
    soutenu, implicitement, la Grande Union de 1918, Mărgărita Miller-Verghy se remarque
    non seulement par la diversité de ses activités, mais aussi par la façon dont
    elle a su accepter les défis de son destin et en triompher.

    Bien que touchée,
    dès son enfance, par toute sorte de maladies et de troubles, elle a mobilisé
    son énergie pour devenir professeure, journaliste, écrivaine, militante
    féministe et sœur de charité pendant la guerre. Monica Negru, qui travaille aux
    Archives nationales de la Roumanie, retrace la biographie de Mărgărita Miller-Verghy: « Elle est née en 1865 à
    Iași. Son père, professeur et homme politique descendant d’une famille
    nobiliaire polonaise décéda alors que Mărgărita était encore enfant. La petite
    fut touchée par une tuberculeuse osseuse et sa mère décida de la faire soigner
    à l’étranger. C’est pourquoi Mărgărita fut éduquée à Genève et à Paris, où elle
    acquit une culture classique et apprit à parler six langues. Revenue en
    Roumanie, elle passe son bac à l’école Elena Doamna.     Mărgărita Miller-Verghy poursuit ses études à l’Université de Genève, où
    elle obtint un doctorat en philosophie. Etablie à Bucarest,     Mărgărita
    Miller-Verghy     devient enseignante dans une école
    de filles de la capitale et directrice de l’école Elena Doamna    . Elle
    rédige ses premiers manuels, dont un pour l’étude du français ; en 1912, elle publie « Les Enfants de Răzvan »
    – livre primé par l’Académie roumaine, qui
    était une première pour la littérature didactique roumaine, car c’était le
    premier volume de lectures scolaires destinées aux élèves du secondaire. »



    Les préoccupations pédagogiques de Mărgărita
    Miller-Verghyn’étaient en fait qu’un
    prolongement de ses activités littéraires, explique Monica Negru: « Elle a fait ses
    débuts littéraires dans la presse, publiant une nouvelle. Elle a également été
    la première à traduire en roumain les ouvrages de la Reine Marie. En 1916, lorsque
    la Roumanie est entrée en guerre, l’école Elena Doamna, dont elle était la
    directrice, fut transformée en hôpital militaire et Mărgărita s’inscrivit comme
    infirmière auprès de la Croix Rouge roumaine. Pendant l’occupation allemande
    elle a aidé les orphelins de guerre. »



    Pendant l’entre-deux-guerres, Mărgărita
    Miller-Verghy a poursuivi son activité littéraire et journalistique. Dans les
    années ’40, elle a également contribué aux émissions de théâtre radiophonique. Tout
    cela en dépit de sa santé toujours fragile. En 1924 elle avait, en outre, subi
    un accident de voiture qui l’a rendue presque aveugle. Même avant l’entrée de
    la Roumanie dans la première guerre mondiale, l’activité littéraire de Mărgărita
    Miller-Verghy fut doublée d’une activité de militante féministe, raconte Monica Negru: « En 1915, elle a
    fondé, aux côtés d’autres écrivaines roumaines, « L’Association des
    Roumaines scoutes » et, plus tard, la « Société des écrivaines
    roumaines », dont elle fut la vice-présidente. Elle a fait partie des
    associations féministes de l’époque. Nous avons trouvé un document qui prouve
    qu’en 1935, elle était active au sein du Conseil national des femmes roumaines
    dirigé par Alexandrina Cantacuzène. Dans l’histoire de la littérature, Mărgărita
    Miller-Verghy est restée comme la première auteure d’un roman policier :
    « La Princesse en crinoline », son œuvre de fiction la plus connue, publié
    en 1946, lorsque Mărgărita avait déjà 82 ans. Elle a également écrit des
    nouvelles, des pièces de théâtre et des ouvrages ethnographiques primés par
    l’Académie roumaine. Elle est aussi co-auteure de l’ouvrage « L’Evolution
    de l’écriture féminine en Roumanie »    .


    Mărgărita
    Miller-Verghy s’est éteinte en décembre 1953, à 87 ans, restant, jusqu’à ses
    derniers jours, une présence active dans le monde des lettres roumaines. (Trad. : Dominique)

  • Writer Margarita Miller Verghy

    Writer Margarita Miller Verghy

    Of the plethora of women who contributed to Romanias war effort in WWI, working towards the Great Union of 1918, Margarita Miller Verghy stands out, not least for the way in which she coped with what fate handed her. In childhood she was plagued by several medical conditions, and yet she overcame them to become a teacher, a journalist, a writer, a feminist activist, and a volunteer nurse in the war.



    Here is Monica Negru from the National Archives of Romania, sketching for us a biography of Margarita Miller Verghy: “She was born in Iasi in 1865, the daughter of a professor and politician who was descended from a Polish noble family. Her father died when she was young. The girl was left with her mother, and soon after she contracted bone tuberculosis, and her mother made the decision to seek treatment abroad; for that reason she was educated in Geneva and Paris. There she learned six foreign languages. When she got back in the country, she got her baccalaureate at the Elena Doamna boarding school, and eventually she got an advanced degree and PhD in philosophy at the University of Geneva. Settling eventually in Bucharest, Margarita Miller Verghy was headmistress of the Elena Doamna Normal School for Girls, where she wrote the first textbooks: a textbook for learning French, and several textbooks for younger pupils.”



    In 1912, she published a book called “Razvans Children”, a book that got an award from the Romanian Academy, and a first among textbooks, as it was the first volume of supplementary reading for gymnasium students. Her educational endeavors were a natural extension of her literary preoccupations, as Monica Negru told us: “Margarita Miller Verghys debut was in a newspaper, with a short story. She was also the first translator of Queen Maries writings into Romanian. During WWI, Margarita, just like pianist Cella Delavrancea, was on the side of the Central Powers, not the Allies, as a Germanophile. However, when Romania joined the war in 1916, her school, Elena Doamna, was turned into a military hospital, so she enlisted as a volunteer nurse with the Romanian Red Cross. During the German occupation, just like other members of charitable organizations, she was caring for war orphans.”



    During the interwar period, Margarita Miller Verghy continued with her literary and journalistic activity. In the 1940s she contributed to radio theater productions for Radio Romania, in spite of her frail health. In 1924 she had a car accident which left her almost completely blind. Literary activity blended with activism in her life, even before the Great War. Monica Negru: “In 1915, together with other Romanian women writers, she founded the Romanian Women Scouts Association. Later, together with Adela, sister to historian Alexandru Xenopol, she founded the Society of Women Writers. She acted as its vice-president and contributed articles to the societys magazine. She was a member of various feminist organizations of her time. We found a document attesting that in 1935 she was active in the Romanian National Council of Women, led by Alexandra Cantacuzino. In the history of literature she is remembered as the first female writer to publish a detective novel, The Princess in Crinoline, which Margarita Miller Verghy wrote when she was 82 years old. She also wrote short stories, theater plays and ethnography works which the Romanian Academy granted her awards for. She also contributed to the book The Evolution of Feminist Writing in Romania. “



    Margarita Miller Verghy passed away in 1953, at 87 years of age, as a major figure in the world of Romanian literature, letters and activism.

  • Scriitoarea Mărgărita Miller Verghy

    Scriitoarea Mărgărita Miller Verghy


    Din galeria femeilor care au contribuit la efortul României în Primul Război Mondial, sprijinind implicit și Marea Unire din decembrie 1918, Mărgărita Miller Verghy se detașează nu doar prin diversitatea activităților sale, ci și prin modalitatea prin care s-a acomodat cu soarta ei. Deși, din copilărie, a fost marcată de boli și afecțiuni diverse, a găsit energia să fie profesoară, jurnalistă, scriitoare, activistă feministă și soră de caritate în război. Monica Negru, de la Arhivele Naționale ale României, reface acum biografia Mărgăritei Miller-Verghy. “S-a născut în 1865 la Iași, a fost fiica unui profesor și politician descendent dintr-o familie nobiliară poloneză. Tatăl ei a murit, însă, când Mărgărita era încă mică. Fetița a rămas doar cu mama ei, dar s-a îmbolnăvit de tuberculoză osoasă, motiv pentru care mama ei a decis să fie tratată în străinătate, motiv pentru care a fost educată la Geneva și Paris. Aici a devenit cunoscătoare de șase limbi străine. Revenită în țară și-a luat bacalaureatul la azilul de fete, Elena Doamna, pentru ca ulterior, să-și dea licența și doctoratul în Filozofie la Universitatea din Geneva. Stabilită la București, Mărgărita Miller Verghy a condus Școala Normală de Fete Elena Doamna unde a redactat primele manuale: un manual pentru studierea limbii franceze și alte manuale destinate celor mai mici”



    De asemenea, în 1912, a publicat “Copiii lui Răzvan”, o carte premiată de Academia Română și o premieră printre cărțile didactice de la noi, fiind primul volum de lecturi școlare dedicate elevilor de gimnaziu. Preocupările didactice de genul acesta veneau, de altfel, în continuare preocupărilor literare ale Mărgăritei Miller-Verghy, după cum aflăm tot de la Monica Negru “Ea a debutat și în presă cu o nuvelă. A fost, de asemenea, prima traducătoare a lucrărilor Reginei Maria în limba română. În perioada Primului Război Mondial, Mărgărita – ca și pianista Cella Delavrancea – a sprijinit Puterile Centrale, nu Antanta, fiind germanofilă. Însă, în 1916 când România a intrat în război, Școala Elena Doamna condusă de ea a fost transformată în spital militar, iar în acest context, ea s-a înscris ca asistentă la Crucea Roșie română. În perioada ocupației germane, întocmai ca alte membre ale unor societăți caritabile, a oferit sprijin orfanilor de război”



    În perioada interbelică, Mărgărita Miller-Verghy și-a continuat preocupările literare și jurnaliste, în anii 1940, colaborând și la emisiunile teatrale ale Radiofuziunii, totul în ciuda faptului că sănătatea i-a fost mereu fragilă: în 1924, a suferit și un accident de mașină în urma căruia și-a pierdut aproape complet vederea. Activitatea literară s-a îmbinat în viața Mărgăritei Miller-Verghy și cu activismul, încă dinainte de intrara României în Primul Război Mondial, cum ne spune Monica Negru. “În 1915, alături de alte scriitoare române, a pus bazele Asociației Româncelor Cercetașe, iar mai târziu, alături de sora istoricului Alexandru Xenopol, Adela, a înființat Societatea Scriitoarelor Române, fiind vicepreședinta acestui for și contribuind cu articole la revista Societății. A făcut parte și din asociațiile feministe ale epocii. De pildă, am găsit un document cum că în 1935, activa în Consiliul Național al Femeilor Române, condus de Alexandrina Cantacuzino. Dar, în istoria literaturii, a rămas amintită ca prima scriitoare a unui roman polițist. “Prințesa în crinolină”, acesta e primul roman scris de o femeie în 1946, când Mărgărita avea 82 de ani. A scris de asemenea nuvele, piese de teatru, dar și lucrări de etnografie premiate de Academia Română. A mai publicat, în colaborare de data aceasta, și lucrarea “Evoluția scrisului feminin în România”.



    Mărgărita Miller-Verghy a murit în 1953, la 87 de ani, rămânând până la capăt o prezență activă în lumea literelor românești, scriind literatură și nu numai.