Tag: Maria Neacsu

  • Dezbaterea Legii votului prin corespondenţă

    Dezbaterea Legii votului prin corespondenţă

    PSD,
    numărul unul în coaliţia la putere din România, s-a angajat ca până săptămâna
    viitoare să elaboreze disputatul proiect de lege privind votul prin
    corespondenţă. Deputatul social-democrat Gabriel Vlase a preluat conducerea
    Comisiei de Cod electoral, după ce liberalul Mihai Voicu a demisionat în semn
    de protest faţă de tergiversarea adoptării legii. Liderul deputaţilor PSD,
    Marian Neacşu, s-a angajat în numele partidelor din coaliţia de guvernare, ca,
    până la mijlocul săptămânii viitoare, Comisia să propună un proiect de lege fezabil, care să
    fie înaintat plenului Parlamentului pentru dezbatere si aprobare.

    Marian Neacşu: Îmi întăresc acel angajament pe care l-am luat aici şi în
    numele preşedintelui de comisie, împreună cu Autoritatea Electorală Permanentă,
    împreună cu colegii de la toate celelalte grupuri parlamentare, că respectiva
    comisie va propune plenului un proiect fezabil pentru rezolvarea problemei
    votului cetăţenilor din afara graniţelor României.

    Reprezentanţii PSD
    şi-au asumat acest termen, după ce parlamentarii opoziţiei liberale au intrat
    de luni in greva japoneză pentru a urgenta adoptarea proiectului. Liberalii i-au acuzat pe social-democraţi că amână dezbaterea
    legii în timp ce social-democraţii atrag atenţia că PNL a avut timp să promoveze documentul în
    perioada în care a deţinut preşedinţia Comisiei de Cod Electoral.

    Pe de altă
    parte, liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, şi-a exprimat nemulţumirea că
    în hotărârea prin care s-a numit noul preşedinte al acestei Comisii nu a fost
    introdus şi un termen-limită pentru elaborarea legii votului prin
    corespondenţă: Eugen Nicolăescu: Luăm act de angajamentul
    liderului grupului PSD, domnul Neacşu, ca până la mijlocul săptămânii viitoare
    să existe un proiect de lege din partea comisiei, care să fie înaintat
    Parlamentului pentru dezbatere. Nu s-a dorit să se introducă în textul de
    hotărâre un termen clar şi, în consecinţă, vom urmări dacă se va respecta sau
    nu acest termen.

    Legea trebuie adoptată până la începutul lunii viitoare,
    pentru a putea fi aplicată la alegerile legislative din 2016. Ea a fost cerută cu
    insistenţă, mai ales de românii din afara graniţelor ţării, pentru ca situaţia
    de la alegerile prezidenţiale de anul trecut să nu se mai repete. Cozile
    interminabile de la secţiile de votare din străinătate şi, în unele cazuri,
    imposibilitatea exercitării acestui drept constituţional din cauza proastei
    organizări la ambele tururi de scrutin, au generat atunci vii proteste
    îndreptate împotriva administraţiei social-democrate.