Tag: Maria Şarapova

  • Simona Halep în finala de la Roma

    Simona Halep în finala de la Roma

    Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat în finala turneului WTA de la Roma . Ea a învins-o pe rusoaica Maria Şarapova (40 WTA), în trei seturi, 4-6, 6-1, 6-4.


    Este a doua victorie consecutivă a lui Halep în faţa Mariei Şarapova. Prima a fost anul trecut la Beijing, după ce rusoaica a câştigat, până atunci, toate cele şapte partide jucate împotriva româncei.

    Duminică, Simona o va întâlni, în finală, pe Elina Svitolina (23 ani), numărul 4 mondial, care a învins-o pe estoniana Anett Kontaveit, cu 6-4, 6-3.


    Învingătoarea ediţiei din acest an a competiţiei din capitala Italiei va fi primi 507.100 euro şi 900 puncte WTA.

    Amintim că Vineri, Halep a trecut, in sferturi, de Caroline Garcia (Franta, 7 WTA), iar Şarapova a eliminat-o pe letona Jelena Ostapenko.

    Turneul WTA de la Roma este dotat cu premii totale de 2,7 milioane de euro.

  • Semifinalele turneului WTA de la Roma

    Simona Halep, jucătoarea română de tenis numarul
    unu mondial, o intalneste, astazi, pe rusoaica Maria Şarapova (40 WTA), în semifinalele turneului WTA de la Roma, dotat
    cu premii totale de 2,7 milioane de euro.


    Vineri, Halep a trecut, in
    sferturi, de Caroline Garcia (Franta, 7 WTA), iar Şarapova a eliminat-o pe
    letona Jelena Ostapenko.


    Halep este condusă cu 7-1 de Şarapova (31 ani, 40 WTA) în confruntările directe. Singura victorie a ei împotriva rusoaicei a obţinut-o în 2017, în optimi, la Beijing, cu 6-2, 6-2. Simona Halep îşi va păstra fotoliul de lider mondial şi săptămâna viitoare.


    Tot astazi, la Roma, Sorana Cîrstea (România) şi Jelena Ostapenko (Letonia) vor juca, în semifinale turneului, împotriva perechii Ashleigh Barty (Australia) – Demi Schuurs