Tag: Marius Bodea

  • Jurnal Românesc – 18.08.2021

    Jurnal Românesc – 18.08.2021

    Pentru
    a veni în sprijinul cetăţenilor români din țară, dar şi al celor din Diaspora
    reîntorşi pe meleagurile româneşti, personalul din sistemul de paşapoarte
    depune, în continuare, eforturi susţinute pentru eliberarea paşapoartelor
    simple electronice în cel mai scurt termen. Anunțul a fost făcut într-un
    comunicat al Ministerului de Interne de la București. Potrivit acestuia,
    preocuparea constantă pentru oferirea unor servicii de calitate s-a transpus în
    practică prin emiterea paşapoartelor într-un termen mediu de 2,5 zile
    înregistrat la nivel naţional. Acesta constituie unul dintre cele mai scurte
    termene de eliberare a documentelor de călătorie, în comparație cu termenele
    normale de eliberare stabilite în alte state ale Uniunii Europene – precizează
    comunicatul. MAI mai informează că la nivelul structurilor de paşapoarte se
    menţine, până la sfârșitul lunii, programul extins de lucru cu publicul în
    intervalul orar 08.00-20.00, de luni până vineri. Persoanele interesate se pot
    programa on-line pe platforma www.epasapoarte.ro.
    Potrivit MAI, de la începutul anului până în prezent, comparativ cu aceeaşi
    perioadă a lui 2020, s-a înregistrat o creştere de peste 90% a numărului
    cererilor înregistrate pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice.




    Senatorul
    USR PLUS Marius Bodea a apreciat, într-o declarație de presă, că România are nevoie de mână
    de lucru calificată pentru a putea implementa în ritm susţinut marile proiecte
    de infrastructură la care s-a angajat. Potrivit lui, un calcul al Guvernului
    arată că necesarul în România este de 160.000 de muncitori în plus faţă de
    disponibilul actual. Sunt multe locuri de muncă reale care sunt create în
    economia noastră şi care ar putea genera şi un plan de repatriere masivă a
    conaţionalilor noştri, a precizat Marius Bodea. El a adăugat că România
    trebuie să redevină atractivă pentru milioanele de români care muncesc din greu
    în străinătate şi de care este nevoie în țară. Potrivit lui, nu sunt suficiente
    doar salarii mai mari. E nevoie de reforme, de infrastructură rutieră,
    educaţională şi medicală. Revenirea românilor acasă poate fi cu adevărat
    proiectul nostru de ţară pentru următorii ani – a conchis senatorul.




    Curia
    Arhiepiscopală Majoră din Blaj va găzdui, pe 19 august, evenimentul ‘Pâinea
    care ne uneşte’, desfăşurat în cadrul unui program mai amplu, ‘Luna Diasporei’,
    organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni – anunță un comunicat
    al Mitropoliei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. La eveniment vor participa
    atât reprezentanţi ai clerului, cât şi laici din ţară şi din străinătate. Printre
    vorbitori se vor regăsi PS Cristian Crişan, Episcop Auxiliar şi Vizitator
    Apostolic pentru credincioşii greco-catolici români din diaspora, prof. univ.
    dr. Ion Buzaşi, care va rosti un discurs despre ‘Ţipăul în literatură şi
    memorialistică’, precum și un preot greco-catolic din diaspora care va aduce o
    mărturie despre comunităţile româneşti din străinătate. Pr. lect. univ. dr.
    Anton Rus va vorbi despre ‘Ţipăul din punct de vedere teologic şi istoric,
    pâinea care uneşte de secole’. Reţeta autentică de preparare a acestei pâini
    deosebite, ţipăul, va fi oferită de una din cele mai vechi familii de brutari
    din Blaj. ‘Luna Diasporei’, din care face parte evenimentul, se desfăşoară pe
    întreg teritoriul ţării şi cuprinde diferite activităţi şi concursuri destinate
    românilor din diaspora.




    Parohia
    ortodoxă română ‘Sfântul Grigorie Teologul’, Schiedam/Rotterdam, Ţările de Jos
    anunță că, pe 15 august, la invitaţia Părintelui paroh Protopop Dr. Ioan Dură
    şi a Parohiei ortodoxe române ‘Sf. Grigorie Teologul’, Galina Răduleanu, medic
    psihiatru, fost deţinut politic şi supravieţuitoare a închisorilor comuniste, a
    susţinut conferinţa cu tema ‘Cu acele trecute vremi, să înţelegem cele
    viitoare’. Această iniţiativă a Părintelui Ioan este unică în parohiile
    ortodoxe române din diaspora. Galina Răduleanu a vorbit despre experienţa sa
    din închisorile comuniste, parcursul poporului român după prăbuşirea regimului
    comunist şi starea din prezent a societăţii române, precum şi despre pericolul
    la care este expusă tânăra generaţie.




    ICR
    New York susține, pe 20 august, prezentarea, în premieră mondială, a
    spectacolului de dans It Goes by Quick / Povești de viață, în coregrafia
    româncei Ana Maria Lucaciu. Evenimentul va avea loc în seara de închidere a
    celei de-a 40-a ediții a prestigiosului Battery Dance Festival, cel mai
    longeviv festival de dans din New York. Ana Maria Lucaciu va conduce un
    ansamblu format din șase dansatori ai Battery Dance Company, printre care se
    numără și românul Răzvan Stoian. Ana Maria Lucaciu este o cunoscută coregrafă
    și balerină de origine română care trăiește la New York.