La începutul lunii
martie, în România este sărbătorită femeia. 1 martie este momentul unei
sărbători speciale a românilor, mărțișorul. Mica bijuterie atârnă de un șnur în
două culori, alb și roșu. În 2017, mărțișorul a fost înscris de UNESCO, în
Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, în urma
analizei unui dosar depus de mai multe țări unde există tradiția mărțișorului:
România, Bulgaria, Macedonia, Republica Moldova. Cu foarte puține excepții, mai
ales din regiunea Moldovei, unde bărbații sunt cei care primesc mărțișoare,
minunatul cadou de început de primăvară este destinat femeilor. Apoi vine 8
Martie, care a rămas de zeci de ani sărbătorită ca Ziua Femeii, Zi a Mamelor,
dar și a soțiilor, fiicelor, bunicilor, prietenelor și cunoștințelor. Ziua
drepturilor femeii a fost marcată ca atare de mai bine de un secol, de forțele
de stânga. Drepturile pentru care luptau femeile în acel timp erau votul,
salariul, condițiile de muncă și de trai, egalitatea cu bărbații. În țările
comuniste de dinainte de 1989, printre care și România, 8 Martie era sărbătoare
oficială. După căderea comunismului și, mai ales, după democratizarea României,
în cadrul Uniunii Europene, drepturile femeii sunt recunoscute, legiferate și
aplicate conform standardelor internaționale.
Astfel, 8 Martie a rămas dedicată
femeilor dar a căpătat valențele unei sărbători, a femeii, a primăverii. Și
totuși, în societatea omenească atât de globalizată a acestui an, sau a acestui
secol, drepturile femeii sunt încă un deziderat, în primul rând acolo unde
drepturile omului sunt încălcate. Pe de o parte sunt regimurile
anti-democratice care au supraviețuit, ori s-au instalat sau au revenit în
unele state, pe de alta sunt mentalitățile și practicile larg răspândite încă
peste tot. Am putea spune că, în prezent, asistăm la un regres internațional în
materie de drepturi ale femeii. În unele țări, femeile nu au dreptul la
educație, nu pot lucra, nu pot conduce mașina, mișcarea le este restrânsă, sunt
dependente total de bărbați, nu au nici pe departe aceleași drepturi cu
bărbații. De fapt, nu au niciun drept social. Chiar și dreptul de a se îmbrăca
altfel decât o impune codul vestimentar restrictiv și strict a fost plătit cu
viața de femeile din Iran. Dreptul la opinie, la activitate socială, culturală,
economică sau politică sunt, pe alocuri, refuzate în mod special. Inutil de
spus că analfabetismul în rândul femeilor este mult mai mare decât în rândul
bărbaților.
În 2023, în multe țări femeile nu au drepturi economice sau
sociale, li se rezervă doar sarcini casnice. Femeile au dreptul să nască și să
crească copiii, eventual fără școală Cariera
profesională de vârf este încă o raritate, în țările cu democrație
neconsolidată dar și în cele dezvoltate inclusiv economic. Statisticile sunt
dezastruoase când vorbesc de implicare femeilor în politică. Ponderea femeilor
în parlamente, guverne, primării, consilii locale este foarte mică, iar egalitatea
de 50-50 la sută se impune cu greu acolo unde a fost adoptată ca regulă. Toate
acestea sunt încă reglementări oficiale în unele state, deși ne aflăm în
secolul XXI. În același timp, mentalitatea încremenită în vremuri de-a dreptul
medievale refuză egalitatea femeilor cu bărbații și rezervă un rol inferior,
chiar discriminator, femeilor. Chiar dacă legile prevăd egalitate de drepturi
pentru femei, sau acces la toate drepturile cetățenești, femeia este încă
văzută ca un obiect cu diferite întrebuințări, ca o sursă de venit sau ca forță
de muncă ieftină.
Femeile formează cea mai mare parte a victimelor traficului
de persoane, exploatarea în diferite scopuri sau a diferitelor forme de
violență. Este teribilă cifra victimelor violenței casnice, inclusiv în țările
europene. Putem spune, din păcate, că drepturile femeii sunt încălcate pe scară
largă, că formele legale au regresat teribil în unele state, cum ar fi
Afganistanul, iar mentalitățile care privesc femeile ca pe ființe inferioare nu
sunt deloc rare ci încă larg răspândite în societatea globalizată a secolului
XXI.