Radio România Internațional

Tag: martir

  • La Revoluţie ne-am câştigat libertatea

    La Revoluţie ne-am câştigat libertatea

    În timpul
    regimului comunist, instalat pentru mai bine de patru decenii, România devenise
    o ţară aproape de nelocuit. Controlul obsesiv exercitat asupra populaţiei, în
    special prin temuta Securitate, frigul, foamea, nerespectarea unor drepturi
    fundamentale ale Omului, precum libertatea de expresie ori uneori chiar dreptul
    la viaţă, în cazul opozanţilor politici, constituiau opera unui regim nemilos.

    Despre perioada aceea, până în decembrie ’89, când regimul a apus, a vorbit,
    într-un interviu acordat postului Radio România, fostul dizident Radu
    Filipescu: Comunismul a fost o societate a eşecului. Deci, nu poţi să ai un
    discurs pozitiv despre acea perioadă, în afară de o experienţă personală. Şi e
    bine că am scăpat de comunism, e bine că am scăpat de Ceauşescu, chiar dacă mai
    avem încă multe de rezolvat.

    În cei 26 de ani scurşi de la ceea ce în limbajul
    comun a intrat sub numele de Revoluţie, societatea este departe, poate prea
    departe, de cea pe care românii, în primele zile trăite în post-comunist, şi-au
    proiectat-o. Aceasta, deşi România şi-a redescoperit vocaţia europeană. Membri
    ai NATO, din 2004, şi ai UE, din 2007, românii au, acum, privilegii la care în
    comunism îşi permiteau doar să viseze. Despre unul dintre acestea a vorbit, la
    Radio România, Petre Roman, primul premier din istoria post-comunistă a
    României. Petre Roman: Izbânda noastră de atunci, victoria
    Revoluţiei a fost cucerirea libertăţii. Când o ai, nu ştii să o preţuieşti. Cei
    de astăzi o consideră ca o realitate curentă, normală.

    Există, însă, şi
    oameni dezamăgiţi. O mare deziluzie a acestor 26 de ani este nefinalizarea aşa-numitului
    Dosar al Revoluţiei, clasat recent. Deschiderea
    sa fusese considerată o firească încercare de stabilire a vinovăţiilor şi a
    adevărului istoric şi o şansă de reconciliere cu trecutul, în condiţiile în
    care peste o mie de români şi-au pierdut viaţa în decembrie ’89. Însă setea de
    dreptate a rămas. Soţia unuia dintre martiri, căzut la Sibiu, a
    declarat, tot pentru Radio Romania: Pentru noi a fost o
    tragedie atunci, o tragedie acum. Ne dorim din suflet, măcar acum, la 26 de
    ani, să se audă lucrul acesta şi vrem ca cei care sunt marii conducători,
    politicienii, guvernanţii, indiferent ce sunt, să se uite cu faţa şi câtre noi.
    Nu este posibil ca Dosarul Revoluţiei să fie închis. Sibiul nu are vinovaţi,
    dar, în schimb, sunt 99 de morţi.

    Clasarea Dosarului Revoluţiei este rezultatul unei societăţi despre care nu
    puţini români spun că s-a aşezat strâmb după ’89, dar în care, totuşi, se pot
    simti liberi.



  • 1989 – Timişoara, oraş liber

    1989 – Timişoara, oraş liber

    “Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni.”


    Este refrenul piesei Nopţi”, imn al Revoluţiei din decembrie 1989, intrat în conştiinţa publicului larg ca un omagiu adus memoriei celor care, sfidând structurile comunisto-securiste ale vremii, decideau să lupte pentru libertate cu riscul propriei vieţi.



    Izbucnită pe 16 decembrie, la Timişoara, în vestul ţării, revolta populară capătă accente dramatice odată cu încercarea autorităţilor vremii de a şterge, la ordinul Elenei Ceauşescu, soţia dictatorului Nicolae Ceauşescu, urmele represiunii din zilele precedente. Astfel că, în noaptea de 19 decembrie, în cadrul Operaţiunii “Trandafirul”, de la morga Spitalului Judeţean din Timişoara începeau să fie încărcate trupurile a 43 de revoluţionari ucişi, pentru a fi transportate şi arse la crematoriul “Cenuşa” din Bucureşti. Autorităţile ar fi urmat să anunţe, ulterior, după calmarea situaţiei, că cei 43 de “huligani” au fugit din ţară. În paralel, manifestaţiile de protest ale muncitorimii timişorene începeau să capete un caracter de masă şi să se extindă, fiind organizate mitinguri de protest şi greve pentru exprimarea de revendicări economice şi politice. Curajul oamenilor se manifestă inclusiv prin scandarea de lozinci antidictatoriale — lucru de neimaginat într-o societate în care cenzura şi cultul personalităţii erau ridicate la rang de politică de stat. Unde ne sunt morţii?, Nu suntem huligani!, Vrem căldură în case!, Vrem carne!, Vrem ciocolată pentru copii!, Jos Ceauşescu! — ajunşi la capătul răbdării, timişorenii nu îşi mai reprimă doleanţele. Libertate!, Democraţie!, Demisia lui Ceauşescu! — scandează ei.



    În unele oraşe din Transilvania – Sibiu, Alba Iulia, Sebeş, Deva, Târgu Mureş, Braşov – este lansat un manifest cu conţinut anti-ceauşist, iar pe 20 decembrie, Timişoara se declară primul oraş liber de comunism. Scânteia aprinsă acolo cuprinde, apoi, întreaga Românie.



    Astăzi, la 24 de ani de la acele momente dramatice, acest oraş martir îşi comemorează martirii. Doliu. Steaguri coborâte în bernă. Sirene care răsună în tot oraşul. Pelerinaj al urmaşilor eroilor Revoluţiei în amintirea timişorenilor incineraţi la Bucureşti. Depuneri de coroane de flori la troiţa din faţa Catedralei Mitropolitane din Timişoara, pe ale cărei trepte tineri au căzut seceraţi de gloanţe. Slujbe în biserici. Momente de reculegere. În memoria tuturor celor ce au căzut ucişi pentru libertate, a celor ce au un mormânt, dar şi a celor care nu au, până pe 21 decembrie, toate aceste evenimente sunt menite să readucă în memoria colectivă sacrificiul lor.