Ziua națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie. Masacrul de la Fântâna Albă – 1 aprilie 1941.
Interviu cu Iurie Levcic, președintele Centrului Bucovinean de Artă pentru Consevarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești din Cernăuţi.
La
începutul lunii februarie, în fiecare an, are loc în
regiunea Cernăuți comemorarea martirilor români, secerați în 1941 de gloanțele
militarilor sovietici în Lunca Prutului. Interviu cu dr. Marin Gherman,
politolog, preşedinte fondator al Centrului Media BucPress din Cernăuţi.
Ocuparea Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică în vara anului
1940 a însemnat deportarea populaţiei româneşti şi purificarea etnică a
regiunii. În 1930, Bucovina avea o populaţie în care românii reprezentau 44%,
ucrainenii 29%, germanii, evreii polonezii şi romii restul de 26%. Autorităţile
sovietice au recurs la metode violente în dislocarea populaţiei româneşti
mergând chiar până la crime în masă. Populaţia civilă românească lipsită de
protecţie a fost nevoită fie să se supună ordinelor de a pleca în Siberia fără
a mai primi permisiunea de întoarcere pe locurile natale, fie de a fugi în
România. Oameni nevinovaţi erau puşi în faţa unei alegeri care putea însemna
sfârşitul. Şi, în cazul unora dintre ei, aşa a şi fost.
Istoricul Pavel
Moraru, de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu consideră că politica
sovietică de omogenizare a teritoriului nu avea ca obiectiv doar lupta de clasă
pe care o ducea ideologia regimului sovietic, ci şi distrugerea diversităţii
etnice. Spre deosebire de
alte regiuni ale Uniunii Sovietice, represiunea a vizat şi anumite grupuri
etnice. Represiunea a fost bazată nu numai pe criteriul de clasă, ci şi pe cel
etnic având în vedere că reprimarea românilor nu făcea altceva decât să
contribuie la deznaţionalizarea şi înstrăinarea teritoriilor. Mare parte din
cei care au fost deportaţi sau suprimaţi de autorităţile sovietice au fost
români. Este adevărat că au avut de suferit şi alte etnii, dar mai puţin. Şi
evreii au avut de suferit, în special evreii sionişti din Cernăuţi sau evreii
foarte bogaţi. În principal, vorbim despre o epurare în rândul populaţiei
româneşti, mai ales a tinerilor, care nu puteau fi asasinaţi. Uniunea Sovietică
avea nevoie de tineri care erau trimişi la muncă la întreprinderile din
interiorul ei.
Bucovina fusese o
provincie care, în decursul istoriei sale, nu aparţinuse niciodată Rusiei sau
Uniunii Sovietice. Bucovina a fost nucleul statului moldovean întemeiat la
jumătatea secolului al 14-lea de românii maramureşeni. În timp, ea a fost
obiect de dispută între Polonia şi Moldova. În secolul al 17-lea, pentru scurt
timp, Bucovina a intrat sub controlul Imperiului otoman pentru ca în 1775 să
fie anexată de Austria. În 1918 Bucovina se unea cu Regatul României. Istoricul
Pavel Moraru a ţinut să sublinieze că bucovinenii au avut surpriza să se
confrunte nu doar cu un regim nou, ci şi cu brutalitatea sa. Regimul care a venit în nordul
Bucovinei era un regim total străin. Basarabenii mai erau familiarizaţi cu
practicile vecinului de la răsărit având în vedere că Basarabia fusese
încorporată în Imperiul rus. Pentru bucovineni era un regim total străin, şi
era vorba despre o ucrainizare şi rusificare a populaţiei şi trecerea la un cu
totul alt sistem de viaţă. Transformările erau însoţite de represiune.
Românii din Bucovina
care nu au acceptat să rămână sub ocupaţie sovietică sau să îngroaşe rândurile
deportaţilor în Siberia au ales să se refugieze în România. Regimul sovietic
însă nu era cel care să respecte voinţa oamenilor, mai ales a libertăţii de circulaţie.
Iar închiderea graniţei era un semn elocvent în acest sens. La începutul anului
1941, NKVD-ul a răspândit zvonul prin care se spunea că regimul permitea
populaţiei civile trecerea graniţei în România. Pe 1 aprilie 1941 un grup de
aproximativ 3000 de români din sate de pe valea râului Siret au pornit către
graniţă cu intenţia de a trece în România. La 3 kilometri de graniţa română,
grănicerii sovietici au somat coloana să se oprească. Oamenii au ignorat
avertismentul iar militarii au deschis focul secerând un număr necunoscut de
civili paşnici. Supravieţuitorii au fost urmăriţi şi spintecaţi cu baionetele.
După masacru, atât morţii, cât şi răniţii au fost îngropaţi în gropi comune,
bărbaţi, femei şi copii. Cei arestaţi au fost anchetaţi, torturaţi şi
împuşcaţi. Arhivele sovietice menţionează 20 de victime în timp ce estimări
independente spun că între 200 şi 2000 de persoane au fost lichidate.
Istoricul Pavel
Moraru consideră că masacrele şi deportările nu au fost întâmplătoare,
conjuncturale, ci un calcul cinic şi odios al autorităţilor sovietice: Practicile sovietice au avut la
bază decizii judecătoreşti, decizii luate rapid. În 9 iulie 1940 s-a dat
decizia constituirii tribunalelor militare, totul trebuia rezolvat foarte
repede. A doua zi după 9 iulie 1940,
Lavrenti Beria, comisarul poporului pentru afaceri interne şi şef al NKVD-ului,
a solicitat guvernului sporirea trupelor de escortă. Trebuia ca tribunalele
militare să aresteze cât mai mulţi oameni pentru ca trupele de escortă să poată
asigura paza celor arestaţi. De ce se insista pe arestarea unui număr cât mai
mare de oameni? Deoarece, potrivit statisticilor, instaurarea regimului
comunist în orice colţ al lumii a necesitat exterminarea a 10% din populaţie.
Această statistică s-a confimat şi în cazul Basarabiei, şi a nordului
Bucovinei. Timp de un an, potrivit unor calcule, a fost exterminată şi
deportată 12% din populaţia celor două provincii. Populaţia trebuia să fie
loială autorităţilor pentru că aşa se puteau declanşa campaniile militare, se
putea deznaţionaliza mai uşor un teritoriu şi a se înstrăina pentru a demonstra
generaţiilor viitoare că teritoriul nu fusese niciodată românesc. După care a
urmat jaful economic al teritoriilor. Imediat după ocupaţie, piaţa a avut de
suferit, aprovizionarea era foarte slabă.
Crimele în masă şi
deportările din 1940-1941 nu aveau să fie decât preludiul. După război,
tragedia deportărilor românilor bucovineni şi a celor basarabeni va atinge
paroxismul.
Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a participat astăzi, 1 aprilie 2016, la comemorarea victimelor masacrului de la Fântâna Albă, Ucraina, cu ocazia marcării a 75 de ani de la tragicul eveniment. Oficialul român a depus o coroană de flori la monumentul martirilor și a adresat un mesaj celor prezenți.
Marea lecţie de istorie lăsată nouă de sutele de săteni din Valea Siretului, care au pierit aici acum 75 de ani, constă în puterea sacrificiului făcut pentru păstrarea identităţii naţionale, a limbii şi a credinţei înaintaşilor noştri. Să ne înclinăm deci în faţa acestor martiri ai neamului românesc pe care-i pomenim astăzi şi să facem din jertfa lor un reper moral pentru generaţiile prezente şi viitoare, a spus demnitarul.
Totodată, ministrul delegat Dan Stoenescu a avut întrevederi cu guvernatorul regiunii Cernăuţi, Oleksandr Fişciuk şi cu preşedintele Consiliului Regional Cernăuţi, Ivan Muntean.
În cadrul discuțiilor, oficialul român a reiterat sprijinului pentru suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, pe care România îl exprimă constant în dialogul bilateral şi în forurile internaţionale. Acesta a subliniat că România rămâne un avocat puternic al Ucrainei în ceea ce priveşte parcursul european al acesteia.
În ceea ce privește păstrarea identităţii culturale și a limbii materne a minorităţii române din Ucraina, ministrul delegat a reafirmat sprijinul constant al autorităților de la București. Oficialul a mai evidențiat însemnătatea educației de calitate în limba maternă și a accesului neîngrădit al minorităţilor naţionale la publicaţii şi alte forme de asistenţă acordată de statul înrudit.
Este important ca administraţiile locale şi regionale să preia mesajele pozitive ale dialogului politic la nivel înalt şi să dinamizeze, la rândul lor, contactele bilaterale cu entităţi corespondente din cealaltă ţară, a declarat ministrul delegat Dan Stoenescu.
În încheierea discuțiilor, părțile au agreat utilitatea dialogului permanent între reprezentanții autorităților din cele două state, atât la nivel central cât și local, și au exprimat satisfacţia pentru nivelul de dezvoltare al relațiilor bilaterale.
La
niciun an de la masacrul din redacţia săptămânalului satiric Charlie
Hebdo, jihadiştii au lovit, din nou, în inima Franţei. Iar printre
victime figurează şi un cuplu de români, care lasă în urmă doi copii orfani.
Aliată a Franţei în NATO şi parteneră în Uniunea Europeană, tradiţional
francofonă şi francofilă, România s-a raliat prompt măsurilor adoptate de
comunitatea internaţională pentru a încerca să prevină reeditarea unor astfel
de orori. Pe fondul dezbaterilor de la Bucureşti privind cotele de refugiaţi
din Orientul Mijlociu şi nordul Africii, printre care se pot lesne strecura
jihadişti, preşedintele Klaus Iohannis a ţinut să sublinieze că, asemenea altor
state central-europene, România nu e destinaţie predilectă pentru aceştia.
Terorismul funcţionează doar dacă
provoacă teamă, a afirmat preşedintele: Dacă lăsăm frica să pătrundă în
ţesutul social al ţărilor noastre, abia atunci teroriştii îşi ating obiectivul
adevărat şi nu avem voie să lăsăm aşa ceva să se întâmple. Nu avem voie să
lăsăm xenofobia, ultranaţionalismul, şovinismul să devină relevante în
societăţile noastre. În niciun caz nu avem voie să lăsăm această frică să ducă
la stigmatizarea unor colectivităţi religioase care nu au nicio vină în această
chestiune.
Din respect pentru minorităţile etnice şi religioase,
populaţia musulmană din România nu va fi vizată de măsuri speciale, a adăugat
Iohannis. Majoritatea etnici tătari şi turci, concentraţi, în general, în
Dobrogea, cei circa 70 de mii de musulmani din România sunt, deopotrivă, un
model de integrare şi de loialitate faţă de statul român. Ambele comunităţi
sunt reprezentate din oficiu, ca şi celelalte minorităţi etnice, în Camera
Deputaţilor de la Bucureşti.
În primii ani 2000, când Armata participa la
campaniile antiteroriste din Afganistan şi Irak, purtătorul de cuvânt al
ministerului român Apărării era un foarte popular ofiţer de etnie turcă. Iar şeful cultului musulman din România, muftiul Murat
Iusuf, a condamnat fără echivoc actele de cruzime comise la Paris, precum şi pe
cei care pun la cale astfel de atentate: În
primul rând, este o crimă împotriva umanităţii. Nu are nicio legătură cu
religia islamică, doar pentru că aceşti oameni se consideră drept adepţii
religiei islamice. Eu am făcut un apel încă o dată la toţi liderii religioşi,
haideţi să găsim soluţii ca să nu mai avem astfel de grupări în cadrul
comunităţilor noastre religioase! Să nu mai avem oameni care interpretează
într-un mod eronat Coranul cel sfânt. Există un verset foarte clar în capitolul
5, care spune: cel care ucide un suflet, ucide o societate întreagă, o
comunitate întreagă!
Muftiatul musulman din România şi-a manifestat
profunda compasiune faţă de familiile celor ucişi la Paris şi a transmis
condoleanţe ambasadei franceze la Bucureşti.
Bucureştiul este oraşul din Europa cel mai afectat de ambuteiaje, fiind urmat de Varşovia, în timp ce, la nivel mondial, Istanbul şi Mexico City sunt cele mai afectate de traficul rutier aglomerat, potrivit unui clasament prezentat de publicaţia elveţiană Le Matin. Capitala României a fost, în 2014, cel mai aglomerat oraş din Europa din punctul de vedere al circulaţiei rutiere. În Bucureşti, timpul petrecut în ambuteiaje creşte cu 41% parcurgerea unui traseu, iar la orele dimineţii chiar cu 89%, potrivit unui studiu al unui cunoscut producator de aparate de navigatie GPS. În clasamentul celor mai aglomerate oraşe din Europa mai figurează Roma, Londra şi Marsilia.
Ministrul roman al Apărării Naţionale, Mircea Duşa, s-a întâlnit la Bucureşti, cu comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa, generalul Philip Breedlove. Agenda discuţiilor a cuprins situaţia de securitate din Ucraina, stadiul aplicării planului de acţiune al Alianţei pentru creşterea capacităţii operaţionale, precum şi misiunea NATO din Afganistan. Cei doi oficiali au discutat şi despre o posibilă dislocare pe teritoriul României a tehnicii grele de luptă a NATO, în contextul crizei din Ucraina, dar şi despre măsurile care trebuie luate astfel încât baza de la Deveselu (sud-vest), unde vor fi amplasate elemente ale scutului american antirachetă, să devină operaţională din toamnă. Philip Breedlove a fost primit şi de şeful statului, Klaus Iohannis şi s-a întâlnit şi cu premierul Victor Ponta.
În nord-estul României, la Fântâna Albă, pe Valea Siretului, pe 1 aprilie, au fost comemorate victimele masacrului din 1941. Atunci, 3.000 de români au fost executaţi de trupele sovietice pentru că au vrut să se refugieze în România din Bucovina de Nord, anexată de URSS. Unii români au supravieţuit însă au fost aruncaţi în gropi comune şi îngropaţi de vii. În memoria evenimentelor de atunci, 1 aprilie a fost decretată “Ziua Naţională în memoria românilor victime ale masacrelor, deportărilor, foametei şi altor forme de represiune organizate de regimul sovietic în Bucovina, Ţinutul Herţei şi Basarabia”. Deputatul Eugen Tomac a propus înfiinţarea unei comisii parlamentare speciale cu privire la evenimentele petrecute acum 74 de ani, la Fântâna Albă. În opinia sa, Parlamentul României trebuie să facă lumină în acest caz, iar familiile victimelor să primească o recompensă simbolică.
Banca Naţională a României a decis reducerea dobânzii de politică monetară de la 2,25 la 2% – un nou minim istoric. Potrivit BNR, decizia vizează asigurarea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într-o manieră care să sprijine creşterea economică, inclusiv prin refacerea încrederii şi revigorarea procesului de creditare. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a lăsat să se înţeleagă că ar putea să nu fie ultima scădere a dobânzii cheie. El a declarat că este de acord cu măsurile de relaxare fiscală propuse de către Executiv prin noul Cod Fiscal, însă a insistat că masurile trebuie să fie sustenabile.
Revoluţia română din decembrie 1989 a fost cel mai important eveniment care a marcat istoria României în cea de-a doua jumătate a secolului 20. O asemenea descătuşare autentică de energie în masă era ceva nemaivăzut până atunci pentru cei mai mulţi dintre români. Se întâmpla ceva unic şi toţii cetăţenii au simţit că trebuie să participe la înnoirea României.
Dar momentele înălţătoare ale recâştigării libertăţii s-au împletit cu evenimente tragice. Unul dintre acele evenimente a fost masacrul de la Otopeni din dimineaţa zilei de 23 decembrie. În urma unei teribile neînţelegeri, dispozitivul de apărare a aeroportului a deschis focul împotriva unui convoi format din trei camioane ucigând 50 de militari care veneau pentru a întări paza obiectivului. Consideraţi terorişti, militarii au plătit cu vieţile slaba instrucţie a celor care ocupau dispozitivul, deficienţele de comunicaţii, ordinele contradictorii, surescitarea oamenilor şi impactul zvonurilor. Împreună cu istoricul Şerban Pavelescu am reconstituit acea zi neagră a revoluţiei române la 25 de ani.
”Incidentul din 23 decembrie 1989 se situează în rândul evenimentelor care trebuie să servească drept şcoală pentru instrucţia militarilor. În ancheta militară, în procesul care a urmat şi care a durat 18 ani, mărturiile supravieţuitorilor dovedesc că există o conjuncţie de factori care au condus la evenimentele care s-au desfăşurat în noaptea de 22 spre 23 şi în dimineaţa zilei de 23 decembrie. Concret, în dispozitivul de apărare a aeroportului Otopeni erau mai multe subunităţi aparţinând atât Ministerului Apărării Naţionale, cât şi grănicerilor, Direcţiei Aviaţiei Militare şi gărzilor patriotice. Trebuie notat că unele elemente din acest dispozitiv nu aveau instrucţia militară necesară, iar altele erau în curs de a o căpăta. Cele mai valoroase şi cele mai instruite elemente erau dezarmate şi considerate a fi suspecte. Mă refer la subunitatea aparţinând Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA) şi celor ale Ministerului de Interne, însărcinat cu asigurarea normală a pazei şi securtităţii aeroportului.”
Şerban Pavelescu a descris dispozitivul aeroportului şi premisele care au dus la declanşarea tragediei. ”Erau desfăşurate lanţuri de trăgători atât la nivelul etajului 1 al vechii aerogări, cât şi la nivelul solului, pe clădirea Direcţiei Aviaţiei Civile, care mărginea căile frontale de acces spre aerogară. Erau desfăşuraţi atât puşcaşi, cu armament uşor de infanterie, cât şi armament greu de infanterie, în special un transportor amfibiu blindat (TAB) şi mitraliere grele de calibrul de 14,5 mm. Dispozitivul era constituit de mai bine de 48 de ore, oamenii erau obosiţi, fuseseră în alertă continuă, avuseseră mai multe incidente asupra cărora nu ne putem pronunţa dacă au fost reale sau nu. Putem spune însă că ele au fost privite ca reale de cei din dispozitiv. Oamenii erau surescitaţi şi, după cum a relevat şi ancheta ulterioară a procuraturii militare, prost conduşi. Existau comunicaţii proaste între elementele aparţinând dispozitivului de apărare a aerogării şi cei cu care ar fi trebuit să coordoneze de pe clădirea Direcţia Aviaţiei Civile.”
În zorii zilei de 23 decembrie, întăririle, cunoscute sub numele de detaşamentul Câmpina” deoarece proveneau de la şcoala de subofiţeri a Ministerului de Interne din oraşul Câmpina, plecau spre Otopeni. Din nou, Şerban Pavelescu.
”Detaşamentul de la Câmpina primise ordin de la comandantul trupelor de securitate, generalul Grigore Ghiţă, prin eşaloanele ierarhice, să se deplaseze la aerogară. Or, cei din dispozitiv care fuseseră deja alertaţi prin apeluri telefonice anonime, prin Televiziunea Română şi chiar prin căile obişnuite de comandă pe care le aveau că vor fi atacaţi, aşteptau aceste întăriri în cu totul altă parte. Cert este că deşi ar trebuit ca detaşamentul Câmpina să intre pe drumul de serviciu care ducea către terminalul de transport mărfuri al aeroportului, paralel cu cel care duce către vechea aerogară. Detaşamentul a intrat perpendicular pe dispozitivul de apărare.”
Finalul cumplit care îi aştepta pe militarii de la Câmpina a fost efectul logic al circumstanţelor arătate de istoricul Şerban Pavelescu. ”În jurul orei 7 dimineaţa, în decembrie era încă întuneric. Era o lumină spectrală, oameni foarte obosiţi, cu mai multe alarme peste noapte. În tot acest cadru, a existat un exces de zel din partea căpitanului Zorilă, care, pentru a opri coloana de camioane, deschide focul de avertisment. Numai că în acel moment, odată deschis focul, cei de pe acoperişul clădirii Direcţiei Aviaţiei Civile consideră că sunt atacaţi. Nu aveau o comunicare reală cu cei din aerogară şi cu cei de la primul aliniament. Ei deschid focul la rândul lor. Ceea urmează este o canonadă generală care este întreruptă cu greu. Militarii supravieţuitori din detaşamentul Câmpina strigă că se predau, coboară, sunt dezarmaţi şi cu mâinile sus. Se aude un alt foc de armă, nimeni nu a putut spune dacă a fost imaginar sau real. A părut real celor din dispozitiv. A fost acel efect pe care l-am văzut peste tot în zilele revoluţiei, şi anume că era de ajuns să se deschidă un singur foc de armă ca să urmeze o canonadă generală, fără o ţintă precisă. Urmează a doua fază a masacrului în care militarii din detaşamentul Câmpina sunt a doua oară supuşi tirului, de data asta cu mult mai intens, care durează aproximativ 10 minute. În final, în momentul în care militarii suprvieţuitori răniţi au fost preluaţi, apare şi autobuzul schimbului serviciilor civile. Urmează o nouă canonadă în care mai mor 7 civili.”
Militarii detaşamentului Câmpina au plătit o parte a tributului de sânge al revoluţiei române. În urmă cu 25 de ani, cei care au căzut la Otopeni sunt eroii României care nu s-au dat în lături să fie acolo unde a fost nevoie de ei.