Tag: masuri suplimentare

  • Reglementări în asistenţa sanitară

    Reglementări în asistenţa sanitară

    Serviciile
    medicale şi medicamentele necesare pentru tratarea cazurilor cu COVID-19 şi a
    complicaţiilor acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul
    României, pe toată perioada stării de urgenţă, prevede o hotărâre de guvern
    aprobată luni.
    Actul normativ instituie și o serie de noi măsuri care să asigure accesul la
    serviciile medicale, în condiţii de siguranţă atât pentru medici cât şi pentru pacienţi, prin
    limitarea deplasărilor şi a interacţiunii cu alte persoane.


    Astfel, pe perioada stării
    de urgenţă, medicii de familie şi medicii de specialitate din ambulatoriul clinic
    pot acorda consultaţii la distanţă, care pot fi realizate prin orice mijloace de
    comunicare, cu încadrarea într-un număr maxim de 8 consultaţii/oră, arată un comunicat al Casei Naţionale
    de Asigurări de Sănătate. Medicii
    vor consemna consultaţiile la distanţă în fişa pacientului şi în registrul de
    consultaţii, după caz, cu indicarea mijlocului de comunicare utilizat şi a
    intervalului orar în care acestea au fost efectuate.


    Ei vor emite toate
    documentele necesare pacientilor ca urmare a actului medical, care vor fi transmise acestora prin
    mijloace de comunicare electronică. Medicul de familie poate emite prescripţie
    medicală, în continuare, pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă terapeutică
    stabilă, în baza documentelor care au fost emise de către medicii specialişti, mai prevede
    hotărârea de guvern. Totodată, pe perioada stării de urgenţă, se suspendă
    obligativitatea utilizării cardului naţional de sănătate şi a documentelor
    înlocuitoare ale acestuia.


    Purtătorul de cuvânt al guvernului, Ionel Danca a
    precizat: Se prelungeşte aplicabilitatea contractului-cadru pentru
    pachetele de servicii medicale contractate prin Casa Naţională de Asigurări de
    Sănătate, respectiv contractul-cadru încheiat pentru perioada 2018-2019 se
    prelungeşte cu perioada stării de urgenţă. În această perioadă nu va fi
    necesară folosirea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate. Practic,
    serviciile medicale, îngrijirile la domiciliu, materialele sanitare,
    medicamentele şi dispozitivele medicale pot fi acordate şi validate fără
    semnarea cu cardul naţional de asigurări sociale de sănătate. Obligaţiile
    prevăzute în acest sens pentru medicii de familie sunt modificate, în sensul în
    care nu mai este obligatorie transmiterea în platforma informatică a
    asigurărilor de sănătate, în termen de trei zile de la dată acordării acestora,
    respectiv a eliberării serviciilor medicale şi dispozitivelor medicale.


    Guvernul a
    aprobat și suplimentarea cu câte o mie de posturi a direcţiilor de sănătate
    publică şi a serviciilor de ambulanţă, pe o perioada de 6 luni. Decizia vine în
    contextul înmulțirii cazurilor de infectare cu noul coronavirus pe treritoriul
    României, ceea ce a determinat o creştere a numărului activităţilor de
    supraveghere activă, depistare timpurie, izolare şi tratare a pacienților.

  • Revocarea măsurilor controalelor suplimentare instituite de autoritățile bulgare la frontieră

    Ministerul Afacerilor Externe face cunoscut că, potrivit datelor obținute de la oficialitățile bulgare, în seara zilei de astăzi, 10 august, a fost revocată măsura controalelor suplimentare instituite de autoritățile de la Sofia la punctele de trecere a frontierelor Bulgariei.

    Cetățenii români beneficiază astfel de revenirea la regimul controlului minimal atât la intrarea, cât și la ieșirea de pe teritoriul Bulgariei, indiferent de punctul de trecere a frontierei bulgare pe care îl tranzitează.