Economia
României a luat un avânt deosebit după ce statul român a devenit suveran și
independent, începând cu a doua jumătate a secolului al 19-lea. Creditele
externe au ajutat la formarea sistemului bancar românesc și de creditare, care
a oferit împrumuturi celor cu abilități antreprenoriale pentru dezvoltarea
sectoarelor economice productive. În special industria s-a bucurat de un
tratament preferențial, fiind ramura economică prin care se crea plusvaloare
adăugată mare.
Așa s-a dezvoltat clasa antreprenorilor români, oameni curajoși
și inteligenți, care și-au pus în valoare toate capacitățile pentru a crea
produse industriale și de consum. Marile nume ale antreprenoriatului românesc
au fost Max Auschnitt, Ion Gigurtu, Nicolae Malaxa, Aristide Blank și lista
poate continua. De pe această listă nu poate lipsi Dumitru Mociorniță, unul
dintre cei mai talentați antreprenori pe care i-a avut România la începutul
secolului 20.
Mociornița
s-a născut în 1885 într-o familie de oameni simpli. Cariera sa strălucitoare
este exemplul care dovedește că originea socială contează mai puțin atunci când
aptitudinile native sunt combinate cu educația și sprijinul altor oameni
puternici. Este rețeta succesului de oriunde și oricând. În 1997, Centrul de
Istorie Orală din Radiodifuziunea Română înregistra un interviu cu juristul Ionel
Mociornița, fiul lui Dumitru Mociornița, în care acesta rezuma condițiile pe
care le-a îndeplinit tatăl său în construirea unei afaceri de succes:
Tatăl meu, Dumitru Mociorniţa,
fiu de ţăran sărac din satul Ţintea, judeţul Prahova, a fugit de acasă după ce
a terminat cele patru clase primare şi s-a întors în România ca absolvent al Hautes
Etudes Commerciales din Paris ca primul din 400 de absolvenţi. A venit să-şi
vadă familia şi cu această ocazie a cunoscut-o pe mama mea, fiica
industriaşului Grigore Alexandrescu, care este întemeietorul industriei de
pielărie şi încălţăminte din România, creând o făbricuţă în anul 1862. S-a
căsătorit cu mama, a colaborat cu bunicul meu până în 1923 şi atunci simţind în
el flacăra creaţiei s-a împrumutat la Banca Generală a Țării Româneşti, asistat
de Vintilă Brătianu şi de socrul său, Gargaran, şi a cumpărat două hectare de
pământ la marginea Bucureştiului, brăzdate de ape minerale. Le-a asanat şi a
făcut această cetate impunătoare care se numeau întreprinderile Dumitru
Mociorniţa, cu ramuri diferite, de încălţăminte, de confecţii, de curelărie, de
articole de voiaj şi multe altele.
În 1923, Dumitru Mociorniță înființa
fabrica de încălțăminte căreia îi va da numele său pe un teren viran la
marginea Bucureștiului. Cu utilaje aduse în leasing din Germania și din Marea
Britanie, Mociornița avea să se afirme în trimp relativ scurt drept cel mai
important producător de încălțăminte din România dintre cele două războaie
mondiale. Afacerea era una de familie și Mociornița și-a pregătit fiii să-i
urmeze la conducere încă din copilărie. Ionel Mociornița.
De la vârsta de 11 ani, împreună cu fratele meu, am început
să învăţăm meseria de la început. În fiecare zi de la ora 2 după masă până la 6
seara, până când ne întorceam acasă, ne făcem lecţiile pentru a doua zi la
liceu şi aşa am cunoscut meseria de la început până la sfârşit. Tata avea o
lozincă, nu poţi pretinde unui om un lucru pe care tu nu îl cunoşti. Și eu cred
că avea dreptate. Asta înseamnă că nu am avut copilărie, mai ales că vara îl
loc să respirăm aerul de la Predeal sau la Eforie, unde aveam vilă, el ne
trimitea în străinătate în fabricile de tăbăcărie şi aşa am lucrat la Freiburg,
am stat la Grenoble şi aşa mai departe, ca să ne perfecţionăm. Am trecut toate
treptele meseriei şi am dat şi examenul oficial în faţa sindicatelor ca să
obţinem diploma de calfe.
Produsele
de pielărie marca Mociornița erau unele foarte apreciate de cei care le
cumpărau. În 1945, odată cu venirea regimului comunist, totul se va schimba
pentru România, deci și pentru Dumitru Mociornița. Pe 11 iunie 1948 i s-a
confiscat fabrica după ani de zile în care a fost atacat de presa comunistă și
acuzat de legionarism. Ionel Mociornița a ținut să respingă acuzațiile și în
acest sens își amintea de un episod din timpul guvernării legionare.
Industriaşul Mociorniţa a fost
liberal şi a încetat să facă politică, deşi şi I. G. Duca şi Gheorghe Tătărescu
i-au propus să fie ministru de atâtea ori. S-a pomenit declarat senator de
drept de regele Carol al II-lea când s-a format în 1938 prima dictatură
românească. Nu avea ce face, dar ni s-a interzis în casă să pomenim numele
acestui rege. Era admirat de legionari şi, trebuie să recunosc, Corneliu
Codreanu în prelegerile pe care le făcea dădea de exemplu pe tatăl meu și
spunea că vom fi o ţară liberă şi românească atunci când vom fi ca industriaşul
Dumitru Mociorniţa. Tata nu l-a cunoscut personal pe Codreanu, nu a vorbit
niciodată cu el. Când au venit legionarii împreună cu Antonescu la putere s-a
pomenit cu un inginer de la Sibiu care-i zice: Domnule Mociorniţa, sunt trimis
de Mişcarea Legionară să românizez fabrica. Şi în faţa tuturor, a 40 de
funcţionari, tata l-a prins de umeri, l-a întors şi l-a azvârlit pe uşă afară.
Astea au fost legăturile lui cu legionarii.
Dumitru Mociornița a refuzat să plece
din țară la venirea comuniștilor. Cu averea confiscată, cu cei doi fii
întemnițați, el însuși grav bolnav, moare în 1953 în vârstă de 68 de ani.