Tag: Mecanismul European de Stabilitate

  • Rolul internațional al monedei euro

    Rolul internațional al monedei euro

    Moneda euro ar putea avea un rol și mai mare în lume, care să reflecte ponderea economică și financiară a Uniunii Europene la nivel mondial. Astfel, economia internațională ar putea deveni mai puțin vulnerabilă la șocuri, au subliniat liderii europeni într-o declaraţie adoptată la ultima reuniune de anul trecut a Eurogrupului.

    Liderii Uniunii Europene, în formatul 27 – fără Marea Britanie, au trecut în revistă la ultimul Consiliu European din decembrie, progresele înregistrate în ceea ce privește revizuirea Tratatului privind Mecanismul european de stabilitate, instrumentul bugetar pentru convergență și competitivitate şi lucrările cu caracter tehnic referitoare la consolidarea uniunii bancare. La finalul reuniunii, au adoptat o declaraţie prin care se recomandă continuarea eforturilor de a creşte rolul şi importanţa monedei euro în lume, proporțional cu ponderea economică și financiară a Uniunii la nivel mondial.

    Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: Sigur că o Europă mai puternică are nevoie de o monedă euro mai puternică. Fără îndoială suntem una dintre cele mai mari trei economii globale. Suntem cea mai mare piaţă globală şi suntem primul investitor străin chiar şi în locuri care sunt incredibil de departe de noi şi totuşi încă performanţele noastre sunt sub nivelul aşteptărilor. În consecinţă rolul internaţional al monedei euro trebuie să crească şi să dobândească o importanţă mai mare, iar pentru asta trebuie să ne contiuăm treaba, pentru că nu am terminat structura. Trebuie să finalizăm uniunea pieţelor de capital. Trebuie, de asemenea, să avansăm cu uniunea bancară.

    În declaraţia adoptată luna trecută la Bruxelles, liderii Uniunii recomandă continuarea efoturilor de finalizare a pachetului de reforme privind Mecanismul European de Stabilitate, ca şi a tuturor elementelor care contribuie la consolidarea suplimentară a uniunii bancare. De asemenea, instrumentul bugetar pentru convergență și competitivitate va fi inclus în consultările președintelui Consiliului European cu statele membre în contextul cadrului financiar multianual. Următoarea analiză a progreselor în aceste direcţii va fi făcută cel mai târziu în iunie.

    Euro este moneda unică în 19 dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că peste 340 de milioane de cetățeni europeni o folosesc în fiecare zi. Astfel, euro este a doua cea mai utilizată monedă din lume.


  • Finalul programului de sprijin pentru Grecia

    Finalul programului de sprijin pentru Grecia

    Grecia a ieșit, oficial, din criza economică săptămâna trecută, odată cu încheierea celui de-al treilea program de salvare al Mecanismului European de Stabilitate. Momentul a fost salutat de oficiali europeni care avertizează, însă, că reformele trebuie să continue.

    Grecia a avut nevoie de aproape 300 de miliarde de euro, de-a lungul ultimilor 8 ani, pentru a ieși dintr-o criză economică severă și a-și relansa economia. Banii au fost împrumutați de celebra troică formată din Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional. În schimbul acestor împrumuturi care i-au permis să supraviețuiască, Grecia a trebuit să accepte implementarea unor reforme ample. Atena a luat măsuri pentru a-și asigura sustenabilitatea fiscală, a eficientizat administrația publică dar și sistemul judiciar și a consolidat sistemul financiar prin operațiuni de recapitalizare a băncilor, regândirea sistemului de coordonare a acestora și implementarea unei strategii de reducere a creditelor neperformante. Totodată, au fost adoptate măsuri structurale pentru a îmbunătăți mediul de afaceri și competitivitatea Greciei, iar alte reforme au vizat sistemul de pensii și pe cel al asigurărilor sociale. Rezultatele au fost stoparea recesiunii și chiar o ușoară creștere economică, precum și scăderea ratei șomajului care, deși este în continuare foarte ridicată – peste 19%- a ajuns, pentru prima oară după 2011, sub 20%.

    Comisarul European pentru Afaceri Economice și Financiare, Pierre Moscovici, avertizează, însă, că reformele vor trebui continuate: Încheierea programului european de susținere a Greciei marchează un moment foarte important, aș spune chiar istoric, pentru noi toți și, mai ales, pentru poporul grec. Au fost opt ani dificili, de multe ori dureroși, care au fost marcați de trei programe succesive, dar acum Grecia poate, în sfârșit, să lase în urmă o criză care a durat prea mult. Ceea ce era mai greu s-a făcut și a rămas în urmă. Astăzi vedem sfârșitul unei crize, sfârșitul unui program, dar totodată vedem și începutul unui nou capitol. Sper că va fi un punct de pornire pentru Grecia, pentru economia sa, pentru relațiile sale cu celelalte țări europene. Sunt convins că acest nou capitol marchează o îmbunătățire pentru cetățenii greci și pentru companiile din această țară. Sfârșitul programului nu înseamnă, însă, și sfârșitul drumului. Este o etapă importantă către redresarea Greciei, dar nu trebuie să ascundem că trebuie să continue eforturile pentru a asigura și a consolida această redresare. Sfârșitul programului nu înseamnă și sfârșitul reformelor. Dacă acestea se opresc mâine, știm că se va ajunge înapoi și vor fi șterși 8 ani de eforturi. Astăzi trebuie însă să luăm act de eforturile considerabile pe care Grecia le-a făcut și, când vorbesc de Grecia, mă refer în primul rând la poporul grec.

    Valoarea celui de-al treilea program de asistență pentru Grecia a fost de aproape 70 de miliarde de euro. Din totalul de 288,7 miliarde puse la dispoziția Atenei începând cu 2010, partenerii europeni au asigurat 256,6 miliarde iar FMI restul de 32 de miliarde.