Tag: medici in strainatate

  • Jurnal românesc – 15.07.2021

    Jurnal românesc – 15.07.2021

    România este un loc unde
    merită să investeşti, iar Franţa – un partener economic important, a declarat
    prim-ministrul Florin Cîţu, la recepţia organizată de Ambasada Franţei la
    Bucureşti cu ocazia Zilei Naţionale. El le-a mulţumit cadrelor medicale din
    cele două ţări pentru modul solidar în care au acţionat pentru salvarea de
    vieţi omeneşti.

    Apreciez dorinţa doamnei ambasador Laurence Auer de a
    pune sărbătoarea sub semnul unui omagiu adus personalului medical şi de
    îngrijire care a fost în prima linie în lupta împotriva COVID-19. Aş vrea să
    mulţumesc şi eu personalului medical din România şi din Franţa care a acţionat
    în mod solidar pentru a salva vieţi omeneşti. Salut şi contribuţia medicilor
    români din Franţa la acest efort comun extraordinar
    , a spus premierul.

    Un
    mesaj similar a transmis şi preşedintele Klaus Iohannis, care a subliniat că
    încă de la debutul pandemiei românii şi francezii au arătat că solidaritatea
    există şi funcţionează. M-am bucurat să aflu că români – medici şi
    directori ai unor centre medico-sociale din Franţa – au fost decoraţi de statul
    francez pentru contribuţia lor esenţială în lupta împotriva pandemiei
    , a
    spus preşedintele. El a salutat iniţiativele de diplomaţie culturală şi
    diversele proiecte care se vor desfăşura în cele două ţări sub însemnul Anului
    Enescu şi a punctat că limba franceză rămâne şi astăzi a doua limbă străină
    studiată în şcoli, iar România, principalul pol francofon în Europa Centrală şi
    Orientală.




    Ministerul Muncii transmite
    că măsurile de prevenire a unor situaţii neplăcute cu care s-ar putea confrunta
    românii pe piaţa muncii din statele membre ale UE sunt esenţiale şi fac parte
    din Planul de acţiuni elaborat de instituţie pentru informarea şi protecţia
    cetăţenilor care migrează în scop lucrativ. Instituţia aminteşte că a lansat
    Planul, în luna martie, odată cu campania Eşti lucrător în străinătate?
    Informează-te, lucrează legal şi cunoaşte-ţi drepturile
    al cărei scop
    este de prevenire a muncii fără forme legale şi a exploatării prin muncă a
    lucrătorilor sezonieri. Ministerul arată că materialele informative au fost
    publicate atât pe site-ul propriu, mmuncii.ro, cât şi pe site-ul Inspecţiei
    Muncii, inspectiamuncii.ro. De asemenea, au fost elaborate pliante cu
    informaţii despre condiţiile de muncă, contractul de muncă, rolul agenţiilor de
    plasare, date de contact ale misiunilor consulare ale României, care au fost
    distribuite cu sprijinul Ministerului Transporturilor în gări şi aeroporturi,
    la sediile unităţilor de poliţie, ale inspectoratelor teritoriale de muncă şi
    agenţiilor judeţene de ocupare a forţei de muncă. Ministerul Muncii precizează
    că, la 15 iunie, Autoritatea Europeană a Muncii a lansat campania
    #Rights4AllSeasons, al cărei scop este informarea lucrătorilor sezonieri cu
    privire la drepturile lor, susţinerea angajatorilor şi asigurarea de condiţii
    de muncă echitabile în Uniunea Europeană. Detalii se găsesc pe site-ul
    Autorităţii, ela.europa.eu.




    Numărul total al certificatelor
    profesionale emise de Colegiul Medicilor din România şi solicitate cu scopul de
    a exercita profesia de medic în străinătate a scăzut constant în ultimii ani.
    Dacă în 2016 au fost emise 1.462, în 2017 numărul acestora s-a redus la 1.374,
    apoi la 1.221 – în 2018, 1.099 – în 2019, pentru ca anul trecut să se situeze
    la 858. Colegiul Medicilor arată că certificatul de conformitate sau Good
    Standing se eliberează doar medicilor, stomatologilor, farmaciştilor,
    asistenţilor medicali generalişti şi moaşelor care întrunesc condiţiile de
    cetăţenie, ascendenţă, filiaţie, căsătorie şi rezidenţă prevăzute de lege şi
    care au dobândit formarea în profesie pe teritoriul României. Medicii au
    obligaţia să solicite eliberarea Good Standing-ului în vederea întocmirii
    dosarului de înscriere la orice examen de promovare profesională sau concurs de
    ocupare a unui post vacant în sistem sau pentru exercitarea profesiei în afara
    graniţelor. Certificatul poate fi eliberat atât la cererea medicului cât şi a
    autorităţii competente omoloage dintr-un alt stat şi cuprinde datele personale
    relevante cu privire la onorabilitatea, moralitatea şi competenţa cu care îşi
    poate exercita profesia persoana care deţine sau a deţinut în trecut calitatea
    de membru al Colegiului Medicilor din România. Potrivit datelor Organizaţiei
    pentru Cooperare și Dezvoltare Economică aferente anului 2018, doar în Franţa
    şi Germania activau peste 8.700 de medici români, în vreme ce în Ungaria
    ponderea acestora era de 70% din totalul specialiştilor străini.




    Universitatea Națională de
    Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale din București
    anunţă lansarea parteneriatului cu Departamentul pentru Românii de
    Pretutindeni, care are drept scop promovarea valorilor naționale în
    comunitățile din diaspora, diseminarea problemelor legate de dezrădăcinare și
    refacerea legăturilor cu rudele din țară. În cadrul acestei cooperări,
    studenții și profesorii UNATC doresc să ofere comunităților românești din
    străinătate reîntâlnirea cu limba și cultura țării din care provin prin
    intermediul Caravanei teatrului pentru diaspora. Lansarea parteneriatului va
    avea loc pe 17 iulie, în cadrul Galei Absolvenților UNATC 2021.