Tag: Memorialul Ipotesti

  • Zilele Eminescu, ediția iunie 2024

    Zilele Eminescu, ediția iunie 2024

    În perioada 12-15 iunie 2024, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, organizează, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Consiliului Județean Botoșani, “Zilele Eminescu”, ediția iunie.

    Pentru ediția din anul 2024, organizatorii propun un nou concept, care include: Festivalul de Debut, un târg de carte și gala de acordare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum. În cadrul acestor evenimente, vor avea loc: lecturi de poezie, ateliere, mese rotunde, lansări de carte, dezbateri etc.

    “Zilele Eminescu” reprezintă o activitate unică în țară, organizată la Botoșani anual, în jurul datei de 15 ianuarie (ediția din iarnă) și în jurul datei de 15 iunie (ediția din vară). Evenimentul are peste 30 de ediții, iar Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” a fost unul dintre actanții principali din momentul înființării sale, organizând manifestarea în parteneriat sau independent.

  • Pauza Mare 08.10.2021

    Pauza Mare 08.10.2021

    Deschiderea stagiunii de toamnă a Filarmonicii “George Enescu”; proiecte în desfăşurare la Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii “Mihai Eminescu”, printre care Atelierele Internaţionale “FILIT” pentru traducători (ediţia a VII-a, online, care se încheie astăzi); recenta apariţie, la editura bucureşteană “Amurg sentimental”, a volumului “Misiunea: Patrimoniul muzical/ studii, interviuri, eseuri despre muzică şi radiofonie” (autor: Aurelian Popa-Stavri); o nouă temă de cercetare, în teren, a etnomuzicologului Aurelian Popa-Stavri; Şezătoare la Prundu Bârgaului (Bistriţa-Năsăud), la Anicuţa Pop, cu rapsodul Iulică Moldovan; ediţia a şasea a proiectului “FILM+” (coordonator: Ana Drăghici), un program alternativ de susţinere a producţiilor cinematografice independente cu buget redus; repere discografice de colecţiue, cu interpretări-unicat în limba franceză ale marii noastre artiste Maria Tănase.




  • Pauza Mare 09.09.2021

    Pauza Mare 09.09.2021

    Festivalul Internaţional “George Enescu”; expoziţia de pictură cu lucrări ale renumitului artist Costin Neamțu, vernisată ieri la Sala “Horia Bernea” a Memorialului Ipoteşti–Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu” (şi organizată în colaborare cu Muzeul de Istorie Vasile Pârvan” din Bârlad); expoziţia de arte vizuale “Empatii – de o parte si de alta a Prutului” – 2021 (ediţia a XI-a) de la galeria ieşeană de artă Theodor Pallady”; ediţia a XXVI-a a Festivalului “Maria Tănase” (aflat în derulare la Craiova) şi recenta ediţie (a XIV-a) a Festivalului şi Concursului Internaţional de Folclor, pentru copii şi tineri interpreţi ai cântecului şi dansului popular, “Dobroge, măndră grădină”, eveniment desfăşurat pe 7 scene din judeţul Constanţa. Printre invitaţii noştri se regăsesc artiştii şi curatorii Ofelia Huţul şi Costinel Munteanu, Amalia Etegan, manager al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradţtionale – Dolj şi Director al Festivalului “Maria Tănase”, interpreta de folclor, etnomuzicologul şi realizatorul tv Maria Tănase-Marin şi coordonatorii ansamblului arădean “Florile Mureşului”, Diana Giurgiu şi Vlad Jurcă.




  • Pauza Mare 18.05.2021

    Pauza Mare 18.05.2021

    Invitaţii noştri sunt artista de jazz Elena Mîndru din Finlanda (care şi-a lansat în Romania, vineri, 14 mai, un nou single) şi muziciana Alexandra Guţu, membră a Juriului Secţiunii “Violoncel”, din cadrul actualei ediţii a Concursului Internaţional “George Enescu”. În a doua parte a emisiunii vorbim cu muzeograf Magda Atanasoie, despre o expoziţie de sculptură în lemn semnată Ioan Zobu şi vernisată chiar astăzi, 18 mai, de “Ziua Internaţională a Muzeelor”, la Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii “Mihai Eminescu”, dar şi cu artista şi antreprenorul Iulia Sîrbu, fondator al Centrului de Artă din satul Aluniş (comuna Colţi), despre câteva proiecte ale verii 2021 la “Aluniş Art Center”:



  • Modernizarea Memorialului Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu

    Modernizarea Memorialului Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu

    Având drept scop asigurarea unui proces de implementare
    eficient şi eficace a Fondurilor Europene Structurale și de Investiții în
    România, Programul Operațional Asistență Tehnică aferent perioadei 2014 – 2020
    oferă posibilitatea inclusiv a pregătirii pașilor pentru viitoare proiecte cu
    finanțare europeană. Este și cazul inițiativelor ce vizează infrastructura
    serviciile publice de turism, obiectivele de patrimoniu cu potențial turistic.


    Cele
    precizate vin în susținerea informației protrivit căreia Memorialul Ipotești
    Centrul Național de Studii Mihai Eminescu se află în atenția autorităților.
    În ce fel, ne spune doamna Ala Sainenco, managerul instituției de cultură. Ca
    idee planul, documentația tehnică, elaborate cu fonduri europene pentru
    modernizarea Memorialului.






    În 2020, am lucrat la o propunere de proiect cu Departamentul Promovare al Consililui
    Județean Botoșani și, în final a fost depusă o propunere de proiect pentru
    reabilitarea, extinderea și valorificarea durabilă a obiectivelor turistice, de
    patrimoniu și de agrement din incinta Memorialului Ipotești, dar și din zona
    Lacul cu Nuferi, care este administrată de Memorialul Ipotești.


    S-au obținut la prima etapă, prin
    Programul Operațional Asistență Tehnică
    2014 – 2020, fondurile necesare pentru elaborarea documentațiilor
    tehnico – economice necesare realizării investiției. După aceasta, urmează să
    depunem un alt proiect, prin Programul Operațional Regional Nord Est 2021 -
    2027, în vederea realizării acestor lucrări.


    În
    prima etapă se vor elabora proiectele tehnice necesare realizării lucărilor în
    cea de a doua etapă, care ar viza: sistemul de iluminat de la Memorialul
    Ipotești, amenajarea peisagistică și irigarea curții, reabilitarea aleilor, o
    copertină pentru amfiteatrul exterior, care are aproape 600 de locuri; de asemenea, reabilitarea sistemului de
    încălzire a muzeului tematic și anveloparea acestei clădiri și construirea unui
    spațiu pentru luarea meselor de către cei care sunt cazați la Memorialul
    Ipotești, noi având și spații de cazare aici.





    Cât despre finanțare, ce fonduri se doresc a fi atrase?




    Se va depune un proiect care
    depășește 4 milioane de euro. Pentru prima etapă am obținut 735 de mii de lei
    pentru realizarea documentației tehnico – economice.


  • Premiul „Opus Primum” şi Premiul „Opera Omnia”

    Premiul „Opus Primum” şi Premiul „Opera Omnia”

    O nouă ediţie a
    Premiului Naţional pentru Poezie Mihai Eminescu se va desfăşura mâine, la
    Botoşani. Cu prilejul Zilei Culturii Române de pe 15 ianuarie, Memorialul
    Ipoteşti, dar şi autorităţile locale decernează anual distincţiile Opus
    Primum, respectiv Opera Omnia, atât poeţilor aflaţi la debut, cât şi numelor
    deja consacrate din literatura română. În afară de acordarea celor două premii
    pentru poezie, Memorialul Ipoteşti va dedica şi alte evenimente personalităţii
    lui Mihai Eminescu. Ala Sainenco, managerului Centrului de Studii Mihai
    Eminescu Începem cu o conferinţă susţinută de Prof.
    Dr. Bogdan Creţu, Eminescu, azi. Poetul naţional şi paradigma transnaţională,
    apoi urmează dialoguri poetice la care participă Ioan Es. Pop, Cosmin Perţa şi
    Dan Sociu. Avem două semnale editoriale, Editura Eikon, reprezentată de Valentin
    Ajder, şi Editura Junimea, reprezentată de Lucian Vasiliu. Avem şi o expoziţie
    intitulată Îngeri la Ipoteşti, a pictorului botoşănean Liviu Şoptelea, dar şi
    un recital de muzică clasică.


    Poeţii aflaţi la
    debut au trimis deja volumele lor Memorialului Ipoteşti şi aşteaptă jurizarea
    şi decernarea de mâine a Premiului Opus Primum. Ala Sainenco Anul acesta, au fost trimise pe adresa Memorialului Ipoteşti 19 volume,
    apărute la edituri ca TracusArte, Vinea, Paralela 45, Casa de Editură Max Blecher,
    Editura Charmides, Editura Fractalia, Editura Junimea, Editura Eikon şi Casa de
    Pariuri Literare. Pentru acordarea premiului, juriul naţional va nominaliza
    cinci autor, dintre care, în data de 15 ianuarie, va fi desemnat premiantul
    ediţiei a 21-a a Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu – Opus Primum.
    Aş mai menţiona că acest premiu a fost iniţiat la propunerea poetei Ileana
    Mălâncioiu, în anul 1998, iar cu excepţia anilor 2007, 2008 şi 2009, când a
    premiul a fost oferit de Ministerul Culturii, Premiul Opus Primum a fost
    susţinut de Memorialul Ipoteşti.


    De-a lungul celor douăzeci de ediţii ale Premiului Naţional pentru Poezie Mihai Eminescu, Opus Primum a fost acordat unor nume ca T. O. Bobe, Cristian Pohrib, Dan Sociu, Teodor Duna, Claudiu Komartin, Rita Chirian, Florin Partene, Svetlana Cârstean, Anatol Grosu sau Cristina Stancu. Cât despre premiul oferit numelor sonore ale poeziei
    române, revine cu detalii Ala Sainenco Premiul Naţional de Poezie Mihai
    Eminescu – Opera Omnia este acordat de Primăria Municipiului Botoşani şi
    Consiliul Local Botoşani, iar organizatorul evenimentului este Fundaţia
    Culturală Hyperion – Caiete botoşănene. Anul acesta au fost nominalizaţi şapte
    poeţi: Constantin Abăluţă, Nichita Danilov, Ovidiu Ghenaru, Ioan Moldovan, Ioan
    Es. Pop, Liviu Ioan Stoiciu şi Matei Vişniec. Numele premiantului de anul
    acesta se va afla tot pe 15 ianuarie.



    Desigur, Memorialul Ipoteşti îşi propune, cu
    precădere, promovarea poeziei tinere. Cele 19
    volume de debut care aşteaptă decizia juriului în vederea decernării Premiului
    Opus Primum sunt semnate de către Vlad Serdarian, Vitalie Vovc, Andreea Lupu,
    Onisimus Lang, Ioana Vintilă, Ioana Isac, Radu Necşanu, Radu-Cristian Vlad, Ghe
    Adacor, Valentin Bălan, Andreea Maftei, Alin Ghiorghieş, Daniela Hendea, Estera
    Bălan, Vlad Dimitriu, Iuliana Lungu, Lavinia Micula, Mina Decu şi Albert Denn.