Tag: mersul trenurilor

  • Noul Mers al Trenurilor şi bilete mai scumpe

    Noul Mers al Trenurilor şi bilete mai scumpe

    Noul Mers al Trenurilor din România este valabil din 15 decembrie 2024 până la 13 decembrie 2025. Tot din 15 decembrie biletele de tren sunt mai scumpe cu 4,6%. 1.100 de trenuri vor circula zilnic, în medie, în următorul an, patru dintre acestea, trenuri Interregio (IR) care asigură legătura Bucureşti – Braşov (cunoscutul oraş montan), fiind formate din material rulant nou.

    În condiţiile lucrărilor la infrastructura feroviară între Bucureşti Nord şi Craiova, operatorul naţional CFR Călători a planificat trenuri pe rute modificate. Pentru menţinerea relaţiilor internaţionale ce leagă principalele oraşe din România cu Europa circulă trenul internaţional IR 72 ‘Traianus’, între Craiova şi Budapesta Keleti, şi trenul internaţional IR 73 ‘Traianus’ (Budapesta Keleti – Craiova).

    Din cauza lucrărilor de electrificare şi reabilitare a liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, pentru preluarea călătorilor în perioada sezonului estival, CFR Călători introduce în circulaţie trenurile IR sezoniere Cluj Napoca – Braşov şi retur. Tot în sezonul estival, între principalele oraşe din ţară şi litoralul Mării Negre se asigură legătura cu trenuri directe, care pe distanţa Constanţa – Mangalia şi retur circulă ca tren Regio (mai lent).

    La trenurile InterCity, toate vagoanele sunt modernizate şi au instalaţie de climatizare, toalete ecologice, uşi de acces şi intermediare semiautomate, prize electrice pentru telefon mobil sau laptop, rastel pentru bagaje voluminoase în fiecare capăt al vagonului.

    CFR Călători pune la dispoziţie abonamente, carduri TrenPlus, bilete dus-întors, bilete cu anticipaţie spre destinaţiile interne. De asemenea, spre destinaţiile externe călătorii au la dispoziţie oferte spre Republica Moldova, Austria, Germania, Ungaria, Polonia, Cehia, Bulgaria, ca şi oferta Interrail Pass, un abonament valabil în toată Europa sau într-o anumită ţară din Europa.

    Vânzarea de bilete se face online, prin staţii şi agenţii de voiaj CFR Călători, automate de vânzare în gări, distribuitori autorizaţi. Biletele de tren în trafic intern se pot cumpăra prin aplicaţia mobilă ‘CFR Călători bilete online’ disponibilă în Google Play, App Store şi Huawei AppGallery. Din staţiile Bucureşti Nord şi Aeroport se pot cumpăra abonamente metropolitane pentru zona Bucureşti – llfov.

    Biletele de tren sunt mai scumpe cu 4,6% din 15 decembrie, din cauza inflaţiei. De exemplu, costul unei călătorii de la Gara de Nord din Bucureşti până la Aeroportul Internaţional Otopeni «Henri Coandă» va fi de 6 lei (1,2 euro), de la 5,5 lei (1,1 euro). Pentru distanţe sub 40 de kilometri, rezervarea locului este opţională, indiferent de categoria trenului. Tariful pentru rezervarea locului va fi de 6 lei la trenurile InterCity, indiferent de clasă, în timp ce la trenurile Regio şi Interregio va costa în funcţie de distanţă, între 1,5 şi 6 lei (0,30 – 1,2 euro).

     

     

     

  • Trecerea la ora de iarnă în transportul feroviar de călători

    Trecerea la ora de iarnă în transportul feroviar de călători

    CFR Călători informează că începând din 27 octombrie 2024, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei de Est, ora 4 AM devine ora 3 AM. Trecerea la ora Europei de Est nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

    În noaptea de 26/27 octombrie 2024, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale, mai precizează compania CFR, citată de Agerpres.

    Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.

    Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei de Est oficială se face în aceeaşi zi de 27 octombrie 2024, între staţiile de frontieră trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare.

    Informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor sunt disponibile la:
    – 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
    – numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secţiunea INFORMAŢII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
    în aplicaţia TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informaţii tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
    – pe site-ul administratorului infrastructurii www.cfr.ro sunt funcţionale şi actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările Bucureşti Nord, Aeroport Henri Coandă, Timişoara, Craiova, Braşov, Iaşi, Cluj Napoca şi Constanţa care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
    – pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.

  • CFR Călători suplimentează numărul de locuri pentru Trenurile Soarelui

    CFR Călători suplimentează numărul de locuri pentru Trenurile Soarelui

    Numărul turiştilor care care aleg să călătorească cu trenul este în continuă creştere datorită sezonul estival. De aceea, CFR Călători a decis vineri, 5 iulie, să suplimenteze cu încă 3.000 locuri pe zi capacitatea trenurilor din toate regiunile țării care sosesc pe litoralul Mării Negre. În total,  pasagerii au zilinic la dispoziție circa 21.000 de locuri pe aceste rute feroviare.

     

    CFR mai menționează că, pentru trenurile cu regim de rezervare ce asigură legătura dinspre principalele oraşe cu litoralul românesc,capacitatea a crescut la 18.000 de locuri pe zi, față de cele 14.000 puse la dispoziție la mijlocul lunii trecute.

     

    De asemenea, pe ruta Constanţa – Mangalia şi retur, va circula suplimentar o pereche de trenuri Regio, astfel: R 13881 cu plecare din Constanţa la ora 21.58 şi sosire în Mangalia la ora 23.28, cu opriri în toate staţiile de pe această rută;  R 13882 cu plecare din Mangalia la ora 03.20 şi sosire în Constanţa la ora 04.41, cu opriri în toate staţiile de pe această rută. Aceste trenuri vor fi în circulație în perioada 10-16 iulie.

     

    CFR Călători recomandă planificarea din timp a călătoriei, inclusiv cumpărarea legitimaţiilor de călătorie. Biletele pot fi achiziţionate cu anticipaţie de 30 zile, utilizând următoarele canale de vânzare: – online de pe cfrcalatori.ro; – din aplicaţia mobilă ‘CFR Călători mersul trenurilor şi bilete online’ (disponibilă în Google Play, App Store şi Huawei AppGallery); – de la automatele de vânzare bilete din gări; – de la casele de bilete din gări, agenţii de voiaj CFR Călători şi distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).

     

  • Modificări în noul Mers al Trenurilor

    Modificări în noul Mers al Trenurilor


    A intrat în vigoare noul Mers al Trenurilor 2020-2021. Acesta e valabil din 13 decembrie 2020 până în 11 decembrie 2021, informează CFR Călători. Ca o noutate absolută, transportul feroviar dintre Gara de Nord din Bucureşti și Aeroportul Internațional “Henri Coandă” va fi asigurat de trei operatori. Este vorba de operatorul tradițional, CFR Călători, și de alți doi operatori privați, Regio Călători și Transferoviar Călători. Durata călătoriei de la București Nord la Aeroportul Internațional “Henri Coandă” va fi de 20 de minute, iar trenurile vor circula la un interval de 40 de minute pe sens, 24 de ore din 24. Legătura gară-aeroport va fi asigurată de 72 de trenuri (36 de perechi).



    Zilnic, în România vor fi în circulație în medie 1 200 de trenuri, în funcție de perioada din an. Vor fi menţinute legăturile existente, interne şi externe, iar pe rutele cele mai solicitate de navetă se va menţine mersul cadenţat, astfel încât să poată fi preluate toate solicitările de trafic.



    O noutate este că sunt introduse patru trenuri InterRegio pe două rute importante, care vor oferi servicii superioare trenurilor InterCity – adică un confort sporit și o durată de parcurs redusă. Pe ruta Brașov – Constanța și retur va circula perechea de trenuri «Tomis Expres». Trenurile vor circula cu o viteză medie de 160 km/ h, iar durata de parcurs va fi sub 4 ore și 30 de minute. Pe ruta București Nord – Suceava și retur, cu grupe de vagoane la / de la Iași vor circula trenurile «Ștefan cel Mare Expres», cu o durată medie de parcurs de 5 ore și 35 de minute pentru Suceava și de 6 ore pentru Iași. CFR Călători anunță că, pentru realizarea conexiunii directe între Brașov și Iași vor fi reintroduse în circulație trenurile de pe această rută. O altă noutate – trenurile care în vechiul orar mergeau din București până în Simeria îşi vor prelungi circulaţia până la/de la Deva, iar cele care mergeau până la Bacău merg acum până în Suceava. CFR Călători informează că ruta București Nord – Timișoara – Budapesta și retur va fi acoperită de o pereche nouă de trenuri, cu parcurs de noapte.



    Prin punerea în circulaţie a vagoanelor modernizate în anul 2020, trenurile IR vor asigura o capacitate de transport sporită şi servicii de calitate superioară. Pe distanţa Bucureşti Nord – Ploieşti, ca urmare a îmbunătăţirii caracteristicilor tehnice ale vagoanelor, în corelaţie cu caracteristicile tehnice ale infrastructurii feroviare, o serie de trenuri vor circula cu viteză sporită, de la 120 la 140 de klometri pe oră.



    CFR Călători acordă reduceri de tarif între 10% și 30% din prețul întreg al biletului pentru copii, acceptă abonamentele Regio la o serie de trenuri InterRegio între 13 decembrie 2020 și 13 iunie 2021. Pentru navetiști, compania acceptă abonamentele valabile la un tren Regio și pentru un tren InterRegio, pe distanțe mai mici de 30 de kilometri.



    Noul Mers al Trenurilor 2020-2021 conţine şi alte modificări care vor fi puse în aplicare odată cu intrarea într-o etapă de relaxare a restricţiilor impuse de pandemie, fiind legate şi de celelalte administraţii feroviare europene.




  • Măsuri în traficul feroviar de călători

    Măsuri în traficul feroviar de călători

    Mersul
    trenurilor de călători a fost adaptat la condițiile de circulație din România
    impuse prin ordonanțele militare emise în vederea prevenirii răspândirii
    infecției cu COVID-19. Conform unui comunicat al companiei CFR Călători, pentru
    asigurarea distanţei sociale se aplică regula un loc liber, un loc ocupat,
    atât în trenurile pentru navetişti, cât şi în cele interregionale, inclusiv la
    vagoanele de dormit şi cuşetă. Pentru a
    evita aglomerările la urcare se recomandă călătorilor se urce în tren direct în
    vagonul în care au loc.

    De asemenea, CFR Călători recomandă cumpărarea online
    de bilete de tren pentru a evita manipularea banilor în numerar, iar la ghişeu
    este indicată efectuarea plăţii cu card bancar. Compania a făcut face apel la
    călători să nu urce în tren fără bilet în situaţia în care la casa de bilete li
    s-a comunicat faptul că locurile au fost epuizate, recomandarea fiind valabilă
    şi pentru persoanele posesoare de abonamente. Personalul de tren şi mecanicii
    de automotor au fost instruiţi să îi anunţe pe călători prin instalaţiile de
    sonorizare şi/sau verbal referitor la păstrarea unei distanţe minime de
    siguranţă între ei, respectiv cel puţin un loc liber între persoane.


    CFR
    Călători va suplimenta trenurile de lung parcurs cu vagoane de dormit şi
    cuşetă, pentru a veni în sprijinul călătorilor care se deplasează în perioada
    sărbătorilor pascale. Numărul acestor vagoane speciale va fi mai mare, pentru a
    putea asigura distanţa între călători şi confortul acestora pe distanţe lungi.
    Astfel, pentru vagoanele de dormit se va putea cumpăra un loc single în cabina
    dublă. Pasagerul va călători în regim single şi va achita preţul unui singur
    loc. La cuşetă se vor vinde doar jumătate din locuri. Sunt vizate trenuri care
    circuă pe relația Bucureşti – Baia Mare, Bucureşti – Bistriţa, Bucureşti -
    Cluj-Napoca, Bucureşti – Timişoara, Bucureşti – Satu Mare și Bucureşti – Arad.


    Într-o
    intervenție la Radio România Actualități, directorul CFR Călători, Dan
    Costescu, a anunțat că românii care doresc să plece în această perioadă pentru a
    lucra în străinătate vor putea merge cu trenul până la Viena. Doritorii se vor
    înscrie pe listă, iar în momentul ocupării locurilor trenul va pleca, fie din
    Bucureşti, fie din Cluj spre graniţă, cu puncte de colectare în toate staţiile
    importante, însă fără oprire pe teritoriul Ungariei, care a închis graniţele.


    CFR
    Călători a precizat că, pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus,
    materialul rulant este dezinfectat în depouri înainte de fiecare cursă. În
    plus, personalul de tren este dotat cu un kit personal de materiale
    dezinfectante. Operatorul de stat CFR Călători asigură 80% din trenurile de
    călători din România și a suspendat peste 40% din trenuri, adică aproape 500 de
    trenuri din cele 1.100 de trenuri, câte circulă în condiţii normale.

  • Noul Mers al Trenurilor

    Noul Mers al Trenurilor


    Din această săptămână, pe căile ferate din România a intrat în vigoare noul Mers al Trenurilor valabil un an de zile. Către staţiunile montane circulă, şi în acest sezon, Trenurile Zăpezii, de luni până joi, iar biletele vor avea preţuri reduse cu 25%, doar tichetul de rezervare a locului se plateşte integral. In zilele de weekend, biletele pentru călătoriile de pe Valea Prahovei ( pe rute între Sinaia-Braşov şi retur) pot fi achiziţionate la preţuri reduse între 31% şi 56%.



    Pe perioada sezonului estival, către staţiunile de la malul mării şi Delta Dunării, circulă Trenurile Soarelui. Trenurile de pe ruta Bucureşti-Nord-Constanţa îşi vor menţine duratele reduse de parcurs, de aproximativ două ore. În sezonul estival 2018, va circula o nouă pereche de trenuri pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur pentru preluarea călătorilor din Capitală pentru litoral şi retur.Către Delta Dunării vor circula trenurile directe Inter Regio Tulcea Oraş-Bucureşti Nord şi retur. Aceste trenuri vor circula zilnic pe timpul verii, dar şi în perioada de extrasezon în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică.



    Din noul Mers al Trenurilor aflăm că vor fi introduse în circulatie trenurile Inter Regio 1784 şi 1785 Bucureşti Nord-Piteşti şi retur cu legatură spre Curtea de Argeş. Pentru cei care fac naveta pe Valea Prahovei şi pe ruta Bucureşti-Nord-Piteşti şi retur mersul cadenţat se menţine, astfel încât să poată fi preluat traficul existent. Din doua în două ore, zilnic, va exista şi legatura feroviară dintre Bucureşti-Aeroportul Otopeni şi retur.



    Trenurile IR 72 şi IR 73 vor asigura legătura dintre Budapeşta şi Timişoara Nord, iar către sau dinspre Bucureşti Nord vor circula trenurile IR 1797 şi IR 1798 Bucuresti Nord-Timişoara Nord şi retur. La trenurile IR 366 şi IR 367 Braşov – Cluj Napoca – Budapesta se va asigura legătura dinspre sau spre Târgu Mureş cu trenuri Săgeata Albastră IR 1749 şi IR 1748 Târgu Mureş -Cluj Napoca şi retur.



    Către Viena, pasagerii vor putea călători zilnic cu trenuri directe cu plecare din Bucureşti Nord la preţ de 39 de euro pe sens, către Budapesta – 29 de euro pe sens, către Chişinau – 19 euro pe sens. Pe perioada verii vor fi şi trenuri directe către Sofia şi Salonic. De asemenea, zilnic se poate pleca cu trenul direct către Budapesta şi din Timisoara ( de la 15 euro pe sens), din Cluj Napoca ( de la 15 euro pe sens şi din Braşov ( de la 19 euro pe sens.)



    Pentru mai multe detalii poate fi achiziţionată şi broşura Mersul Trenurilor de Călători 2017-2018, din gări şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară la preţul de 15 lei.


  • Noul Mers al Trenurilor

    Noul Mers al Trenurilor

    Compania de transport feroviar CFR Călători informează că, începând cu data de 11 decembrie, în România, va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor 2016 – 2017, care va fi valabil până la data de 9 decembrie 2017. Oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii pieţei atât prin optimizarea graficelor de circulaţie şi a capacităţii de transport, cât şi prin asigurarea condiţiilor de confort pe categorii de trenuri, în limita resurselor disponibile.



    Zilnic se vor afla în circulaţie între 1.200 şi 1.300 de trenuri, în funcţie de perioada din an. Din nou, vor fi introduse Trenurile Zăpezii, în perioada sezonului hibernal, şi Trenurile Soarelui, la vară.



    Astfel,



    Trenurile Zăpezii vor circula din 11 decembrie către destinaţii montane precum Valea Prahovei, Vatra Dornei, Piatra Neamţ şi Petroşani – pentru staţiunile Straja şi Parâng. În zilele de weekend, biletele pentru călătoriile de pe Valea Prahovei, pe rute între Sinaia şi Braşov şi retur, au reduceri între 31% şi 56%. În plus, în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2017, biletele valabile la Trenurile Zăpezii vor fi reduse cu 25%, de luni până joi.



    Trenurile Soarelui vor asigura în perioada sezonului estival 2017 legături din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi către Delta Dunării. Trenurile de pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa îşi vor menţine duratele reduse de parcurs, de aproximativ 2 ore. Prin noul Mers al Trenurilor, vor fi introduse în circulaţie noi trenuri cu durate de parcurs reduse de la Bucureşti către Suceava şi Cluj Napoca. Timpii de mers sunt mai mici cu aproximativ o oră pentru destinaţia Suceava, respectiv două ore pentru Cluj-Napoca. Pe ruta Bacău – Paşcani – Iaşi şi retur,, vor circula noi trenuri, cu plecare duminica de la Bacău şi vinerea de la Iaşi.

    Aceste aşa-numite Trenuri ale Studenţiei vor prelua fluxul mare de studenţi din Centrul Universitar Iaşi. Zilnic, la cadenţă de aproximativ o oră, va exista o legătură feroviară între staţia Bucureşti-Nord şi Aeroportul Henri Coandă şi retur. În prezent, se desfăşoară lucrări de reabilitare pe tronsonul de cale ferată Curtici – Simeria – Sighişoara, iar trenurile care circulă pe această rută pot avea unele întârzieri. Şi în anul 2017, pasagerii vor putea să călătorească în afara ţării zilnic, cu trenuri directe din Bucureşti Nord către Viena şi Budapesta, iar în sezonul estival către Sofia şi Salonic. Din Viena există posibilităţi de călătorie către orice destinaţie europeană. De asemenea, oferta de transport internaţional include trenuri zilnice directe către Budapesta şi din Timişoara, Braşov, Târgu Mureş şi Cluj-Napoca.



    Compania CFR Călători informează şi că acordă importante reduceri de preţ în funcţie de perioada de anticipaţie cu care este achiziţionat biletul. Reducerile pornesc de la 10% pentru o anticipaţie de 6 zile şi ajung până la 25% pentru anticipaţia de peste 21 de zile. Reducerea pentru cumpărarea cu anticipaţie se cumulează cu reducerea de 5% acordată pentru toate biletele cumpărate online. Pasagerii au la îndemână şi alte reduceri importante pentru destinaţii interne: între 10% şi 25% reducere cu oferta Minigrup de două până la cinci persoane, între 15% şi 35% reducere cu oferta Biletul de week-end, între 25% şi 60% reducere cu oferta Cartea VSD pentru zilele sfârşitului de săptămână şi reduceri de până la 35% pentru grupuri de peste 20 de persoane. De altfel, distribuţia de bilete se asigură prin următoarele canale:online, staţii, agenţii, automate de vânzare şi distribuitori autorizaţi cu care există parteneriate de vânzare de bilete

  • Grecia: grevă în transportul feroviar

    Grecia: grevă în transportul feroviar

    Federaţia Feroviară Panelenă a anunţat organizarea mai multor manifestaţii de protest pentru săptămâna în curs, dar şi pentru următoarea. Grevele afectează deja transportul în zonele metropolitane şi suburbiile Atenei şi ale oraşelor Salonic şi Patra, informează MAE. Fiecare prostest se va întinde pe o perioadă de trei ore după cum urmează:



    – Marți, 12 ianuarie 2016, în intervalele orare 05:00 – 08:00; 13:00 – 16:00 şi 21:00-24:00;


    – Joi, 14 ianuarie 2016, în intervalul orar 12:00 – 15:00;


    – Marți, 19 ianuarie 2016, în intervalele orare 05:00 – 08:00 13:00 – 16:00 şi 21:00-24:00;


    – Miercuri, 20 ianuarie 2016, în intervalele orare 05:00 – 08:00; 13:00-16:00 şi 21:00-24:00;


    – Joi, 21 ianuarie 2016, în intervalele orare 05:00 – 08:00; 13:00-16:00 şi 21:00-24:00.



    Cetăţenii afectaţi de protestul din grecia pot vizita site-ul companiei feroviare OSE pentru mai multe informaţii.

  • Noul mers al Trenurilor

    Noul mers al Trenurilor

    De
    curând, în România, a intrat în vigoare noul Mers
    al Trenurilor 2015-2016, care va fi valabil până la data de 10 decembrie 2016.
    Oferta
    de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii pieţei atât prin
    optimizarea orariilor şi a capacităţii de transport, cât şi prin asigurarea
    condiţiilor de confort pe categorii de trenuri, utilizându-se eficient
    resursele disponibile,
    informează un comunicat al Companiei de căi ferate CFR
    Călători. Zilnic, în România, se vor afla în circulaţie peste 1.200 de trenuri. Şi chiar din prima zi a noului an circulă
    aşa-numitele Trenuri ale Zăpezii spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, cum sunt
    cele de pe Valea Prahovei, dar şi spre Vatra Dornei, Piatra Neamţ şi Petroşani
    – pentru staţiunile Straja şi Parâng.

    În plus, prin oferta tarifară la Trenurile Zăpezii, în perioada 1
    ianuarie – 29 februarie 2016, se acordă reduceri la bilete între 25% şi56%. Totodată, în perioada sezonului
    estival vor circula Trenurile Soareluicare
    vor asiguralegături din toată
    ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi către Delta Dunării.CFR Călători acordă importante reduceri în funcţie de perioada de
    anticipaţie cu care este achiziţionat biletul. Reducerile pornesc de la 10%
    pentru o anticipaţie de 6 zile şi ajung până la 25% pentru anticipaţia de peste
    21 de zile. Reducerea pentru cumpărarea cu anticipaţie se cumulează cu
    reducerea de 5% acordată pentru toate biletele cumpărate online. De altfel, distribuţia de bilete se
    asigură prin următoarele canale:online,
    staţii, agenţii, automate de vânzare şi distribuitori autorizaţi cu care există
    parteneriate de vânzare de bilete. Şi în anul 2016, pasagerii vor putea să
    călătorească în afara ţării zilnic, cu trenuri directe din gara Bucureşti Nord
    către Viena, de la 39 de euro pe sens, către Budapesta, de la 29 de euro pe
    sens, şi către Sofia.

    De asemenea, oferta de transport internaţional
    include trenuri zilnice directe către Budapesta şi dinTimişoara, Braşov, Târgu Mureş şi Cluj
    Napoca. Pe de altă parte, vor continua lucrările de reabilitare a
    tronsonului feroviar Sighişoara – Curtici,
    pe coridorul 4 de transport paneuropean, care vor avea efect direct în
    diminuarea capacităţii de circulaţieşi
    posibile întârzieri accidentale.Broşura
    Mersul Trenurilor de Călători 2015-2016 poate fi achiziţionată din
    principalele gări şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară la preţul de13lei
    (cca. 3 euro).Deoarece
    conţinutul poate fi actualizat, călătorii sunt rugaţi să solicite informaţii cu
    privire la mersul trenurilor şi de la staţiile şi agenţiile CFR sau să acceseze
    site-ul www.cfrcalatori.ro, editat în engleză şi română.

  • Noul plan de mers al trenurilor 2014 – 2015

    Noul plan de mers al trenurilor 2014 – 2015

    După cum informează Compania de transport feroviar CFR Călători, în România Noul Plan de Mers al Trenurilor 2014 – 2015 va intra în vigoare începând cu data de 14 decembrie şi va fi valabil până la 12 decembrie 2015.



    Oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii pieţei atât prin optimizarea orariilor şi a capacităţii de transport, cât şi prin asigurarea condiţiilor de confort pe categorii de trenuri, utilizându-se eficient resursele disponibile”, se arată într-un comunicat al CFR Călători. Zilnic se vor afla in circulaţie peste 1.100 de trenuri.



    În perioada sezonului hibernal, Trenurile Zăpezii vor circula spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, cum sunt cele de pe Valea Prahovei, staţiunea Vatra Dornei şi oraşul Petroşani – pentru staţiunea Straja. Prin această ofertă, în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2015, se va acorda 25% reducere de preţ la bilete. Reducerea se va aplica la trenurile care vor circula de luni până joi, pentru călătoriile pe rută directă la clasa a II-a, cu trenuri InterRegio care au ca punct de plecare sau destinaţie una din staţiile feroviare de pe ruta Sinaia-Braşov, gara Vatra Dornei Băi şi gara Petroşani.



    Totodată, CFR Călători va asigura şi în 2015 serviciul public de navetă între marile oraşe şi localităţile din proximitatea acestora. De asemenea, va fi menţinut mersul de tren cadenţat pe rutele unde condiţiile de circulaţie şi exploatare permit acest lucru şi unde traficul de călători este cu preponderenţă de navetă, anume între Bucureşti Nord şi Ploieşti, Bucureşti Nord şi Piteşti şi între Constanţa şi Mangalia, în sezonul estival. Pentru asigurarea accesibilităţii şi mobilităţii călătorilor, dar şi pentru desfăşurarea unui transport competitiv, unele trenuri InterRegio, cu plecări din Cluj, Craiova, Piteşti, au fost transformate în trenuri Regio, cu opriri în mai multe staţii de pe traseu, astfel că, faţă de anul 2014, pasagerii vor putea călători cu mai multe trenuri Regio, la tarifele aferente acestui rang de tren.



    În 2015, pasagerii vor putea să călătorească în afara ţării zilnic, cu trenuri directe din Bucureşti Nord către Viena, cu preţuri pornind de la 39 euro pe sens, Budapesta, de la 29 euro pe sens, şi Sofia. De asemenea, oferta de transport internaţional include trenuri zilnice directe către Budapesta şi din Timişoara, Braşov, Târgu Mureş şi Cluj Napoca. În anul 2015, trenurile de pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa vor avea în continuare durate de parcurs reduse, de aproximativ 2 ore. Pe de altă parte, vor continua lucrările de reabilitare a tronsonului feroviar Sighişoara – Curtici pe coridorul IV Paneuropean, demers care va avea efect direct în diminuarea capacităţii de circulaţie şi posibile întârzieri accidentale. Broşura Mersul Trenurilor de Călători 2014-2015” poate fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară la preţul de 13 lei (cca. 3 euro).